ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5466/2023

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.03.2021 sub dosar nr. x/2021, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a solicitat instanței să constate existența unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluționarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/18.04.2017 și să dispună obligarea FGA la soluționarea de îndată a cererii de plată respective, în conformitate cu dispozițiile legale; cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta A. S.A. a formulat cerere adițională - modificatoare prin care a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/18.04.2017 constând, în principal, în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.2%/zi întârziere conform Normei ASF nr. 23/2014, respectiv suma de 10455.54 RON, calculate până la data de 08.09.2021 și în continuare până la data plății efective și, în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentința civilă nr. 1257 din 4 iulie 2022 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-au respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității, tardivității și prescripției, invocate de pârât prin întâmpinarea la cererea modificatoare.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare Asiguraților, astfel cum a fost modificată.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 3319.22 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 29.10.2021.

A fost obligat pârâtul la plata către partea reclamantă a cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 10% din suma acordată cu titlul de despăgubiri potrivit prezentei sentințe, dar nu mai mult de 300 de RON.

A fost obligat pârâtul la plata către partea reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 300 RON, reprezentând onorariu de avocat.

S-a respins în rest acțiunea, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs reclamanta A. S.A. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

3.1. Recurenta – reclamantă A. S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, în principal stabilirea penalităților de întârziere în cuantumul stabilit prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, iar, în subsidiar, acordarea dobânzii legale penalizatoare stabilite conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/20111.

A susținut recurenta reclamantă, raportat la încălcarea dispozițiilor art. 1531 și 1535 din C. civ., că momentul în care FGA trebuia să facă plata este stabilit de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, respectiv 30 de zile de la data formulării cererii. Soluționarea cererii de plată cu o întârziere de 2 ani este o culpă imputabilă pârâtului FGA.

Față de prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, raportat la obligația pârâtului de a soluționa cererile cu respectarea normelor legale și a prevederilor contractuale aplicabile raportului de asigurare pe care se grevează cererea de plată, nu există nicio bază legală pentru a înlătura aplicarea față de FGA a penalităților de întârziere stipulate prin acte normative, ca evaluare legală a prejudiciului cauzat prin plata cu întârziere a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri.

Față de prejudiciul cauzat prin plata cu întârziere, stabilirea dobânzii penalizatoare trebuie să se facă conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, iar nu potrivit alin. (3) din același articol.

În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.2. Recurentul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței de fond si, pe cale de consecință, respingerea în tot a acțiunii intimatei-reclamante cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere faptul ca instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 2, alin. (3), art. 11 si 12 alin. (1), art. 13 alin. (5) si 14 alin. (1) din Legea 213/2015, precum si cu aplicarea greșită a prevederilor art. 18 alin. (3) si art. 19 raportate la art. 8 din Legea 554/2004 - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 C. proc. civ.

Instanța de judecata a pronunțat soluția cu încălcarea competentei exclusive și exprese a FGA de a soluționa cererile creditorilor de asigurări potrivit procedurii administrative stabilite în cadrul Legii 213/2015, hotărârea fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2, alin. (3), art. 11 și art. 14 alin. (1) si art. 13 alin. (5) si art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015.

Ca urmare a sentinței civile nr. 4902/2018 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018, FGA a fost obligat la analiza pe fond a cererilor de plată respinse prin Decizia FGA 14452/03.05.2018. Ulterior rămânerii definitive a sentinței civile, FGA a început analiza pe fond a cererilor de plată, precum și a cererii de plată nr. x/27.04.2017.

Așadar, la data de 27.10.2021, FGA în cadrul Comisiei Speciale a reanalizat cererea de plată x/27.04.2017 depusă de către A. cu luarea în considerare a Deciziei 29/2020 pronunțată de ICCJ în dosarul nr. x/2019 și a constatat că cererea de plată nr. x/27.04.2017 este depusă tardiv, cu depășirea termenului de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului B..

Având în vedere această situație, FGA a emis Decizia 45866/15.03.2022 prin care a respins cererea de plată nr. x/27.04.2017 pentru suma de 3.319,22 RON având în vedere că aceasta a fost depusă tardiv. Decizia 45866/15.03.2022 a fost comunicată către A. la data de 04.04.2022.

Instanța a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.), reținând că cererea de plată are nr. 22433/18.04.2017, astfel cum în mod greșit a arătat A. în cuprinsul cererii de chemare în judecată și a celei modificatoare, cu toate că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei chiar de către A., reiese că cererea de plată are nr. 24852/27.04.2017.

Deși nu există niciun document la dosarul prezentei cauze care să ateste o eventuală plată efectuată de FGA către A. ca urmare a reanalizării cererii de plată nr. x/27.04.2017, instanța de fond a reținut greșit că FGA a efectuat plata la data de 29.10.2021 pentru dosarul de daună nr. x, solicitând casarea hotărârii și respingerea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că procedura administrativă de plată prevăzută de Legea 213/2015 este imperativă, fiind unica cale prin care se pot obține despăgubiri de la pârât, neurmarea acestei proceduri atrăgând sancțiunea inadmisibilității cererilor.

În cauză intimata nu a solicitat dobânzile pretinse prin acțiune, astfel încât prevederile Legii 213/2015 au fost încălcate, solicitarea acestor accesorii la despăgubiri direct în fata instanței de judecata fiind inadmisibilă.

În subsidiar, s-a arătat că dreptul la a solicita aceste despăgubiri de la FGA s-a născut la data de 31.08.2015 (data publicării în MO a Deciziei ASF 2034/27.08.2015, asa cum rezultă din dispozițiile art. 22 din Legea 503/2004. Dreptul la accesoriile reprezentând penalități solicitate de reclamantă în temeiul Normei ASF 23/2014 s-a născut fata de asigurătorul B. potrivit art. 37 din Norma 23/2014, față de FGA un asemenea drept neputând să se nască din moment ce autoritatea plătește numai despăgubiri/indemnizații rezultând din contractul de asigurare, respectiv creanțe de asigurări, astfel cum acestea sunt definite de prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 213/2015.

S-a arătat că legea contenciosului administrativ dă posibilitatea exercitării separate a acțiunii în despăgubire față de acțiunea în anularea actului, dar nu în orice condiții, ci numai dacă acest lucru nu este posibil odată cu exercitarea acțiunii în anularea actului - deci potrivit regulii instituite în cadrul art. 8 din lege - respectiv dacă persoana vătămată nu poate cunoaște și determina întinderea pagubei la data promovării acțiunii principale împotriva actului vătămător.

Cererea intimatei privind obligarea pârâtei în temeiul art. 19 din Legea 554/2004, actualizată la plata de dobânzi legale este inadmisibilă și din perspectiva aplicării prevederilor Legii 554/2004, art. 19 din Legea contenciosului administrativ având un caracter de excepție față de regula instituită de art. 8 din aceeași lege, excepție ce constă în condiționarea exercitării separate a acțiunii în despăgubire față de acțiunea în anularea actului administrativ numai în cazul în care persoana vătămată ar face dovada unor împrejurări obiective care au făcut imposibilă stabilirea întinderii prejudiciului, situație care nu se regăsește în cauză.

S-a arătat că în mod greșit instanța de judecată a respins excepția tardivității acțiunii, încălcând astfel dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, precum si principiul specialia generalibus derogant.

Totodată, în mod greșit instanța de fond a considerat faptul ca acțiunea ar fi în termen față de dispozițiile art. 19 din Legea 554/2004, respingând excepția prescripției în temeiul acestor dispoziții.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că obligațiile FGA sunt stabilite ex legem, sunt obligații proprii, noi, și nu o continuare a obligațiilor asigurătorilor faliți.

Efectul anulării Deciziei nr. 14452/03.05.2018 emise nelegal de FGA nu echivalează cu o recunoaștere a dreptului pretins, ci obligă la analizarea pe fond a cererii de plată, la verificarea concretă a dosarului de daună, pentru a vedea în raport de prevederile legale în materie dacă intimata-reclamanta este îndreptățită sau nu la suma solicitată, analiză care are loc conform art. 24 din Legea 554/2004, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În realitate dreptul la despăgubiri nu s-a născut prin anularea Deciziei nr. 14452/03.05.2018, existând doar o obligație de a face, de a efectua operațiunea administrativă de analiză pe fond a cererii de plată, iar în caz de neaducere la îndeplinire în termen de 30 zile poate fi urmată calea instituită de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, este evident că instanța de judecată se află într-o gravă eroare, hotărârea pronunțată conținând motive străine de prezenta cauză conform art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din două perspective, pe de-o parte face referire la o cerere de plată nr. x/18.04.2017 care nu face obiectul prezentului dosar, cererea de plată având nr. 24852/27.04.2017, iar al doilea aspect foarte important este acela că instanța reține că FGA a efectuat plata sumei de 3.319,22 RON la data de 29.10.2021, în condițiile în care FGA analizând dosarul de daună a constatat că cererea de plată este tardiv introdusă și a respins-o în integralitate pe acest motiv, neefectuând nicio plată în baza acestei cereri de plată, mai mult FGA emițând o Decizie nr. 45866/15.03.2022 prin care a respins cererea de plată ca tardiv formulată.

4.1. Analiza motivelor de casare

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele în continuare arătate:

Reclamanta solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/18.04.2017 constând, în principal, în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.2%/zi întârziere conform Normei ASF nr. 23/2014, respectiv suma de 10455.54 RON, calculate până la data de 08.09.2021 și în continuare până la data plății efective și, în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Reclamanta A. S.A. a înregistrat la pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) sub nr. x/18.04.2017 cerere de plată privind suma de 3319.22 RON pretinsă cu titlu de creanță de asigurări pentru dosar daună x.

Prin decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, pârâtul a respins mai multe cereri de plată formulate de A. pentru suma de 7.913.561,09 RON, inclusiv cererea de plată amintită, sub motiv că acestui creditor de asigurare i-ar fi fost aprobate la plată și plătite din disponibilitățile Fondului de garantare a asiguraților suma de 450.000 RON reprezentând limită maximă prev. de Legea nr. 213/2015.

Prin sentința civilă nr. 4902/27.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal de respingere a recursului, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost anulată decizia nr. 14452/03.05.2018, a fost obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă și menționate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON, a respins acțiunea, în rest, ca neîntemeiată. În motivare, instanța a reținut, între altele, inclusiv că «(…) plafonul de garantare prevăzut de dispozițiile art. 4 lit. e) și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 2134/2015 … nu poate face abstracție de definirea creditorului, prin raportare la câte un singur contract de asigurare. (…) plafonul de 450.000 de RON este incident pentru drepturile izvorâte primar dintr-un singur contract de asigurare încheiat cu debitorul falit», respectiv «consecința nelegalității deciziei nu poate fi obligarea directă a Fondului la plata sumei pretinse sau la emiterea unei decizii de aprobare a plății acesteia. (…) pârâtul nu a analizat fondul celor 435 de drepturi pretinse de parte, rezumându-se la a emite o singură decizie de respingere globală prin prisma reținerii depășirii plafonului de garantare. (…) a proceda altfel și a obliga direct pârâtul la plata sumei pretinse sau la emiterea unui act administrativ prin care să aprobe plata acesteia, Curtea consideră că ar imixtiona în activitatea Fondului, negându-i posibilitatea de a evalua pe fond cererile de plată».

Instanța de fond a apreciat că în condițiile anulării prin hotărâre judecătorească definitivă a deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, în sarcina părții pârâte se reține o faptă ilicită constând în emiterea unui act administrativ unilateral nelegal, prin care Fondul de Garantare a Asiguraților a întârziat folosința de către partea reclamantă a sumei cuvenite acesteia cu titlu de creanță de asigurări, impunându-se repararea prejudiciului prin acordarea despăgubirilor ca urmare a anulării unui act administrativ (decizia FGA nr. 14452/03.05.2018) pentru perioada 03.05.2018 – 29.10.2021, exercitată în forma subsidiară prev. de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

A avut în vedere curtea de apel că în urma reanalizării cererii de plată nr. x/18.04.2017, pârâtul a conchis că reclamanta era îndreptățită să beneficieze de plata creanței de asigurare solicitate, achitând la data de 29.10.2021 suma de 3319.22 RON cu acest titlu pentru dosarul de daună x, astfel că dimensiunea prejudiciului rezidă în creanța de asigurări, anume suma de 3319.22 RON, ce a fost însă reparat prin achitarea sa benevolă de către FGA la data de 29.10.2021.

Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 "(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei".

Înalta Curte constată, în raport de textul de lege enunțat anterior, că prima instanță a procedat la verificarea îndeplinirii acestor condiții într-o modalitate criticabilă, care a lăsat nelămurite aspecte esențiale ale cauzei.

Astfel, Curtea de Apel București și-a întemeiat considerentele pe faptul că "la data de 29.10.2021, pârâtul FGA a procedat la plata către A. a unor creanțe de asigurări, inclusiv cea vizată de cererea de plată nr. x/18.04.2017, anume suma de 3319.22 RON pentru dosar daună nr. x".

Prima instanță a indicat, drept dovadă concludentă, împrejurarea că recurentul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a recunoscut existența prejudiciului cauzat prin achitarea benevolă a sumei de 3319.22 RON la data de 29.10.2021, ceea ce nu satisface exigențele unei motivări corespunzătoare a soluției dispuse în cauză.

Instanța de control judiciar constată din actele depuse în fața instanței de fond, că nu există o astfel de dovadă a plății sumei solicitate prin cererea de plată aferentă dosarului A. nr. x, această împrejurare fiind invocată doar de reclamantă prin notele scrise depuse cu ocazia dezbaterilor.

În plus, reține Înalta Curte că la filele x și următoarele din dosarul de recurs, recurentul – pârât a depus decizia nr. 45866/15.03.2022 prin care a fost respinsă cererea de plată nr. x/27.04.2017 formulată de A. S.A. (dosar A. nr. x), cerere analizată în urma pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019.

În aceste condiții, se constată că modalitatea în care s-a analizat materialul probator administrat în cauză echivalează cu necercetarea fondului, de natură a conduce la pronunțarea unei hotărâri lacunare sub aspectul motivelor pe care se sprijină, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunțată.

Cu ocazia rejudecării instanța de fond va pune în discuția părților administrarea probatoriului din care să rezulte efectuarea plății sumei solicitate prin cererea de plată aferente dosarului A. nr. x, urmând să pronunțe o soluție pe baza dovezilor astfel administrate.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de față, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a probatoriilor administrate, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentul – pârât, precum și criticile recurentei – reclamante care vizează întinderea prejudiciului, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este nelegală, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) teza a II-a și alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.A. și de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1257 din 4 iulie 2022 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 21 noiembrie 2023.