ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 539/2023

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la acordarea de despăgubiri reprezentând diferențele dintre pensia efectiv încasată și cea cuvenită, rezultate din neaplicarea Legii nr. 127/2019, calculate de la 1 septembrie 2020 și până la data plății efective, pentru prejudiciile cauzate de punerea în aplicare a dispozițiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/14.08.2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, emisă de Guvernul României, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 73/2021 din 25 iunie 2021, a respins excepția netimbrării acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României, ca nefondată, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Guvernul României și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs principal, iar pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice recurs incident. 3.1. Recurentul-reclamant A., în motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța de fond a admis în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii, motivând că O.U.G. nr. 135/2020, care a intrat în circuitul civil la data de 20.11.2020, nu a fost atacată în instanța și nici nu a fost declarată neconstituțională. Recurentul precizează că, cauza a avut un singur termen de judecată, la 10.06.2021, termen la care instanța a amânat pronunțarea la 25.06.2021. Instanța, în mod nelegal, nu a ținut cont de faptul că înaintea termenului de la 10.06.2021 s-au depus note scrise, prin care s-a răspuns la excepțiile invocate de pârâți și s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/14.08.2020. În hotărârea recurată nu se amintește nimic de excepția de neconstituționalitate. În opinia recurentului, o excepție de neconstituționalitate poate fi ridicată numai în fața instanței de judecată de către una din părți sau de către instanță din oficiu. Instanța nu a ridicat din oficiu această excepție, deși din motivarea acțiunii a reieșit fără dubii pe ce considerente s-a bazat solicitarea sa. Neconstituționalitatea unei prevederi legale poate fi invocată numai dacă de ea depinde judecarea cauzei, deci numai dacă are legătură directă cu obiectul cauzei. Doar astfel Curtea Constituțională poate fi sesizată și numai de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate. Raportat la cele menționate, instanța avea obligația să se pronunțe a priori asupra excepției de neconstituționalitate, ceea ce nu a făcut. Raționamentul instanței de fond a fost greșit, hotărârea fiind netemeinică și nelegală, având în vedere și faptul că într-o altă cauză, având același obiect și aceiași pârâți, instanța de fond a procedat la sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 (Dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Craiova). Instanța de fond a respins acțiunea, ca o consecință a admiterii excepției inadmisibilității, întemeindu-și nelegal decizia pe dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, neținând cont de faptul că acțiunea nu a fost întemeiată pe prevederile art. 8, alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci pe prevederile art. 9 și 11 din aceeași lege. 3.2. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în motivarea recursului incident formulat, apreciază că este incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea instanței de fond fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 223 alin. (1) și art. 224 alin. (1) din C. civ. Se susține că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că "... acest act normativ (Legea nr. 287/2009) trebuie coroborat și cu art. 52 alin. (1) din Constituția României" și prin urmare, "Statut Român, prin Ministerul Finanțelor răspunde pentru obligațiile pecuniare". Potrivit dispozițiilor art. 223 alin. (1) din C. civ.: "în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, statut participă prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens." Totodată, potrivit art. 224 alin. (1) din C. civ.: "Dacă prin lege nu se dispune altfel, statul nu răspunde decât în mod subsidiar pentru obligațiile organelor, autorităților și instituțiilor publice care sunt persoane juridice și niciuna dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligațiile statului." Prin urmare, rezultă că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nu poate avea calitate procesuală pasivă în litigii, atunci când nu participă nemijlocit la un raport juridic sau când nu este prevăzut expres de lege ca fiind cel obligat să răspundă. Astfel fiind, recurentul consideră că soluția dispusă de către Curtea de Apel Bacău cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, este neîntemeiată și nefondată. În susținerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză În cauză, părțile au formulat întâmpinări reciproce prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor și a apărărilor formulate, Înalta Curte apreciază că recursul incident este inadmisibil, iar recursul principal este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește recursul incident formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice Înalta Curte constată că prin sentința atacată a fost respinsă acțiunea reclamantului, ca inadmisibilă, astfel că recurentul-pârât nu justifică interes în promovarea recursului, motiv pentru care Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes și, pe cale de consecință, va respinge recursul incident ca fiind lipsit de interes. În ceea ce privește recursul principal formulat de reclamantul A. Înalta Curte are în vedere faptul că instanțele de contencios administrativ pot fi investite cu acțiuni formulate împotriva ordonanțelor guvernului, însă acestea trebuie să respecte condițiile stabilite de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative." Din jurisprudența Curții Constituționale, privind acțiuni în contencios administrativ formulate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că instanța constituțională a constatat că: "dispozițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituționale în măsura în care permit ca acțiunea introdusă la instanța de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituționalității unei ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o ordonanță." Astfel, Curtea Constituțională a reținut, printre altele, că, "atunci când obiectul acțiunii principale introduse la instanța de judecată este constatarea neconstituționalității unei ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență a Guvernului ori a unor dispoziții din aceasta, excepția de neconstituționalitate este transformată într-o veritabilă acțiune directă, pierzându-și astfel natura sa de excepție, înțeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății". Articolul 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 stabilește limitativ și obiectul pe care îl pot avea aceste acțiuni, și anume acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod temeinic și legal a apreciat că acțiunea introductivă privind acordarea de despăgubiri pentru acoperirea dreptului pretins cauzat direct prin dispozițiile O.U.G. nr. 13 5/2020 este inadmisibilă, având în vedere faptul că O.U.G. nr. 135/2020 a intrat în vigoare la data de 20.11.2020, dată la care a intrat în circuitul civil, producând efecte juridice, iar acest act normativ nu a fost atacat în instanță, în sensul de a se solicita anularea și nici nu a fost declarant neconstituțional. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes a recursului incident și, pe cale de consecință, în va respinge, ca fiind lipsit de interes, iar recursul principal va fi respins ca nefondat.