ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3176/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Hotărârea pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin decizia nr. 5399 din 7 noiembrie 2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, cu opinie majoritară, a respins excepția nulității recursului, a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulate de recurenta-reclamantă și, în consecință, a admis recursul formulat de S.C. A. împotriva sentinței nr. 1080 din 28 martie 2017 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și, rejudecând, a admis acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L.și a anulat Decizia nr. 18/20.10.2016 și Procesul-verbal nr. x/22.07.2016 emise de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Totodată, a obligat intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata sumei de 14.579,75 RON către recurenta-reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată pentru fond și recurs.

Opinia separtă a fost în sesnul respingerii recursului ca nefondat.

În motivarea hotărârii, instanța de recurs a reținut considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește excepția nulității recursului exercitat de reclamantă instanța a apreciat că este neîntemeiată, întrucât prin calea de atac exercitată se tinde a se demonstra, interpretarea eronată a dispozițiilor 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 din perspectiva condițiilor impuse pentru exercitarea dreptului la obținerea compensației prin Decizia Comitetului Monitorizare nr. 16/2010.

Referitor la cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de recurenta-reclamantă, instanța a reținut lipsa de pertinență a întrebărilor preliminare înaintate de acesata, în contextul în care în cauză nu este contestată întinderea dreptului material la compensația reglementată prin art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, ci cerințele de ordin formal pentru exercițiul acestui drept, care nu-și găsesc reglementarea în acest act normativ unional, ci în pretinsele reglementări cu caracter național, asupra cărora instanțele naționale au plenitudine de competență.

Pe fondul recursului, a reținut instanța, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, în opinia majoritară, că recursul reclamantei societatea A. este fondat.

Astfel, prin art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit, act normativ unional cu efecte directe în plan național, s-a reglementat posibilitatea acordării de sprijin prin acordarea de indemnizații pentru utilizarea unor metode de producție în acvacultură care să ajute la protejarea și ameliorarea mediului și la conservarea naturii, respectiv pentru a promova conform art. 30 alin. (2) lit. d) acvacultura durabilă compatibilă cu constrângerile specifice de mediu rezultând din desemnarea zonelor Natura 2000, în conformitate cu Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică.

Potrivit art. 30 alin. (5) lit. c) din regulament este alocată o indemnizație excepțională pentru maximum doi ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000 și numai pentru unitățile de acvacultură existente înainte de această decizie, calculată de statele membre conform alin. (4) în baza unuia sau a mai multora dintre următoarele criterii: pierderea de venit suportată, costul suplimentar care poate rezulta din aplicarea metodelor privind mediul acvatic, necesitatea de a oferi sprijin financiar pentru desfășurarea proiectului și dezavantajele specifice sau costurile de investiții pentru unitățile situate în interiorul sau în apropierea zonelor Natura 2000.

Prin urmare, reține instanța, beneficiarii pot beneficia de o indemnizație excepțională pentru maximum doi ani, prin raportare la pierderea de venit suportată, criteriu avut în vedere și de autoritatea de mangement atunci când a instrumentat cererile reclamantei. Această indemnizație, așa cum s-a reținut prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 683/2016, are natura juridică a unei despăgubiri și a vizat pierderile înregistrate pe anii 2008 și 2009.

La determinarea sumei alocate fiecărui an s-au avut în vedere pierderile de producție superioare procentului de 35% pentru fiecare an, precum și suprafața de 1549 ha luciu de apă, pentru care reclamanta era îndreptățită la 1000 RON/ha, astfel că la un simplu calcul rezultă că suma cuvenită pentru fiecare an era de 1.549.000 RON, cum s-a procedat în cauză.

De altfel, așa cum rezultă cu evidență din procesul-verbal atacat neregula imputată reclamantei a constat în aceea că a solicitat, iar autoritatea de management pârâtă i-a acordat, prime pentru compensarea pierderilor de producție înregistrate în cadrul amenajării piscicole Sultana, în valoare totală de 3.098.000,00 RON (1.549.000 RON + 1.549.000 RON), valoare calculată pentru o suprafață totală de luciu apă de 1549 ha, la o compensație de 1.000 RON/ha, pentru fiecare an în parte (2008 și 2009), și nu calcularea unei singure compensații pentru o perioadă de maxim 2 ani, nerespectând astfel prevederile legislației comunitare și naționale și anume art. 30 al Regulamentului (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit precum și ale Deciziei Comitetului de Monitorizare nr. 16/2010, document ce a stat la întocmirea Ghidului Solicitantului în baza căruia beneficiarul a solicitat compensația.

Prin urmare, nu cuantumul indemnizației este considerat ca fiind excedentar față de cerințele legii, ci modalitatea de acordare, legiutorul unional în viziunea autorității de management prevăzând o unică indemnizație pentru maximul doi ani, iar nu două indemnizații pentru fiecare an în parte, punct de vedere îmbrățișat de instanța de fond.

A mai reținut instanța că sintagma "o indemnizație excepțională" are în vedere situația acordării despăgubirilor din Fondul European pentru Pescuit o singură dată în aplicarea acestui program de asistență financiară, fără să excludă posibilitatea ca alocarea ei în concret să fie făcută prin mai multe plăți, care prin adiționarea lor să aibă ca rezultat nivelul maxim prevăzut de legiutor. În concordanță cu această interpretare a fost conduita reclamantei, precum și a autorității de managment, atât la momentul procesării și validării cererilor de finanțare, precum și cu ocazia activităților de control ulterioare. Decizia nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional pentru Pescuit 2007 – 2013 invocată prin actele administrative contestate în cauză, contrar aprecierilor instanței de fond nu constituie un act administrativ cu caracter normativ, care să instituie reguli de conduită pentru subiecții adresanți, pentru a căror nerespectare să poată fi angajată răspunderea juridică, pentru simplul motiv că nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, dincolo de neîndeplinirea celorlalte trăsături care-l diferențiază de un act administrativ cu caracter individual, respectiv acelea de a institui reguli generale cu aplicabilitate repetată și a produce efecte erga omnes.

Nu în ultimul rând, instanța de control judiciar a apreciat că în cauză nu putea fi reținută existența unei nereguli în sarcina reclamantei, având în vedere că la o simplă analiză se observă că reclamantei i s-a imputat suma de 1.590.000 RON aferentă Ordinului de finanțare nr. x/2011, întrucât i-au fost achitate două prime pentru doi ani consecutivi, fără a-i fi calculată o singură compensație pentru o perioadă de maxim 2 ani.

Or, chiar dacă s-ar fi calculat o singură compensație pentru o perioadă de doi ani, cuantumul acesteia trebuia să fie același, conform celor arătate în precedent, cu cel rezultat din însumarea primelor acordate anual, în condițiile în care împrejurările luate în calcul în cei doi ani au fost aceleași.

Așadar, nu se poate susține că prin conduita sa reclamanta ar fi prejudiciat bugetul unional, condiție pentru a reține în sarcina sa o neregulă și a-i fi antrenată răspunderea corespunzător.

În opinia separată, contrar celor arătate în opinia majoritară, soluția a fost de respingere a recursului ca nefondat, având în vedere că în speță, nu este vorba despre încălcarea unor dispoziții legale în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, însă principiul este valabil mutatis mutandis, mai ales că, la data încheierii contractului de finanțare și a celor două ordine de finanțare era în vigoare Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 2988/95 și Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului, prin care se definea neregula ca fiind "orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea bugetului general cu o cheltuială nejustificată".

Așadar, motivul de nelegalitate invocat de recurenta-reclamantă este nefondat, în raport de dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 66/2011, a hotărârii CJUE sus-menționată și a dispozițiilor regulamentare, care conduc la acceptarea ca prejudiciul să nu fi fost efectiv produs. Se mai reține că disputa juridică este însă fără relevanță în prezenta cauză, deoarece, neregula are ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii Europene.

Contrar opiniei majoritare, în speță sunt aplicabile disp. art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011, astfel că instanța de judecată nu poate interpreta dispozițiile art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 într-un alt mod, contrar celui avut în vedere de instituțiile europene, însă, în ipoteza existenței unei îndoieli, avea obligația sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebare preliminară.

Din conținutul art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 reiese, în mod indubitabil, că indemnizația este excepțională (unică) și se acordă pentru maximum doi ani, fără să se prevadă că se acordă o indemnizație pentru fiecare an, cum în mod greșit, autoritățile române competente au realizat în concret.

Pentru acest motiv, neregula este sistemică și sunt incidente disp. art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011, iar procesul-verbal de constatare a fost întocmit legal, cel puțin din această perspectivă.

A mai treținut instanța că Ordinul nr. 16/2010 nu conține prevederi contrare art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, cum susține opinia majoritară, ci copiază dispoziții din regulament, care însă, au fost aplicate greșit de autoritățile competente naționale, ceea ce a declanșat ceea ce art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011 definește ca fiind o neregulă sistemică.

Prin urmare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, abaterea este calificată drept neregulă, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, prejudiciul este efectiv produs, recurenta-reclamantă este datoare să restituie suma în cuantum de 1.549.000 RON, motiv pentru care recursul ar fi trebuit să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea ner. 554/2004, modificată și completată.

Prin cererea înregistrată, la data de 12 martie 2020, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat cerere de revizuire invocând motivul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și art. 21 din legea nr. 554/2004 .

În esență, revizuentul arată referitor la motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) oct. 8 din C. proc. civ. că în Dosarul nr. x/2016, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 5399/07.11.2019, instanța de control judiciar s-a pronunțat asupra fondului, prin două opinii diferite, decizia finală încălcând efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și nesocotind dispozițiile art. 126 din Constituția României care prevede clar faptul că: "(3)Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.", atrăgând astfel aplicabilitatea art. 509 alin. (1) pct. 8 și următoarele din C. proc. civ.. în acest sens, precizăm că, instanța de recurs, prin decizia civilă a cărui revizuire o solicităm, nu a ținut cont de faptul că la momentul pronunțării Deciziei nr. 5399/07.11.2019.

Aceeași instanță, se pronunțase deja printr-o hotărâre judecătorească definitivă în cauze cu același obiect, respectiv modul de interpretare și aplicare al art. 30 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006.

Revizuenta menționează o serie de cauze respectiv: dosarul nr. x/2016, ICCJ s-a pronunțat definitiv prin Decizia nr. 3022/04.06.2019, în sensul admiterii recursului MADR, dispunând casarea sentinței cu consecința respingerii acțiunii pe fond; dosarul nr. x/2016, ICCJ s-a pronunțat definitiv prin Decizia nr. 3714/27.06.2019 în sensul admiterii recursului MADR, dispunând casarea sentinței cu consecința respingerii acțiunii pe fond; dosar nr. x/2016, ICCJ s-a pronunțat definitiv prin Decizia nr. 5741/20.11.2019, în sensul: "Admite recursul formulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Control Antifraudă și Inspecții împotriva sentinței nr. 396 din 27 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ si fiscal. Casează sentința atacată și, rejudecând cauza, respinge acțiunea reclamantei Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Galați, ca neîntemeiată, s.a.m.d.

Astfel, în speță, în raport de ultima hotărâre rămasă definitivă în cauze de același fel, respectiv Decizia nr. 1092/24.02.2020 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2016, prin care ICCJ s-a pronunțat definitiv în sensul admiterii recursului MADR, dispunând casarea sentinței cu consecința respingerii acțiunii pe fond, deci respectând principiul autorității de lucru judecat, revizuentul MADR înțelege să declare prezenta cale extraordinară de atac.

A mai precizat revizuentul că instanțele de judecată au fost învestite cu un număr de 22 de cauze având același obiect cu prezenta cauză, respectiv contestarea actelor administrative prin care s-a stabilit în sarcina acestora o creanță bugetară în raport de modul de interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 30 alin. (5) Ut. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006.

Cochide în sensul că, a respinge prezenta revizuire însemnă că judecătorul, deși constată nesocotită autoritatea de lucru judecat, refuză sancționarea acestei încălcări și validează o hotărâre nelegală.

Fată de considerentele arătate revizuentul a solicitat admiterea cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 și următoarele din C. proc. civ., fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât există hotărârii potrivnice, cu trimiterea cauzei spre rejudecare fiind încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Referitor la motivul de revizuire întemeiat pe art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, revizuentul a arătat că Instanța de recurs, în opinie majoritară, prin decizia civila a cărui revizuire o solicită a interpretat în mod eronat, dispozițiile art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, transformându-se într-un adevărat legiuitor. Sumele stabilite prin titlul de creanță reprezintă fonduri cu regim juridic special, plătite necuvenit beneficiarului, din bugetul comunitar șl bugetul național, reprezentând prejudiciu cert adus acestor bugete.

Sumele stabilite prin Procesul-verbal contestat nu provin din patrimoniul societății ci din fonduri europene, fiind plătiți recurentei-reclamante urmare depunerii de către aceasta a unei cereri de finanțare. După cum a arătat în apărările depuse la dosarul cauzei, paguba nu este una potențiala, ci una reală și efectivă, Comisia Europeană punând în vedere României să întreprindă măsuri în vederea reîntregirii bugetului FEP.

Instanța de recurs prin opinia majoritară a reținut contrar celor arătate anterior, respectiv a reținut, în mod eronat faptul că paguba nu este una reală. De asemenea, neregulile financiare semnalate de către Comisia Europeană au fost confirmate și de către Curtea de Conturi, fiind vorba de o eroare sistemică. Practic, Comisia Europeană, Curtea de Conturi și structura de control a MADR - DGCAI au concluzionat asupra producerii unei pagube efective în bugetul FEP.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă. În subsidiar, se solicită respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea apărărilor a arătat, cu privire la primul aspect de revizuire, prin raportare la prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 care face referire la posibilitatea unui revizuent de a solicita revizuirea unei hotărâri, dacă se încalcă efectele autorității de lucru judecat a unei hotărâri precedente, că nu cunoaște care este tehnica urmărită de revizuentă și prin prisma cărei hotărâri anterioare s-ar aduce atingere hotărârii revizuite.

În ceea ce privește art. 21 din Legea contenciosului administrativ, arată că există posibilitatea formulării unei cereri de revizuire în măsura în care se pronunța o hotărâre în dreptul intern cu încălcarea unui regulament care ar avea întâietate. Menționează că în acest sens este vorba de Regulamentul nr. 1198 al Uniunii Europene, respectiv art. 30, pe care l-au analizat instanțele.

II. Considerentele Înaltei Curți

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În actualul cadru procesual, Înalta Curțe de Casație și Justiție a fost învestită cu o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Această reglementare legală a soluțiilor pe care le poate pronunța instanța de revizuire dă expresie scopului căii de atac în discuție, care constă, de regulă, în cel de a îndepărta erorile săvârșite în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea atacată; doar în ipoteza hotărârilor potrivnice, legea prevede că soluția pe care instanța de revizuire o va pronunța, când găsește calea de atac întemeiată, este cea a anulării celei din urmă hotărâri – în mod firesc, de altfel, pentru că în acest fel se valorifică autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Limitele dezbaterilor în care se desfășoară judecata cererii de revizuire sunt indicate în art. 513 alin. (3) C. proc. civ.: ele vizează nu doar admisibilitatea căii de atac, ci și faptele pe care ea se întemeiază – fapte care trebuie să aibă, așadar, aptitudinea de a determina schimbarea hotărârii.

Titularul cererii de revizuire a susținut, așa cum reiese din expunerea argumentelor din cererea de revizuire că se încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1092/24.02.2020 din dosarul nr. x/2019. Astfel, prin sentința civilă nr. 253/CA din 16 decembrie 2016, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal promovată de reclamanta S.C. B. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Control Antifraudă și Inspecții și a dispus anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.03.2016 și Decizia nr. 307627/27.05.2016 și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.200 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

În recursul promovat, prin Decizia nr. 1092/24.02.2020 din dosarul nr. x/2019, a fost admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Control Antifraudă și Inspecții împotriva sentinței civile nr. 253 din 16 decembrie 2016 A Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, casată sentința recurată și în rejudecare a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Or, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Așadar, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat, în situația în care instanțele au dat soluții contrare, a căror executare este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității de lucru judecat. Astfel, este necesar ca hotărârile potrivnice să întrunească cerința triplei identități de cauză, obiect și părți.

Totodată, admisibilitatea unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri este supusă condiției ca în cel de-al doilea proces să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat sau, dacă aceasta a fost invocată, să nu se fi discutat. O asemenea cale de atac nu este de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni.

Or, câtă vreme în motivele de revizuire susținute de revizuent, se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive ale aceleiași instanțe), pronunțate în cauze similare (iar nu identice), în privința altor părți care sunt în aceeași situație ca și revizuentul, aceșta din urmă nu pot obține anularea deciziei instanței de recurs întrucât practica neunitară a instanțelor nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru situația descrisă, nu este întrunită cerința ca hotărârile să fi fost pronunțate în cazul unui litigiu cu privire la care să se verifice tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat, în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții, și nu să cenzureze o judecată anterioară.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei.

In concluzie, revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

În continuare, spunem că motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost conceput ca un ultim remediu intern menit să asigure preeminența prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu, în lumina principiilor și interpretărilor cristalizate în jurisprudența jurisdicțiilor Uniunii Europene.

Motivul de revizuire urmează a fi analizat însă în contextul reglementării generale a acestei căi de atac extraordinare, de retractare, pentru că dreptul european nu impune unei jurisdicții naționale să repună în discuție fondul litigiului și să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri. (cauza Rosmarie Kapferer c. Schlank & Schick Gmb H., C-23/2004, Hotărârea CJUE din 16 martie 2006).

Conform prev. art. 21 alin. (1) din C. proc. civ.:"Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată."

Conform acestui text de lege, " Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată (…) ".

Înalta Curte constată că prezenta cale de atac extraordinară este întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, care reglementează un caz de revizuire specific materiei contenciosului administrativ, constând în încălcarea, prin hotărârea definitivă atacată cu revizuire, a priorității dreptului unional, prevăzut de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituție.

Totodată, Înalta Curte reține că, deși acest caz de revizuire este prevăzut de legea specială, procedura de soluționare a cererii este cea stabilită de C. proc. civ., ceea ce presupune examinarea, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., a condițiilor de admisibilitate a revizuirii, prin prisma cerințelor prevăzute de art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Din această perspectivă, reținem și indicația Înaltei Curți de Casație și Justiție expusă cu ocazia pronunțării unei hotărâri pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie conform art. art. 521 alin. (3) d in C. proc. civ. .

Astfel, prin decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se menționează că " (…) este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunțate de CJUE sau dispoziții de drept unional neinvocate în cauză sau, deși invocate, netratate de instanță), se urmărește revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorității dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorității de lucru judecat.

Aceste considerente sunt similare celor reținute de CJUE în hotărârea pronunțată la 16 martie 2006, în cauza C – 23/2004 - Rosmarie Kapferer c. Schlank & Schick Gmb H, prin care s-a arătat că: "dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să reia în discuție fondul litigiului și să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri".

În consecință, Înalta Curte constată că, în analiza admisibilității cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, trebuie avute în vedere, pe de-o parte, hotărârile pronunțate de CJUE sau dispozițiile de drept unional pe care revizuentul apreciază că le-a încălcat hotărârea atacată, iar, pe de altă parte, împrejurarea dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost analizată de instanța de recurs, respectiv dacă problematica legată de aplicarea principiului priorității dreptului unional a primit o dezlegare în faza procesuală anterioară.

În concret, din modalitatea în care este redactată cererea de revizuire, rezultă cu claritate că revizuentul nu invocă o incompatibilitate a prevederilor din legislația internă aplicată de instanța de recurs cu ordinea juridică a Uniunii Europene și nici nu aduce vreo critică hotărârii ce face obiectul prezentei revizuiri din perspectiva încălcării dreptului comunicar, ci, în realitate, tinde la o nouă judecare a recursului, situație incompatibilă cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice.

Or, în cauză, așa cum reiese din argumentele prezentate prin cererea de revizuire revizuentul își declară nemulțumirea față de modul în care instanțele judecătorești au analizat apărările formulate, atât pe fond, cât și în calea de atac.

Practic, revizuentul nu aduce nicio critică hotărârii ce face obiectul prezentei revizuiri din perspectiva încălcării dreptului comunitar, ci reiterează aspecte susținute în fața instanței de recurs.

În plus, a recunoaște părților posibilitatea de a contesta hotărârea dată în recurs sub aspectul modalității de interpretare și de aplicare a unor texte legale ar echivala cu asimilarea revizuirii unei căi ordinare de atac, cu consecința unui recurs la recurs, care ar urma să fie soluționat de aceeași instanță.

În mod evident, nici jurisprudența instanțelor interne nu poate fi invocată pe tărâmul motivului de revizuire în discuție.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva Deciziei nr. 5399 din 07 noiembrie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

În temeiul dispozițiilor art. 451 alin. (2) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ. se va dispune obligarea revizuentului la plata sumei de 3.203 RON cu titlul de chleltuieli de judecată către intimata S.C. A., în ceea ce privește onorariul avocațial.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuentul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva Deciziei nr. 5399 din 07 noiembrie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

Obligă revizuentul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata sumei de 3.203 RON cu titlul de chleltuieli de judecată către intimata S.C. A., în ceea ce privește onorariul avocațial, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2021.