ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.10.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4559/2021

HOTĂRÂRE
08.10.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4559/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 8 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul Prahova – secția a II-a civilă, de contencios administrativ sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecata pe pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actului administrativ intitulat Document în anulare nr. 10 din 23.12.2015, emis de către parata, prin care, în baza Notei de control nr. x/17.12.2015, s-a dispus retragerea calității de furnizor primar de mijloace oficiale de identificare.

Prin sentința nr. 1002 din 16 iunie 2016, Tribunalul Prahova – secția a II-a civilă, de contencios administrativ a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, acțiunea fiind înregistrată sub nr. x/2016.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 296 din 14 decembrie 2016, Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 296 din 14 decembrie 2016 reclamanta S.C. A. S.R.L., a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Admite recursul declarat de recurenta – reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 296 din 14 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând, pe fond:

Admite acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. și dispune anularea actului administrativ intitulat Document în anulare nr. 10 din 23.12.2015, emis de către pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor prin care, în baza Notei de control nr. x/17.12.2015, s-a dispus retragerea calității de furnizor primar de mijloace oficiale de identificare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-03-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1445/2024
parte sentința recurată și, rejudecând, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. 4. Contestația în anulare formulată în cauză Prin cererea înregistrată la data de 14 noiembrie 2022, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios adminis
ÎCCJ 2023-09-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4001/2023
Ședința publică din data de 20 septembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Prin decizia nr. 1029/11.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de
ÎCCJ 2021-12-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6351/2021
Ședința publică din data de 16 decembrie 2021 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată inițial pe rolul T
ÎCCJ 2020-02-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 671/2020
ă nr. 1488 din 13 aprilie 2017 Tribunalul Prahova, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâta ANSVSA și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, sec
ÎCCJ 2025-04-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2258/2025
Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Ali
Sursă