ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5472/2022

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel la data de 10.06.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să comunice reclamantei decizia de invalidare nr. 23019/15.11.2018, emisă în dosarul de despăgubire nr. x

Prin sentința civilă nr. 26/CA din data de 5 februarie 2021 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată acțiunea în contencios administrativ promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs A. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că dosarul de despăgubire nr. x este înregistrat din data de 26.05.2006. De la acel moment si până la data de 15.11.2018 când a fost emisă Decizia de invalidare, au trecut mai bine de 12 ani, perioada în care puteau interveni modificări privind domiciliul celor doi B., ori, pârâta, în calitate de instituție a statului avea posibilitatea de a face verificări cu privire la domiciliul celor doi soți, în vederea stabilirii locului unde urmează a fi efectuată comunicarea, principalul scop al unei comunicări de către o instituție a statului fiind acea de a informa cetățeanul, în vederea exercitării sau protejării drepturilor si intereselor sale, cu atât mai mult cu cat cei doi B. și-au îndeplinit obligația ce le revenea cu privire la schimbarea cărții de identitate ca urmare a modificării domiciliului.

Solicită să se dispună admiterea recursului formulat, casarea hotărârii si rejudecând, pe fond, admiterea acțiunii obligând pârâta să comunice reclamantei, in mod legal la domiciliul recurentei, Decizia de invalidare nr. 23019/15.11.2018, emisă în dosarul de despăgubire nr. x

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat obligarea pârâtei să-i comunice Decizia de invalidare nr. 23019/15.11.2018, emisă în dosarul de despăgubire nr. x/.

Astfel, în ședința din data de 27.09.2018, CNCI a invalidat Dispoziția nr. 359/12.02.2004, emisă de Primarul Orașului Cernavodă în favoarea d-lor C. și A..

Potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, "Decizia de invalidare emisă de Comisia Națională se motivează și se comunică atât titularilor, cât și entităților învestite de lege, în termen de 60 de zile de la data emiterii.

Astfel, în conformitate cu prevederile mai sus menționate, Decizia de invalidare a fost comunicată domnului C. și doamnei A., cu confirmare de primire, la adresa de domiciliu înscrisă în actele de identitate ale acestora, respectiv orașul Cernavodă, str. x, se. A, județul Constanța.

Faptele mai sus prezentate au fost reținute de către Curtea de Apel, care, în mod temeinic, a dispus respingerea acțiunii reclamantei.

În ceea ce privește motivul invocat de către reclamantă în recurs, respectiv faptul că Subscrisa avea obligația de a solicita date ce țin de eventuala schimbare a domiciliului petenților, învederăm, onoratei instanțe, faptul că ANRP nu are o astfel de obligație, potrivit legii.

Aducerea la cunoștința terților a oricărei modificări ce țin de schimbarea domiciliului, or a stării civile a unei persoane, incumbă acesteia.

Prin urmare, autorii pârâtei erau singurii interesați în a comunica Subscrisei modificarea domiciliului, fapt care, așa cum am demonstrat, nu s-a produs până la data emiterii deciziei.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei de a-i comunica decizia de invalidare nr. 23019/15.11.2018, emisă în dosarul de despăgubire nr. x

Decizia menționată a fost comunicată, prin poștă, la adresa de domiciliu comunicată de către reclamantă și de soțul defunct al acesteia, respectiv orașul Cernavodă, str. x, jud. Constanța.

Din datele Direcției pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date rezultă că reclamanta a avut domiciliul în orașul Cernavodă, str. x, jud. Constanța din data de 16.09.2003 până la data de 02.10.2014, din 02.10.2014 până la data de 15.10.2015 a avut domiciliul în Constanța, B-dul 1 Mai nr. 1, apoi, din data de 15.10.2015 până în prezent, în Constanța, Aleea x.

Din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă faptul că recurenta-reclamantă ar fi adus la cunoștința instituției pârâte împrejurarea că și-ar fi modificat adresa de domiciliu.

Înalta Curte constată că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu era obligată să facă verificări cu privire la domiciliul actual al persoanelor îndreptățite.

Contrar celor susținute de recurentă, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține incidența în speță a dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004: Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

În concluzie, în cauza de față Înalta Curte apreciază că poziția instituției pârâte, exprimată prin adresa nr. x/07.05.2020 nu reprezintă un refuz nejustificat, în condițiile în care aceasta a menționat că respectiva decizie a fost legal comunicată, la o data anterioară.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 26/CA din data de 5 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.