ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3032/2022

Ședința publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.11.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat anularea notificării nr. x/29.04.2015, emise de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin care i s-au comunicat datele în vederea stabilirii, declarării și achitării contribuției clawback aferente trimestrului I al anului 2015; anularea adresei nr. x/16.06.2015, completată prin adresa nr. x/10.08.2015 prin care Casa Națională de Asigurări de Sănătate a răspuns contestației administrative; obligarea C.N.A.S. la comunicarea valorii consumului de medicamente suportate din Fondul Național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferent vânzărilor reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 1320 din 19 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea reclamantei și a anulat adresele nr. x/29.04.2015 și nr. y/16.06.2015, urmând ca pârâta să comunice o nouă notificare, în condiții de legalitate.

Împotriva sentinței instanței de fond a formulat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii reclamantei, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1150 din data de 6 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 1320 din 19 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia de casare s-a reținut în esență, contrar celor constatate de către instanța de fond, că Notificarea nr. x/29.04.2015 respectă prevederile legale, CNAS comunicând reclamantei, în temeiul O.U.G. nr. 77/2011, valoarea procentului "p" pentru trimestrul I 2015 și valoarea consumului de medicamente, pe același trimestru, suportat din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății, pentru medicamentele din lista depusă de reclamantă și pentru care aceasta datorează contribuția, cu mențiunea că valoarea consumului conține TVA, care urmează să fie scăzută de contribuabil, pentru stabilirea bazei impozabile, având în vedere că normele incidente nu prevăd transmiterea către contribuabil a "documentelor primare", pe care se bazează valorile comunicate, așa cum a reținut instanța de fond.

Instanța de recurs în primul ciclu procesual a mai reținut că este fondat și al doilea motiv de nelegalitate, referitor la faptul că din textul O.U.G. nr. 77/2011 nu rezultă în mod clar că în notificare trebuie indicată valoarea de compensare a medicamentelor ori valoarea la care acestea au fost vândute de către deținătorii de autorizații de punere pe piață, instanța de recurs apreciind că prevederile art. 3 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, conduc la conluzia că valoarea consumului se raportează la valoarea de compensare a medicamentelor din FNUASS și din bugetul MS.

Prin aceeași decizie de casare s-a reținut că celelalte motive de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată nu au fost tratate de prima instanță, aceasta reținând numai că nu poate verifica valoarea consumului pe anumite coduri CIM, datorită nemotivării actului administrativ, or, în contextul reținerii motivării corespunzătoare a notificării, instanța de recurs a apreciat că aceste valori pot fi verificate de către instanța de fond, în raport cu răspunsul la contestația administrativă și cu administrarea probelor pe care le-ar aprecia ca fiind necesare.

Prin sentința civilă nr. 2503 din 6 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2503 din 6 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului arată că instanța de fond a făcut, pe de o parte, o interpretare greșită a prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, iar, pe de altă parte, nu a examinat, în concret, argumentele punctuale ale reclamantei, din care reiese că o serie de medicamente, indicate în mod individual, nu putea fi puse pe piață în perioada de referință.

Critică faptul că, deși prima instanță trebuia să analizeze în concret argumentele de nelegalitate invocate, le-a tratat în mod global, nediferențiat și fără a arăta, în concret, motivele pentru care probele depuse la dosar nu au fost reținute (spre exemplu, înscrisurile din care rezultă data de expirare a valabilității loturilor puse pe piață pentru un anumit medicament). Această modalitate de abordare a speței nu poate fi sancționată decât prin intermediul casării sentinței, raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, critică argumentul instanței de fond conform căruia erorile referitoare la medicamentele care nu au mai fost puse pe piață sau nu au fost puse pe piață în perioada de referință, întrucât erau expirate, ar fi fost îndreptate de către pârâtă, susținând că, în fapt, CNAS nu a îndreptat erorile. Arată că instanța nu a arătat în concret la ce tip de erori se referă, iar dacă s-ar fi procedat în acest fel, firesc ar fi fost ca pârâta sau instanța din oficiu să invoce excepția lipsei de interes, ceea ce nu s-a întâmplat, întrucât erorile sesizate nu au fost remediate de pârâtă.

Precizează că în speță nu este vorba despre simple suspiciuni sau deducții, câtă vreme a depus la dosar înscrisuri din care reies loturile puse pe piață și termenul de valabilitate a medicamentelor ce au fost nelegal incluse în notificare. În acest sens, invocă dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, arătând că, în speță, criticile sale vizează situații punctuale, nefiind vorba de o extindere a erorilor pentru toate medicamentele. Mai mult, deși chiar instanța a reținut anumite erori punctuale, nu a dispus vreo măsură concretă.

Consideră că prin argumentele instanței de fond referitoare la medicamentele în legătură cu care reclamanta a susținut că nu le-a comercializat sau că au expirat, se ajunge la golirea de conținut a dreptului plătitorului de contribuție de a invoca nelegalitatea includerii în notificare a unor medicamente, drept prevăzut de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011.

Susține că instanța de fond nu putea respinge probele prezentate de către deținătorul de APP doar pe considerentul că CNAS a prezentat atestările din SIUI, ci este necesar ca medicamentul să fi fost decontat și să apară înregistrat astfel în SIUI. Cu toate acestea, deținătorul de APP poate prezenta dovezi din care să reiasă că medicamentul în discuție a fost raportat greșit de către un furnizor de medicamente.

În ceea ce privește aspectul reținut de către prima instanță în sensul că prin depunerea de către reclamantă în anul 2013 a listei aferente medicamentelor pentru care putea fi stabilită obligația de plată a taxei în discuție se instituie o prezumție că în trimestrul I 2015, acestea au fost eliberate în vederea consumului și ulterior a decontării, arată că acest aspect vine în contradicție cu prevederile art. 4 alin. (2)

1

din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit căruia lista actualizată a medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială de depune până la data de 15 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuția.

Referitor la nelegalitatea includerii în notificarea a unor medicamente arată că, întrucât vânzarea se face în primul rând către distribuitori, iar aceștia vând mai departe medicamentele către farmacii sau spitale și centre de dializă, pe lanțul de distribuție se acumulează stocuri de medicamente, neputându-se cunoaște în ce moment un medicament care a fost vândut către primul distribuitor va fi acordat pacientului, iar decalajul se poate întinde pe mai multe trimestre, pentru decontare fiind relevant momentul la care medicamentul se acordă pacientului.

Arată că includerea de către CNAS a unor sume care nu au fost și nu au putut fi decontate din fonduri publice pentru acoperirea consumului de medicamente compensate în trimestrul I al anului 2015 viciază, sub aspectul legalității, atât informațiile care permit stabilirea procentului "p", cât și valoarea consumului de medicamente suportat din FNUASS și din bugetul MS aferent vânzărilor plătitorului de contribuție.

Precizează că în notificare sunt indicate medicamente care, deși au fost autorizate pentru punere pe piață, nu au fost niciodată produse de către recurenta-reclamantă, astfel că nu au putut fi nici vândute și nici compensate din FNUASS sau din bugetul Ministerului Sănătății în perioada de referință, cum ar fi GLUCOZA 20% Cod CIM W10667007, GLUCOZA 20% Cod CIM W10667008, SOLUȚIE RINGER LACTAT Cod CIM W42181007, CLORURA DE SODIU 0,9% Cod CIM W42183010, SORBITOL 50 g/l Cod CIM W42184007, GLUCOZA 10% Cod CIM W42186009, GLUCOZA 10% Cod CIM W42186011, GLUCOZA 10% Cod CIM W42186012, GLUCOZA 5% Cod CIM W42187009, GLUCOZA 5% Cod CIM W42187011, GLUCOZA 5% Cod CIM W42187012, BICARBONAT DE SODIU 1,4% Cod CIM W52896001, BICARBONAT DE SODIU 1,4% Cod CIM W52896002, CIPROFLOXACINA A. 2 mg/ml Cod CIM W53353001, CLORURA DE POTASIU INFOSINT Cod CIM W54809001, BUPIVACAINA INFOSTNT 0,25 % Cod CIM W54811001, BUPIVACAINA INFOSINT 0,25 % Cod CIM W54811005, BUPIVACAINA INFOSINT 0,25 % Cod CIM W54811006, LIDOCAINA INFOSINT 2% Cod CIM W54812002, LIDOCAINA INFOSINT 1 % Cod CIM W54813001, LIDOCAINA INFOSINT 1% Cod CIM W54813002, LIDOCAINA INFOSINT 1% Cod CIM W54813003, LIDOCAINA INFOSINT 1% Cod CIM W54813004 și LIDOCAINA INFOSINT 1% Cod CIM W54813006.

Susține că printr-un raport de expertiză extrajudiciară contabilă, întocmit într-o cauză ce are ca obiect anularea notificării emise de CNAS pentru trimestrul II 2014, s-a stabilit că o serie de medicamente, printre care și cele având codurile CIM W53353001, W42187009, W42187010, W42187011, W42187012, W42186009, W42186011, W42186012, W42181007, W52896001, W52896002, W54809001, W54813001, W54813002, W54S13004, W54813006, W54813003, nu au fost puse niciodată de piață de către recurentă, iar un alt raport de expertiză judiciară confirmă aceeași situație, cu referire la trimestrul III 2014.

Menționează că intimata-pârâtă CNAS nu a prezentat nicio explicație în acest sens, ci a susținut că aceste medicamente s-ar regăsi într-o declarație a recurentei din aprilie 2013, cu ignorarea perioadei de referință (trim. I 2015), deși notificarea emisă de CNAS poate cuprinde doar acele medicamente care au fost asumate de către deținătorul de APP sau de reprezentantul acestuia prin declarația depusă.

Pe de altă parte, arată că lista cuprinde medicamente care aveau perioada de valabilitate expirată în trimestrul I 2015, respectiv medicamente care, deși au fost comercializate de către recurentă în trecut, nu au mai fost puse pe piață în anii 2014-2015, iar față de data punerii pe piață a ultimelor loturi, aceste produse aveau valabilitatea expirată încă din perioada 2009 - 2014 (trimestrul II), neputând fi vândute prin farmacii în perioada de referință, astfel că nu au putut exista nici decontări din fonduri publice.

În acest sens, indică următoarele medicamente: SOLUȚIE RINGER Cod CIM W42182008 – data valabilității ultimei livrări - 25.08.2013; MAN1TOL 20% Cod CIM W42185008 – data valabilității ultimei livrări – 17.02.2014; GLUCOZA 10% Cod CIM W42186007 – data valabilității ultimei livrări - 31.06.2014; GLUCOZA 5% Cod CIM W42187007 – data valabilității ultimei livrări - 12.03.2014; BICARBONAT DE SODIU 8,4% Cod CIM W52897003 – data valabilității ultimei livrări - 26.07.2013 și BUPIVACAINA INFOSINT 0,5 % Cod CIM W54810001 – data valabilității ultimei livrări - 11.06.2013.

Susține că toate medicamentele indicate la par. 91 din cererea de chemare în judecată au fost expirate în perioada de referință, și nu doar cele cu codurile W42182008 și W4217007, CNAS neoferind nicio lămurire cu privire la celelalte.

Mai arată că în speță, CNAS a recunoscut că raportările acestor coduri sunt eronate, respectiv că nu a existat un consum real și efectiv al respectivelor medicamente. Cu toate acestea, C.N.A.S. a refuzat să revină asupra acestor intrări, susținând că este vorba de raportări greșite, acestea vizând alte medicamente din portofoliul A..

Pe de altă parte, arată că Lista cuprinde medicamente pentru care valoarea consumului raportată pentru trimestrul I 2015 depășește cu mult totalul vânzărilor pe care le-a făcut.

În acest sens, indică medicamentul METRONIDAZOL B 5 g/l (W42138001), pentru care C.N.A.S. a raportat o valoare compensată totală de 2.104.485.16 RON, din care 113.895,05 RON doar în trimestrul I 2015, în timp ce vânzările totale ale recurentei-reclamante au fost în cuantum de 119.518,6 RON.

De asemenea, arată că pentru medicamentul W42139001 - METRONIDAZOL 5 g/l, vânzările totale au fost în cuantum de 118.523 RON și s-au desfășurat între 01.01.2009 și 30.09.2013, dar CNAS a raportat în privința acestui medicament, de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011 și până în trimestrul I 2015 o valoare totală a consumului de 844.346,19, de 8 ori mai mare decât valoarea totală a vânzărilor.

Susține că imputarea în sarcina sa a unor valori ale consumului imposibil de realizat în perioada de referință reprezintă un alt element de nelegalitate, apt să conducă la anularea notificării.

În privința medicamentului SOLUȚIE RINGER - W42182008, arată că toate loturile puse pe piață erau expirate în perioada de referință, iar vânzările totale ale acestui medicament au avut valoarea de 42.901,84 RON, dar cu toate acestea, CNAS a comunicat valori ale consumului mult superioare, acestea fiind pentru perioada trim. IV 2011 – trim. IV 2014 în cuantum de 190.329.85 RON.

Arată că aceeași este situația și în cazul medicamentului W42186007 -GLUCOZA 10%, pentru care totalul valorii vânzărilor efectuate de A. este de 112.555,30 RON, în timp ce CNAS a comunicat o valoare totală de 197.141,43 RON.

O altă critică vizează faptul că Lista cuprinde medicamente care nu au preț avizat în condițiile legii, cum ar fi medicamentele: W42186009, W42186011, W42186012 - GLUCOZA 10%,; W42187009, W42187011, W42187012 - GLUCOZĂ 5%; și W53353001 - CIPROFLOXACINA A. 2 mg/ml, care nu se regăsesc în Catalogul Național al prețurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață (CANAMED) valabil în perioada de referință - trimestrul I 2015 - luna ianuarie, neavând prețul avizat conform prevederilor legale incidente.

Recurenta-reclamantă precizează că, pentru ca un medicament să poată fi compensat de către CNAS, este necesară parcurgerea următoarelor proceduri: obținerea autorizației de punere pe piață, avizarea prețului și stabilirea prețului de compensare, precum și includerea în lista medicamentelor compensate. Astfel, conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 75/2009, pentru fiecare medicament ce se acordă în sistemul de asigurări de sănătate, cadrul normativ actual impune stabilirea unui preț de referință, sens în care invocă prevederile art. 851 din Legea nr. 95/2006.

În acest sens, prin Ordinul nr. 75/2009 au fost adoptate normele privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman, relevante fiind dispozițiile art. 1 și art. 2 alin. (1) din ordinul amintit. Prețurile avizate ale medicamentelor se publică de către Ministerul Sănătății în mod trimestrial, conform art. 22 alin. (2) din același ordin, în Catalogul Național al prețurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață.

Menționează că prețul medicamentelor de uz uman se stabilește cu luarea în considerare a adaosurilor de distribuție și farmacie, acestea din urmă adăugate la prețul producătorului ducând la crearea prețului cu amănuntul, respectiv prețul cu care se regăsește medicamentul în farmacie sau la care este achiziționat de spitale.

Mai arată că după stabilirea prețului de referință și a componentelor intermediare - adaosul de distribuție și de farmacie - Catalogul Național este adus la zi prin adoptarea trimestrială a unui Ordin al Ministrului Sănătății.

Susține că a efectuat căutări în CANAMED, aferente trimestrului I 2015, după codul CIM, pentru medicamentele indicate de CNAS în notificare, însă nu a fost returnat niciun rezultat, întrucât medicamentele nu au avut preț legal avizat în CANAMED pentru acest trimestru, astfel că pentru aceste medicamente nu a existat posibilitatea reală de a putea fi acordate pacienților, respectiv de a fi puse pe piață în perioada de referință și apoi compensate de către CNAS.

În plus, arată că nu există niciun text de lege care să permită ca un medicament să fie pus pe piață în lipsa prețului legal avizat în perioada de referință corespunzătoare.

Pe de altă parte, arată că în lista comunicată se regăsesc o serie de medicamente, printre care W42186009, W42186011, W42186012, W42187009, W42187011, W42187012, W53353001 care nu se regăsesc pe lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații și, prin urmare, nu au stabilită partea din preț ce urmează a fi suportată de către CNAS, astfel că acestea nu pot fi compensate, conform dispozițiilor art. 9 din Anexa 30 a normelor de aplicare ale contractului – cadru.

Intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat, având în vedere că, în speță, CNAS nu are obligația și nu poate face dovada comercializării unui medicament pe lanțul de distribuție, în condițiile în care O.U.G. nr. 77/2011 și Legea nr. 95/2006 nu atribuie în sarcina sa această obligație.

Referitor la codurile CIM W10667007, W10667008, W42181007, W42183010, W42184007, W42186009, W42186011, W42186012, W42187009, W42187011, W42187012, W52896001, W52896002, W53353001, W54809001, W54811001, W54811005, W54811006, W54812002, W54813001, W54813002, W54813003, W54813004 și W54813006, cu privire la care recurenta-reclamantă arată că nu au fost produse și nici puse pe piață în România, arată că acestea se regăsesc în documentul depus la CNAS de către societatea recurentă prin adresa nr. x/15.04.2013, conform art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, privind lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială, înregistrată la CNAS sub nr. x/15.04.2013, cum în mod corect a reținut instanța de fond.

Referitor la medicamentele cu codurile CIM W42182008, W52896001, W52896002, W54809001, W54811001, W54811005, W54811006, W54812002, W54813001, W54813002, W54813003, W54813004 și W54813006, arată că acestea au fost listate în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România, inclusiv pentru trim. I 2015.

Mai arată că între data de vânzare și data de consum a medicamentelor există un decalaj în timp, or, ceea ce contează în stabilirea elementelor ce stau la baza contribuției clawback este data consumului de medicamente (data eliberării efective către pacienți) și nu data comercializării lor în lanțul de distribuție.

Cu privire la susținerile recurentei-reclamante de la pct. 90-91 din acțiune, arată că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că reclamanta contestă doar codurile CIM 42182008 și W42187007 ca având termenul de valabilitate expirat înaintea trimestrului de referință.

Intimata-pârâtă arată că a solicitat caselor județene de asigurări de sănătate să efectueze verificări la furnizorii de servicii medicale, care au raportat la nivelul trim. I 2015 consum de medicamente pe aceste coduri, și a adus la cunoștința recurentei-reclamante, prin adresa nr. x/10.08.2015, rezultatul verificărilor. Astfel, a arătat că pentru codul CIM 42182008, respectiv pentru suma de 84,77 RON, furnizorii de servicii medicale au selectat acest cod în locul codurilor W42182007 și W42182006, corespunzător produsului cu aceeași substanță activă și același DAPP, diferența fiind legată de forma de ambalare; pentru suma de 12,42 RON, furnizorii de servicii medicale au selectat codul CIM 42182008 în locul codurilor W42186006 și W42183005, corespunzător produsului cu același DAPP, diferența fiind legată de denumirea comercială a produsului, substanță activă și forma de ambalare.

Prin urmare, valoarea aferentă codului CIM 42182008, comunicată prin anexa la adresa CNAS nr. x/29.04.2015, în sumă de 277.38 RON, s-a diminuat la suma de 97,19 RON, valoarea rămasă fiind aferentă consumului medicamentelor cu același DAPP, A. S.R.L..

Referitor la codul CIM W42187007, arată că din verificările efectuate de către intimata-pârâtă prin casele județene de asigurări de sănătate, s-a constatat că din valoarea de 774,12 RON, comunicată prin adresa CNAS nr. x/29.04.2015, suma de 360,89 RON a fost corect înregistrată în evidența furnizorului de servicii medicale și, implicit, în datele de consum raportate în PIAS.

În acest sens, pentru suma de 18,26 RON, furnizorii de servicii medicale au selectat acest cod în locul codului CIM W42187005, corespunzător produsului cu aceeași denumire comercială, concentrație și același DAPP, diferența fiind legată de forma de ambalare; pentru suma de 387,60 RON, furnizorii de servicii medicale au selectat codul CIM 42187007 în locul codului CIM W42187006, corespunzător produsului cu aceeași denumire, concentrație și același DAPP, diferența fiind legată de forma de prezentare a ambalajului.

Astfel, valoarea aferentă codului CIM W42187007, în sumă de 774,12 RON, a fost diminuată la 766,75 RON.

Cu privire la medicamentele cu codurile CIM W42185008, W42186007, W52897003 și W54810001, arată că acestea se regăsesc în documentul depus de recurenta-reclamantă prin adresa nr. x/15.04.2013, în baza art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, cu privire la lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială, înregistrată la Casa națională de Asigurări de Sănătate sub nr. x/15.04.2015.

În privința medicamentelor cu codurile CIM W42186009, W42186011, W42186012, W42187009, W42187010, W42187011, W42187012 și W53353001, care nu se regăsesc în Catalogul Național al prețurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață (CANAMED) valabil în perioada de referință - trimestrul II 2014 - luna ianuarie și care, în opinia recurentei nu au prețul avizat în conformitate cu prevederile legale incidente, arată că instanța de fond a reținut în mod corect incidența dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit cărora contribuția trimestrială nu se limitează doar la Lista prețurilor de referință pe unitate terapeutică aferente medicamentelor din Catalogul național al prețurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață (CANAMED).

La fel aceeași listă comunicată reclamantei cuprinde o serie de medicamente, precum W42186009, W42186010, W42186011, W42186012, W42187009, W42187010 care nu se regăsesc pe lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe baza de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, valabilă în perioada de referință.

II. Soluția instanței de recurs

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea notificării nr. x/29.04.2015, emise de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin care i s-au comunicat datele în vederea stabilirii, declarării și achitării contribuției clawback aferente trimestrului I al anului 2015; anularea adresei nr. x/16.06.2015, completată prin adresa nr. x/10.08.2015 prin care Casa Națională de Asigurări de Sănătate a răspuns contestației administrative; obligarea C.N.A.S. la comunicarea valorii consumului de medicamente suportate din Fondul Național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferent vânzărilor reclamantei.

2.1. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Recurenta-reclamantă a invocat faptul că instanța de fond nu a examinat, în concret, argumentele punctuale ale reclamantei, din care reiese că o serie de medicamente, indicate în mod individual, nu puteau fi puse pe piață în perioada de referință; că, deși prima instanță trebuia să analizeze în concret argumentele de nelegalitate invocate, le-a tratat în mod global, nediferențiat și fără a arăta motivele pentru care probele depuse la dosar nu au fost reținute, respectiv înscrisurile din care rezultă data de expirare a valabilității loturilor puse pe piață dintr-un medicament; că instanța nu a arătat în concret la ce tip de erori se referă.

Cu privire la aceste aspecte, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva soluția adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 din C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță pentru care a considerat că recurenta-reclamantă datora taxa clawback.

Înalta Curte constată că prima instanță, contrar celor susținute de către recurenta-reclamantă, a reținut, în ceea ce privește medicamentele în legătură cu care reclamanta a susținut că nu le-a comercializat sau că au expirat, că între data de achiziție a medicamentului de către distribuitorii angro și, ulterior, de către furnizorii de servicii medicale sau de medicamente și data de eliberare către pacient (consum) poate exista un decalaj important de timp, iar în cadrul lanțului de distribuție, deținătorii de autorizație de punere pe piață comercializează medicamente prin intermediul mai multor distribuitori angro de medicamente. În același context, instanța de fond a mai reținut că nu se probează erorile în raportare invocate de către reclamantă, astfel că nu poate fi primită nici cererea adițională de obligare a pârâtei la reverificarea tuturor datelor comunicate.

În susținerea acestui motiv de casare recurenta-reclamantă își exprimă, de fapt, dezacordul cu privire la soluția instanței de fond, rezultând că nu poate împărtăși modul în care aceasta a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate în cadrul acestui motiv de recurs se subsumează celui de-al doilea motiv invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Totodată, are în vedere Înalta Curte cele statuate în parag. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza B. împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Ca urmare, acest prim motiv de recurs este nefondat.

2.2. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că în primul ciclu procesual, instanța de fond, prin sentința civilă nr. 1320 din 19 aprilie 2016, a admis cererea reclamantei și a anulat adresele nr. x/29.04.2015 și nr. y/16.06.2015, urmând ca pârâta să comunice o nouă notificare, în condiții de legalitate.

Prin decizia de casare s-a reținut că, în ceea ce privește Notificarea nr. x/29.04.2015, instanța de fond a reținut că aceasta respectă prevederile legale în ceea ce privește furnizarea datelor care să permită destinatarului actului să verifice și să evalueze motivele și consecințele actului, precum și controlul de legalitate în contenciosul administrativ. Prin aceeași decizie de casare s-a mai reținut că este fondat și motivul de nelegalitate constând în faptul că din textul O.U.G. nr. 77/2011 nu rezultă în mod clar că în notificare trebuie indicată valoarea de compensare a medicamentelor ori valoarea la care acestea au fost vândute de către deținătorii de autorizații de punere pe piață, instanța de recurs apreciind că prevederile art. 3 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, conduc la conluzia că valoarea consumului se raportează la valoarea de compensare a medicamentelor din FNUASS și din bugetul MS.

Instanța de recurs în primul ciclu procesual a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că celelalte motive de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată nu au fost tratate de prima instanță, aceasta reținând numai că nu poate verifica valoarea consumului pe anumite coduri CIM, datorită nemotivării actului administrativ, or, în contextul reținerii de către instanța de recurs a motivării corespunzătoare în fapt și în drept a notificării, aceasta a apreciat că valorile respective pot fi verificate de către instanța de fond, în raport cu răspunsul la contestația administrativă și cu administrarea probelor pe care le-ar aprecia ca fiind necesare.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1 și art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, în considerarea celor ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, în privința medicamentelor pe care reclamanta susține că nu le-a produs sau comercializat vreodată (pct. 21-29 din cererea de recurs), Înalta Curte reține că acestea se regăsesc în lista depusă de reclamantă, conform prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 77/2013 (adresa nr. x/15.04.2013).

Înalta Curte apreciază că potrivit alin. (1) și (2)

1

ale acestui articol, lista menționată trebuie să includă doar medicamentele pentru care se datorează contribuția trimestrială. Cum această listă trebuie depusă până la data de 15 a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuția, este evident că medicamentele declarate trebuie să fie cele comercializate în trimestrul respectiv. Ca urmare, lista depusă pentru trimestrul I 2015 creează o prezumție că medicamentele cuprinse în aceasta au fost efectiv comercializate de reclamantă, cel puțin în trimestrul menționat.

În acest context, Înalta Curte apreciază că responsabilitatea depunerii trimestriale, dar și a corectitudinii listei medicamentelor pentru care se datorează contribuția clawback, aparține deținătorului autorizației de punere pe piață (APP), în speță reclamantei, aceasta având obligația depunerii unei declarații corespunzătoare realității. Omisiunea depunerii trimestriale a listei menționate și existența unor elemente factuale incorecte în cuprinsul acesteia (spre exemplu, menționarea unor medicamente care nu au fost vândute în trimestrul respectiv) sunt împrejurări datorate culpei deținătorului APP și, ca urmare, nu pot fi invocate de către acesta în favoarea sa. În lipsa unor dovezi de netăgăduit ale imposibilității absolute a consumului medicamentelor în trimestrul aferent actelor atacate, lista depusă de deținătorul APP face dovada comercializării medicamentelor menționate în cuprinsul acesteia.

Totodată, Înalta Curte reține că nu există dispoziții legale care să susțină teza potrivit căreia contribuția clawback se datorează numai pentru medicamentele vândute de DAPP în trimestrul respectiv; dimpotrivă, din interpretarea logică a dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 rezultă calculul contribuției în raport cu consumul trimestrial de medicamente, fiind evident că între data achiziționării unui medicament de la DAPP și data consumului său de către pacient există, de cele mai multe ori, un decalaj temporal semnificativ, medicamentele consumate într-un trimestru putând deci proveni din stocuri constituite în trimestrele anterioare.

Altfel spus, consumul de medicamente a cărui valoare stă la baza modului de calcul al contribuției trimestriale este consumul aferent vânzărilor fiecărui deținător al APP, astfel cum stipulează dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011. Acest text legal nu impune condiția ca vânzările plătitorului contribuției să fie realizate în același trimestru cu decontările. Cu alte cuvinte, legea nu distinge după cum consumul de medicamente s-a realizat din stocurile trimestrului curent sau cele ale trimestrelor anterioare.

Referitor la medicamentele în privința cărora recurenta-reclamantă a susținut imposibilitatea decontării ca efect al lipsei prețului avizat, respectiv a lipsei acestora din CANAMED ori din lista cuprinzând denumirile comune internaționale ale medicamentelor de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu (pct. 40-56 din cererea de recurs), Înalta Curte reține că obligația de plată a contribuției trimestriale prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 există pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele, cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății.

Chiar în ipoteza acceptării tezei recurentei-reclamante privind imposibilitatea decontării acestor medicamente, Înalta Curte apreciază că lipsa din evidențele menționate nu este de natură a înlătura obligația de plată a contribuției trimestriale, atâta timp cât textul legal condiționează nașterea obligației menționate de efectuarea operațiunii de decontare, iar nu de legalitatea actului prin care a fost aprobată decontarea.

Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că ar fi fost în vreun fel contestată decontarea medicamentelor în privința cărora se susține că nu mai figurau în CANAMED ori în lista DCI, fiind totodată de necontestat că plățile primite de către deținătorii APP de la distribuitorii en gros depind în bună măsură de sumele decontate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății.

Pe de altă parte, faptul că o serie de medicamente nu erau listate în CANAMED ori în lista DCI ale medicamentelor folosite în tratamentul ambulatoriu nu este esențial; potrivit prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, contribuția trimestrială datorată de către subiecții plătitori ai acesteia nu se limitează doar la medicamentele listate în aceste evidențe. Esențial, pentru stabilirea contribuției este ca medicamentele respective să facă parte din acele categorii de medicamente care fac obiectul consumului de medicamente suportate din FNUASS și bugetul MS în baza cărora persoanele nominalizate la acest articol au obligația de a plăti o contribuție trimestrială, respectiv, medicamente incluse în programele naționale de sănătate; medicamente cu și fără contribuție personală utilizate în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală; medicamente utilizate în tratamentul spitalicesc (pacienți internați); medicamente utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă.

Prin urmare, orice medicament pus pe piață în baza unei autorizații de punere pe piață și care se află în circuitul terapeutic se poate regăsi printre medicamentele prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 și în consumul trimestrial de medicamente suportate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor plătitorului de contribuție pentru medicamentele din lista celor pentru care se datorează contribuție trimestrială.

Invocarea dispozițiilor art. 9 din anexa 36 a normelor de aplicare ale contractului-cadru nu are o relevanță deosebită, atâta timp cât respectiva anexă privește numai medicamentele eliberate pentru tratamentul ambulatoriu, nu și pe cele utilizate în tratamentul spitalicesc.

Înalta Curte constată că nu sunt fondate nici argumentele recurentei-reclamante prin care se susține nelegalitatea actelor atacate în privința medicamentelor pentru care se susține expirarea perioadei de valabilitate în trimestrul I 2015.

Sub acest aspect, pe de o parte, Înalta Curte are în vedere că, de principiu, nu se poate cunoaște cu exactitate din ce lot provin medicamente raportate ca eliberate în consum la o anumită dată, acestea fiind bunuri de gen. Pe de altă parte, în privința acestor medicamente, reclamanta a arătat că nu le-a mai pus pe piață în anul 2015 și 2014, fără însă a susține explicit același lucru pentru anii anteriori, situație în care nu se mai punea problema unei probe absolute a expirării termenului de valabilitate în trimestrul I 2015.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2503 din 6 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2503 din 6 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 mai 2022.