Longbottom și alții împotriva Regatului Unit

Reclamanții, dl David P. Longbottom, dl Ian Campbell și dl Peter Davey sunt resortisanți britanici născuți în 1961, 1960 și 1952 și trăiesc respectiv în Yorkshire de Vest, Yorkshire de Nord și Dorset. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dna J. Starling, un avocat practicant la Londra. Guvernul Regatului Unit (“ Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dl C. Whoersley, din Biroul Extern și Commonwealth Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Soția reclamantului a murit la 20 august 1995, lăsând doi copii născuți în 1987 și 1990. Cererea sa pentru beneficiile văduvelor a fost făcută în sau aproximativ în ianuarie 1999 și a fost respinsă la 21 ianuarie 1999 din cauza faptului că nu avea dreptul la beneficiile văduvelor pentru că nu era femeie.

Reclamantul a solicitat din nou la 15 februarie 1999 și a fost respinsă la 23 martie 1999 din același motiv. Reclamantul a depus un recurs la 12 aprilie 1999. Decizia de reexaminare a Agenției de Beneficii din 20 iunie 2000 a susținut decizia anterioară și apelul său a fost în continuare ascultat și amânat de către un tribunal la 30 august 2000. Soția reclamantului a murit la 21 noiembrie 1994, lăsând un copil născut în 1990. După un apel telefonic și o scrisoare către Agenția Beneficiilor, reclamația sa pentru beneficiile văduvelor a fost făcută la 31 ianuarie 2001 și a fost respinsă la 1 februarie 2001 din motivul că nu avea dreptul la beneficiile văduvelor pentru că nu era femeie.

Reclamantul a depus apel la 14 februarie 2001. Decizia de reexaminare a Agenției de Beneficii din 15 februarie 2001 a susținut decizia anterioară și apelul său a fost în continuare ascultat și suspendat de către un tribunal la 22 august 2001. Reclamantul nu a apelat în continuare în timp ce el a considerat sau a fost recomandat că un astfel de remediu ar fi obligat să nu fie reușit, deoarece nu sunt plătite astfel de prestații de securitate socială în temeiul legislației Regatului Unit. Soția reclamantului a murit la 11 august 2000, lăsând doi copii născuți în 1988 și 1991. După un apel telefonic și o scrisoare către Agenția Beneficiilor, reclamația sa pentru beneficiile văduvelor a fost făcută la 11 octombrie 2000 și a fost respinsă la 15 noiembrie 2000 din motivul că nu avea dreptul la beneficiile văduvelor pentru că nu era femeie.

Agenția de Beneficii a reexaminat decizia din 5 februarie 2001 a susținut decizia anterioară și apelul său a fost încă mai ascultat și respins de către un tribunal la 11 iunie 2001. Reclamantul nu a apelat în continuare după cum a luat în considerare sau a fost recomandat că o astfel de remediere ar fi obligată să nu fie în curs de eșuare, deoarece nu sunt plătite astfel de prestații de securitate socială pentru văduvi în temeiul legislației Regatului Unit. Legea internă relevantă pentru această cerere este stabilită în Willis c. Regatul Unit, nr. 36042/97, §§ 14-26, CEDO 2002-IV.

The applicants, Mr David P. Longbottom, Mr Ian Campbell and Mr Peter Davey are British nationals who were born in 1961, 1960 and 1952 and live respectively in West Yorkshire, North Yorkshire and Dorset. They were represented before the Court by Ms J. Starling, a lawyer practising in London. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. Whomersley, of the Foreign and Commonwealth Office The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant’s wife died on 20 August 1995, leaving two children born in 1987 and 1990. His claim for widows’ benefits was made in or about January 1999 and was rejected on 21 January 1999 on the ground that he was not entitled to widows’ benefits because he was not a woman.

The applicant applied again on 15 February 1999 and his claim was rejected on 23 March 1999 for the same reason. The applicant lodged an appeal on 12 April 1999. The Benefits Agency’s reconsideration decision of 20 June 2000 upheld the earlier decision and his appeal was further heard and adjourned by a tribunal on 30 August 2000. The applicant did not appeal further as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such social security benefits were payable to widowers under United Kingdom law. The applicant’s wife died on 21 November 1994, leaving a child born in 1990. Following a telephone call and a letter to the Benefits Agency, his claim for widows’ benefits was made on 31 January 2001 and was rejected on 1 February 2001 on the ground that he was not entitled to widows’ benefits because he was not a woman.

The applicant lodged an appeal on 14 February 2001. The Benefits Agency’s reconsideration decision of 15 February 2001 upheld the earlier decision and his appeal was further heard and adjourned by a tribunal on 22 August 2001. The applicant did not appeal further as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such social security benefits were payable to widowers under United Kingdom law. The applicant’s wife died on 11 August 2000, leaving two children born in 1988 and 1991. Following a telephone call and a letter to the Benefits Agency, his claim for widows’ benefits was made on 11 October 2000 and was rejected on 15 November 2000 on the ground that he was not entitled to widows’ benefits because he was not a woman.

The applicant lodged an appeal. The Benefits Agency reconsideration decision of 5 February 2001 upheld the earlier decision and his appeal was further heard and rejected by a tribunal on 11 June 2001. The applicant did not appeal further as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such social security benefits were payable to widowers under United Kingdom law. The domestic law relevant to this application is set out in Willis v. the United Kingdom, no. 36042/97, §§ 14-26, ECHR 2002-IV.