ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3447/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3447/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față, constată următoarele:
Prin rezoluția 1172/II/-5/2012 din data de 7
iunie 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de
Apel București cu cererea formulată de autoritățile judiciare spaniole privind
transferarea persoanei condamnate T.N. în vederea continuării executării
pedepsei aplicată de statul solicitant.
Prin Adresa nr.
14083/2012/EM, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare
Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală a
transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu
dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de Ministerul
Justiției al Regatului Spaniei prin care s-a solicitat transferarea persoanei
condamnate T.N., deținut în Centrul Penitenciar F.C. din Regatul Spaniei,
într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3
ani și 200 zile închisoare aplicată de către instanțele din statul solicitant.
Cererea formulată de
autoritățile spaniole a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2
din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la
Strasbourg în anul 1983, respectiv copia certificată pentru conformitate de pe
hotărârea de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea
duratei condamnării deja executate, declarația prin care persoana condamnată a
consimțit la transferarea într-un penitenciar din România în vederea executării
pedepsei.
Din verificările
efectuate la Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de
Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de
Date a rezultat că persoana condamnată este cetățean român, fiind astfel
îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra
transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a)
din Legea nr. 302/2004.
Din informațiile și
documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției
europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în
anul 1983, rezultă următoarele:
Prin Sentința penală
nr. 000527/2011 din data de 10 octombrie 2011 pronunțată de Audiencia
Provincial - Secția a treia - Alicante numitului T.N. i-a fost aplicată o
pedeapsă de 3 ani și 200 zile închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni
contra sănătății publice prev. de art. 368, art. 369 și art. 379 C. pen.
spaniol, Sentința penală nr. 000527/2011 a rămas definitivă la data de 10
octombrie 2011.
Curtea de apel
București a constatat, îndeplinită și condiția prev. de art. 3 lit. b) din
Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la
Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.
Din hotărârea
executorie 85/11 (dosar) rezultă că persoana transferabilă T.N. a început
executarea pedepsei la 27 octombrie 2011 și urmează a se împlini la 12
octombrie 2014, fiind dedusă o perioadă de 213 zile, de arestare preventivă (de
la data de 28 martie 2011 până la data de 26 octombrie 2011).
A constatat astfel
îndeplinită și condiția prev. de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra
transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c)
din Legea nr. 302/2004 republicată.
În fapt, prin
sentința de condamnare s-a reținut că T.N. în data de 28 martie 2011 a primit
la domiciliul său din orașul Alicante două colete poștale provenind din Costa
Rica în care se aflau 297 g de cocaină pe care intenționa să le vândă.
Constată că este
îndeplinită condiția dublei încriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea
nr. 302/2004, republicată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană
asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, fapta
reținută în sarcina numitului T.N. având corespondent în legislația penală
română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 2
alin. (2), art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, privind combaterea
traficului și consumului ilicit de droguri pedepsită cu închisoarea de la 15 la
25 ani.
Conform declarației
de consimțământ și referatului din data de 5 decembrie 2011 întocmit de către
Ministerul de Interne - Secretariatul general al Instituțiilor Penitenciare din
Regatul Spaniei rezultă că numitul T.N. a consimțit la transferarea sa într-un
penitenciar din România fiind îndeplinită condiția prev. de art. 143 lit. d)
din Legea nr. 302/2004 republicată.
Prin Sentința penală
nr. 296 din 6 iulie 2012 Curtea de Apel București, secția I penală în raport de
considerentele expuse, constatând îndeplinite toate condițiile transferării
prevăzute de normele legale incidente în materie, în baza art. 149 din Legea
nr. 302/2004, Curtea de Apel București a admis sesizarea Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel București, a recunoscut Sentința nr. 000527/2011 din data
de 10 octombrie 2011 pronunțată de Audiencia Provincial - Secția a treia -
Alicante, rămasă definitivă la data de 10 octombrie 2011, de condamnare a
numitului T.N., la o pedeapsă de 3 ani și 200 zile închisoare și a dispus
transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării acesteia,
în conformitate cu disp. art. 158 sau art. 159 din Legea nr. 302/2004 republicată.
A dedus din pedeapsă
perioada executată de la data de 27 octombrie 2011 la zi.
A dispus emiterea
mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a
prezentei sentințe.
În temeiul disp. art.
192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în
sarcina statului.
Împotriva Sentinței
penale nr. 296 din 6 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală au
declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și recurentul
persoana transferabilă T.N..
Reprezentantul
Parchetului a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței
penale atacate și rejudecând pe fondul cauzei să se dispună deducerea
prevenției persoanei transferabile de la data de 28 martie 2011 la zi.
A susținut că în mod
greșit instanța de fond a omis să deducă arestul preventiv de la data de 28
martie 2011 la 26 octombrie 2011, instanța deducând decât perioada de 27
octombrie 2011 la 12 octombrie 2014.
De asemenea a mai
criticat parchetul hotărârea instanței de fond pentru greșita mențiune în
dispozitivul hotărârii și în minută a codului numeric personal a persoanei
condamnate ca fiind x în loc de y, solicitând instanței de recurs să dispună cu
privire la acest aspect.
Apărătorul
recurentului persoana transferabilă a solicitat admiterea recursului
parchetului și casarea hotărârii atacate din perspectiva greșitei deduceri a
arestului preventiv a recurentului.
Cu privire la
recursul propriu a solicitat admiterea cestuia susținând că la dosar recurs
există refuzul recurentului de a fi transferat în România, lipsit astfel
consimțământului persoanei transferabile de a executa restul de pedeapsă
într-un penitenciar din România nefiind respectate disp. art. 143 lit. d) din
Legea nr. 302/2004.
Analizând sentința
atacată prin prisma criticilor invocate de ambii recurenți, Înalta Curte
constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
este fondat iar recursul declarat de recurentul intimat persoană transferabilă
T.N. este nefondat pentru următoarele considerente:
I. Cu privire la
recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se constată că:
a) referitor la prima
critică a Parchetului, Înalta Curte reține că din conținutul Sentinței nr.
000527/2011 din 10 octombrie 2011 pronunțată de Audienta provincială - secția a
treia - Alicante rezultă că recurentul persoana transferabilă s-a aflat în S.e
de arest din data de 28 martie 2011 fiind condamnat la pedeapsa de 3 ani
închisoare și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor electorale pasive
pe durata condamnării, obligarea la plata amenzii în valoare de 20.000 de euro
și antrenarea răspunderii individuale subsidiare în caz de neplată a amenzii,
de o zi pentru fiecare 100 de euro sau fracțiune neplătită, precum și obligarea
la plata cheltuielilor judiciare.
Din rezumatul
hotărârii executorie nr. 85/11 (tradusă de Ministerul Justiție, dosar parchet)
rezultă că Sentința nr. 000527/2011 din 10 octombrie 2011 pronunțată de
Audienta provincială - secția a treia - Alicante a rămas definitivă la data de
10 octombrie 2011, menționându-se totodată pedeapsa de 3 ani și 200 de zile
aplicată persoanei transferabile T.N. și perioada de arest preventiv de la 28
martie 2011 până la 29 martie 2011 și de la 30 martie 2011 la 26 octombrie 2011
însumând un total de 213 zile.
Curtea de Apel
București, secția I penală prin Sentința penală nr. 296 din 6 iulie 2012 a
dedus din pedeapsă perioada executată de la data de 27 octombrie 2011 la zi, cu
toate că în considerentele hotărârii instanța a reținut că persoana
transferabilă T.N. a început executarea pedepsei la 27 octombrie 2011 și
urmează a se împlini la 12 octombrie 2014 fiind dedusă o perioadă de arestare
preventivă, de la data de 28 martie 2011 până la 26 octombrie 2011.
Față de hotărârea de
condamnare a persoanei transferabile T.N. de către instanța din Regatul
Spaniei, Înalta Curte constată că în mod greșit Curtea de Apel București nu a
dedus din pedeapsa executată și perioada arestului preventiv de la data de 28
martie 2011 până la data de 26 octombrie 2011.
b) Cu privire la cea
de-a doua critică a Parchetului privind codul numeric personal inserat în
hotărârea atacată a persoanei solicitate T.N., Înalta Curte constată că și
acesta a fost menționat în mod greșit întrucât din adresa eliberată de Ministerul
Administrației și Internelor - Direcția pentru Evidența Persoanelor și
Administrarea Bazelor de Date din data de 12 aprilie 2012 (dosar parchet)
rezultă că numitului T.N..
Din adresa din 12
aprilie 2012 eliberată de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția
Generală de Pașapoarte (dosar Parchet) rezultă că din evidențele Direcției
Generale de Pașapoarte a fost identificat numitul T.N..
Din copia actului de
identitate al persoanei transferabile T.N. (dosar parchet) rezultă datele de
identificare ale acestuia inclusiv.
Astfel rezultă că
CNP-ul corect al persoanei transferabile T.N. este cel menționat în adresele
menționate anterior eliberate de Ministerul Administrației și Internelor dar în
cartea de identitate, respectiv x și nu y așa cum în mod greșit a reținut
Curtea de Apel București în dispozitivul și minuta hotărârii atacate.
II. Cu privire la
recursul declarat de persoana transferabilă T.N., Înalta Curte constată că
acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Legiuitorul român a
prevăzut expres în conținutul dispozițiilor art. 143 lit. a) - f) din Legea nr.
302/2004, republicată în 31 mai 2011, condițiile transferării persoanelor
condamnate, condiții care au fost îndeplinite în prezenta cauză.
Condamnatul T.N. este
cetățean român, conform adresei din 12 aprilie 2012 eliberată de Ministerul
Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte (dosar Parchet)
fiind identificat cu CNP: x, căruia la data de 14 noiembrie 2005 i s-a eliberat
pașaportul simplu nr. x de către Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea
și Evidența Pașapoartelor Simple al județului Brăila.
Potrivit rezumatului
hotărârii executorii nr. 85/11 (tradusă de Ministerul Justiție, dosar parchet)
rezultă că Sentința nr. 000527/2011 din 10 octombrie 2011 pronunțată de
Audienta provincială - secția a treia - Alicante a rămas definitivă la data de
10 octombrie 2011, menționându-se totodată pedeapsa de 3 ani și 200 de zile
aplicată persoanei transferabile T.N. și perioada de arest preventiv de la 28
martie 2011 până la 29 martie 2011 și de la 30 martie 2011 la 26 octombrie 2011
însumând un total de 213 zile.
La data emiterii
cererii din 10 februarie 2012 (dosar parchet) înaintată de Ministerul Justiției
(Spania) când a solicitat autorităților române transferul deținutului T.N. în
vederea executării restului de pedeapsă a condamnatului, acesta mai avea de
executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei privative de libertate de 3 ani
și 200 de zile închisoare, inculpatul fiind arestat din data de 28 martie 2011
urmând ca data potențială de executare a trei pătrimi din pedeapsă fiind la 22
noiembrie 2013 și două treimi la 6 august 2013 și data punerii definitive în
libertate la data de 12 octombrie 2014.
În contextul cauzei
există consimțământul de transfer al condamnatului de a reprezenta manifestarea
unilaterală de voință prin care să-și dea acordul de a fi transferat din
Regatul Spaniei în România pentru a executa restul pedepsei, consimțământ dat
la dat de 5 decembrie 2014 (dosar parchet).
Faptele care au atras
condamnarea recurentului T.N. au realizat conținutul constitutiv al infracțiuni
contra sănătății publice ce a constat în aceea că la data de 28 martie 2011
numitul T.N. a primit la domiciliul său din orașul Alicante două colete poștale
provenind din Costa Rica în care se aflau 297 g de cocaină pe care intenționa
să le vândă.
Există un acord
asupra transferării condamnatului T.N., respectiv cererea formulată de
Ministerul de Justiție din Spania către România (dosar Parchet) prin care se
solicită Ministerului de Justiție din România în vederea executării pedepsei
aplicate de Autoritățile Judiciare Spaniole pentru continuarea executării
pedepsei penale într-un penitenciar din România.
Criticile invocate de
apărătorul recurentului în sensul că acesta nu și-a dat consimțământul cu
privire la transferul acestuia în România pentru continuarea executării
pedepsei într-un penitenciar din România conform adresei din data de 25 aprilie
2013 (dosar recurs) nu pot fi apreciate ca fiind relevante la acest moment
procesual, întrucât la data de 5 decembrie 2011, persoana transferabilă T.N.
și-a dat consimțământul de a fi transferat într-un penitenciar din România
(dosar Parchet).
Cum, în legislația
actuală nu există norme care să prevadă că persoana transferabilă poate reveni
asupra consimțământului dat în sensul acceptării executării pedepsei într-un
penitenciar din țara al cărei cetățean este, nu se poate primi această critică
invocată.
Pentru toate aceste
considerente în mod corect s-a dispus de Curtea de Apel București, secția I
penală prin Sentința penală nr. 296 din 6 iulie 2012, transferarea
condamnatului T.N. într-un penitenciar din România, în vederea continuării
executării pedepsei de 3 ani și 200 de zile închisoare, și prin urmare, Înalta
Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va
respinge recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă, ca nefondat.
Va obliga recurentul
persoana transferabilă la cheltuieli de judecată conform dispozitivului
prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva
Sentinței penale nr. 296 din 6 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I
penală.
Casează în parte
sentința penală și rejudecând:
Deduce din pedeapsă
aplicată perioada executată de la 28 martie 2011 la 26 octombrie 2011.
Menține celelalte
dispoziții ale sentinței atacate care nu sunt contrare prezentei decizii
penale.
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de recurenta intimată persoană transferabilă T.N.
împotriva aceleiași sentinței penale.
Obligă recurenta
intimată persoană transferabilă T.N. la plata sumei de 420 lei cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Cheltuielile
judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 7 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - CL