PARKES and BOSHER v. THE UNITED KINGDOM

Reclamanții, dl Neil Anthony Parkes și dl Richard Bosher, sunt resortisanți britanici care s-au născut în 1960 și 1957. Ultimul locuiește în Surrey. Acestea au fost reprezentate în fața Curții de către dna J. Starling, un avocat care practică în Londra. Guvernul Regatului Unit („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whoersley, de la Biroul Externe și Commonwealth. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Soția reclamantului a murit la 2 iunie 2000, lăsând doi copii născuți în 1993 și 1997. La 21 august 2000, s - a depus cererea sa de beneficii pentru văduve și a fost respins că nu avea dreptul la beneficii pentru văduve deoarece nu era o femeie. Reclamantul nu a apelat după cum a considerat sau a fost sfătuit că un astfel de remediu ar fi obligat să eșueze deoarece nu sunt plătite astfel de prestații de securitate socială văduvilor în temeiul legislației din Marea Britanie. Soția reclamantului a murit la 8 decembrie 2000, lăsând doi copii născuți în 1991 și 1993. Susținerea sa pentru beneficiile văduvelor a fost făcută la 5 martie 2001 și a fost respinsă la 6 aprilie 2001 pe motiv că nu avea dreptul la beneficiile văduvelor deoarece nu era o femeie. Reclamantul nu a apelat după cum a considerat sau a fost sfătuit că un astfel de remediu ar fi obligat să eșueze deoarece nu sunt plătite astfel de prestații de securitate socială văduvilor în temeiul legislației din Marea Britanie. Legea internă relevantă pentru această cerere este stabilită în Willis v. Regatul Unit, nr. 36042/97, §§ 14-26, CEDO 2002-IV.

The applicants, Mr Neil Anthony Parkes and Mr Richard Bosher, are British nationals who were born in 1960 and 1957. The latter lives in Surrey. They were represented before the Court by Ms J. Starling, a lawyer practising in London. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. Whomersley, of the Foreign and Commonwealth Office. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant’s wife died on 2 June 2000, leaving two children born in 1993 and 1997. His claim for widows’ benefits was made on 21 August 2000 and was rejected on the ground that he was not entitled to widows’ benefits because he was not a woman. The applicant did not appeal as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such social security benefits were payable to widowers under United Kingdom law. The applicant’s wife died on 8 December 2000, leaving two children born in 1991 and 1993. His claim for widows’ benefits was made on 5 March 2001 and was rejected on 6 April 2001 on the ground that he was not entitled to widows’ benefits because he was not a woman. The applicant did not appeal as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such social security benefits were payable to widowers under United Kingdom law. The domestic law relevant to this application is set out in Willis v. the United Kingdom, no. 36042/97, §§ 14-26, ECHR 2002-IV.