ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3455/2023

Ședința publică din data de 22 iunie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București – secția a VII-a civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Cultural Român, anularea concursului organizat de pârâtă la data de 17.06.2022 pentru ocuparea postului de expert gradul I A departamentul EUNIC-Direcția Relații Internaționale, obligarea pârâtei la reluarea concursului și la primirea reclamantei la concursul astfel reluat.

Ulterior, reclamanta a formulat cerere completatoare și modificatoare, solicitând anularea Ordinului nr. 219/29.06.2022 privind încetarea detașării în cadrul MAE și încetarea suspendării contractului individual de muncă, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre salariul încasat la ICR și salariul pe care l-ar fi încasat la MAE în perioada 29.06.2022-29.03.2023, obligarea pârâtei la plata salariului pentru zilele 27,28, 29.06.2022 pentru care a refuzat să îi plătească drepturile salariale. A arătat că prin Ordinul nr. 162/29.03.2022, reclamanta a fost detașată din ICR la MAE pentru o perioadă de 12 luni. Prin Ordinul nr. 219/29.06.2022 s-a dispus încetarea detașării în cadrul MAE și încetarea suspendării contractului individual de muncă. A învederat că ordinul contestat este nul deoarece modifică unilateral contractul individual de muncă, contrar art. 41 alin. (1) Codul muncii, precum și pentru caracterul său retroactiv, deoarece este emis la 29.06.2022 dar încetarea suspendării este de la 25.06.2022. A arătat că actele emise de angajator își produc efectele doar după comunicare iar dacă încalcă principiul neretroactivității, sancțiunea este nulitatea absolută. A mai susținut că nu a fost plătită pentru zilele de 27 28, 29 iunie 2022, ordinul contestat fiind emis la data de 29.06.2022, retroactiv.

2.1. Tribunalul București – secția a VII-a civilă, prin sentința nr. 5808 din 26 septembrie 2022, a disjuns cererea completatoare și a dispus formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 07.11.2022.

Totodată, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Institutul Cultural Român, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reținând, în raport cu obiectul cauzei, incidența în cauză a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând că controlul de legalitate în materia îndeplinirii condițiilor de participare la un concurs, organizat pentru ocuparea unui post vacant de către personalul bugetar contractual, revine instanței de contencios administrativ.

2.2. Prin sentința nr. 311 din 17 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a cauzei, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență, suspendând judecata cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 538 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 57/2019 care, în ceea ce privește personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice, nu atribuie instanței de contencios competența de soluționare a litigiilor privind raportul de muncă al personalului contractual.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Obiectul cererii deduse judecății vizează un litigiu privind raportul de muncă al personalului contractual, respectiv anulare unui concurs pentru ocuparea unui post vacant de către personalul bugetar contractual și obligarea pârâtei la reluarea concursului și la primirea reclamantei la concursul astfel reluat.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 538 din O.U.G. nr. 57/2019 care prevede expres că:

"(1) Dispozițiile prezentului titlu se aplică personalului din cadrul autorităților și instituțiilor publice, încadrat în temeiul unui contract individual de muncă sau contract de management și al cărui rol este definit conform art. 541, denumit în continuare personal contractual.

(2) Dispozițiile prezentului titlu se completează cu prevederile Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu alte legi speciale care reglementează regimul aplicabil anumitor categorii de personal sau contractului de management, după caz".

Totodată, potrivit art. 266 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii: "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod". Conform art. 267 lit. a) din același Cod: "Pot fi părți în conflictele de muncă: a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă".

De asemenea, în art. 278 alin. (2) din Codul muncii se prevede:

(2) Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.

Așadar, litigiul dedus judecății este un litigiu de muncă, guvernat de dispozițiile art. 538 din O.U.G. nr. 57/2019 astfel cum se completează cu Legea nr. 53/2003, întrucât are ca obiect legalitatea organizării unui concurs a cărui finalitate o reprezintă ocuparea unor funcții contractuale în cadrul Institutului Cultural Român prin încheierea unor contracte individuale de muncă.

Prin urmare, art. 267 din Codul muncii recunoaște și altor persoane calitatea de parte în conflictele de muncă, în măsura în care este titularul unui drept sau obligații în temeiul Codului muncii or al altor legi, iar prin participarea la concurs reclamanta a dobândit astfel de drepturi și obligații.

În aceste condiții, nu există nicio dispoziție legală care să atribuie curții de apel în primă instanță competența de soluționare a unui astfel de litigiu atunci când contractul de muncă nu este încă încheiat între părțile din prezenta cauză.

Fiind în discuție un litigiu de muncă, se reține că competența de soluționare a cauzei aparține instanței de conflicte de muncă, potrivit prevederilor art. 208 din Legea nr. 62/2011, dar și art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Legea nr. 53/2003.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului - București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A.

A. în contradictoriu cu pârâtul Institutul Cultural Român în favoarea Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.