ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3334/2023

Ședința publică din data de 15 iunie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 31 iulie 2020 pe rolul Tribunalului Călărași, secția civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Orașului Ovidiu, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună recunoașterea succesiunii directe și în linie dreaptă.

Prin sentința civilă nr. 623 din 19 noiembrie 2020, Tribunalul Călărași, secția civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtei Primăria Orașului Ovidiu, jud. Constanța.

Prin decizia nr. 24 din 23 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 623/19.11.2020, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata pârâtă Primăria Oraș Ovidiu, ca inadmisibil.

Împotriva sentinței civile nr. 623 din 19 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă și a deciziei nr. 24 din 23 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 și 6 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și rejudecarea acțiunii cu trimitere la o instanță competentă teritorial.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., reclamanta a învederat că între competența instanței de apel și cea a instanței de recurs se creează un conflict de competență. Competența Complet 9 în instanță de apel Complet 13 a încălcat competența instanței de recurs, cale de atac extraordinară invocată în condițiile legii. Așa cum prevede Legea nr. 554/2004, cererea de apel trebuia redirecționată către instanța de recurs contencios administrativ și fiscal.

Referitor la motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., reclamanta a susținut că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, respingând în mod neîntemeiat acțiunea deschisă prin cerere și desființând procedural un drept real, cel de moștenire, precum și realizarea lui, fără să mai pună în discuție motive de drept civil.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamanta a arătat că prin decizia nr. 24 din 23 noiembrie 2021, instanța a încălcat regulile de procedură, aceasta nerespectând contenciosul administrativ și fiscal, respectiv Legea nr. 554/2004, a căror nerespectare atrage după sine sancțiunea nulității.

Nu în ultimul rând, reclamanta a învederat ca fiind incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârile recurate cuprind motive străine de natura cauzei, schimbă înțelesul cauzei și întorc împotriva cetățeanului petent culpa organului administrativ. Rezoluția de "Respingere" în contenciosul administrativ nu este prevăzută punctual și înseși înțelesul legislației de contencios administrativ converge linear de la cetățean la organul administrativ și unilateral cererilor cetățenilor și soluționarea lor.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia nr. 24 din 23 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, recurată în cauză, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că recursul formulat împotriva deciziei nr. 24 din 23 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal este întemeiat doar pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 6 C. proc. civ., astfel că îl va analiza doar cu privire la aceste motive de casare, expres indicate prin cererea de recurs.

Primul motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., presupune nereguli procedurale în ceea ce privește încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii.

Înalta Curte reține că, practic, acest motiv de recurs va putea fi primit doar dacă s-a invocat excepția necompetenței materiale sau teritoriale de ordine publică în fața instanței a cărei hotărâre se atacă, iar invocarea s-a făcut în condițiile legii, respectiv art. 130 alin. (2) C. proc. civ. - la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate - iar instanța a respins în mod greșit excepția ori a omis să se pronunțe asupra acesteia.

Verificând dosarul de apel, se constată că reclamanta a formulat cerere de apel împotriva unei sentințe pronunțate de tribunal, acesta fiind înaintat curții de apel în raza căreia își desfășoară activitatea, iar părțile nu au invocat la niciunul dintre termenele de judecată excepția necompetenței materiale a instanței.

Față de cele expuse anterior, se reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității etc.

În cauză, nu s-a dovedit încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor legale care guvernează desfășurarea procesului civil și anume a celor referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță, actele de procedură efectuate în cauză asigurând întreaga desfășurare a procesului în condițile legii, cu respectarea dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ.

În concret, recurenta-reclamantă susține doar în mod generic că instanța de apel ar fi încălcat regulile de procedură prevăzute de Legea nr. 554/2004, a căror nerespectare atrage după sine sancțiunea nulității, fără să indice în mod efectiv care ar fi acestea.

În orice caz, instanța de control judiciar reține că tocmai în vederea respectării dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 554/2004, respectiv cele ale art. 20 alin. (1), instanța de apel a reținut că, în materia contenciosului administrativ, hotărârile pronunțate în primă instanță nu pot fi atacate cu apel, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind aceea a recursului.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Or, instanța de apel a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din decizia recurată. Înalta Curte apreciază că au fost respectate dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, instanța de apel a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere în soluționarea excepției inadmisibilității apelului.

În acest context, nici ipoteza privind motivarea străină de natura cauzei nu se confirmă, cu atât mai mult cu cât aceasta ar presupune ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce evident nu este cazul.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că instanța de apel a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susținerile recurentei privind incidența unui astfel de motiv de casare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că decizia recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a deciziei prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 24 din 23 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 623 din 19 noiembrie 2020 a Tribunalului Călărași, secția civilă, invocată din oficiu, Înalta Curte urmează a o admite, pentru motivele în continuare arătate.

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită de reclamantă cu recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 623 din 19 noiembrie 2020, pronunțată în primă instanță de Tribunalul Călărași, secția civilă.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunțare ori de la comunicare".

Totodată, așa cum s-a statuat prin Decizia nr. 17/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în urma soluționării unui recurs în interesul legii: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale privind calea de atac în materia contenciosului administrativ, împotriva hotărârilor pronunțate în această materie poate fi exercitată numai calea de atac a recursului (…)"

Conform art. 96 pct. 3 C. proc. civ.:

"Curțile de apel judecă:

(…)

Prin urmare, în materia contenciosului administrativ, curțile de apel judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în fond de tribunale în această materie.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 97 din C. proc. civ., potrivit cărora: "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

În consecință, având în vedere dispozițiile legale sus-enunțate, precum și faptul că sentința recurată a fost pronunțată de un tribunal din raza Curții de Apel București, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 623 din 19 noiembrie 2020 a Tribunalului Călărași, secția civilă este Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția de necompetență materială și va trimite dosarul la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 623 din 19 noiembrie 2020 a Tribunalului Călărași, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 24 din 23 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite excepția de necompetență materială și trimite dosarul la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 623 din 19 noiembrie 2020 a Tribunalului Călărași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 15 iunie 2023.