ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3447/2013

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin rezoluția 1172/II/-5/2012 din data de 7 iunie 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București cu cererea formulată de autoritățile judiciare spaniole privind transferarea persoanei condamnate T.N. în vederea continuării executării pedepsei aplicată de statul solicitant. Prin Adresa nr. 14083/2012/EM, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de Ministerul Justiției al Regatului Spaniei prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate T.N., deținut în Centrul Penitenciar F.C.

din Regatul Spaniei, într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 200 zile închisoare aplicată de către instanțele din statul solicitant. Cererea formulată de autoritățile spaniole a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declarația prin care persoana condamnată a consimțit la transferarea într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.

Din verificările efectuate la Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a rezultat că persoana condamnată este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004. Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, rezultă următoarele: Prin Sentința penală nr. 000527/2011 din data de 10 octombrie 2011 pronunțată de Audiencia Provincial - Secția a treia - Alicante numitului T.N.

i-a fost aplicată o pedeapsă de 3 ani și 200 zile închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni contra sănătății publice prev. de art. 368, art. 369 și art. 379 C. pen. spaniol, Sentința penală nr. 000527/2011 a rămas definitivă la data de 10 octombrie 2011. Curtea de apel București a constatat, îndeplinită și condiția prev. de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată. Din hotărârea executorie 85/11 (dosar) rezultă că persoana transferabilă T.N.

a început executarea pedepsei la 27 octombrie 2011 și urmează a se împlini la 12 octombrie 2014, fiind dedusă o perioadă de 213 zile, de arestare preventivă (de la data de 28 martie 2011 până la data de 26 octombrie 2011). A constatat astfel îndeplinită și condiția prev. de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată. În fapt, prin sentința de condamnare s-a reținut că T.N. în data de 28 martie 2011 a primit la domiciliul său din orașul Alicante două colete poștale provenind din Costa Rica în care se aflau 297 g de cocaină pe care intenționa să le vândă. Constată că este îndeplinită condiția dublei încriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, fapta reținută în sarcina numitului T.N.

având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (2), art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri pedepsită cu închisoarea de la 15 la 25 ani. Conform declarației de consimțământ și referatului din data de 5 decembrie 2011 întocmit de către Ministerul de Interne - Secretariatul general al Instituțiilor Penitenciare din Regatul Spaniei rezultă că numitul T.N. a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România fiind îndeplinită condiția prev. de art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Prin Sentința penală nr. 296 din 6 iulie 2012 Curtea de Apel București, secția I penală în raport de considerentele expuse, constatând îndeplinite toate condițiile transferării prevăzute de normele legale incidente în materie, în baza art. 149 din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel București a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut Sentința nr. 000527/2011 din data de 10 octombrie 2011 pronunțată de Audiencia Provincial - Secția a treia - Alicante, rămasă definitivă la data de 10 octombrie 2011, de condamnare a numitului T.N., la o pedeapsă de 3 ani și 200 zile închisoare și a dispus transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării acesteia, în conformitate cu disp.

art. 158 sau art. 159 din Legea nr. 302/2004 republicată. A dedus din pedeapsă perioada executată de la data de 27 octombrie 2011 la zi. A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe. În temeiul disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului. Împotriva Sentinței penale nr. 296 din 6 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și recurentul persoana transferabilă T.N.. Reprezentantul Parchetului a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței penale atacate și rejudecând pe fondul cauzei să se dispună deducerea prevenției persoanei transferabile de la data de 28 martie 2011 la zi.

A susținut că în mod greșit instanța de fond a omis să deducă arestul preventiv de la data de 28 martie 2011 la 26 octombrie 2011, instanța deducând decât perioada de 27 octombrie 2011 la 12 octombrie 2014. De asemenea a mai criticat parchetul hotărârea instanței de fond pentru greșita mențiune în dispozitivul hotărârii și în minută a codului numeric personal a persoanei condamnate ca fiind x în loc de y, solicitând instanței de recurs să dispună cu privire la acest aspect. Apărătorul recurentului persoana transferabilă a solicitat admiterea recursului parchetului și casarea hotărârii atacate din perspectiva greșitei deduceri a arestului preventiv a recurentului. Cu privire la recursul propriu a solicitat admiterea cestuia susținând că la dosar recurs există refuzul recurentului de a fi transferat în România, lipsit astfel consimțământului persoanei transferabile de a executa restul de pedeapsă într-un penitenciar din România nefiind respectate disp.

art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004. Analizând sentința atacată prin prisma criticilor invocate de ambii recurenți, Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este fondat iar recursul declarat de recurentul intimat persoană transferabilă T.N.

este nefondat pentru următoarele considerente: I. Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se constată că: a) referitor la prima critică a Parchetului, Înalta Curte reține că din conținutul Sentinței nr. 000527/2011 din 10 octombrie 2011 pronunțată de Audienta provincială - secția a treia - Alicante rezultă că recurentul persoana transferabilă s-a aflat în S.e de arest din data de 28 martie 2011 fiind condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor electorale pasive pe durata condamnării, obligarea la plata amenzii în valoare de 20.000 de euro și antrenarea răspunderii individuale subsidiare în caz de neplată a amenzii, de o zi pentru fiecare 100 de euro sau fracțiune neplătită, precum și obligarea la plata cheltuielilor judiciare.

Din rezumatul hotărârii executorie nr. 85/11 (tradusă de Ministerul Justiție, dosar parchet) rezultă că Sentința nr. 000527/2011 din 10 octombrie 2011 pronunțată de Audienta provincială - secția a treia - Alicante a rămas definitivă la data de 10 octombrie 2011, menționându-se totodată pedeapsa de 3 ani și 200 de zile aplicată persoanei transferabile T.N. și perioada de arest preventiv de la 28 martie 2011 până la 29 martie 2011 și de la 30 martie 2011 la 26 octombrie 2011 însumând un total de 213 zile. Curtea de Apel București, secția I penală prin Sentința penală nr. 296 din 6 iulie 2012 a dedus din pedeapsă perioada executată de la data de 27 octombrie 2011 la zi, cu toate că în considerentele hotărârii instanța a reținut că persoana transferabilă T.N.

a început executarea pedepsei la 27 octombrie 2011 și urmează a se împlini la 12 octombrie 2014 fiind dedusă o perioadă de arestare preventivă, de la data de 28 martie 2011 până la 26 octombrie 2011. Față de hotărârea de condamnare a persoanei transferabile T.N. de către instanța din Regatul Spaniei, Înalta Curte constată că în mod greșit Curtea de Apel București nu a dedus din pedeapsa executată și perioada arestului preventiv de la data de 28 martie 2011 până la data de 26 octombrie 2011. b) Cu privire la cea de-a doua critică a Parchetului privind codul numeric personal inserat în hotărârea atacată a persoanei solicitate T.N., Înalta Curte constată că și acesta a fost menționat în mod greșit întrucât din adresa eliberată de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din data de 12 aprilie 2012 (dosar parchet) rezultă că numitului T.N..

Din adresa din 12 aprilie 2012 eliberată de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte (dosar Parchet) rezultă că din evidențele Direcției Generale de Pașapoarte a fost identificat numitul T.N.. Din copia actului de identitate al persoanei transferabile T.N. (dosar parchet) rezultă datele de identificare ale acestuia inclusiv. Astfel rezultă că CNP-ul corect al persoanei transferabile T.N. este cel menționat în adresele menționate anterior eliberate de Ministerul Administrației și Internelor dar în cartea de identitate, respectiv x și nu y așa cum în mod greșit a reținut Curtea de Apel București în dispozitivul și minuta hotărârii atacate. II.

Cu privire la recursul declarat de persoana transferabilă T.N., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Legiuitorul român a prevăzut expres în conținutul dispozițiilor art. 143 lit. a) - f) din Legea nr. 302/2004, republicată în 31 mai 2011, condițiile transferării persoanelor condamnate, condiții care au fost îndeplinite în prezenta cauză. Condamnatul T.N. este cetățean român, conform adresei din 12 aprilie 2012 eliberată de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte (dosar Parchet) fiind identificat cu CNP: x, căruia la data de 14 noiembrie 2005 i s-a eliberat pașaportul simplu nr. x de către Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple al județului Brăila.

Potrivit rezumatului hotărârii executorii nr. 85/11 (tradusă de Ministerul Justiție, dosar parchet) rezultă că Sentința nr. 000527/2011 din 10 octombrie 2011 pronunțată de Audienta provincială - secția a treia - Alicante a rămas definitivă la data de 10 octombrie 2011, menționându-se totodată pedeapsa de 3 ani și 200 de zile aplicată persoanei transferabile T.N. și perioada de arest preventiv de la 28 martie 2011 până la 29 martie 2011 și de la 30 martie 2011 la 26 octombrie 2011 însumând un total de 213 zile. La data emiterii cererii din 10 februarie 2012 (dosar parchet) înaintată de Ministerul Justiției (Spania) când a solicitat autorităților române transferul deținutului T.N.

în vederea executării restului de pedeapsă a condamnatului, acesta mai avea de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei privative de libertate de 3 ani și 200 de zile închisoare, inculpatul fiind arestat din data de 28 martie 2011 urmând ca data potențială de executare a trei pătrimi din pedeapsă fiind la 22 noiembrie 2013 și două treimi la 6 august 2013 și data punerii definitive în libertate la data de 12 octombrie 2014. În contextul cauzei există consimțământul de transfer al condamnatului de a reprezenta manifestarea unilaterală de voință prin care să-și dea acordul de a fi transferat din Regatul Spaniei în România pentru a executa restul pedepsei, consimțământ dat la dat de 5 decembrie 2014 (dosar parchet).

Faptele care au atras condamnarea recurentului T.N. au realizat conținutul constitutiv al infracțiuni contra sănătății publice ce a constat în aceea că la data de 28 martie 2011 numitul T.N. a primit la domiciliul său din orașul Alicante două colete poștale provenind din Costa Rica în care se aflau 297 g de cocaină pe care intenționa să le vândă. Există un acord asupra transferării condamnatului T.N., respectiv cererea formulată de Ministerul de Justiție din Spania către România (dosar Parchet) prin care se solicită Ministerului de Justiție din România în vederea executării pedepsei aplicate de Autoritățile Judiciare Spaniole pentru continuarea executării pedepsei penale într-un penitenciar din România.

Criticile invocate de apărătorul recurentului în sensul că acesta nu și-a dat consimțământul cu privire la transferul acestuia în România pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România conform adresei din data de 25 aprilie 2013 (dosar recurs) nu pot fi apreciate ca fiind relevante la acest moment procesual, întrucât la data de 5 decembrie 2011, persoana transferabilă T.N. și-a dat consimțământul de a fi transferat într-un penitenciar din România (dosar Parchet). Cum, în legislația actuală nu există norme care să prevadă că persoana transferabilă poate reveni asupra consimțământului dat în sensul acceptării executării pedepsei într-un penitenciar din țara al cărei cetățean este, nu se poate primi această critică invocată.

Pentru toate aceste considerente în mod corect s-a dispus de Curtea de Apel București, secția I penală prin Sentința penală nr. 296 din 6 iulie 2012, transferarea condamnatului T.N. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 200 de zile închisoare, și prin urmare, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă, ca nefondat. Va obliga recurentul persoana transferabilă la cheltuieli de judecată conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței penale nr. 296 din 6 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează în parte sentința penală și rejudecând: Deduce din pedeapsă aplicată perioada executată de la 28 martie 2011 la 26 octombrie 2011. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu sunt contrare prezentei decizii penale. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta intimată persoană transferabilă T.N. împotriva aceleiași sentinței penale. Obligă recurenta intimată persoană transferabilă T.N. la plata sumei de 420 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 noiembrie 2013. Procesat de GGC - CL