ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5568/2021

Circumstanțele cauzei Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018 la data de 07.05.2018, reclamanta A., consilier de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune Constanța, a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei, obligarea Ministerului Justiției să emită un nou Ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanță cu dispozițiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază; obligarea Ministerului Justiției în calitate de ordonator principal de credite să aloce Direcției Naționale de Probațiune a sumele necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțată în acest dosar, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației; obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei în conformitate cu noul ordin ce va ii emis, sume actualizate cu rata inflației; obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2) 1 din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune la plata cheltuielilor de judecată. În data de 04.12.2018, reclamanta a transmis prin email o cerere de modificare a acțiunii inițiale – fila x, arătând că primul și al doilea petit din cererea introductivă au rămas fără obiect, întrucât pârâtul MJ a emis ordine noi pe parcursul judecății și că înțelege să modifice petitul al treilea, în sensul: "Obligării Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plății drepturilor salariale restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin ce a fost emis (prin care i se acordă un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației". Reclamanta modifică și petitul al patrulea, în sensul de a obliga Direcției Națională de Probațiune la plata drepturilor salariale restante în conformitate cu noul ordin ce a fost emis (în care a fost prevăzut un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), sume actualizate cu rata inflației, cu menținerea petitului al cincilea, acela de "Obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea, la sumele cuvenite, a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2) 1 din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1121 din 22 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins, ca rămase fără obiect, capetele 1 și 2 ale cererii introductive de instanță formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și DIRECȚIA NAȚIONALĂ DE PROBAȚIUNE, astfel cum a fost modificată. Totodată, a respins, ca prematur formulate, pretențiile aferente capetelor 4 și 5 ale cererii. A admis excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâtul Ministerul Justiției relativ la capătul 3 de cerere și a respins această cerere, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. Deopotrivă, a respins excepția lipsei calității procesual active invocată de pârâtul Ministerul Justiției relativ la capătul 3 de cerere, ca nefondată, respingând în rest cererea, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 1121 din 22 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare acesteia. În motivare, în esență, a arătat că, în luna septembrie 2018 a fost deja efectuată pentru intimata-reclamantă, plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 și cele încasate (Anexă fluturas de salariu luna august 2018). Cererea de recurs împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond are în vedere aspectul actualizării cu indicele de inflație la data plății a sumelor achitate, precum și în ceea ce privește obligarea la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe, avându-se în vedere că prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de drept material, respectiv dispozițiile art. 1357 alin. (1) C. civ., care obligă creditorul la repararea prejudiciului doar în situația întrunirii condițiilor răspunderii civile. A susținut pârâta că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile și pe cale de consecință nu se justifică actualizarea sumelor acordate prin OMJ nr. 3396/C/2018 cu rata inflației și nici acordarea dobânzilor legale. În acest sens, a arătat că, începând cu data de 01.01.2018, data de la care a produs efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligație legală a pârâților în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază {așa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018) și prin urmare lipsește elementul esențial al răspunderii civile, respectiv existenta unei fapte ilicite. Astfel, a susținut că OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C din 30.08.2018, iar suma sporurilor de care beneficiază intimata-reclamantă a fost stabilită în procent total de aproape 30% din salariul de bază, în conformitate cu art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Mai mult, Direcția Națională de Probațiune, în calitate de ordonator terțiar de credite, are obligația de a respecta dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea - cadru nr. 153/2017 potrivit cărora "Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază (...). În acest sens, a invocat partea pârâtă practica judiciară a instanțelor în cauze similare și a precizat că soluția instanței privind obligarea DNP la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată. Or, așa cum am arătat mai sus, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu putem vorbi de o neexecutare a acesteia. motiv pentru care vă rugăm să constatați că nu se justifică nici plata acestora. A solicitat pârâta admiterea recursului dat fiind că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material privind condițiile răspunderii civile și pe cale de consecință nu se justifică actualizarea sumelor acordate prin OMJ nr. 3396/C/2018 cu rata inflației și nici plata dobânzilor legale, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Deși cererea de recurs a fost comunicată atât intimatei – reclamante A., cât și intimatului – pârât Ministerul Justiției, în termenul legal, aceștia nu au formulat apărări în cadrul unor întâmpinări, conform art. 471 1 alin. (3) C. proc. civ..incidente și în cazul recursului, raportat la dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 03.06.2019 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16.11.2021, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare, urmând a analiza mai întâi excepția invocată din oficiu, respectiv excepția lipsei de interes a recurentei – pârâte în susținerea recursului, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și în subsidiar, eventual, fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes a recurentei – pârâte Direcția Națională de Probațiune în susținerea prezentului recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, sens în care urmează a o admite, în considerarea următoarelor argumente: Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul procesului. Conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., republicat, orice demers judiciar poate fi inițiat și susținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel care învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Interesul, ca folos practic imediat pe care partea trebuie să îl demonstreze pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, trebuie să existe pe tot parcursul procesului. Prin urmare, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune o reprezintă aceea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac. În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes. Or, analizând actele și lucrările dosarului, constată Înalta Curte că, raportat la soluția pronunțată în cadrul hotărârii recurate, recurenta nu justifică un folos practic, legitim și actual în obținerea unei soluții de admitere a recursului. În condițiile în care, prin sentința recurată, cererea de chemare în judecată a reclamantei, astfel cum a fost modificată, a fost respinsă în integralitatea sa, capetele 1 și 2 fiind respinse, ca rămase fără obiect, capătul 3, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, capetele 4 și 5, ca prematur formulate, iar capătul 6, ca neîntemeiat, neexistând nici o dispoziție în sensul " actualizării cu indicele de inflație la data plății a sumelor achitate, respectiv obligarea la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe", astfel cum eronat susține recurenta – pârâtă Direcția Națională de Probațiune, Înalta Curte constată că aceasta nu justifică un interes determinat, legitim, personal, născut și actual în promovarea prezentului recurs, aceasta nejustificând un folos practic în obținerea unei soluții de admitere a recursului. În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că prezentul recurs este lipsit de interes, atâta vreme cât Curtea de Apel București a respins în integralitate cererea de chemare în judecată a reclamantei, capetele 4 și 5 din cerere, ce au vizat " aspectul actualizării cu indicele de inflație la data plății a sumelor achitate, respectiv obligarea la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe", fiind respinse, ca prematur formulate. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Reținând incidența în cauză a prevederilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., conform cărora titularul căii de atac a recursului poate susține demersul său numai dacă subzistă un interes determinat, legitim, personal, născut și actual, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat și art. 14 din Legea nr. 554/2004, va admite excepția lipsei de interes, invocată din oficiu și pe cale de consecință, va respinge recursul promovat de pârâta Direcția Națională de Probațiune, ca lipsit de interes.