Osman și alții împotriva Regatului Unit

CUARTA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 12698/06, de către Amina Hassan OSMAN și alții împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 4 septembrie 2007 în calitate de Cameră compusă de: Președintele Casadevell Sir Nicolas Bratza Pavlovschi Garlicki Mijović Šikuta dna Hirvelä, judecători și dna Aracı, secretarul adjunct al Secției Aracı Având în vedere cererea depusă la 4 aprilie 2006, având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. Prin deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Solicitătorii, surorile, erau cetățeni somalezi care locuiau la Nairobi, Kenya: Amina Hassan Osman, născut în 1980; Leila Hassan Osman, născut în 1982; Nasra Hassan Osman, născut în 1984; Hawa Hassan Osman, născut în 1989. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către dl M. Paramedvaran, avocat practicant la Londra.

Guvernul respondent a fost reprezentat de agentul lor, dna Kate Jones (née McCleery) din Biroul Externe și Commonwealth, Londra. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1979, doamna Nadifi Ahmen Hassan s-a căsătorit cu Hassan Osman și au locuit împreună în Mogadishu, Somalia. Au avut șase copii: în plus față de cele patru solicitanți au fost Farhan și Mohammed, care este geamănul Amina (depășit). Părinții au divorțat în 1991, copiii rămas cu dna Hassan. În 1991 războiul civil a început în Somalia. Casa familiei a fost parțial distrusă de artilerie. În 1992, dna Hassan s-a căsătorit cu Abdulkadir Mohamud și au fugit împreună spre granița keniană cu copiii și tatăl dnei Hassan.

Când tatăl ei s-a îmbolnăvit în călătorie, familia s-a despărțit. Dna Hassan a luat tatăl ei pe calea mai ușoară către Etiopia și dl Mohamud a călătorit cu copiii la Nairobi cu alți refugiați. În 1992 tatăl dnei Hassan a murit la Addis Abeba. În 1993 dna Hassan a aflat de la dl Mohamud că Hawa s-a îmbolnăvit și că Farhan se lupta pentru a face față Kenya. În ciuda riscurilor, a fost luată o decizie de a returna Hawa și Farhan la îngrijirea bunicii din Mogadishu. Dl Mohamud a escortat copiii acolo. Amina, Leila și Nasra au rămas cu o familie somalică, legată de rudele îndepărtate. Ei nu au fost, și nu sunt rezidenți legal în Kenya. Fetele au ocupat o singură cameră înghețată într-o proprietate suprapopulată, care a avut sanitar și a fost de construcții nesigure.

Fetele au dormit pe saltele de pe podea și au supraviețuit pe două mese pe zi, lipsând fonduri pentru mai multe alimente. Mohammed locuia în altă parte. La întoarcerea sa în Somalia, dl Mohamud a căzut bolnav. El a dat bani din familia sa pentru a permite doamnei Hassan să călătorească în Regatul Unit. A sosit acolo sau aproximativ 5 sau 6 decembrie 1994, cerând azil la scurt timp după. La 5 mai 1995, secretarul de stat a refuzat cererea de azil, dar a primit permisiunea de a rămâne excepțional pe baza protecției umanitare. Dl Mohamud, al cărui sănătate se deteriorase, a aranjat apoi ca Hawa și Farhan să fie transmise către Etiopia pentru a face o cerere de autorizare de intrare în Regatul Unit în calitate de persoane dependente ale dnei Hassan.

Pe 27 martie 1996 a murit. Se pare că cererile de autorizare de intrare s-au scurs. Fără mijloace sau sprijin familial, Hawa și Farhan au fost obligați să se întoarcă la Mogadiscio. În 1997 Mohamed Ali Hussein, primul văr al dnei Hassan, care a sosit în Regatul Unit în 1994, a început să trimită fonduri în Kenya pentru a sprijini copiii. La 30 octombrie 1998, au fost depuse cereri de autorizare de intrare la Înaltul Comisiei Britanie din Nairobi în numele Amina, cu vârsta de 17 ani, Leila, cu vârsta de 16 ani și Nasra, cu vârsta de 14 ani. În 2000, Hawa, încă în Mogadiscio, a început să sufere de deteriorare a vederii. Ea a cerut o intervenție chirurgicală care nu este disponibilă în Somalia.

Doamna Hassan a aranjat ca ea să fie transmisă în Kenya să se alăture surorilor ei. La 31 mai 2001, a fost depusă, de asemenea, o cerere de autorizare de intrare pentru ea. Ea a fost atunci în vârstă 12. La 3 decembrie 2001 dna Hassan a achiziționat statutul stabilit în Regatul Unit. La 2 ianuarie 2002, Înalta Comisiei britanice din Nairobi a refuzat autorizarea de intrare, deoarece nu au demonstrat că acestea pot fi menținute și acceptate fără să se bazeze pe fonduri publice. Copiii solicitanți au prezentat un recurs, invocand, printre altele, art. 8 din Convenție. La 4 septembrie 2003, Adjudicatorul a auzit apelul. Dna Hassan și primul ei văr Mohammed Ali Hussein au dovedit că ar putea furniza fonduri de aproximativ 200 până la 300 de dolari americani pe lună.

În decizia sa din 3 octombrie 2003, Adjudicatorul a constatat că, deși era disponibil un cazare adecvată, nivelul de întreținere disponibil a determinat că o anumită dependență de fondurile publice ar fi inevitabil. El a constatat că Mohammed trăiește o viață independentă. Cu toate acestea, el a considerat că refuzul de intrare la surorile solicitante este disproporționat în ceea ce privește art. 8 din Convenție din cauza, printre altele, condițiilor de viață foarte slabe ale reclamanților; problemele de sănătate suferite de trei surori; faptul că toate au fost sub 18 ani la momentul cererii; Evaluarea sa că reuniunea familiei ar putea fi realizată numai în Regatul Unit, deoarece au existat obstacole insuperabile pentru doamna Hassan care locuia în fie Somalia, din care a fugit din cauza războiului și în cazul în care a continuat ilegalitatea, sau Kenya, în cazul în care ea nu avea statutul legal.

La 21 ianuarie 2004, Tribunalul de Apel pentru imigrație (IAT) a acordat permisiunea de a apela la Secretarul de Stat. La 23 februarie 2005, IAT a susținut apelul Secretarului de Stat și a constatat că chestiunile stabilite de Adjudicatorul nu ar putea fi considerate ca fiind foarte neobișnuite sau extraordinare și, prin urmare, drepturile și interesele persoanelor nu ar putea depăși obiectivele de control eficace al imigrației. La 6 noiembrie 2005, Curtea de Apel a respins, în cadrul unei audieri orale, o cerere reînnoită de autorizare de recurs. COMPLAINTE Reclamanții au plâns în temeiul articolului 8 din Convenție că refuzul de intrare a fost o ingerință disproporționată cu viața lor privată și de familie și au dezvăluit nerespectarea unei obligații pozitive.

La 24 noiembrie 2006, Guvernul Regatului Unit a informat Curtea că le-a acordat reclamanților autorizarea de intrare Regatului Unit. La 3 august 2007, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvernul Instituțional. „În urma acordării autorizației de intrare reclamanților, I, John Grainger, Agent al Guvernului Regatului Unit, declară că Guvernul Regatului Unit oferă să plătească ex gratie 3.615 de lire sterline dnei Nadifo Ahmed Osman, dnei Amina Hassan Osman, dnei Leila Hassan Osman, dnei Nasra Hassan Osman, și dnei Hawa Hassan Osman, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi costurile și cheltuielile, va fi plătită în termen de trei luni de la data deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 3 august 2007, Curtea a primit următoarea declarație de la reprezentantul reclamanților. „În urma acordării autorizației de intrare reclamanților, noi, Wilson & Co., avocati, reprezentanții reclamanților, observă că Guvernul Regatului Unit este pregătit să plătească ex gratie suma de 3.615 de lire sterline pentru dna Nadifo Ahmed Osman, dna Amina Hassan Osman, dna Leila Hassan Osman, dna Nasra Hassan Osman, și dna Hawa Hassan Osman, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care va acoperi costurile și cheltuielile, va fi plătită în termen de trei luni de la data deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Acceptăm propunerea și renuntăm la orice nouă afirmații împotriva Regatului Unit în ceea ce privește faptele care dau naștere acestor cereri. Declarăm că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției).

Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată în listă cazul. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate pentru a elimina cererea din lista de cazuri. Fatoș Aracı Josep Casadevall Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 12698/06 by Amina Hassan OSMAN and Others against the United Kingdom The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 4 September 2007 as a Chamber composed of: Mr J. Casadevall , President , Sir Nicolas Bratza , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki , Ms L. Mijović , Mr J. Šikuta , Mrs P. Hirvelä, judges , and Mrs F. Aracı , Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 4 April 2006, Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case. Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants, sisters, were Somali citizens living in Nairobi, Kenya: - Amina Hassan Osman, born in 1980; - Leila Hassan Osman, born in 1982; - Nasra Hassan Osman born in 1984; - Hawa Hassan Osman, born in 1989. They were represented before the Court by Mr M. Paramedvaran, a solicitor practising in London.

The respondent Government were represented by their Agent, Ms Kate Jones (née McCleery) of the Foreign and Commonwealth Office, London. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. In 1979 Mrs Nadifi Ahmen Hassan married Hassan Osman and they lived together in Mogadishu, Somalia. They had six children: in addition to the four applicants there were Farhan and Mohammed, who is the twin of Amina (above). The parents divorced in 1991, the children remaining with Mrs Hassan. In 1991 the civil war began in Somalia. The family home was partially destroyed by artillery. In 1992 Mrs Hassan married Abdulkadir Mohamud and they fled together towards the Kenyan border with the children and Mrs Hassan’s father.

When her father became ill on the journey, the family split. Mrs Hassan took her father by the easier route to Ethiopia and Mr Mohamud travelled with the children to Nairobi with other refugees. In 1992 Mrs Hassan’s father died in Addis Ababa. In 1993 Mrs Hassan learned from Mr Mohamud that Hawa had fallen ill and that Farhan was struggling to cope in Kenya. A decision was taken, despite the risks, to return Hawa and Farhan to their grandmother’s care in Mogadishu. Mr Mohamud escorted the children there. Amina, Leila and Nasra were left with a Somali family, connected to distant relatives. They were not, and are not legally resident in Kenya. The girls occupied a single cramped room in an overcrowded property, which had poor sanitation and was of unsafe construction.

The girls slept on mattresses on the floor and survived on two meals a day, lacking funds for more food. Mohammed resided elsewhere. On his return to Somalia, Mr Mohamud fell ill. He gave money from his family to enable Mrs Hassan to travel to the United Kingdom. She arrived there in or about 5 or 6 December 1994, claiming asylum shortly after. On 5 May 1995, the Secretary of State refused her asylum claim but she was granted leave to remain exceptionally on the basis of humanitarian protection. Mr Mohamud, whose health was deteriorating, then arranged for Hawa and Farhan to be conveyed to Ethiopia to make an application for entry clearance to the United Kingdom as Mrs Hassan’s dependants. On 27 March 1996 he died.

The entry clearance applications apparently lapsed. Without means or family support, Hawa and Farhan were compelled to return to Mogadishu. In 1997 Mohamed Ali Hussein, Mrs Hassan’s first cousin who had arrived in the United Kingdom in 1994, began sending funds to Kenya to support the children. On 30 October 1998, applications for entry clearance were lodged at the British High Commission in Nairobi on behalf of Amina, then aged 17, Leila, then aged 16 and Nasra, then aged 14. In 2000, Hawa, still in Mogadishu, began to suffer from deteriorating eyesight. She required surgery which was not available in Somalia. Mrs Hassan arranged for her to be conveyed to Kenya to join her sisters. On 31 May 2001, an application for entry clearance was also lodged for her.

She was then aged 12. On 3 December 2001 Mrs Hassan acquired settled status in the United Kingdom. On 2 January 2002 the British High Commission in Nairobi refused entry clearance, as they had not demonstrated that they could be maintained and accommodated without reliance on public funds. The applicant children lodged an appeal, invoking inter alia Article 8 of the Convention. On 4 September 2003, the Adjudicator heard the appeal. Mrs Hassan and her first cousin Mohammed Ali Hussein gave evidence that they could provide funds of some 200 to 300 United States dollars per month. In his decision of 3 October 2003, the Adjudicator found that although adequate accommodation was available the level of maintenance available meant that some dependency on public funds would be inevitable.

He found that Mohammed was living an independent life. However, he considered that the refusal of entry to the applicant sisters was disproportionate in terms of Article 8 of the Convention due to, inter alia : - the applicants’ very poor living conditions; - the health problems suffered by three sisters; - the fact that all had been under 18 at the time of the applications; - his assessment that family reunion could only be achieved in the United Kingdom as there were insurmountable obstacles to Mrs Hassan residing in either Somalia, from which she had fled due to war and where lawlessness continued, or Kenya, where she had no legal status. On 21 January 2004, the Immigration Appeal Tribunal ("IAT") granted permission to appeal to the Secretary of State.

On 23 February 2005, the IAT upheld the Secretary of State’s appeal. It found that the matters set out by the Adjudicator could not be regarded as very unusual or extraordinary and consequently the rights and interests of the individuals could not outweigh the aims of effective immigration control. On 6 November 2005, the Court of Appeal rejected, at an oral hearing, a renewed application for permission to appeal. COMPLAINTS The applicants complained under Article 8 of the Convention that the refusal of entry was a disproportionate interference with their private and family life and disclosed a failure to comply with a positive obligation. THE LAW On 24 November 2006, the Government of the United Kingdom informed the Court that they granted the applicants entry clearance to the United Kingdom.

On 3 August 2007 the Court had received the following declaration from the respondent Government. “Following the grant of entry clearance to the applicants, I, John Grainger, Agent for the Government of the United Kingdom, declare that the Government of the United Kingdom offer to pay ex gratia 3,615 pounds sterling to Ms Nadifo Ahmed Osman, Ms Amina Hassan Osman, Ms Leila Hassan Osman, Ms Nasra Hassan Osman, and Ms Hawa Hassan Osman with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover costs and expenses, will be payable within three months from the date of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights.

In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.” On 3 August 2007 the Court received the following declaration from the applicants’ representative. “Following the grant of entry clearance to the applicants, we, Wilson & Co., solicitors, the applicants’ representatives, note that the Government of the United Kingdom are prepared to pay ex gratia the sum of 3,615 pounds sterling to Ms Nadifo Ahmed Osman, Ms Amina Hassan Osman, Ms Leila Hassan Osman, Ms Nasra Hassan Osman, and Ms Hawa Hassan Osman with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover costs and expenses, will be payable within three months from the date of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. We accept the proposal and waive any further claims against the United Kingdom in respect of the facts giving rise to these applications. We declare that this constitutes a final resolution of the case.” The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties.

It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention). In view of the above, it is appropriate to strike the case out the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Fatoș Aracı Josep Casadevall Deputy Registrar President