ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3114/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. S.A. a solicitat instanței de judecată să constate existența unui refuz nejustificat al Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) cu privire la soluționarea cererii sale de plată nr. x/13.12.2016 și obligarea FGA la soluționarea de îndată a cererii de plată; cu cheltuieli de judecată. Prin întâmpinarea formulată de pârât s-a invocat excepția lipsei de obiect/excepția lipsei de interes, întrucât cererea de plată a fost soluționată, în subsidiar respingerea cererii ca nefondată, cu constatarea exercitării unui abuz de drept al reclamantei, întrucât reclamanta a ascuns existența soluționării cererii de plată. Prin cererea modificatoare, reclamanta a solicitat obligarea FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată, constând în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere conform Normei ASF 23/2014 – 15360.03 RON, calculate până la data de 08.09.2021 și în continuare până la data plății efective, iar în subsidiar dobânda penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. În drept, s-a invocat art. 19 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin întâmpinarea formulată la cererea modificatoare, pârâtul a invocat excepțiile inadmisibilității și tardivității. A apreciat că este inadmisibilă cererea de reparare a pagubei pe cale separată, pe baza dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă persoana vătămată nu dovedește existența unor împrejurări obiective care au făcut imposibilă stabilirea prejudiciului produs anterior promovării acțiunii principale în contenciosul administrativ.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1871 din 8 decembrie 2021 a Curții de Apel București–Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 1871 din 8 decembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A. S.A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. S-a arătat că, în mod greșit, prima instanță a considerat că obiectul cauzei îl reprezintă cererea de acordare a penalităților și cheltuielilor de judecată în considerarea falimentului B. S.A. În fapt, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, s-a solicitat acordarea de penalități de întârziere, sau dobânda penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, în raport de fapta proprie a pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților. A concluzionat că în cazul motivării străine de natura cauzei, intervine sancțiunea nulității hotărârii, motiv pentru care se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apărările formulate în cauză În stadiul procesual al recursului, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a depus întâmpinare.

Procedura de soluționare a cererii de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 16 mai 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 8 iunie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, Înalta Curte constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.: Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Așa cum s-a constatat, dacă prin cererea introductivă de instanță, reclamanta A. S.A. a solicitat instanței de judecată să constate existența unui refuz nejustificat al Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) cu privire la soluționarea cererii sale de plată nr. x/13.12.2016, privind suma de 4515 RON, reprezentând despăgubiri, prin cererea modificatoare din data de 31 august 2021, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată, constând în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere conform Normei ASF 23/2014 – 15360.03 RON, calculate până la data de 08.09.2021 și în continuare până la data plății efective, iar în subsidiar dobânda penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. Potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004 "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii." Art. 18 alin. (3) prevede că "În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru." Totodată, conform art. 19 "(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2). (…)" Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în corelație cu normele cuprinse în art. 8 din lege, ce reglementează obiectul acțiunii judiciare, rezultă că instanța poate acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral sau material în cazul acțiunilor în contencios subiectiv. În situația în care persoana vătămată, din cauza necunoașterii cuantumului pagubei ori din alte motive, nu a formulat cererea pentru despăgubiri odată cu acțiunea prin care a cerut anularea actului, are posibilitatea de a acționa în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004. Verificând cererea de chemare în judecată Înalta Curte constată că prezenta acțiune vizează o cererea de despăgubiri, întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, pentru prejudiciul cauzat prin respingerea cererii de plată prin Decizia nr. 14452/03.05.2018, decizie care s-a arătat că a fost emisă la un an și jumătate de la depunerea cererii de plată. Motivând respingerea cererii de chemare în judecată, instanța de fond a reținut, că, în mod corect, Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) refuză plata penalităților, a dobânzilor și a cheltuielilor de judecată, acestea nefiind creanțe de asigurări, în sensul Legii nr. 213/2015, întrucât temeiurile legale în raportul reclamantei cu FGA și în raportul cu asigurătorul RCA, sunt diferite. Reține Înalta Curte, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 22 alin. (2), (4), (5) și (6) din C. proc. civ., ca regulă generală, că instanța nu poate schimba din oficiu obiectul cererii deduse judecății. Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de pretenția concretă a reclamantei. Astfel, reiese că instanța de fond, deși în soluționarea excepțiilor s-a raportat la cererea modificatoare, a lăsat necercetate criticile ce au făcut obiectul acesteia, întemeindu-și astfel soluția pe argumente străine de natura pricinii, cu încălcarea principiului disponibilității în materie civilă. Instanța de judecată, respingând pretenția reclamantei, trebuia să se limiteze la analiza acțiunii modificate din perspectiva condițiilor prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004. Apreciază Înalta Curte că, în mod greșit s-a procedat la soluționarea în primă instanță a acțiunii, cu nerespectarea dispozițiilor art. 9, art. 13, art. 22 alin. (5) și (6) din C. proc. civ., respectiv a drepturilor procesuale ale reclamantei, precum și a principiului disponibilității, întrucât nu există o analiză a pretenției deduse judecății prin prisma obiectului propriu-zis al acesteia, a raportului juridic invocat de către reclamantă, având loc astfel o vătămare a drepturilor procesuale ale acestei părți. În raport de neregula constatată, văzând că hotărârea primei instanțe nu îndeplinește cerințele cerute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., prin stabilirea corectă a încadrării în drept, în raport de modificarea cererii de chemare în judecată, precum și punctul de vedere al instanței față de argumentele părților, se impune casarea hotărârii de fond și rejudecarea în fața aceleiași instanțe.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, constatându-se incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.