ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5608/2021

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.05.2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune a făcut plângere împotriva modului de soluționare a contestației cu privire la Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 privind stabilirea drepturilor salariale începând cu 01.01.2018, în temeiul art. 7 alin. (2) din cap. VIII, Secțiunea 1 - "Familia ocupațională de funcții bugetare justiție și curtea constituțională" din Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin care a solicitat:

- anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei;

- obligarea Ministerului Justiției să emită un nou Ordin în ceea ce o privește, prin care să fie stabilite drepturile salariale ale reclamantei în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază.

- obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțată, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației.

- obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflației

- obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea sumelor cuvenite dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

Prin cererea completatoare din 24.05.2018 reclamanta a solicitat instanței:

• începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON;

• începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 30 septembrie 2016,

• începând cu data de 01.10.2016 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

• a se aplica majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a VRS de 445 RON și în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii si Justiției Sociale, ca urmare a dialogului purtat cu categorii profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție;

• a se aplica sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune în acord cu aceeași recomandare și prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 a aceleiași legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate și aplicate în mod individual și progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

Prin precizările cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată din 23.01.2019 reclamanta:

- a renunțat la capătul nr. 3 de cerere din Cererea de completare la acțiune;

- a renunțat la partea referitoare la OMJ nr. 603/C/2018 din capătul 4 de cerere din Cererea de completare la acțiune;

- a renunțat la părțile din capetele de cerere din acțiunea inițială referitoare la același OMJ nr. 603/C/2018.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1609 din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a (veche) contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune.

A obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

A respins capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS nr. 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

A respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivele de recurs au fost structurate după cum urmează:

I. Referitor la soluția instanței de obligare a Direcției Naționale de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 603/C/2018 și sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 3396/C/2018 a considerat că este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enunțate de art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ. (principiul disponibilității și limitele învestirii instanței), întrucât pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiție care nu este îndeplinită întrucât instanța, prin cererea de chemare în judecată, a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A considerat că nu se poate reține existența unui refuz nejustificat din partea recurentei-pârâte de a soluționa o cerere, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, atât timp cât capătul de cerere era rămas fără obiect la data pronunțării sentinței recurate, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În acest sens, a precizat că ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) și în luna octombrie 2018 au fost achitate drepturile salariate acordate reclamantei prin acest act administrativ.

II. Referitor la soluția instanței de obligare a Direcției Naționa1e de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 542/C/2018 și sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 2883/C/2018 a considerat că este nelegală, fiind dată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil enunțate de art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ., întrucât pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar ca instanța de fond să fie învestită cu o cerere având ca obiect o astfel de solicitare în temeiul O.M.J. nr. 2883/C/2018, respectiv instanța să analizeze fondul cauzei, condiție care nu este îndeplinita în cauză, întrucât instanța a fost învestită cu anularea (rectificarea) O.M.J. nr. 542/C/2018, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A arătat că în cursul judecății, O.M.J. nr. 542/C/2018 a fost modificat prin O.M.J. nr. 2833/C/2018, fiind acordate valori de referință sectoriale mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată, prin urmare, prin O.M.J. nr. 2883/C/2018 s-a realizat recunoașterea de către pârâți a drepturilor solicitate de către reclamantă și mai mult, s-a acordat o valoare de referință și mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Astfel instanța de fond a depășit limitele învestirii întrucât nu a existat o cerere din partea reclamantei în sensul acordării sumelor actualizate cu rata inflației și a dobânzilor în temeiul O.M.J. nr. 2833/C/2018, în condițiile intrării în vigoare a O.U.G. nr. 3/2019, ale căror dispoziții, au fost învederate instanței de fond de către pârâți.

Mai mult, în cazul în care ar fi existat o astfel de cerere aceasta ar fi fost prematură întrucât dreptul la plată nu devine actual decât în teremenele prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019.

De asemenea, a considerat că nu se poate reține existența unui refuz nejustificat din partea recurentei-pârâte de a soluționa o cerere, în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, atât timp cât capătul de cerere era rămas fără obiect la data pronunțării sentinței recurate, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

III. Referitor la soluția instanței de obligare a Direcției Naționale de Probațiune la actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate și la plata dobânzilor legale:

a) În temeiul O.M.J. nr. 2883/C/2018, de modificare a O.M.J. nr. 542/C/2018 a susținut că sunt incidente dispozițiile din O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariate restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției.

În raport în raport de eșalonarea prevăzută începând cu anul 2019 având în vedere că nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut de O.U.G. nr. 3/2019, hotărârea instanței de obligare la plata acestor drepturi actualizate cu rata inflației și a dobânzilor a fost dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv cele enunțate de art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 C. proc. civ., situație ce se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Astfel instanța de fond a depășit limitele învestirii întrucât nu a existat o cerere din partea reclamantei în sensul acordării sumelor actualizate cu rata inflației si a dobânzilor în temeiul O.M.J. nr. 2883/C/2018, în condițiile intrării în vigoare a O.U.G. nr. 3/2019 ale căror dispoziții au fost învederate instanței de fond de către pârâți.

Mai mult, în cazul în care ar fi existat o astfel de cerere aceasta ar fi fost prematură întrucât dreptul la plată nu devine actual decât în termenele prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019.

b) În temeiul O.M.J. nr. 3396/C/2018, de modificare a O.M.J. nr. 603/C/2018 a susținut că hotărârea a fost dată și cu aplicarea greșită a normelor de drept material invocate de către instanța de fond (art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009), respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., întrucât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoașterii de către pârâți a pretențiilor reclamantei, conform O.M.J. nr. 2883/C/2018, respectiv O.M.J. nr. 3396/C/2018.

A subliniat că, începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte O.M.J. nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligație legală a pârâților în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (așa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a O.M.J. nr. 603/C/2018), lipsind elementul esențial al răspunderii civile, respectiv existența unei fapte ilicite.

Prin urmare, în mod greșit a dispus instanța de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației, care, deși reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plății, neexistând o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menționate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar, a considerat că soluția instanței privind obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia, motiv pentru care nu se justifică nici plata acestora.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esență, a afirmat că deși instanța de fond a fost învestită cu anularea O.M.J. nr. 603/C/2018 și O.M.J. nr. 542/C/2018, anularea acestora sau eventual analizarea legalității acestora nu se putea realiza, fără analizarea legalității O.M.J. nr. 3396/C/2018, respectiv O.M.J. nr. 2883/C/2018, prin care s-au modificat primele acte administrative, practic cele din urmă O.M.J. făcând corp comun cu primele.

Un al doilea aspect esențial este faptul că O.M.J. nr. 3396/C/2018 și O.M.J. nr. 542/C/2018 au apărut după introducerea acțiunii (03.05.2018), respectiv a completării la acțiune (24.05.2018), astfel că acțiunea sa nu avea cum să conțină solicitarea de a fi analizată legalitatea O.M.J. nr. 3396/C/2018 și O.M.J. nr. 542/C/2018.

A arătat că a existat un refuz nejustificat din partea recurentei-pârâte, întrucât în urma solicitărilor mai multor angajați al diferitelor Servicii de probațiune din țară nu s-a conformat acestor solicitări, nici după depunerea plângerilor prealabile, "disponibilitatea" acestuia de a soluționa favorabil solicitările sale au apărut doar după realizarea faptului că în cadrul aceleași familii ocupaționale nu se poate stabili cuantumul salariilor utilizând diferite criterii (VRS), aspecte stabilite fără echivoc de Decizia CCR nr. 794/2016.

În ceea ce privește pretinsul caracter prematur al solicitării sale privind acordarea sumelor actualizate cu rata inflației și a dobânzilor legale, întrucât dreptul la plată a acestor sume a devenit actual prin termenele prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019, a arătat faptul că aceste sume se cuvin de la momentul de la care aceste trebuiau acordate, invocarea de către instanța de fond a Deciziei ÎCCJ nr. 2/2014, coroborate cu dispozițiile art. 1351, alin. (1)-(2) teza I și art. 1535, alin. (1) din C. civ. fiind întemeiate.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 17 noiembrie 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Intimata-reclamantă A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând rectificarea O.M.J. nr. 542/C/2018 și O.M.J. nr. 603/C/2018, în sensul stabilirii drepturilor salariale cuvenite prin aplicarea corectă a prevederile legale incidente și obligarea la plata diferențelor de drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

Prin sentința recurată a fost admisă în parte acțiunea reclamantei, pârâta Direcția Națională de Probațiune, care a fost obligată la plata către reclamantă a diferențelor de drepturi calculate potrivit O.M.J. nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv O.M.J. nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, formulând critici cu privire la încălcarea principiului disponibilității și al rolului activ al instanței, precum și greșita aplicare a dispozițiilor art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflație și la acordarea dobânzilor legale, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

2.1.1. Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluția de casare în soluționarea recursului "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Amintește Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Instanța de recurs constată că, prin precizările scrise cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată aflate la dosarul instanței de fond, reclamanta și-a menținut solicitarea formulată prin cererea de completare la acțiune privind obligarea pârâtelor sus-menționate la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, (cu noile VRS-uri menționate în O.M.J. nr. 2883/C/19.07.2018), arătând faptul că acest capăt de cerere al său nu a rămas fără obiect, ținând cont de faptul că pârâtele nu au precizat cuantumul sumei ce urmează a-i fi plătită în urma aplicării O.M.J. nr. 2883/C/2018, pentru diferențele de salariu calculate conform noilor VRS-uri, (aceasta având relevanță mai ales în ceea ce privește calculul dobânzilor legale aferente acestor sume, actualizate la rata inflației) și nici nu s-a precizat data la care aceste sume vor fi plătite, formularea art. 4, lit. b).) din O.M.J. nr. 2883/C/2018 "pentru perioada 09.04.2015 - 30.06.2018, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul DNP", fiind mult prea vagă și dând posibilitate la diferite interpretări.

În aceste condiții alegațiile recurentei-pârâte în sensul încălcării principiului disponibilității (art. 9 C. proc. civ.) și al rolului activ al instanței (art. 22 alin. (6) C. proc. civ.) față de faptul că, în opinia sa, instanța nu a fost învestită de către reclamantă cu solicitările asupra cărora s-a pronunțat sunt lipsite de suport, neputându-se reține incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

2.1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată, de asemenea, că nu este fondat.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentei-pârâte în sensul că a rămas fără obiect capătul de cerere privind plata diferențelor de drepturi salariale în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv prematuritatea acestui capăt de cerere prin raportare la termenele de plată scadente, întrucât înscrisurile depuse drept dovezi de achitare a acestor diferențe pot reprezenta executarea sentinței, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanței că a fost executată integral hotărârea în privința plății respectivelor drepturi salariale.

Recurenta-pârâtă a formulat critici cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 susținând că pentru a se putea pronunța instanța asupra acestor drepturi salariale era necesar să existe un "refuz justificat" al pârâților în acest sens, condiție neîndeplinită în cauză, precum și a dispozițiilor art. 1531 și art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflație și la acordarea dobânzilor legale, critici pe care Înalta Curte le va analiza în mod unitar și le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Instanța de control judiciar constată că prin Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018, s-a dispus recalcularea drepturilor personalului de probațiune pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, iar pârâții au îndeplinit de bunăvoie obligațiile de majorare a valorii de referință sectorială.

Tot astfel, are în vedere că inclusiv Ordinul nr. 603 C/08.02.2018, prin care au fost calculate drepturile începând cu 01.01.2018, a fost modificat benevol de pârâți, prin Ordinul nr. 3396/C/29.08.2018, prin care s-a dispus recalcularea prin raportare la noua valoare de referință sectorială.

Văzând că ordinele în discuție au venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială, Înalta Curte, în acord deplin cu judecătorul fondului, constată că, prin omisiunea de a emite dispoziții de salarizare cu indemnizația de încadrare raportată la valorile de referință sectoriale cuvenite, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înțelesul art. 1531 din C. civ. din 2009, fiind îndeplinite condițiile angajării răspunderii pârâtei.

Nu în ultimul rând, observă Înalta Curte că emitentul ordinului nu și-a asumat niciun termen de plată a drepturilor restante, astfel că inserarea mențiunii potrivit cărora plata se va realiza "după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune" nu prezintă niciun efect juridic, fiind vorba despre o condiție pur potestativă în favoarea debitorului obligației de plată.

Referitor la celelalte critici formulate cu referire la O.U.G. nr. 3/2019, se constată că acestea țin de executarea, respectiv modalitatea de executare a hotărârii, efectuarea plății reprezentând o chestiune care privește executarea obligației, iar nu stabilirea acesteia, astfel încât nu pot fi reținute alegațiile recurentei-pârâte.

În consecință, în cauză nu se poate reproșa primei instanțe încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, în mod corect prima instanță a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate și plata dobânzii legale, având în vedere că prin ordinele emise s-a stabilit acordarea diferențelor salariale datorate, dar nu și actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație și dobânda legală.

Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Așadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

Prin urmare, nu se poate reproșa instanței de fond nici aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1531 și art. 1357 alin. (1) C. civ., sentința pronunțată fiind temeinică și legală.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 1609 din 24 aprilie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a (veche) contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2021.