ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3360/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. S.A. a solicitat instanței de judecată să constate existența unui refuz nejustificat al Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) cu privire la soluționarea cererii sale de plată nr. x/16.03.2016, obligarea FGA la soluționarea de îndată a cererii de plată, cu cheltuieli de judecată. Prin Cererea modificatoare, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată, constând în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale, respectiv de 0,1%/zi de întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011 – 26772.73 RON, calculate până la data de 8.09.2021 și, în continuare, până la data plății efective, iar în subsidiar, dobânda penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. S-a arătat că fapta ilicită a FGA a constat în respingerea cererii de plată pe baza unei interpretări eronate a noțiunilor de creanță de asigurare, creditor de asigurare și a modului de aplicare a plafonului de 450.000 RON, iar prejudiciul cauzat se întemeiază pe soluționarea cu o întârziere de peste 2 ani a cererii și pe dispozițiile art. 1535 C. civ., întrucât reclamanta a fost lipsită de folosința sumelor de bani la care era îndreptățită. În drept, s-a invocat art. 19 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1951 din 15 decembrie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-au respins excepțiile, ca nefondate. S-a respins cererea modificată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. S-a arătat că, în mod greșit, prima instanță a considerat că obiectul cauzei îl reprezintă cererea de acordare a penalităților și cheltuielilor de judecată în considerarea falimentului B. S.A. În fapt, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, s-a solicitat acordarea de penalități de întârziere, sau dobânda penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, în raport de fapta proprie a pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților, care a achitat suma datorată după un termen de 2 ani de la data depunerii cererii de plată. În cazul motivării străine de natura cauzei, intervine sancțiunea nulității hotărârii, motiv pentru care se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apărările formulate în cauză Intimatul –pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. S-a arătat că soluția primei instanțe este legală și temeinică, întrucât, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, trebuie întrunite condițiile privind existența prejudiciului, faptei ilicite și a legăturii de cauzalitate. Față de interpretarea dată de pârât unui text de lege, respectiv a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 cu privire la plafonul de asigurare pentru un singur creditor, nu se poate reține vinovăția Fondului de Garantare a Asiguraților.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.: Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Așa cum s-a arătat, dacă prin cererea introductivă de instanță, reclamanta A. S.A. a solicitat instanței de judecată să constate existența unui refuz nejustificat al Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) cu privire la soluționarea cererii sale de plată nr. x/16.03.2016, privind suma de 13743,7 RON, reprezentând despăgubiri, penalități de întârziere și cheltuieli de judecată, prin cererea modificatoare din data de 31 august 2021, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată, constând în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale, respectiv de 0,1%/zi de întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011 – 26772.73 RON, calculate până la data de 8.09.2021 și, în continuare, până la data plății efective. În subsidiar, s-a solicitat dobânda penalizatoare, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în corelație cu normele cuprinse în art. 8 din lege, ce reglementează obiectul acțiunii judiciare, rezultă că instanța poate acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral sau material în cazul acțiunilor în contencios subiectiv. În situația în care persoana vătămată, din cauza necunoașterii cuantumului pagubei ori din alte motive, nu a formulat cererea pentru despăgubiri odată cu acțiunea prin care a cerut anularea actului, are posibilitatea de a acționa în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004. Verificând cererea de chemare în judecată Înalta Curte constată că prezenta acțiune vizează cererea de despăgubiri, întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, pentru prejudiciul cauzat prin respingerea cererii de plată prin Decizia nr. 14452/803.05.2018, decizie care s-a arătat că a fost emisă la mai bine de 2 ani de la depunerea cererii de plată. Motivând respingerea cererii de chemare în judecată, instanța de fond a reținut, în raport de susținerile pârâtului cuprinse în întâmpinare, că, în mod corect, Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) refuză plata penalităților, a dobânzilor și a cheltuielilor de judecată, acestea nefiind creanțe de asigurări, în sensul Legii nr. 213/2015, întrucât temeiurile legale în raportul reclamantei cu FGA și în raportul cu asigurătorul RCA, sunt diferite. Reține Înalta Curte, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 22 alin. (2), (4), (5) și (6) din C. proc. civ., ca regulă generală, că instanța nu poate schimba din oficiu obiectul cererii deduse judecății. Obiectul cererii de chemare în judecata este reprezentat de pretenția concreta a reclamantei. Astfel, reiese că instanța de fond, deși în soluționarea excepțiilor s-a raportat la cererea modificatoare, a lăsat necercetate criticile ce au făcut obiectul acesteia, întemeindu-și astfel soluția pe argumente străine de natura pricinii, cu încălcarea principiului disponibilității în materie civilă. Instanța de judecată, respingând pretenția reclamantei, trebuia să se limiteze la analiza acțiunii modificate din perspectiva condițiilor prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004. Apreciază Înalta Curte că, în mod greșit s-a procedat la soluționarea în primă instanță a acțiunii, cu nerespectarea dispozițiilor art. 9, art. 13, art. 22 alin. (5) și (6) din C. proc. civ., respectiv a drepturilor procesuale ale reclamantei, precum și a principiului disponibilității, întrucât nu există o analiză a pretenției deduse judecății prin prisma obiectului propriu-zis al acesteia, a raportului juridic invocat de către reclamantă, având loc astfel o vătămare gravă a drepturilor procesuale ale părții. În raport de neregula constatată, văzând că hotărârea primei instanțe nu cuprinde cerințele cerute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., prin stabilirea corectă a încadrării în drept, în raport de modificarea cererii de chemare în judecată, precum și punctul de vedere al instanței față de argumentele părților, se impune casarea hotărârii de fond și reluarea judecății în fața aceleiași instanțe.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, constatându-se incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.