ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5613/2024

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 02.04.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat instanței de judecată să constate existența unui refuz nejustificat al Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) cu privire la soluționarea cererii sale de plată nr. x/16.03.2016, obligarea FGA la soluționarea de îndată a cererii de plată, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea modificatoare, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată, constând în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale, respectiv de 0,1%/zi de întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011 - 26772.73 RON, calculate până la data de 8.09.2021 și, în continuare, până la data plății efective, iar în subsidiar, dobânda penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

S-a arătat că fapta ilicită a FGA a constat în respingerea cererii de plată pe baza unei interpretări eronate a noțiunilor de creanță de asigurare, creditor de asigurare și a modului de aplicare a plafonului de 450.000 RON, iar prejudiciul cauzat se întemeiază pe soluționarea cu o întârziere de peste 2 ani a cererii și pe dispozițiile art. 1535 C. civ., întrucât reclamanta a fost lipsită de folosința sumelor de bani la care era îndreptățită.

În drept, s-a invocat art. 19 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2.1. În primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 1951 din 15 decembrie 2021, Curtea de Apel București: (i) a respins excepțiile ca nefondate; (ii) a respins cererea modificată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A. S.A., iar prin decizia nr. 3360 din 20 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul antereferit, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19 iulie 2023, sub dosar nr. x/2021.

2.2. În al doilea ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 1793 din 28 noiembrie 2023, Curtea de Apel București:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, privind pe reclamanta A. S.A. și pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

- a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 9.497 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021;

- a respins în rest acțiunea, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată reprezentând: taxă judiciară de timbru aferentă primului ciclu procesual, respectiv taxă de timbru fond în cuantum de 10% din suma acordată cu titlul de despăgubiri potrivit prezentei sentințe, dar nu mai mult de 300 de RON și taxă de timbru recurs în cuantum de 100 RON, precum și onorariu de avocat aferent primului ciclu procesual, în cuantum total de 1.468,28 RON.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2.2. a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei-reclamante la cheltuieli de judecată.

Sub un prim aspect, a susținut că instanța a identificat greșit cauza acțiunii, intimata-reclamantă solicitând despăgubiri nu pentru emiterea nelegală a Deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, ci pentru nesoluționarea în termenul legal a cererii de plată nr. x/30.05.2016. Prin urmare, instanța de fond în mod greșit a identificat ca act administrativ vătămător contestat în instanța decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 ca fiind condiția premisa prevăzută de art. 19 din Legea nr. 554/2004 și îndeplinită de acțiunea intimatei-reclamante, de vreme ce titularul dreptului dedus judecății identifică și numește o altă cauză a prejudiciului pretins suferit ce se dorește a fi reparat prin acțiunea de față, respectiv soluționarea cu întârziere a cererii de plată în discuție. Intimata-reclamantă nu a solicitat repararea prejudiciului produs prin emiterea deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, ci pentru nesoluționarea cererii de plată în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004 ca termen general aplicabil în cazul în care un termen special nu ar fi identificat. Or, în mod evident că pentru acest pretins prejudiciu generat de nesoluționarea unei cereri în termenul legal intimata-reclamantă nu a făcut dovada contestării actului administrativ asimilat, fapt pentru care condiția impusă de aplicarea art. 19 din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită în cauză.

Pe de altă parte, așa cum s-a statuat în practica judecătorească relevantă, nu exista nicio culpă a FGA în emiterea Deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, având în vedere faptul că respingerea cererilor depuse de intimata-reclamantă după ce Fondul a achitat acesteia anterior 450.000 RON, s-a făcut aplicând dispoziția legii în materia plafonului de garantare cu respectarea strictă a textului art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015. Așadar, nefiind îndeplinită condiția săvârșirea faptei cu vinovăție, pretinsul prejudiciu al intimatei-reclamante nu poate fi reparat nici sub forma dobânzii legale penalizatoare, acordate de instanța de fond fără un temei legal care să justifice soluția de admitere.

Sub un al doilea aspect, instanța de fond a considerat în mod greșit că în cauză se regăsesc îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale, chiar și în cazul în care intimata-reclamantă ar fi solicitat despăgubiri nu pentru nesoluționarea în termen legal a cererii de plată, așa cum a făcut, ci pentru emiterea Deciziei FGA nr. 14452/2018, anulată de instanța judecătorească.

Așa cum rezultă din sentința recurată, în urma contestării Deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, instanța de judecată a stabilit în sarcina FGA doar obligația de reanalizare pe fond a cererii de plată, respectiv o obligație de a face și nu s-a statuat asupra existenței unui drept la despăgubire încălcat de către FGA.

Dat fiind modul de redactare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. e) și ale art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data emiterii deciziei de respingere a cererii de plată, ținând seama de întregul raționament logico-juridic care a stat la baza interpretărilor din decizia pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 29/2020, precum și de amploarea și complexitatea considerentelor sale (decizia fiind pronunțată ca urmare a sesizării formulate de Înalta Curte de Casație Justiție, secția de contencios administrativ fiscal), nu i se poate imputa Fondului că a interpretat eronat dispozițiile Legii nr. 213/2015, cum susține intimata-reclamantă.

Prin urmare, nu numai Fondul a întâmpinat dificultăți în interpretarea textului normativ, ci chiar instanțele de judecată sesizate de către asigurătorii în regres care au formulat cereri de plată în urma falimentelor asigurătorilor B. și C. - admisibilitatea sesizării ÎCCJ cu soluționarea unei chestiuni de drept prealabile făcând deplina dovadă în acest sens. Cu alte cuvinte, dacă FGA ar fi greșit vădit în interpretarea dată art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, atunci Decizia ÎCCJ nr. 29/2020 privind modul de interpretare obligatorie a art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/29015 nu ar fi existat.

Nu în ultimul rând, a arătat că nu există o legătură de cauzalitate între nelegala respingere a cererii de plată pentru depășirea plafonului de garantare de 450.000 RON prevăzut de Legea nr. 213/2015 și neîndeplinirea obligației de soluționare a cererii într-un anumit termen, întrucât nici FGA, nici instanța de judecată, prin hotărâre pronunțată, nu au apreciat asupra existenței dreptului intimatei, ci decizia FGA a fost anulată de către instanța supremă cu obligația pentru FGA de a cerceta fondul și cererile de plată înregistrate de reclamantă.

În concluzie, nefiind îndeplinită condiția referitoare la săvârșirea faptei ilicite cu vinovăție, pretinsul prejudiciu invocat de intimata-reclamantă nu poate fi reparat în modalitatea solicitată în prezenta cauză, din moment ce nu sunt întrunite în mod cumulativ toate condițiile răspunderii civile delictuale. Fondul de Garantare nu poate fi obligat la plata pretinselor despăgubiri constând în dobânzi legale penalizatoare în absenta săvârșirii cu vinovăție a faptei ilicite la care s-a raportat intimata-reclamanta în susținerea acțiunii modificate.

Legal citată, intimata-reclamantă A. S.A. nu a depus întâmpinare în dosarul de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost modificat prin cererea depusă la 31.08.2021, a vizat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/16.03.2016 constând, în principal, în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.1%/zi întârziere conform Ordinului CSA 14/2011 - 26872.73 RON, calculate până la data de 08/09/2021 și în continuare până la data plății efective; în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prima instanță a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să plătească despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 9.497 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021, respingând în rest, cererea ca neîntemeiată.

Instanța de control judiciar constată că soluția instanței de fond este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților.

Prin prima critică de nelegalitate, recurentul-pârât a susținut că instanța a identificat greșit cauza acțiunii, întrucât intimata-reclamantă a solicitat despăgubiri pentru nesoluționarea în termenul legal a cererii de plată nr. x/16.03.2016 și nu pentru emiterea nelegală a Deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018. Or, pentru acest pretins prejudiciu generat de "nesoluționarea unei cereri în termenul de plată", nu s-a făcut dovada contestării actului administrativ asimilat, fapt pentru care nu este îndeplinită condiția impusă de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte reține că deși prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat constatarea existenței unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluționarea cererii de plată menționate și obligarea acestuia la soluționarea de îndată a cererii de plată respective, în conformitate cu dispozițiile legale (ceea ce reprezintă un act administrativ asimilat), modificarea acțiunii prin cererea formulată la 31.08.2021 s-a datorat emiterii Deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018 prin care pârâtul a respins cererea de plată a reclamantei (act administrativ tipic anulat de instanța de judecată în mod definitiv).

Din cuprinsul acestei cereri modificatoare, reiese cu evidență că intimata-reclamantă a indicat drept faptă ilicită emiterea de către pârâtul FGA a Deciziei nr. 14452/03.05.2018 de neacordare a despăgubirii solicitate, prejudiciul constând în lipsa de folosință a sumei de 9.497 RON cerute cu titlu de creanță de asigurare prin cererea de plată nr. x/16.03.2016.

Despăgubirile au fost acordate doar pentru perioada 03.05.2018 (prima analiză a cererii de plată) - 29.10.2021 (reanalizarea cererii de plată urmată de achitarea sumei), instanța de fond reținând în mod expres în considerentele hotărârii (pag. 6) că pentru perioada anterioară datei de 03.05.2018, față de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, lipsește hotărârea judecătorească definitivă care să cenzureze pretinsul act administrativ asimilat nelegal (nesoluționare în termen sau refuz nejustificat de soluționare), imputat de reclamanta A. în sarcina pârâtului FGA ulterior împlinirii unui termen de 30 de zile calculat de la data înregistrării cererii de plată.

Prin urmare, instanța de fond a identificat corect cauza acțiunii și a dispus repararea prejudiciului prin acordarea despăgubirilor ca urmare a anulării de către instanțele judecătorești a actului administrativ tipic emis nelegal, respectiv Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018.

Prin a doua critică de nelegalitate, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut îndeplinirea cumulativă a condițiilor necesare pentru răspunderea civilă delictuală, chiar și în cazul în care intimata-reclamantă ar fi solicitat despăgubiri pentru emiterea Deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018.

Înalta Curte reține că actul administrativ tipic reprezentat de Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 a fost anulat de instanțe în mod definitiv, ca urmare a nelegalității aplicării plafonului de 450.000 RON cererilor de plată ale intimatei-reclamante.

Ulterior, în urma reanalizării cererii de plată, recurentul-pârât a concluzionat asupra cererii intimatei-reclamante în sensul că era îndreptățită să beneficieze de plata creanței de asigurare solicitate, achitând la data de 29.10.2021 suma de 9.497 RON cu titlu de despăgubire.

În aceste condiții, întrucât motivul pentru care intimata-reclamantă nu a încasat până la data de 29.10.2021 suma solicitată este generat de efectul respingerii cererii sale de plată prin Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, intimata-reclamantă este îndreptățită să pretindă despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin nelegala respingere a cererii, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prejudiciul pretins constă în lipsa de folosință a despăgubirii la care intimata-reclamantă era îndreptățită, drept recunoscut pe cale litigioasă și succedat de plata efectuată de recurentul-pârât, în intervalul cuprins între data inițială de soluționare a cererii, respectiv 03.05.2018, și data plății efectuate de recurentul-pârât, respectiv 29.10.2021. Așadar, lipsa de folosință a despăgubirii a fost cauzată de actul administrativ tipic emis nelegal de recurentul-pârât, prin care s-a respins cererea de plată, fiind îndeplinită astfel și cerința legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Cât privește cuantumul prejudiciului, Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, potrivit cărora "Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare (...)."

De asemenea, sunt incidente prevederile art. 3 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 13/2011 care prevăd că "Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale. (...)" iar "în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%."

Față de considerentele arătate, reține că în mod corect a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată a reclamantei, astfel cum a fost modificată, fiind obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 9.497 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021, soluția primei instanțe fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1793 din data de 28 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 noiembrie 2024.