ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2899/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2899/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 26 mai 2023
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5862 din 7 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 2.1, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu și a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 39 din 4 mai 2022 a Curții de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Împotriva Deciziei nr. 5754 din 4 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, A. a formulat contestație în anulare.
Analizând cu prioritate excepției netimbrării, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, având în vedere faptul că la dosarul cauzei nu a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Conform art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013: "Pentru formularea contestației în anulare se datorează taxa de 100 RON."
Potrivit din art. 33 alin. (3) din aceeași ordonanță: "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".
Din analiza textelor de lege sus citate rezultă obligația contestatorului de a atașa, la cererea formulată, dovada achitării taxelor judiciare de timbru, în cuantumul datorat, contestatorul fiind citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON
Or, contestatorul nu s-a conformat acestei obligații legale, nici la momentul depunerii contestației în anulare, nici la solicitarea instanței.
Conform dispozițiilor art. 197 din C. proc. civ., netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii.
În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va anula contestația în anulare, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția netimbrării, invocată din oficiu.
Anulează contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 5862 din 7 decembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022.1, ca netimbrată.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2023.