ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3475/2023

HOTĂRÂRE

22.06.2023

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3475/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 22 iunie 2023

Asupra contestației privind tergiversarea procesului;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost înregistrat la data de 04.04.2023, dosarul nr. x/2021, având ca obiect recursul declarat de A. împotriva încheierii din 01.02.2023 pronunțată de Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal prin care s-a suspendat judecarea cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Primăria Tetoiu din Județul Vâlcea, Comuna Tetoiu prin Primar, Primarul Comunei Tetoiu B. și C..

Măsura suspendării a fost dispusă de Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., motivat de împrejurarea că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță în sarcina sa, respectiv să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu pentru efectuarea expertizei în cuantum de 2000 RON.

La data de 17.05.2023, recurentul-reclamant a formulat contestație privind tergiversarea procesului întemeiată pe dispozițiile art. 522 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

În motivare, după reluarea unor aspecte ale situației de fapt prin care a invocat refuzul pârâților de reconstituire a dreptului de proprietate și de punere a sa în posesie, contestatorul a arătat că prima instanță a nesocotit obligația de soluționare a cauzei într-un termen optim și previzibil prin consultarea părților aflate în proces, deoarece:

probele factuale dovedesc faptul că până la data de 01.02.2023 pârâtele au folosit în proces documente falsificate prin scriere și semnătură, denunțate în procedura civilă potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., iar instanța a hotărât în numele pârâtelor că nu renunță la folosirea în proces a actelor juridice falsificate;

prima instanță, suspendă judecarea procesului, refuzând în formă de replică cele cinci obiective asupra cărora a fost sesizată să se pronunțe cu sau fără consultarea expertului;

în cuprinsul celor cinci obiective, cercetarea pe cale de excepție privind obligarea pârâtelor să vină în proces cu acte juridice potrivit art. 13 din Legea nr. 554/2004, prin care să justifice baza de impozitare a Deciziei fiscale nr. 812/20.04.2021, nu este în competența expertului având în vedere dispozițiile legiuitorului;

cercetarea actelor falsificate prin scriere și semnătură, denunțate potrivit art. 304 C. proc. civ. nu este de competența expertului;

Prin memoriu depus la dosarul cauzei la data de 15.06.2023, intimata C. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, apreciind că în mod eronat s-a formulat acțiune împotriva sa, aceasta fiind doar un angajat la Compartimentul impozite și taxe din cadrul Primăriei Comunei Tetoiu.

II. Preliminar, Înalta Curte va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei C., ca neîntemeiată, constatând că toate părțile conceptate în cauza în legătură cu care se invocă tergiversarea judecății au calitate procesuală în contestația la tergiversarea procesului, în condițiile în care aceasta (contestația) reprezintă un remediu oferit de normele de procedură cu privire la pasivitatea instanței de judecată.

Prin urmare, câtă vreme cadrul procesual din punct de vedere al obiectului pricinii și al părților a fost stabilit de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, analiza excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei C. revine instanței competente să soluționeze fondul cauzei în legătură cu care se invocă tergiversarea, Înalta Curte neputând oferi dezlegări asupra acestei chestiuni.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației

Examinând contestația privind tergiversarea procesului, prin prisma criticilor formulate de contestator și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este neîntemeiată.

Potrivit art. 522 din C. proc. civ. privind Subiectele contestației și motivele ei "(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată."

La alin. (2) al aceluiași articol sunt prevăzute cazurile în care poate fi făcută respectiva contestație, motivele vizând atât culpa instanței, cât și atitudinea ei față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces, ori a terților propriu-ziși, care aveau obligații legale sau judiciare, respectiv:

"1. când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;

când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;

când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanței, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informații rezultate din evidențele ei și care erau necesare soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;

când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."

Astfel, se constată că dispozițiile articolului 522 alin. (2) C. proc. civ. reglementează în mod expres situațiile în care părțile sau/și procurorul pot face contestația privind tergiversarea procesului.

Prin urmare, ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 din C. proc. civ. este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită, rezultatul fiind tergiversarea soluționării cauzei.

Analizând motivele invocate de contestator în susținerea cererii sale, Înalta Curte apreciază că acestea nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres prevăzute de textul legal menționat anterior, întrucât nemulțumirile exprimate de contestator pot face obiectul unei eventuale căi de atac.

Contestatorul invocă faptul că prima instanță a nesocotit obligația de soluționare a cauzei într-un termen optim și previzibil, reluând practic criticile de nelegalitate formulate prin recursul declarat împotriva încheierii din 01.02.2023 pronunțată de Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal prin care s-a dispus suspendarea judecății, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., motivat de împrejurarea că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță în sarcina sa, respectiv să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu pentru efectuarea expertizei în cuantum de 2000 RON.

Or, criticile contestatorului privesc chestiuni rezervate de art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. exclusiv controlului instanței de recurs, în cadrul unei eventuale căi de atac formulate de parte.

Așadar, contestatorul poate valorifica aceste împrejurări într-un alt cadru procesual, nu pe calea contestației la tergiversare, nefiind posibil ca printr-un astfel de mijloc procesual instanța să aprecieze asupra unor chestiuni care ar determina o imixtiune nepermisă în activitatea de judecată a unui complet legal învestit și competent să judece un dosar.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 525 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de A., cu privire la dosarul nr. x/2021.1 aflat pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.