ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5149/2021

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la data de 16.03.2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale: - anularea în parte a actului administrativ unilateral cu caracter individual emis de M.Ap. N. având ca obiect acordarea avizului negativ pentru dobândirea de către reclamant a calității de ofițer în activitate, respectiv a avizului negativ acordat prin raportul Ministerului Apărării Naționale - Direcția Instanțelor Militare cu nr. x/21.01.2021, exclusiv în ceea ce îl privește, pe motive de nelegalitate și să se constate că întrunește condițiile prevăzute de lege pentru dobândirea calității de ofițer în activitate; - obligarea M.Ap. N. să emită un aviz conform pozitiv din care să rezulte că îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru dobândirea calității de ofițer în activitate; - suspendarea executării actului și plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 79 din 11 mai 2021 Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Respinge ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și lipsei capacității de exercițiu. Respinge cererea de suspendare act ca lipsită de interes. Respinge acțiunea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, prin Ministrul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare, ca neîntemeiată. Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 36 alin. (1) lit. d) și g) și alin. (3) din Legea nr. 80/1995 și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 303/2004."

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, cu reținere, iar în rejudecare, să se dispună: - anularea în parte a actului administrativ unilateral cu caracter individual emis de Ministrul Apărării Naționale având ca obiect acordarea avizului negativ pentru dobândirea de către reclamant a calității de ofițer în activitate, respectiv a avizului negativ acordat prin raportul Ministerului Apărării Naționale - Direcția Instanțelor Militare nr. x/21.01.2021, comunicat către Consiliul Superior al Magistraturii prin adresa Ministrului Apărării Naționale nr. SG/560 din 26.01.2021, exclusiv în ceea ce îl privește pe reclamant, pe motive de nelegalitate; - să se constate că reclamantul întrunește cumulativ toate condițiile prevăzute de lege pentru dobândirea calității de ofițer în activitate și să fie obligat M.Ap. N., prin ministrul apărării naționale, să emită un aviz conform pozitiv din care să rezulte că acesta îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru dobândirea calității de ofițer în activitate. Cu titlu prealabil, față de împrejurarea că la data de 25 mai 2021 secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a soluționat cererea de transfer a reclamantului, respingând-o exclusiv pe considerentul avizului negativ al M.Ap. N., recurentul a precizat că solicitarea sa de suspendare a acestui aviz, respectiv al caracterului său negativ, a rămas fără obiect, astfel încât nu mai are sens promovarea unei căi de atac cu privire la acest capăt de cerere. În motivarea recursului, s-a arătat că prin hotărârea recurată instanța nu a răspuns decât în mică parte argumentelor/criticilor esențiale de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată. Hotărârea este motivată superficial (în privința criticilor la care s-a răspuns) sau chiar nemotivată (cât privește acele argumente esențiale la care nu s-a răspuns), fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Astfel, prin acțiunea formulată reclamantul a invocat nelegalitatea actului administrativ individual constând în avizul negativ emis de M.Ap. N., pentru mai multe motive esențiale. Unul dintre acestea a fost cel conform căruia avizul negativ s-a bazat exclusiv pe faptul că reclamantul ar avea vârsta "de peste 45 de ani" (în condițiile în care tot din același aviz rezultă că acesta este "apt pentru serviciul militar" și că a fost declarat admis la toate evaluările necesare), deși prevederile art. 3 din Regulamentul comun nr. 176/2014 și nr. M47/2014 adoptat de C.S.M. și M.Ap. N. nu prevăd o astfel de cerință. Instanța de fond nu a analizat susținerile reclamantului referitoare la faptul că regulamentul comun nu prevede nicio condiție de vârstă maximă și nici nu conține vreo normă de trimitere la vreun act normativ, care să permită identificarea acestei condiții și nu a răspuns nici criticii subsecvente referitoare la caracterul neprevizibil al acestei pretinse condiții de vârstă. De asemenea, nu a fost analizat nici argumentul reclamantului referitor la inaplicabilitatea dispozițiilor art. 36 alin. (1) lit. d) și g) și alin. (3) din Legea nr. 80/1995 din perspectiva impunerii vreunei condiții de vârstă maximale, în procedura de transfer a judecătorilor de la instanțe civile la instanțele militare și, în mod special, în ceea ce privește procedura administrativă prealabilă (ca parte componentă a procedurii de transfer), referitoare la dobândirea calității de ofițer în activitate de către magistrați, concluzie ce derivă din prevederile derogatorii ale art. 109 alin. (4) și art. 79 alin. (1) din Legea nr. 80/1995. Recurentul a apreciat că instanța de fond nu a analizat corespunzător toate susținerile subsumate argumentului anterior precizat și nu a avut în vedere următoarele aspecte: - art. 36 alin. (1) lit. g) este un text cu caracter general, de la care, în ceea ce privește magistrații militari, se derogă prin art. 109 alin. (4) și art. 79 alin., 1 din aceeași lege nr. 80/1995; - chiar și înainte de modificarea Legii nr. 80/1995, prin Legea nr. 101/2019, legislația secundară impunea condiții de vârstă maximală, însă acestea nu erau și nu puteau fi aplicabile magistraților civili transferați ca magistrați militari; - modificarea art. 36 lit. g) din Legea nr. 80/1995 nu a fost dublată și de modificarea corelativă a prevederilor derogatorii ale art. 79 alin. (1) și art. 109 alin. (4), care s-au menținut în aceeași formă sau de inițierea vreunui demers de modificare a Regulamentului comun nr. 176/2014 și nr. M47/2014. De asemenea, prima instanță nu a răspuns seriei de argumente referitoare la caracterul discriminatoriu și neconstituțional al cerinței ca magistrații civili să nu aibă "mai mult de 45 de ani" dacă doresc să devină magistrați militari, apreciind, fără temei, că nu mai are această obligație dacă a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. (1) lit. d) și g) și alin. (3) din Legea nr. 80/1995 . În privința argumentelor invocate în subsidiar, referitoare la greșita interpretare de către M.Ap. N. a sintagmei "persoane care au vârsta de cel mult 45 de ani" și la faptul că sfera de aplicabilitate a textului de lege nu poate fi redus doar la persoanele care au mai puțin de 45 de ani sau fix 45 de ani, recurentul a arătat că instanța de fond le-a răspuns parțial, întrucât nu a sancționat conduita pârâtului, care nu a explicat de ce a dispus testarea reclamantului în funcție de baremele aferente grupei de vârstă 41-45 de ani, deși acesta depășise vârsta de 45 de ani. În acest context, în opinia recurentului, este arbitrară și nelegală întreaga procedură administrativă ce a stat la baza emiterii avizului negativ, pe considerentul că reclamantul nu ar fi îndeplinit o condiție esențială (cea de pretinsă vârstă maximală) care trebuia verificată, în prealabil, de la început și care ar fi făcut inutile examinările medicale și psihologice, probele sportive susținute. Cel de al doilea caz de casare invocat de recurent în privința sentinței primei instanțe, a vizat greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie. Astfel, chiar și înainte de modificarea adusă Legii nr. 80/1995 prin Legea nr. 109/2019, legislația militară specifică, respectiv legislația secundară adoptată în aplicarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare conținea prevederi ce impuneau, pentru persoanele care erau chemate/rechemate în activitate ca militar, deci pentru persoanele în privința cărora trebuia verificată îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de militar în activitate, condiții de vârstă maximală, însă până în anul 2019 M.Ap. N. nu a considerat necesar că acestea ar putea fi aplicabilă magistraților. În susținerea acestui argument, recurentul a înțeles să suplimenteze probatoriul, făcând trimitere la răspunsul pârâtului nr. 25d/25.02.2021, dat la solicitarea unui alt magistrat care a formulat cerere de transfer la o instanță militară, răspuns în cuprinsul căruia pârâtul a expus succesiunea de regulamente care au impus criteriul de vârstă și modul acestora de aplicare. Contrar celor reținute de prima instanță, în opinia recurentului, dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. d), g) și alin. (3) din Legea nr. 85/1995 (invocate de M.Ap. N. pentru emiterea avizului negativ), sunt inaplicabile din perspectiva impunerii vreunei condiții de vârstă maximale, în procedura de transfer a judecătorilor de la instanțe civile la instanțele militare și, în mod special, în ceea ce privește procedura administrativă prealabilă, ca parte componentă a procedurii de transfer referitoare lą dobândirea calității de ofițer în activitate de către mągistrați, concluzie ce derivă din prevederile derogatorii ale art. 109 alin. (4) și art. 79 alin. (1) din Legea nr. 80/1995. În susținerea acestei categorii de critici de nelegalitate, recurentul a arătat că art. 36 alin. (1) lit. g) este un text cu caracter general, de la care, în ceea ce privește magistrații militari, aceeași Lege nr. 80/1995 derogă prin art. 109 alin. (4). Caracterul derogatoriu al art. 109 alin. (4) din Legea nr. 80/1995 este evidențiat de faptul că acesta coroborat cu art. 7 din "Regulamentul comun" consacră posibilitatea reîncadrării judecătorului militar pensionat, instituție care prin ea însăși exclude posibilitatea unei condiții de vârstă maximală pentru redobândirea calității de militar acțiv pentru judecătorul militar reîncadrat după pensionare, întrucât este evident că un magistrat militar pensionat are peste 45 de ani, dar și de faptul că, în ordinele de chemare/rechemare în activitate ca ofițeri (acte eminente militare) a judecătorilor civili care au fost transferați la instanțele militare, ordine emise anterior de M.Ap. N., au fost invocate expres dispozițiile derogatorii ale art. 109 alin. (4) și art. 79 alin. (1) (pentru procurori) din Legea nr. 80/1995, tocmai pentru a nu se aplica cerința de vârsta maximală prevăzută până în mai 2019 infralegal, de regulamentele militare . Astfel, dacă s-ar accepta argumentația primei instanțe, conform căreia noțiunea de limită de vârstă se referă doar la aspecte ale carierei de magistrat nu și la cea de militar magistrat și, în orice caz, nu la dobândirea calității de militar, ar însemna să se facă o distincție artificială acolo unde legea nu prevede și, în plus. să nu mai existe în activitate magistrați militari cu vârsta cuprinsă între 60-65 de ani sau chiar între 65-70 de ani. De asemenea, art. 36 alin. (1) lit. g) este un text cu caracter general, de la care, în ceea ce privește magistrații, aceeași Lege nr. 80/1995 derogă nu doar prin art. 109 alin. (4), ci suplimentar și prin dispozițiile art. 79 alin. (1). Modificarea art. 36 lit. g) din Legea nr. 80/1995 (prin Legea nr. 101/2019), prin care a fost consacrată la nivel de lege (în sens restrâns) cerința de vârstă maximală, nu a fost dublată și de modificarea corelativă a prevederilor derogatorii ale art. 79 alin. (1) și art. 109 alin. (4) din Legea nr. 80/1995, care s-au menținuț în aceeasi formă, astfel încât singura concluzie logică ce poate fi trasă este că legiuitorul nu a urmărit introducerea vreunei cerințe de vârstă maximală și pentru mągistrații ce urmează să devină magisrați militari, respectiv pentru activarea acestora ca ofițeri, în condițiile în care, în același timp, s-au menținut ori s-au prevăzut excepții exprese de la această cerință și pentru alte categorii de ofițeri. A mai arătat recurentul că avizul negativ s-a bazat exclusiv pe faptul că reclamantul ar avea vârsta "de peste 45 de ani" (în condițiile în care, tot din același aviz, rezultă că acesta este "apt pentru serviciul militar" și a fost declarat admis la toate evaluările specifice), deși prevederile art. 3 "Regulamentul comun nr. 176/2014 și nr. M47/2014" nu prevăd o astfel de cerință și nici nu conține vreo normă de trimitere la vreun act normativ care să permită identificarea acestei condiții. În plus, fundamentarea emiterii avizului negativ exclusiv pe argumentul că reclamantul ar avea peste 45 de ani, respectiv pe pretinsa cerință ca magistrații civili să nu aibă "mai mult de 45 de ani" dacă doresc să devină magistrați militari, are un vădit caracter discriminatoriu, care rezultă din modul diferit de interpretare dat acestei sintagme sau din faptul că, în sistemul de justiție militară din România au fost transferați (inclusiv în ultimii ani), la instanțele militare și funcționează în prezent judecători care, la acel moment, aveau cu mult peste 45 de ani. Prima instanță, asemenea M.Ap. N., a făcut o greșită interpretare și aplicare a sintagmei "persoane care au vârsta de cel mult 45 de ani" prevăzută de art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995, restrângând nepermis sfera de aplicabilitate a textului de lege doar la persoanele care au mai puțin de 45 de ani sau fix 45 de ani, ignorând faptul că reclamantul are încă 45 de ani, chiar și la data promovării prezentului recurs, în condițiile va împlini 46 ani abia pe 02.08.2021. Totodată, M.Ap. N. nu a explicat logic de ce, dacă reclamantul a depășit vârsta de 45 de ani, a fost totuși testat în funcție de baremele aferente grupei de vârstă 41-45 de ani și nu cele pentru grupa de vârstă 46-50 de ani. Instanța de fond a dat o interpretare greșită și ultimei categorii de motive de nelegalitate invocate prin acțiune și s-a axat eronat pe chestiunea "așteptării legitime", pe care oricum a înțeles-o greșit, în contextul în care ceea ce trebuia instanța să clarifice era dacă este legal să dispui ca un candidat, despre care, la final, pretinzi că nu întrunește o condiție esențială, care făcea inutilă orice examinare specifică și pe care M.Ap. N. o cunoștea de la început, să parcurgă toate aceste verificări/examinări, fără a-l informa, în prealabil, despre existența unui fine de neprimire care ar face inutile toate aceste examinări ?

Apărările formulate de intimați Intimații-pârâți Ministerul Apărării Naționale - prin Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale - prin Direcția Instanțelor Militare au depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de verificare a legalității avizului negativ pentru dobândirea de către reclamant a calității de ofițer în activitate, acordat prin raportul Ministerului Apărării Naționale - Direcția Instanțelor Militare nr. x/21.01.2021, urmată de constatarea întrunirii condițiilor prevăzute de lege pentru dobândirea calității de ofițer în activitate și obligarea M.Ap. N. la emiterea unui aviz conform pozitiv din care să rezulte că reclamanttul îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru dobândirea calității de ofițer în activitate. Totodată reclamantul a solicitat și suspendarea executării actului contestat. Instanța de fond astfel sesizată a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, ca lipsită de interes cererea de suspendare a executării și ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de reclamant. Cu titlu prealabil, față de conținutul memoriului de recurs, de criticile formulate și de precizarea expresă din cuprinsul acestuia, Înalta Curte constată că reclamantul nu a criticat soluția dată de prima instanță asupra cererii de suspendare a executării și asupra excepțiilor inadmisibilității acțiunii, respectiv a lipsei capacității de exercițiu. Din acest motiv, întrucât nu a fost învestită prin calea de atac promovată cu o critică vizând inadmisibilitatea acțiunii, instanța de recurs nu va putea face o apreciere asupra caracterului de act administrativ al avizului contestat și va analiza exclusiv soluția de respingere ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamant. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 C. proc. civ. sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Înalta Curte mai arată și faptul că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., revine instanței de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, în prezenta cauză instanța a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată, iar sentința pronunțată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 anterior menționate. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse pe această cale se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 36 alin. (1) lit. d), g) și alin. (3) din Legea nr. 85/1995, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Înalta Curte subliniază faptul că instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Totodată, sunt avute în vedere și cele statuate în parag. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza B. împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei." Aceasta înseamnă, astfel cum s-a reținut și în jurisprudența națională consolidată, că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză și de conținut, instanța nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților, ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, ci pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, iar faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului nu poate atrage casarea hotărârii. Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Prin urmare, acest prim motiv de recurs este nefondat. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acesta este nefondat. Astfel, prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență că, dispozițiile art. 36 lit. d) și g) din Legea nr. 80/1995 impun și o limită de vârstă, vocația aparținând doar persoanelor care au vârsta de cel mult 45 ani, iar prevederile art. 109 alin. (4) nu stabilesc derogări de la art. 36, ci vizează alte aspecte decât cele la care face referire art. 36, respectiv cele care privesc cariera magistraților militari cu privire la care au prioritate, statutul judecătorilor și procurorilor trebuind a fi interpretat coroborat inclusiv cu art. 32 din Legea nr. 303/2004, din moment ce acest text de lege din statutul magistraților impune îndeplinirea și a condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer activ. Prin calea de atac promovată, recurentul-reclamant susține că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile Regulamentului comun nr. 176/2014 și nr. M.47/2014 (care nu impun cerința limitei de vârstă), dispozițiile art. 36 din Legea nr. 80/2015 și ale art. 32 din Legea nr. 303/2004, fără a ține cont de prevederile derogatorii ale art. 109 alin. (4) și art. 79 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare. Înalta Curte nu poate primi interpretarea dată de recurent dispozițiilor anterior menționate și reține că numirea ca judecător sau procuror sau transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari sunt condiționate de obținerea avizului conform al Ministerului Apărării Naționale privind îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer activ în cadrul acestui minister. Verificarea acestor condiții se face conform dispozițiilor Legii nr. 80/1995, unde, dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. d), g) și alin. (3) menționează că ofițerii în activitate provin din: " d) ofițeri în rezervă și ofițeri rezerviști voluntari care au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al miniștrilor sau al șefilor instituțiilor componente ale sistemului apărării naționale, ordinii publice și securității naționale, în vederea chemării sau rechemării în activitate; g) persoane care au vârsta de cel mult 45 de ani, sunt absolvente cu diplomă de licență ale unei instituții de învățământ superior, cu profil corespunzător specialităților militare, au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al miniștrilor sau șefilor instituțiilor componente ale sistemului apărării naționale, ordinii publice și securității naționale; (3) În Ministerul Apărării Naționale, persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d) și j) pot fi chemate sau rechemate în activitate dacă au vârsta de cel mult 45 de ani." De asemenea, dispozițiile art. 109 alin. (4) prevăd că: "(4) Numirea, promovarea, transferul, limitele de vârstă, condițiile de menținere în magistratură și celelalte aspecte ale carierei profesionale a judecătorilor și procurorilor militari sunt supuse normelor care reglementează statutul judecătorilor și procurorilor". Prima instanță a reținut, în mod just, că prevederile art. 36 din Legea nr. 80/1995 ce prevăd limite de vârstă au fost modificate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 101 din 8 mai 2019, pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, însă faptul că Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari nu a fost modificat ulterior acestei date, nu presupune că solicitările recurentului-reclamant vor fi analizate exclusiv prin prisma acestui regulament. De asemenea, Înalta Curte constată că într-adevăr regulamentul a fost emis în baza art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, moment la care prevederile art. 36 nu prevedeau o limită de vârstă, însă modificarea ulterioară a legislației primare privind statutul magistraților sau al cadrelor militare nu permite regulamentului să deroge de la normele cu forță juridică superioară edictate ulterior. În contextul legislativ incident în speța dedusă judecății, contrar susținerilor recurentului Înalta Curte constată că atâta timp cât dispozițiile art. 36 lit. d) și g) din Legea nr. 80/1995 impun și o limită de vârstă, vocația aparținând doar persoanelor care au vârsta de cel mult 45 ani, în mod corect a reținut prima instanță că pentru a deveni ofițer activ recurentul-reclamant trebuia să îndeplinească cerințele impuse de dispozițiile sus-citate. Pe de altă parte, instanța de control judiciar reține caracterul nefondat și al argumentelor recurentului referitoare la parcurgerea procedurii prealabile specifice obținerii avizului conform, respectiv examinarea medicală, examinarea psihologică și verificarea îndeplinirii baremelor specifice probelor sportive, întrucât această procedură este anterioară verificării celorlalte condiții, astfel cum dispun prevederile Regulamentului comun nr. 176/2014 și nr. M.47/2014, conform cărora acordarea avizului conform este condiționată de îndeplinirea și a următoarelor condiții: judecătorul solicitant să aibă numai cetățenia română (art. 6, alin. (3) rap. la art. 1 alin. (3) și alin. (7) lit. a), judecătorul solicitant să nu se afle în vreo situație de incompatibilitate cu calitatea de ofițer în activitate și să fi depus o declarație pe propria răspundere în acest sens (art. 6 alin. (3) rap. la art. 1 alin. (7) lit. d), judecătorul solicitant să fi fost examinat medical, pentru stabilirea aptitudinii de îndeplinire a serviciului militar, consemnată în fișa controlului medical și, evident, să fi fost declarat apt (art. 6 alin. (3) rap. la art. 3), judecătorul solicitant să fi fost evaluat psihologic și, evident, să fi fost declarat apt (art. 6 alin. (3) rap. la art. 3), judecătorul solicitant sa fi promovat baremele de pregătire fizică (art. 6 alin. (3) rap. 3 la art. 3). Necomunicarea/neinformarea cu privire la neîndeplinirea vreunei condiții și parcurgerea probelor medicale/sportive nu poate constitui motiv de nulitate a actului contestat de recurent, câtă vreme analiza cerințelor pentru obținerea avizului conform se realizează exclusiv prin prisma prevederilor legale, astfel că parcurgerea unei proceduri și îndeplinirea prealabilă doar a unora dintre condiții nu determină nelegalitatea actului emis de Ministerul Apărării Naționale, astfel cum în mod eronat pretinde recurentul. Nu în ultimul rând, în privința pretinsului caracter discriminatoriu și neconstituțional al cerinței impuse de dispozițiile art. 36 lit. d) și g) din Legea nr. 80/1995, Înalta Curte reține că prin sentința recurată a fost admisă solicitarea recurentului-reclamant și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor menționate, instanța de contencios constituțional urmând a se pronunța asupra aspectelor invocate. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.