ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3596/2021

Ședința publică din data de 10 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate pronunțarea unei hotătâri prin care să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x din 17.05.2018.

Prin sentința civilă nr. 4988 din data de 03.12.2018, Curtea de Apel București – secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a anulat raportul de evaluare nr. x/17.05.2018.

Împotriva sentinței civile nr. 4988 din data de 03 decembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta – pârâtă a arătat că, față de cele reținute da către instanța de fond, apreciază că soluția acesteia este bazată, pe o interpretare eronată a prevederilor legala incidente, aceasta conducând la o aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr. 161/2003 și ale Legii nr. 31/1994.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990, societatea comercială pe acțiuni trebuie să aibă minim 3 cenzori și un cenzor supleant, consiliul de administrație/directorul are obligația să înregistreze la registrul comerțului orice schimbare a cenzorilor iar în situația în care numărul cenzorilor nu se poate completa prin înlocuirea cu supleanți noi

Astfel, instanța de fond trebuia să observe în raport de dispozițiile legale aplicabile că o societate comercială pe acțiuni nu poate funcționa fără a avea desemnați cenzori potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990.

Or, în condițiile în care B. S.A. este o societate în funcțiune iar consiliul de administrație al societății nu a înregistrat în registrul comerțului nicio modificare în ceea ce privește cenzorii, nu se poate concluziona decât că mandatele tuturor cenzorilor, inclusiv cel am intimatei – reclamante, au fost reînointe în mod tacit, cenzorii continuând să-și exercite funcția și după data de 02.10.2009, până în prezent.

În acest context, recurenta – pârâtă a precizat că la dosarul cauzei nu au fost depuse documente din care să rezulte numirea altor cenzori după data expirării mandatelor inițiale și nici reclamanta nu s-a apărat în acest sens, singurele susțineri referindu-se la expirarea mandatului.

Așa cum a arătat și în fața instanței de fond, recurenta – pârâtă a susținut și prin cererea de recurs faptul că reclamanta, făcând parte din acțjonariatul B. S.A. atât ca persoană fizică dar și prin intermediul C. S.A., avea obligația, ca în caz de expirare a mandatului cenzorilor să desemneze alți cenzori și să mandateze consiliul de administrație să opereze modificările corespunzătoare la registrul comerțului.

Or, în condițiile în care nu există niciun înscris din care sâ rezulte că cenzorii B. S.A. au fosl înlocuiți iar socielalea comercială se află în funcțiune încheiind contracte comerciale este evidenl că aceștia și-au exercitat în continuare mandatul, fiind vorba depre un mandal tacit, societatea neputând sâ funcționeze în lipsa cenzorilor.

De asemenea, contrar celor reținute de către instanța de fons, recurenta – pârâtă a apreciat că în speță sunt aplicabile cele reținute de 1CCJ în Decizia nr. 24/2017 pronunțată de Înalla Curte de Casare și Justiție - Completul competent să judece recursul în inleresul legii.

Situația administratorului din prisma publicității mandatului este similară cu situația din prezenta cauza, în condițiile în care la registrul comerțului nu a fost publicată nicio mențiune referitoare la numirea unor alți cenzori, fapt care îndreptățește orice terț de bună credință să considere că mandatele cenzorilor au fost prelungite în mod tacit și că acestea sunt exercitate și în prezent.

Prin întâmpinarea formulată, intimata – reclamantă A. a invocat excepția nulității recursului, motivată de faptul că motivul de casare invocat nu se încadrează în cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului.

La data de 27 ianuarie 2019, D. a depus la dosar cerere de intervenție accesorie în interesul recurentei – pârâte Agenția Națională de Integritate.

Analizând sentința recurată în limita criticilor și a apărărilor formulate în cauză, raportat la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente.

Prin raportul de evaluare nr. x din 17.05.2018 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate s-a stabilit în privința reclamantei A., fost deputat și actualmente senator în Parlamentul României, că a fost încălcat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât în perioada 20.12.2012(data validării mandatului de deputat) – 21.12.2016(data validării mandatului de senator) cât și în perioada 21.12.2016(data validării mandatului de senator) – 05.05.2017 (data intrării în vigoare a modificărilor aduse Legii 161/2013) a deținut calitatea de deputat, respectiv de senator, simultan cu funcția de cenzor supleant la B. S.A..

Potrivit art. 82 alin. (1) lit. a) Legea 161/2003 (forma în vigoare în perioada dedusă judecății) Calitatea de deputat și senator este, de asemenea, incompatibilă cu: a) funcția de …. cenzor la societățile comerciale, ….;

Contrar celor susținute de recurenta-pârâtă ANI și în acord cu argumentația judecătorului fondului, Înalta Curte reține că, asupra pretinsei stări de incompatibilitate a intimatei – reclamante, prezintă relevanță în cauză elementele de fapt și prevederile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu cele ale art. 159-162 din Legea nr. 31/1990.

Rezultă astfel, fără dubiu, că mandatul de cenzor suplean acordat intimatei – reclamante, în calitate de acționar în cadrul societății B. S.A.. este de 3 ani cu posibilitatea de realegere, după cum de asemeni fără dubiu rezultă că nu s-a făcut dovada realegerii intimatei - reclamantei în calitate de cenzor supleant, ulterior datei de 02.10.2009, la expirarea perioadei de 3 ani pentru mandatul de cenzor supleant acordat acesteia.

Posibilitatea legală prin care intimata-reclamantă ar fi putut continua să dețină calitatea de cenzor supleant în cadrul societății ulterior datei de 02.10.2009 (la care mandatul său a încetat) ar fi fost urmare a unei realegeri de către Adunarea Generală a Acționarilor.

În cauză, însă, nu au fost produse niciun fel de dovezi în acest sens.

Prin urmare, nu pot fi primite criticile recurentei – pârâte referitoare la reînnoirea tacită a mandatului de cenzor supleant al intimatei – reclamante, întrucât, așa cum a reținut și instanța de fond, faptul că societatea B. S.A. nu a înregistrat în registrul comerțului nicio modifiicare în ceea ce privește cenzorii, după data de 02.12.2009, poate reprezenta o culpă a societății în ceea ce privește organizarea propriei activități conform dispozițiilor Legii 31/1990, fără a produce efecte în materia regimului juridic al incompatibilităților.

În plus, instanța de control judiciar constată că în cuprinsul dispozițiilor legale evocate(art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003), sunt enumerate expres funcțiile incompatibile cu calitatea de deputat sau senator, iar funcția de cenzor supleant nefiind prevăzută de lege nu poate duce la reținerea stării de incompatibilitate, legiuitorul stabilind în mod expres și limitativ cazurile de incompatibilitate în raport de dispozițiile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

De altfel, un cenzor supleant desemnat în condițiile Legii nr. 31/1990 republicată și modificată, nu are calitatea de cenzor și nu este remunerat, un cenzor supleant devenind cenzor doar în condițiile art. 162 din Legea nr. 31/1990 respectiv "în caz de deces, împiedicare fizică sau legală, încetare ori renunțare la mandat a cenzorului", atribuțiile cenzorilor fiind stabilite la art. 163 din același act normativ.

În concluzie, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută starea de incompatibilitate a intimatei-reclamante, întrucât nu s-a făcut dovada că aceasta a deținut calitatea de cenzor supleant și ulterior datei de 02.10.2009, precum și având în vedere faptul că funcția de cenzor supleant nu poate fi echivalată cu funcția de cenzor, cenzorul supleant dobândind calitatea de cenzor la care face referire dispozițiile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 doar în condițiile art. 162 din Legea nr. 31/1990 modificată și republicată.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Față de soluția dată recursului declarat de Agenția Națională de Integritate, Înalta Curte va respinge, în consecință, și cererea de intervenție accesorie formulată de D., potrivit dispozițiilor art. 67 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârata Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 4988 din 03 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția VIII – a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de D. în interesul recurentei – pârâte Angenția Națională de Integritate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2021.