ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 496/2023

Ședința publică din data de 2 februarie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

2.1. Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 153 din 11 februarie 2021, a admis acțiunea formulată de reclamant și a constatat calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Totodată, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24/2008, invocată de pârât.

2.2 Prin sentința nr. 963 din 17 iunie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței, formulată de către reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și, în consecință, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1518,44 RON, servicii de traducere din limba ucraineană.

2.3. Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din data de16 octombrie 2020, a încuviințat exclusiv proba cu înscrisuri- copie a traducerii legalizate a actelor depuse în limba ucraineană.

Referitor la solicitarea de emitere a unei adrese către Postul de Poliție Poienii de sub Munte, Curtea a apreciat că nu este necesară, întrucât se face referire la o perioadă destul de îndepărtată de timp, și actele din dosar pot lămuri instanța dacă există sau nu există o situație care s-ar încadra în dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008.

În ce privește celelalte dosare de urmărire penală, instanța a considerat că acestea nu formează obiectul litigiului, în cauză se analizează raportat la sesizarea formulată în legătură cu activitățile desfășurate de către pârât.

Relativ la proba cu martori, instanța a apreciat că este lipsită de relevanță, instanța putându-se lămuri pe baza actelor depuse de părți în legătură cu activitatea pe care această persoană o desfășura și dacă această activitate se înscrie în ipoteza O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva sentinței nr. 153 din 11 februarie 2021 și încheierii din data de 16 octombrie 2020 a formulat recurs pârâtul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.. În ceea ce privește sentința nr. 963 din 17 iunie 2021, recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat în esență următoarele:

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv cuprinde motive contradictorii – art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Curtea a reținut că recurentul-pârât a recunoscut îndeplinirea primei condiții prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, raportat la faptul că a recunoscut desfășurarea activităților de supraveghere informativă, pe care le-a și considerat normale din perspective ordinelor primite. Or, așa cum reiese și din întâmpinarea depusă (pag. 3-5), din concluziile orale și scrise, recurentul-pârât nu a recunoscut faptul că ar fi avut calitatea de ofițer al securității. Chiar dacă nu a contestat faptul că au existat activități de urmărire a persoanei, recurentul-pârât nu a avut calitatea de ofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de securitate, așa cum impune art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008. În aceste condiții, raportat la apărările formulate, era evident că, recurentul-pârât a contestat această cerință, astfel că ea trebuia analizată pe fond.

În egală măsură, Curtea nu a analizat și dacă activitățile recurentului-pârât au fost realizate cu intenția de suprimare a drepturilor sau libertăților fundamentale. Conform interpretarii date de ÎCCJ textului art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, nu este suficient ca activitățile de urmărire să existe, ci este necesar ca ele să fie realizate cu scopul suprimării drepturilor și libertăților constituționale. Or, recurentul-pârât a formulat apărări ample în acest sens (întâmpinare, concluzii scrise și orale) care nu au fost analizate deloc de către instanța de fond.

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, prin "lucrător al Securității" se înțelege: "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, dar și pe cele ale art. 1 alin. (1), alin. (7) din același act normativ, art. 3 lit. f) din Legea nr. 21/1969, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Condiția procedurală: calitatea de ofițer/subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate.

Distinct de considerentele prin care Curtea reține că această condiție a fost "dovedită și necontestată" (aspecte criticate mai sus), condiția este considerată îndeplinită raportat la faptul că: "pârâtul, în calitatea sa de ofițer de Securitate, a supravegheat informativ persoane inclusiv pe numiții R.P. sau pe B.B.P. care a scos din țară poezii scrise de B. traduse în limba ucraineană. Pârâtul recunoaște aceste activități de supraveghere informativă pe care le considera normale din perspectiva ordinelor primite". În plus, deși apreciază că aceste activități făceau parte dintr-o supraveghere de tip contrainformativ care se realiza de stat în perioada respectivă (putând fi considerat normal de organele de miliție, întrucât prin intermediul unor texte de acest tip se putea transmite diverse mesaje), controlul nu era specific unei societăți ce respectă drepturile civile ale cetățenilor.

Distincția dintre Securitate și securitate

Analizând prevederile O.U.G. nr. 24/2008 per ansamblu, dar și concret prevederile art. 2, se poate observa că intenția legiuitorului a fost de a sancționa persoanele care au făcut parte din organele represive ale Securității, nu și cele care au avut atribuții privind securitatea Statului. Astfel, încă din preambul se indică că ordonanța are rolul de "deconspirare a Securității", ordonanța având 182 de trimiteri la acest organ administrativ represiv.

Astfel, nu orice persoană care a avut calitatea de milițian a fost și lucrator al Securității, ci doar aceia care au avut atribuții în legătură cu acest organ administrativ. Dacă s-ar interpreta în sens contrar, atunci legiuitorul nu ar mai fi făcut această distincție în textul art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, ci ar fi indicat direct că, orice ofițer sau subofițer al Securității și al Miliției este lucrător al Securității. Or, textul, în cazul miliției, adaugă condiția expresă a unor atribuții, din punct de vedere organic, în legătură cu Securitatea.

Recurentul-pârât nu a avut calitatea de ofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate.

Contrar celor reținute de către instanța de fond, recurentul-pârât a lucrat în cadrul Miliției, nu al Securității, având funcția de șef de post miliție în localitatea Poienile de sub Munte, în perioada noiembrie 1966- noiembrie 1985. De altfel, acest element al stării de fapt nu a fost contestat de către intimatul-reclamant, recurentul-pârât neavând niciodată calitatea de ofițer sau subofițer al Securității.

Lipsa calității de ofițer sau subofițer al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate - pentru a putea fi îndeplinită această condiție era nevoie ca atribuțiile recurentului-pârât să aibă, din punct de vedere organic, legătură cu organul administrativ represiv al Securității. Intenția legiuitorului a fost de sancționa astfel activitățile acelor persoane care, deși nu făceau parte din Securitate, aveau atribuții specifice acestui organ.

ÎCCJ a arătat expres că sintagma "atribuții pe linie de Securitate" trebuie să fie interpretată în sensul existenței unui serviciu specializat cu atribuții pe linie de Securitate.

Intimatul-reclamant nu a făcut proba că în cadrul postului de miliție din localitatea Poienii de sub Munte exista un serviciu specializat cu atribuții pe linie de Securitate, din care recurentul-pârât să fi făcut parte.

Raportat la fișa postului său, respectiv la prevederile generale cuprinse în Legea nr. 21/1968, funcția de plutonier major nu presupunea atribuții pe linie de Securitate.

Recurentul-pârât nu a întreprins direct acțiuni de supraveghere informativă.

Contrar celor reținute de Curte, recurentul-pârât nu a dispus în mod direct efectuarea unor acțiuni asupra persoanei urmărite, această sarcină fiind trasată de un organ al Securității, ofițerul de rută (C.). Astfel, în concret nu a ordonat ca persoana urmărită să fie supravegheată, întrucât nu avea atribuții pe linie de Securitate, deci nu aveam competența să dispună o astfel de măsură;

Nu a efectuat în mod direct vreun act de supraveghere informativă a persoanei. Singura legătură a recurentului-pârât cu persoana urmărită a fost întocmirea raportului de investigații, prin care a propus să nu se ia nicio măsura împotriva lui.

Condiția materială ("vătămarea") - suprimarea cu intenție a drepturilor sau libertăților fundamentale:

Contrar celor reținute de Curte, ÎCCJ a arătat în Decizia nr. 142/2014 că nu e suficient ca aceste activități să existe, ci ele trebuie să aibă ca scop îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Or, raportat la atribuțiile miliției, din coroborarea tuturor probelor din dosar, reiese că activitatea de urmărire a persoanei s-a limitat la filarea acesteia, raportat la indiciile serioase care existau cu privire la intenția de a scoate fraudulos din țară documente care erau în limba ucraineană (documente care s-au dovedit a fi poezii de B.), existând astfel un risc potențial de afectare a intereselor statului. De altfel, chiar și Curtea recunoaște acest aspect (paragraf 2, pag. 2 din sentință).

Aceste acțiuni nu-i pot fi imputate, întrucât au fost realizate la ordinul superiorului.

Îndeplinirea acestor sarcini erau trasate de către Securitate, prin ofițerul de rută. Or, prin faptul că recurentul-pârât nu a avut intenția de a suprima drepturile și libertățile persoanei, condițiile de aplicare a textului art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 nu mai sunt îndeplinite.

Contrar celor reținute de Curte, măsurile întreprinse nu au încălcat flagrant drepturi și libertăți fundamentale:

Nu au existat "imixtiuni în viața privată"- nu s-a adus o atingere a vieții private a persoanei, din moment ce toată activitatea s-a rezumat la filarea persoanei și citirea poeziilor.

Nu a existat o încălcare a libertății de opinie și exprimare - așa cum chiar Curtea a reținut, având în vedere că aceste poezii erau în limba ucraineană, exista riscul ca prin intermediul acestor texte să se transmită diverse mesaje ipoteza în care erau afectate interesele statului. Verificarea acestor poezii s-a făcut doar din această perspectivă, nu pentru limitarea libertății de opinie și exprimare. Tocmai din acest motiv, odată ce s-a descoperit că sunt simple poezii, persoana urmărită nu a fost limitată în vreun fel de a le folosi.

În consecință, în mod, greșit Curtea a apreciat că prin activitatea de urmărire, au fost suprimate cu intenție drepturi sau libertăți fundamentale.

În ce privește sentința civilă nr. 963 din 17 iunie 2021, recurentul-pârât a arătat că, hotărârea a fost pronunțată în urma cererii de completare formulată de către CNSAS, având în vedere omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Cu toate că cererea de completare a fost întemeiată (întrucât într-adevăr, Curtea nu s-a pronunțat asupra acestor cheltuieli), recurentul-pârât apreciază ca fiind nelegală soluția de acordare a acestor cheltuieli de judecată.

Astfel, având în vedere că, recurentul-pârât a formulat recurs vizând soluția asupra fondului acțiunii, în măsura în care calea de atac va fi admisă, atunci CNSAS va fi partea în culpă procesuală care va putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât soluția cu privire la aceste cheltuieli este cuprinsă într-o hotărâre judecătorească separată, pentru a evita intrarea ei în autoritate de lucru judecat, a formulat prezentul recurs.

În drept, au fost invocate prevederile art. 483 și urm. C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

În ceea ce privește motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ., consideră că acesta nu este incident în speță. În speță nu există o viciere a motivării hotărârii recurate

În ceea ce privește motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., contrar celor susținute de recurentul-pârât, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

În cauză, sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea intimatului-pârât de lucrător al securității.

Recurentul-pârât a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, instanța observând că, toate măsurile întreprinse de către acesta au încălcat flagrant drepturi și libertăți fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare și la acea dată, acțiunile întreprinse de recurentul-pârât presupunând grave imixtiuni în viața privată, încălcându-se concomitent și dreptul fundamental la libertatea de opinie și de exprimare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1 alin. (7), art. 2 lit. a) și art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare; art. 490 și art. 205 din noul C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Recurentul-pârât și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Referitor la criticile vizând faptul că prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, deși la nivel formal recurentul-pârât a invocat acest motiv de casare, memoriul de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motive de casare.

În ce privește critica din recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reține că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susținerilor recurentului-pârât, în speță au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conțină "expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Totodată, Înalta Curte constată că, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătorești. În concepția legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele părților, și a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Ca principiu, instanța de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt și de drept cuprinse de sentința recurată, se reține că, prima instanță a respectat întrutotul exigențele motivării acesteia, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurentul-pârât având posibilitatea de a evalua conținutul concret al sentinței atacate și a-și formula și structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

În susținerea acestui motiv de casare, recurentul-pârât a arătat că, "motivarea este cu atât mai contradictorie cu cât la termenul din 16.10.2020 instanța a respins proba emiterea unei adrese către postul de poliție din localitatea Poienii de sub Munte pentru a comunica fișa postului în ceea ce îl privește, respectiv a dosarelor de urmărire întocmite în ceea ce-1 privește pe D.. În aceste condiții, instanța a aplicat greșit și prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, dar și cele privind dreptul la apărare, având în vedere că nu a permis recurentului-pârât să facă proba că nu a avut atribuții pe linie de Securitate. În egala măsură, Curtea nu a analizat și dacă activitățile recurentului-pârât au fost realizate cu intenția de suprimare a drepturilor sau libertăților fundamentale".

Referitor la criticile recurentului-pârât menționate anterior, Înalta Curte reține că, aceste susțineri invocate prin cererea de recurs nu sunt apte a fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. .

În primul rând, instanța de control judiciar constată că, prin încheierea din data de 16 octombrie 2020, instanța de fond a încuviințat proba cu înscrisuri, sens în care a dispus ca intimatul-reclamant să depună la dosar o traducere legalizată a înscrisurilor redactate în limba ucraineană.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că, legiuitorul, reglementând calea de atac a recursului, a prevăzut, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente, examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În ceea ce privește motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., contrar celor susținute de recurentul-pârât, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările și completările ulterioare, reținând că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al securității.

Astfel, din cuprinsul Notei de Constatare nr. x/23.04.2019, precum și al înscrisurilor aflate la dosarul de fond, reiese că, recurentul-pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, având gradul de plutonier major în cadrul Postului de Miliție Poienile de sub Munte, I.J. Maramureș (1980-1981) a participat activ la urmărirea informativă a domnului R.P., titularul dosarului nr. x (cotă C.N.S.A.S.).

Titularul dosarului a fost urmărit informativ prin acțiuni succesive, cu motivația că "La baza deschiderii D.U.I. au stat date din care rezultă că urmăritul avea unele nemulțumiri pentru faptul că în țară i s-a refuzat, de către editura "Kriterion" din București, publicarea unor scrieri în limba ucraineană. (...). Obiectivul a acuzat lipsa unor drepturi, a libertății de gândire în țară la noi. Și-a manifestat intenția ca scrierile pe care le deține să le trimită în Occident și prin intermediul unor ucraineni să-i fie publicate".

Recurentul-pârât a susținut că, prevederea generală cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 21/1969, cu toate că se aseamănă, gramatical, cu cea din art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, nu se referă la atribuțiile pe linie de Securitate (organic - în legătură cu aparatul represiv), ci la sarcini privind securitatea statului (material - în legătură cu activitatea de protecție a intereselor statului).

Înalta Curte nu poate primi susținerile recurentului-pârât, având în vedere dispozițiile exprese ale Legii nr. 21 din 1969 privind organizarea și funcționarea miliției, care statuează la art. 3 lit. f) următoarele:

"Art. 3 - Miliția are următoarele atribuții:

(...)

f) îndeplinește, în mediul rural, sarcini privind securitatea statului"

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008:

"În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:

a) lucrător al Securității - orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar comuniste".

Din interpretare gramaticală, sistematică și teleologică a textelor de lege sus enunțate, reiese că, organele de Miliție aveau, în mediul rural, atribuții pe linia muncii de Securitate.

Înalta Curte constată că, recurentul-pârât, în calitate plutonier major în cadrul Postului de Miliție Poienile de sub Munte, I.J. Maramureș a dispus o serie de măsuri informativ-operative împotriva persoanei urmărite, cum ar fi, dirijarea surselor din anturajul personal și profesional al persoanei urmărite, precum și verificarea legăturilor obiectivului.

Așadar, urmărirea informativă instrumentată împotriva persoanelor vizate de Securitate a fost una abuzivă, motivată de considerente politice, și nu de stricta respectare a normelor legale în vigoare, inclusiv a prevederilor Constituției României din 1965, sau a regulamentelor militare, așa cum susține recurentul-pârât.

Prima instanță a reținut corect în sentința recurată faptul că, recurentul-pârât a participat direct la activitățile de urmărire și verificare, respectiv de culegere de informații derulate asupra persoanei urmărite.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte reține că, simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor nationale constituia o violare a dreptului la viață privată.

Definiția legală a noțiunii de lucrător nu presupune situațiile în care respectivele persoane (ofițeri, subofițeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceștia suprimau sau îngrădeau "drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Astfel, din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susținere legală sau regulamentară. Așadar, un angajat al Securității care, respectând instrucțiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi și libertăți fundamentale stipulate de Constituția de la acea dată, precum și de normele internaționale, la care România era parte, respectivul se înscria în sfera lucrătorilor Securității, în sensul prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare. Acest aspect a fost reținut în mod temeinic și legal de instanța fondului în sentința recurată.

Prin urmare, susținerile invocate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Așa fiind, reiese totodată că sunt neîntemeiate și criticile formulate în recurs vizând obligarea recurentului-pârât prin sentința civilă nr. 963 din 17.06.2021 la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant, instanța de fond pronunțând o soluție legală, având în vedere prevederile art. 453 C. proc. civ., precum și culpa procesuală a recurentului-pârât.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât A. împotriva sentinței nr. 963 din 17 iunie 2021, a sentinței nr. 153 din 11 februarie 2021 și a încheierii din 16 octombrie 2020 ale a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.