ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1499/2023

Ședința publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/19.01.2017 constând în:

- în principal, penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,2%/zi întârziere, potrivit Normei ASF 23/2014, de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată și până la data plății efective; până în data de 06.09.2021 penalitățile sunt în cuantum de 24158.09 RON;

- în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Ulterior, reclamanta a depus note scrise prin care a arătat că înțelege să invoce excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 16517/27.08.2018 prin raportare la Decizia nr. 29/2020 pronunțată de ICCJ în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. A considerat că Decizia nr. 16517/27.08.2018, prin care FGA a respins cererile de plată formulate de A., invocând prevederile art. 4 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015 potrivit cărora plata de către FGA a creanțelor de asigurare se poate face în limita unui plafon de 450.000 RON pe creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, este un act administrativ nelegal.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 286 din 18 februarie 2022, a respins excepția inadmisibilității, excepția tardivității și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate prin întâmpinare cu privire la cererea principală, ca neîntemeiate.

De asemenea, a admis excepția inadmisibilității formulării excepției de nelegalitate și a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă.

Totodată, a respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamata A. S.A. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând, fiecare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În motivarea recursului principal recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, recurenta a reluat pe larg situația de fapt, susținând că, prin respingerea acțiunii în angajarea răspunderii patrimoniale a Fondului, prima instanță a încălcat prevederile legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorității publice.

Contrar celor reținute de prima instanță, a arătat că actul nelegal este reprezentat de refuzul Fondului de a da curs cererilor de plată a despăgubirilor formulate de A., așa cum a fost exprimat prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 și reiterat prin Decizia nr. 18140/28.01.2019.

În continuare, a făcut trimiteri ample cu privire la Decizia nr. 16517/27.08.2018, invocând nelegalitatea acesteia din perspectiva Deciziei ÎCCJ nr. 29/2020, cu referire la conținutul acesteia și la prevederile Legii nr. 213/2015.

Potrivit recurentei, nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor este incontestabilă, iar prima instanță putea să rețină ca îndeplinită această condiție fie în baza soluției pronunțate de Înalta Curte în Dosarul x/2019 - respectiv anularea Deciziei 18.140/28.01.2019 - fie prin valorificarea efectelor Deciziei ICCJ 29/2020 împotriva Deciziei 16.517/27.08.2018. Or, condiționând admisibilitatea acțiunii strict de anularea Deciziei 16.517/2018, printr-o hotărâre anterioară, a apreciat că prima instanță a încălcat normele de drept material care stabilesc condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorității publice.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu consecința admiterii acțiunii.

3.2. Apărările formulate în cauză

3.2.1. Apărările intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților. Recursul incident

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția nulității recursului principal, pentru nemotivare, și, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Odată cu întâmpinarea, pârâtul a formulat și recurs împotriva considerentelor sentinței atacate, calificat de instanță ca fiind recurs incident, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a susținut că sentința atacată a fost dată cu încălcarea art. 2 alin. (3), art. 11, art. 14 alin. (1) și art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, precum și a art. 18 alin. (3) și art. 19 raportat la art. 8 din Legea 554/2004, solicitând admiterea recursului incident așa cum a fost formulat.

3.3. Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2023, recurenta-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2022 al Judecătoriei sectorului 2 București, apreciind că dreptul A. la plata penalităților, accesoriu al dreptului la despăgubiri, ar putea depinde de soluția ce se va pronunța dosarul respectiv.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

În ceea ce privește cererea de suspendare a judecății formulată de către recurenta-reclamantă, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 din C. proc. civ., soluționarea cauzei de față nedepinzând de litigiul ce formează obiectul Dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, având în vedere că obiectul celor două cauzei este diferit, așa încât va fi respinsă.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului principal, invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe și a reluat conținutul acțiunii introductive de instanță și criticile formulate, cu trimitere la Decizia nr. 29/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept și la prevederile Legii nr. 213/2015, apreciind că prima instanță a încălcat normele de drept material care stabilesc condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorității publice.

Recurenta-reclamantă nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul incident formulat de către pârât împotriva aceleiași sentințe, instanța de control judiciar are în vedere prevederile art. 472 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora, "(2) Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

Legiuitorul a înțeles să transpună aplicarea acestor prevederi și în privința procedurii de soluționare a recursului, astfel, potrivit art. 491 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile."

Ținând cont că soluția dată în privința recursului declarat de reclamantă nu implică cercetarea fondului, va constata că a rămas fără efect recursul incident declarat de pârât.

Pentru considerentele expuse, va respinge cererea de suspendare a judecății cauzei, formulată de recurenta-reclamantă.

De asemenea, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat de reclamantă, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

Totodată, conform art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 472 alin. (2), art. 491 alin. (1) și art. 494 din același act normativ, Înalta Curte va respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecății cauzei, formulată de recurenta-reclamantă.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 286 din 18 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Constată că recursul incident formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 286 din 18 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.