ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3183/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Deliberând asupra prezentei contestații,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 9 februarie 2021, contestatoarea A., a solicitat, prin reprezentant legal - Sindicatul Național "Forța Legii", în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului Regiunea Vest (Timiș) - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Hunedoara, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, anularea Dispoziției nr. 1077 03.07.2020 prin care raportul de serviciu al reclamantei a încetat, reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută anterior emiterii dispoziției contestate și continuarea executării raportului de serviciu, în condițiile legii, până la data împlinirii de către aceasta a vârstei de 65 de ani și obligarea pârâtelor la acordarea drepturile salariate, compensarea în bani a concediului legal de odihnă, voucherele de vacanță și indemnizația de hrană începând cu data de 21.07.2020 până la data reintegrării sau a împlinirii de către aceasta a vârstei de 65 de ani, după caz, actualizate, plus dobânda legală.

În esență, în motivarea contestației, au fost înfățișate următoarele aspecte de facto și de iure, în susținerea pretinsei nelegalității a actului atacat:

În fapt contestoarea, a deținut funcția publică de "comisar", grad profesional Superior, gradația 5 de vechime în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Regiunea Vest (Timiș) – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Hunedoara cu care a avut în executare un raport de serviciu în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 188/1999, rep., cu modif. și compl. uit. și ale O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, iar prin dispoziția contestată a încetat de drept raportul de serviciu, pe motiv de îndeplinire a vârstei de pensionare. Arată În continuare contestaoparea că, având în vedere faptul că, practic, la data de 21.03.2021 a împlinit 61 de ani, aceasta a solicitat pârâtei, la data de 11.05.2020, prelungirea raportului de serviciu după împlinirea vârstei de pensionare standard,însă pârâtele au răspuns negativ la cererea sa, arătând că aceasta a fost respinsă. Prin cererile adresate pârâtelor, mai sus-menționate, contestatoarea și-a manifestat dorința de a-și menține raportul de serviciu și după împlinirea vârstei de 61 de ani, cerând ca vârsta de pensionare de 65 de ani valabilă pentru bărbați să se aplice si pentru femei, adică pentru domnia sa, personal.

Potrivit art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, "vârsta standard" de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează însă în mod gradual, prin creșterea "vârstelor standard" de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5.

Potrivit Anexei 5 - Vârste standard de pensionare, stagii complete și stagii minime de cotizare -Femei, reclamanta urmează să îndeplinească "vârsta standard" de pesionare în luna iulie 2020.

Potrivit art. 56 alin. (1) lit. c) teza I din Codul muncii - Legea nr. 53/2003, rep., cu modificările și completările ulterioare raportul de muncă existent încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de "vârstă standard" și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

Aceleași prevederi se regăsesc și în O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ - art. 517 alin. (1) lit. "d", care în aceeași manieră, prevede în teza principală că raportul de serviciu existent încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de "vârstă standard' și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare:

Dealtfel, dispozițiile Codului Administrativ, se completează cu prevederile legislației muncii, în măsura în care acestea nu contravin legislației specifice funcției publice, așa cum prevede art. 367 din O.U.G. nr. 57/2019.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 387/2018 din 5 iunie 2018, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. c) teza I din Codul muncii, și a constatat că acestea sunt constituționale în măsura în care sintagma "condiții de vârstă standard" nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă, în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Contestatoarea a precizat că, dispozițiile legale mai sus-menționate au fost apreciate drept constituționale numai în măsura în care, la împlinirea vârstei legale de pensionare, dau dreptul femeii să opteze fie pentru deschiderea dreptului la pensie si încetarea contractului individual de muncă în curs, fie pentru continuarea acestui contract, până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbați, la acea dată, opțiune de care reclamanta nu a putut dispune, din vina pârâtelor.

În măsura în care salariata optează pentru continuarea raportului de muncă, până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbați, Curtea a reținut că exercițiul dreptului la muncă nu este condiționat de de voința angajatorului, iar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan.

In plus, susține contestoarea, O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ - art. 517 alin. (1) lit. d) {fostul art. 98 alin. (1) lit. "d" din Legea nr. 188/1999, rep.) mai prevede că raportul de serviciu încetează la data îndeplinirii cumulative a celor două condițiilor doar dacă persoana care are competență de numire în funcția publică nu dispune aplicarea prevederilor alin. (2), respectiv, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii acestor condiții cumulative de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, funcționarul public poate fi "menținut" în funcția publică deținută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea "prelungirii anuale" a raportului de serviciu.

Această prevedere nu vizează situația particulară a femeilor ci se referă la posiblitatea menținerii în funcția publică deținută maximum 3 ani peste "vârsta standard" de pensionare, respectiv până la vârsta de 68 de ani la bărbați, urmată și de posibilitatea "prelungirii anuale" a raportului de serviciu de un număr nespecificat de ori, putând fi prelungită limita legală pentru pensionarea funcționarului public.

Conchide, contestoarea în sensul că, fiind vorba despre dispoziții legale care reglementează "menținerea", respectiv "prelungirea" raportului de serviciu dincolo de "vârsta standard" de pensionare, apreciază că momentan acestea excedează chestiunii puse în discuție în prezenta speță, întrucât acesta nu dorește, la acest moment, să uzeze de aceste instrumente dincolo de vârsta legală de pensionare prevăzută pentru bărbați, ci pune în discuție continuarea raportului său de serviciu până la vârsta de 65 de ani, vârsta legală de pensionare prevăzută pentru bărbați.

Față de cele expus ea solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată

In drept, a invocat dispozițiile legale mai sus invocate.

Intimatul Ministerul Munciiși Protecțieiei Sociale a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția calității procesuale active a Sindicatului Național "Forța Legii", excepția lipsei procesuale pasive a acestuia și excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentei cauze, susținând, în esență, aplicabilitatea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

Pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentei cauze, solicitând admiterea excepției și, pe cale de consecință, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, susținând, în esență, aplicabilitatea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 și excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții .

Pe fond, a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

La rândul său, contestatoarea a formulat a răspuns la întâmpinare, prin care a susținut că excepțiile invocate sunt neîntemeiate.

Analizând, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 131 și art. 132 C. proc. civ. coroborat cu art. 536 alin. (2) din Codul Administrativ al României, excepția necompetenței materiale invocată de pârâții Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

de prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte reține că actul administrativ contestat a fost emis în considerarea raporturilor de serviciu ale reclamantei care a deținut funcția publică de "comisar", grad profesional Superior, gradația 5 de vechime în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Regiunea Vest (Timiș) – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Hunedoara (funcționar public cu statut special).

În regulă generală, litigiile având ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din raporturile de serviciu ale funcționarilor publici sunt conflicte individuale de muncă.

Art. 1 lit. p) teza I din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, coroborat cu art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, constituie dreptul comun aplicabil litigiilor privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici.

De la această normă generală derogă norma specială prevăzută de art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care conferă competența de soluționare a litigiilor privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

În conformitate cu dispozițiile art. 536 din Codul administrativ "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Este adevărat că acest articol nu prevede care este instanța competentă teritorial, astfel că devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care de la data de 02.08.2018 (urmare a modificarii Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018) au urmatorul continut: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

Curtea apreciază că sfera de aplicare a art. 536 din Codul administrativ nu este limitată la acte administrative privind numirea în funcția publică, modificarea, suspendarea, încetarea raporturilor de serviciu și/sau sancționarea disciplinară a funcționarului public, ci la orice litigii dintre funcționarul public și instituția publică la care este angajat și care își au izvorul raporturile de serviciu.

Din interpretarea sistematică a acestor prevederi legale rezultă că în lipsa unei dispoziții exprese a legii care să stabilească competența unei alte instanțe, litigiile care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului neavând relevanță, în cazul acestei categorii de litigii, criteriul rangului autorității emitente a actului administrativ contestat.

În speță, instanța constată că obiectul prezentei cauze îl reprezintă raportul de serviciu al reclamantei, deoarece actul administrativ a cărui anulare o solicită este emis în legătură cu acest raport de serviciu, cercetare care nu poate avea loc decât în virtutea existenței unui raport de serviciu între părți.

Pe cale de consecință, competența soluționării în primă instanță a prezentei cauze îi revine Tribunalului Hunedoara, secția contencios administrativ și fiscal, având in vederr și domiciliul contestatoarei vare se află in în judetul Hunedoara (astfel cum rezulta din fotocopia cărții de identitate de la fila x ds.).

Așadar, reținând că normele legale anterior redate instituie un caz de necompetență de ordine publică de la care nu se poate deroga, Înalta Curtea va admite excepția necompetenței materiale invocată de intimați și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara- SCAF.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necomptenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal invocată prin întâmpinare de pârâții Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de petenta A. în favoarea Tribunalului Hunedoara- SCAF.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2021.