OSMAN AND OTHERS v. THE UNITED KINGDOM
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
OSMAN AND OTHERS v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2007)
CUARTA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 12698/06, de către Amina Hassan OSMAN și alții împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 4 septembrie 2007 în calitate de Cameră compusă de: Președintele Casadevell Sir Nicolas Bratza Pavlovschi Garlicki Mijović Šikuta dna Hirvelä, judecători și dna Aracı, secretarul adjunct al Secției Aracı Având în vedere cererea depusă la 4 aprilie 2006, având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. Prin deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Solicitătorii, surorile, erau cetățeni somalezi care locuiau la Nairobi, Kenya: Amina Hassan Osman, născut în 1980; Leila Hassan Osman, născut în 1982; Nasra Hassan Osman, născut în 1984; Hawa Hassan Osman, născut în 1989. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către dl M. Paramedvaran, avocat practicant la Londra. Guvernul respondent a fost reprezentat de agentul lor, dna Kate Jones (née McCleery) din Biroul Externe și Commonwealth, Londra. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1979, doamna Nadifi Ahmen Hassan s-a căsătorit cu Hassan Osman și au locuit împreună în Mogadishu, Somalia. Au avut șase copii: în plus față de cele patru solicitanți au fost Farhan și Mohammed, care este geamănul Amina (depășit). Părinții au divorțat în 1991, copiii rămas cu dna Hassan. În 1991 războiul civil a început în Somalia. Casa familiei a fost parțial distrusă de artilerie. În 1992, dna Hassan s-a căsătorit cu Abdulkadir Mohamud și au fugit împreună spre granița keniană cu copiii și tatăl dnei Hassan. Când tatăl ei s-a îmbolnăvit în călătorie, familia s-a despărțit. Dna Hassan a luat tatăl ei pe calea mai ușoară către Etiopia și dl Mohamud a călătorit cu copiii la Nairobi cu alți refugiați. În 1992 tatăl dnei Hassan a murit la Addis Abeba. În 1993 dna Hassan a aflat de la dl Mohamud că Hawa s-a îmbolnăvit și că Farhan se lupta pentru a face față Kenya. În ciuda riscurilor, a fost luată o decizie de a returna Hawa și Farhan la îngrijirea bunicii din Mogadishu. Dl Mohamud a escortat copiii acolo. Amina, Leila și Nasra au rămas cu o familie somalică, legată de rudele îndepărtate. Ei nu au fost, și nu sunt rezidenți legal în Kenya. Fetele au ocupat o singură cameră înghețată într-o proprietate suprapopulată, care a avut sanitar și a fost de construcții nesigure. Fetele au dormit pe saltele de pe podea și au supraviețuit pe două mese pe zi, lipsând fonduri pentru mai multe alimente. Mohammed locuia în altă parte. La întoarcerea sa în Somalia, dl Mohamud a căzut bolnav. El a dat bani din familia sa pentru a permite doamnei Hassan să călătorească în Regatul Unit. A sosit acolo sau aproximativ 5 sau 6 decembrie 1994, cerând azil la scurt timp după. La 5 mai 1995, secretarul de stat a refuzat cererea de azil, dar a primit permisiunea de a rămâne excepțional pe baza protecției umanitare. Dl Mohamud, al cărui sănătate se deteriorase, a aranjat apoi ca Hawa și Farhan să fie transmise către Etiopia pentru a face o cerere de autorizare de intrare în Regatul Unit în calitate de persoane dependente ale dnei Hassan. Pe 27 martie 1996 a murit. Se pare că cererile de autorizare de intrare s-au scurs. Fără mijloace sau sprijin familial, Hawa și Farhan au fost obligați să se întoarcă la Mogadiscio. În 1997 Mohamed Ali Hussein, primul văr al dnei Hassan, care a sosit în Regatul Unit în 1994, a început să trimită fonduri în Kenya pentru a sprijini copiii. La 30 octombrie 1998, au fost depuse cereri de autorizare de intrare la Înaltul Comisiei Britanie din Nairobi în numele Amina, cu vârsta de 17 ani, Leila, cu vârsta de 16 ani și Nasra, cu vârsta de 14 ani. În 2000, Hawa, încă în Mogadiscio, a început să sufere de deteriorare a vederii. Ea a cerut o intervenție chirurgicală care nu este disponibilă în Somalia. Doamna Hassan a aranjat ca ea să fie transmisă în Kenya să se alăture surorilor ei. La 31 mai 2001, a fost depusă, de asemenea, o cerere de autorizare de intrare pentru ea. Ea a fost atunci în vârstă 12. La 3 decembrie 2001 dna Hassan a achiziționat statutul stabilit în Regatul Unit. La 2 ianuarie 2002, Înalta Comisiei britanice din Nairobi a refuzat autorizarea de intrare, deoarece nu au demonstrat că acestea pot fi menținute și acceptate fără să se bazeze pe fonduri publice. Copiii solicitanți au prezentat un recurs, invocand, printre altele, art. 8 din Convenție. La 4 septembrie 2003, Adjudicatorul a auzit apelul. Dna Hassan și primul ei văr Mohammed Ali Hussein au dovedit că ar putea furniza fonduri de aproximativ 200 până la 300 de dolari americani pe lună. În decizia sa din 3 octombrie 2003, Adjudicatorul a constatat că, deși era disponibil un cazare adecvată, nivelul de întreținere disponibil a determinat că o anumită dependență de fondurile publice ar fi inevitabil. El a constatat că Mohammed trăiește o viață independentă. Cu toate acestea, el a considerat că refuzul de intrare la surorile solicitante este disproporționat în ceea ce privește art. 8 din Convenție din cauza, printre altele, condițiilor de viață foarte slabe ale reclamanților; problemele de sănătate suferite de trei surori; faptul că toate au fost sub 18 ani la momentul cererii; Evaluarea sa că reuniunea familiei ar putea fi realizată numai în Regatul Unit, deoarece au existat obstacole insuperabile pentru doamna Hassan care locuia în fie Somalia, din care a fugit din cauza războiului și în cazul în care a continuat ilegalitatea, sau Kenya, în cazul în care ea nu avea statutul legal. La 21 ianuarie 2004, Tribunalul de Apel pentru imigrație (IAT) a acordat permisiunea de a apela la Secretarul de Stat. La 23 februarie 2005, IAT a susținut apelul Secretarului de Stat și a constatat că chestiunile stabilite de Adjudicatorul nu ar putea fi considerate ca fiind foarte neobișnuite sau extraordinare și, prin urmare, drepturile și interesele persoanelor nu ar putea depăși obiectivele de control eficace al imigrației. La 6 noiembrie 2005, Curtea de Apel a respins, în cadrul unei audieri orale, o cerere reînnoită de autorizare de recurs. COMPLAINTE Reclamanții au plâns în temeiul articolului 8 din Convenție că refuzul de intrare a fost o ingerință disproporționată cu viața lor privată și de familie și au dezvăluit nerespectarea unei obligații pozitive. La 24 noiembrie 2006, Guvernul Regatului Unit a informat Curtea că le-a acordat reclamanților autorizarea de intrare Regatului Unit. La 3 august 2007, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvernul Instituțional. „În urma acordării autorizației de intrare reclamanților, I, John Grainger, Agent al Guvernului Regatului Unit, declară că Guvernul Regatului Unit oferă să plătească ex gratie 3.615 de lire sterline dnei Nadifo Ahmed Osman, dnei Amina Hassan Osman, dnei Leila Hassan Osman, dnei Nasra Hassan Osman, și dnei Hawa Hassan Osman, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi costurile și cheltuielile, va fi plătită în termen de trei luni de la data deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 3 august 2007, Curtea a primit următoarea declarație de la reprezentantul reclamanților. „În urma acordării autorizației de intrare reclamanților, noi, Wilson & Co., avocati, reprezentanții reclamanților, observă că Guvernul Regatului Unit este pregătit să plătească ex gratie suma de 3.615 de lire sterline pentru dna Nadifo Ahmed Osman, dna Amina Hassan Osman, dna Leila Hassan Osman, dna Nasra Hassan Osman, și dna Hawa Hassan Osman, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi costurile și cheltuielile, va fi plătită în termen de trei luni de la data deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Acceptăm propunerea și renuntăm la orice nouă afirmații împotriva Regatului Unit în ceea ce privește faptele care dau naștere acestor cereri. Declarăm că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată în listă cazul. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate pentru a elimina cererea din lista de cazuri. Fatoș Aracı Josep Casadevall Președintele adjunct al grefierului