ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3175/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 01.03.2019 sub nr. x/2019, astfel cum a fost precizată, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Inspecția Judiciară, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Rezoluției din 19.12.2018, dispusă de intimata Inspecția Judiciară în lucrarea nr. x/2018 și împotriva Rezoluției din 12.11.2018, dispusă în lucrarea nr. x/2018. 1.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 137 din 4 martie 2020, a respins ca inadmisibilă contestația formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata Inspecția Judiciară împotriva Rezoluției din 12.11.2018, dispusă în lucrarea cu nr. x/2018. Totodată, a respins ca neîntemeiată în rest, contestația reclamantului A.. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a promovat recurs, în condițiile art. 483 C. proc. civ. actiunea formulată și înregistară pe rolul Curții de Apel, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță în vederea continuării judecății. În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul-reclamant a arătat că în mod eronat instanța de fond a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe prevederile pct. 1, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. 1.

Apărările formulate în recurs Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală. La rândul său, recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare. 1.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 26 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului La acest termen de judecată, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția nulității recursului. Examinând cererea de recurs în raport de excepția nulității pentru nemotivatea recursului, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la conținutul declarației de recurs și la motivele de casare invocate, respectiv pct. 1, 6 și 8 ale art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită și să anuleze recursul, având în vedere următoarele considerente: Dispozițiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 488 alin. (1), punctele 1-8 din același act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri. Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate. În măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menționate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate. Înalta Curte reține că recurentul nu a opus niciun argument de nelegalitate cu privire la considerentele sentinței atacate, neindicând nici formal dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fără a arăta fără a dezvolta motivele de casare invocate sub aspectul normelor legale interpretate ori aplicate greșit de către instanța de fond. Pentru a putea conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a unor dispoziții legale pretins încălcate, astfel cum a procedat recurentul-reclamant în cadrul memoriului de recurs, întrucât condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței. Aceste aspecte, invocate de recurent în susținerea solicitării sale, în situația în care instanța ar respinge prezentul recurs, nu pot fi asimilate unor veritabile critici susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege. Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reținute de instanță în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Mai mult decât atât, excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului susținerile recurentului-reclamant care vizează modul de apreciere a probelor, a susținerilor din întâmpinarea formulată în cauză de partea adversă, instanța de fond având plenitudine de apreciere în ceea ce privește dovezile administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate. Or, cerința legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri. Motivarea recursului înseamnă expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală. În acest sens, trebuie menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării, cu claritate, a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de casare îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii. În speță aceste aspecte de rigoare procedurală nu sunt respectate, neexistând critici punctuale, precise, referitoare la sentința instanței de fond, cu privire la aspectele dezlegate de aceasta, aspect care determină admiterea excepției nulității recursului și implicit constatarea nulității acestuia. Reținând că recurentul-reclamant nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Așa fiind, cum recurentul nu a indicat motivele de nelegalitate care se grefează pe conținutul sentinței atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.