ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3451/2022

Ședința publică din data de 14 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucuresti-Sectia a IX-a contencios administrativ și fiscal în data de 31.12.2019, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciara, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, sa dispună anularea rezoluției nr. CI9-4149 din data 3 decembrie 2019 a Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare.

Prin sentința civilă nr. 1094 din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie:

- s-a solicitat desființarea rezoluției Inspecției Judiciare nr. CI9-4149 din data de 3 decembrie 2019 ca fiind nelegală si netemeinică, cercetările si investigațiile pe care le-a întreprins Inspecția Judiciara în urma sesizării sale având un caracter formal si superficial;

- s-a arătat că judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au încălcat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, art. 21 alin. (3) din Constituția României, art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale;

- a arătat că a depus la instanța acte doveditoare a cererilor sale, copii de pe C.I.M nr. 55440/20.12.2006, notificarea nr. x/27.02.2016, decizia nr. 1260/29.03.2016 C.I.M nr. 30/13.04.2016, decizia nr. 2500/27.06.2016 documente semnate si stampilate de conducerea S.C. B. S.A., copii de pe răspunsul M.M.J.S nr. 692/26.04.2017 care confirma faptul ca C.I.M nr. 30/13.04.2016 a fost încheiat pe o perioada nedeterminată, însă toate acestea nu au fost reținute de către instanța, fiind reținută întâmpinarea depusa împotriva cererii sale de S.C. B. S.A., care pentru a justifica decizia nr. 2500/27.06.2016 a afirmat fals faptul ca acesta urma sa tracteze duba frigorifica, fiind șofer de cisterna, acesta fiind motivul concedierii sale fara preaviz în baza art. 31 alin 3 din CM;

- în sentința civila nr. 1094 din data de 28 octombrie 2020 a Curții de Apel București se retine ca instanța de apel (Curtea de Apel Craiova) nu a reținut nicăieri faptul că reclamantul ar fi trebuit, potrivit noului contract de muncă, să tracteze o dubă frigorifică, în loc de cisternă, și nici că nu ar fi calificat pentru noua activitate.

- în condițiile în care în considerente instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu invocă normele substanțiale și procedurile incidente si aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv, rămâne nesusținută, pur formala și o astfel de soluție devine arbitrara, fiind îndeplinite condițiile art. 99 din legea 303/2004, privind reaua – credință.

- instanța de fond prin sentința nr. 1796/22.05.2017 a respins cererea fără sa fie motivată respingerea efectuării expertizei contabile, iar instanța de apel a respins efectuarea unei expertize contabile invocând prevederile art. 478 din C. proc. civ.

S-a solicitat instanței să constate că verificările întreprinse de Inspecția Judiciară au fost superficiale, iar prin luarea în considerare doar a înscrisurilor depuse de S.C. B. S.A., s-au încălcat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., art. 99 (1) din Legea nr. 303/2004, art. 478 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinței atacate, anularea rezoluției inspecției judiciare și trimiterea dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Dolj spre o nouă judecată.

Intimata- pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, instanța de fond reținând în mod corect că prin rezoluția atacată, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistrații contestați a abaterii disciplinare în condițiile prezentate de reclamant.

5.răspunsul la întâmpinare.

Recurentul – reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reluat criticile expuse în motivele de recurs, reiterând cererea de trimitere a cauzei către Tribunalul Dolj, pentru o nouă judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin sesizarea înregistrată la data de 26 iulie 2019 sub nr. x la Direcția de inspecție pentru judecători a Inspecției Judiciare, petiționarul A. a solicitat efectuarea de verificări privind modul de soluționare a dosarului nr. x/2016 de judecătorii Tribunalului Dolj și ai Curții de Apel Craiova.

În concret, petiționarul a arătat că doamna judecător C. din cadrul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale și domnii judecători D. și E. din cadrul Curții de Apel Craiova, secția Civilă au favorizat partea adversă și au pronunțat hotărâri nelegale.

Prin rezoluția nr. 2926/A/04.09.2019, Inspecția Judiciara, prin inspectorul judiciar de caz, a clasat sesizarea, constatându-se că nu au rezultat indicii de săvârșire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva măsurii dispuse, petiționarul a formulat plângere administrativă.

Aceasta a fost respinsă prin rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19-4149/03.12.2019.

Analizând dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente.

În analiza acestei critici, se are în vedere faptul că în calea de atac a recursului, exercitată în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, instanța de control judiciar nu are posibilitatea de a analiza cauza sub toate aspectele, ci trebuie să respecte aceleași exigențe impuse recursului prin C. proc. civ., având în vedere norma de trimitere din art. 28 din Legea nr. 554/2004.

În raport de situațiile limitative în care trebuie să se încadreze motivele de recurs, Curtea nu poate analiza nelegalitatea hotărârii atacate doar pentru simplul fapt că recurentul susține cu caracter general o atare nelegalitate, fără a se arăta, în mod clar și concret, care prevederi legale ar fi nesocotite de către instanța de fond.

Potrivit art. 483 C. proc. civ.: "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

De asemenea, potrivit art. 486 C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;"

Potrivit art. 488 alin (1) C. proc. civ.: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...)".

Din textele de lege enunțate reiese că recursul urmărește să supună instanței de recurs doar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanța de fond, și, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele, întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situației de fapt.

Prin urmare acestea sunt limitele în care, în cele ce urmează, Înalta Curte va analiza criticile formulate de recurent, pe care le apreciază ca fiind nefondate.

Se reține că recurentul a sesizat organul de inspecție judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru cercetarea unor acte materiale ce, conform sesizării formulate, ar intra în conținutul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea 303/2004.

Conform prevederilor art. 99 lit. t) din Legea 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional a statuat cu privire la art. 99 lit. t), art. 99

1

din legea nr. 303/2004 că acestea: "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunță sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege"; "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești."

De asemenea, relevante sunt și considerentele extrase din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017 pronunțate de ICCJ-Completul de 5 judecători în dosar nr. x/2016 și referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 99 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004:

"(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijență", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic și cărora le lipsește orice justificare, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispozițiilor menționate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcției, din culpă, a dispozițiilor legale; (ii) încălcarea dispozițiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcției să genereze consecințe grave. Pentru a se reține existența unei grave neglijențe în sensul dispozițiilor menționate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reține caracterul evident, neîndoielnic și nescuzabil în privința unei norme dispozitive permisive/supletive."

Argumentul esențial invocat de recurentă este acela că prima instanță a interpretat greșit prevederea din art. 99 alin. (1) al Legii nr. 303/2004, deoarece, în cauză, magistrații reclamați au soluționat cu rea-credință dosarul nr. x/2016.

Astfel, recurentul a invocat faptul că în raport de parcursul judiciar al dosarului în fond și în apel, rezultă că instanțele nu au avut în vedere întregul material probator administrat, reținând doar înscrisurile depuse de societatea pârâtă refuzând administrarea probei cu expertiză și înlăturând nejustificat propriile apărări.

Înalta Curte constată că argumentele aduse de recurentul - reclamant nu vizează reaua – credință sau grava-neglijență a magistraților, care sub aspectul laturii subiective, se realizează printr-o distorsionare conștientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii. Spre deosebire de buna-credință, care presupune că magistratul acționează cu grijă față de interesul public de înfăptuire a justiției, apără interesele legitime ale părților, își subordonează comportarea sa exigențelor ce decurg din îndatoririle profesionale și normele deontologice, reaua-credință presupune atât intenția de a manipula legea în mod conștient, cât și voința de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părți, elemente care însă nu au fost probate în cauză.

În plus, recurentul a dorit să sublinieze în recurs, atât prin cererea de recurs cât și prin răspunsul la întâmpinare, că scopul formulării acestei sesizări îl reprezintă rejudecarea dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Dolj, existența abaterii disciplinare fiind fundamentată exclusiv pe modalitatea de apreciere a probatoriului în cauza având ca obiect contestarea deciziei de încetare a contractului individual de muncă.

Înalta Curte constată că, pe fondul acestor argumente (încălcarea art. 425, alin. (1), lit. b) și a) art. 478 din C. proc. civ., care efectiv sunt critici la adresa soluțiilor date de completurile de judecată), în mod corect, nici inspecția judiciară și nici prima instanță nu își puteau exprima punctul de vedere tocmai pentru a evita transformarea acestui demers într-un veritabil control judiciar asupra soluției. S-a avut în vedere că instanța a analizat actele dosarului și a făcut aplicarea textelor legale la situația de fapt reținută, îndeplinind funcția de jurisdicție.

În plus, în ceea ce priveste procedura desfășurată în fata primei instante (Tribunalul Dolj), finalizată prin sentința civila nr. 1796/22.05.2017 pronunțată de doamna judecător C., s-a reținut de către curtea de apel incidența dispozițiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, intervenind prescripția răspunderii disciplinare, împrejurare cu privire la care nu au fost formulate critici concrete în recurs.

Ca urmare, ceea ce invocă recurentul ca fiind o lipsă a cercetării de către inspecția judiciară sau a analizei instanței prin hotărârea atacată, se explică prin chiar natura acestui mecanism procesual, care nu este menit să îndrepte erori de judecată, ci să sancționeze o conduită necorespunzătoare a judecătorilor.

Or, așa cum a subliniat prima instanță, magistrații au explicat argumentele care au fundamentat soluțiile adoptate și criticate de către recurent, iar modalitatea de apreciere a materialului probator nu poate constitui un element al abaterii disciplinare imputate, întrucât aceasta constituie, în realitate, o modalitate de aplicare a legii, excedând controlului administrativ.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1094 din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 iunie 2022.