ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 397/2023

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 3 decembrie 2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Pensii Publice București, Guvernul României - prin Primul Ministru și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, obligarea acestora la majorarea pensiei cu 40% conform legii aprobate de Parlament în 2019, în loc de 14%, realizat de guvernul actual în septembrie a aceluiași an, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 15 din 03 martie 2021 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate excepția netimbrării și excepția necompetenței teritoriale, a admis excepția inadmisibilității și a respins ca ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Pensii Publice București, Guvernul României - prin Primul Ministru și Ministerul Muncii și Protecției Sociale,

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei la aceeași instanță, în vederea analizării fondului acesteia. În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Astfel, recurentul a subliniat că a sesizat instanța de contencios administrativ, conform art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de chemare în judecată care vizează constatarea nelegalității articolului 42 din O.U.G. nr. 135/2020, neconstituționalitatea O.U.G. nr. 135/2020, precum și obligarea pârâților la plata despăgubirilor reprezentate de majorarea pensiei conform Legii nr. 127/2019. Instanța de fond a invocat, în mod nelegal, excepția inadmisibilității și nu a mai pus în discuția părților fondul cauzei deduse judecății, ignorând faptul că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 îi conferă dreptul, în calitate de persoană vătămată prin emiterea unei ordonanțe neconstituționale, de a se adresa instanței de contencios administrativ cu o acțiune prin care se contestă dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 (care modifică art. 86 alin. (2) din Legea nr. 127/2019) și se solicită și acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța menționată.

Apărările formulate de intimatți Intimații-pârâți Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Casa Națională de Pensii Publice au depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele următoare: Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". Principiul rolului activ al judecătorului reglementat de art. 22 C. proc. civ. consacră rolul judecătorului în aflarea adevărului. În virtutea acestui rol, judecătorul este în drept să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept necesare soluționării cauzei. De asemenea, judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, în acest caz, însă, fiind obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă . În același timp, potrivit principiul disponibilității procesului civil, reglementat de art. 9 și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar judecătorul are obligația de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Ca atare, instanța judecătorească este obligată să statueze asupra celor solicitate de către părți, fără a putea depăși, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea în exercitarea acțiunii civile, atât sub forma cererilor în justiție, cât și a apărărilor. Obligația instanței vizează toate cererile formulate în proces, cu caracter principal, accesoriu sau incidental, iar omisiunea instanței de soluționare a unor capete de cerere constituie o încălcare esențială a legii și atrage nulitatea hotărârii. În acest context, instanța de recurs are în vedere și dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "(1) Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei." Așadar, reclamantul are dreptul să-și modifice cererea de chemare în judecată formulată inițial sub aspectul oricărora dintre cele trei elemente ale sale - părți, obiect și cauză, iar instanța are obligația de a primi cererea modificatoare și de a o comunica pârâtului în vederea formulării întâmpinării, sub condiția efectuării până la primul termen la care reclamantul este legal citat. În prezenta cauză, instanța de fond a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă, reținând că aceasta nu se circumscrie dispozițiilor Legii nr. 554/2004, pretenția concretă a reclamantului fiind aceea de obligare a autorităților publice pârâte la aplicarea unui act normativ abrogat, respectiv la legiferare în sensul majorării cu 40% a pensiei, în loc de 14%, cum a fost stabilit prin art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020. Date fiind susținerile recurentului din calea de atac promovată, realizând și propria analiză a obiectului cauzei deduse judecății, instanța de control judiciar constată că la data de 28.01.2021, înainte de primul termen de judecată, reclamantul a depus la dosar, împreună cu răspunsul la întâmpinare, precizări ale cererii de chemare în judecată . În cuprinsul acestor precizări, formulate conform dispozițiilor art. 123-125 C. proc. civ., reclamantul a arătat expres că a înțeles să invoce și neconstituționalitatea O.U.G. nr. 135/2020, solicitare care, împreună cu cea de constatare a nelegalității art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 și de obligare a pârâților la plata despăgubirilor reprezentate de majorarea pensiei în cuantumul prevăzut de Legea nr. 127/2019, determină încadrarea juridică a acțiunii reclamantului în dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, conform cărora: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. .. (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative." Înalta Curte constată, așadar, că prima instanță a soluționat cauza în raport de cererea introductivă, fără să aibă în vedere precizările ulterioare ale reclamantului, depuse odată cu răspunsul la întâmpinare. Nerespectarea principiilor ce guvernează dreptul procesual civil produce o vătămare a drepturilor părților și se sancționează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiții. Nulitățile decurgând din nesocotirea acestor principii (principiul contradictorialității, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilității și principiul oralității dezbaterilor) sunt nulități virtuale și operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării. De asemenea, în mod evident, prin omisiunea instanței de fond de a examina și cerceta, în mod efectiv motivele de fapt și de drept invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta precizată prin cererea anexată răspunsului la întâmpinare, au fost nesocotite și dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și a fost încălcat dreptul acestuia la un proces echitabil. Prin urmare, se apreciază că, în cauza de față, hotărârea recurată nu respectă exigențele procedurale impuse de textele de lege anterior menționate, astfel încât, în vederea respectării principiilor ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul disponibilității și ținând cont de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părții la dublul grad de jurisdicție, se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța urmând să soluționeze pe fond acțiunea reclamantului în raport de corecta încadrare juridică a acesteia. Pentru considerentele expuse, reținând incidența cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 544/2004 raportat la art. 498 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.