Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.06.2022
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3357/2022

HOTĂRÂRE
08.06.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3357/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 8 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 3/Ap/08.04.2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și fiscal s-a dispus respingerea apelului formulat de apelanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 564/A/12.11.2020 pronunțată de Tribunalul Covasna – secția civilă, în dosarul nr. x/2020, având ca obiect "anulare proces-verbal de contravenție-revizuire decizia nr. x/a din 03.04.2020 a dosarului nr. x/2019" ca inadmisibil. Împotriva acestei hotărâri, revizuenta A. S.R.L. formulat cerere de revizuire, prin care a solicitat schimbarea hotărârii și retrimiterea la instanța de revizuire pentru rejudecare.

Prin decizia nr. 9 din 8 septembrie 2021, Curtea de Apel Brașov– secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. împotriva deciziei civile nr. 3/08.04.2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Împotriva deciziei nr. 9 din 8 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov– secția contencios administrativ și fiscal S.C. A. S.R.L. a declarat recurs. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția excepția inadmisibilității recursului.

Înalta Curte constată întemeiată excepția invocată și constată că recursul este inadmisibil. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege". Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului". Conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ.: "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită". În cauză, recurenta a formulat recurs împotriva unei decizii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, deoarece aceasta nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv. Astfel fiind, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

D E C I D E Admite excepția inadmisibilității recursului. Respinge recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 9 din 8 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov– secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-04-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2125/2022
recurs la revizuire, ca inadmisibilă, precum și menținerea deciziei civile nr. 386/R din data de 2 iunie 2021 pronunțate în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Brașov, ca legală și temeinică. La termenul de dezbateri din data de 7 aprilie
ÎCCJ 2021-03-31
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2062/2021
legal a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A.. În opinia revizuentei, instanța de recurs a încălcat dispozițiile legale invocate în cuprinsul cererii de revizuire prin considerentele menționate cu privire la procesul-verbal ce
ÎCCJ 2023-09-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3865/2023
a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției. Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din ac
ÎCCJ 2023-02-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 844/2023
Ședința publică din data de 16 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin decizia nr. 25/R/20.01.2021, pronunțată de Curtea de Apel
ÎCCJ 2024-02-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 737/2024
civile nr. 144 din 08 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantă S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 ș
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă