SIDERAKIS ET AUTRES c. GRECE

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 21606/05 prezentate de Ioannis SIDERAKIS și alții împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se întrunește la 6 septembrie 2007 într-o cameră compusă din domni L. Loucaides, președinte, C.L. Rozakis, N. Vajić, E. Steiner, domnii K. Atributeyev, D. Spielmann, S.E. Jebens, judecători și domnul S. Nielsen; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 30 mai 2005, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Cei treizeci și trei de reclamanți, ale căror nume figurează în anexă, sunt resortisanți greci. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul S. Vlastos și G. Leoussis, avocați în barou da'e. Guvernul grec ( Trekli, auditor pe lângă Consiliul juridic al statului. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Instanțele sunt foarte angajate în telecomunicații din Grecia ( În momentul pensionării lor, la calcularea pensiei lor nu s-a luat în considerare o alocație legată de posturile de directori și plătită ca parte a salariilor lor. La 3 martie 1994, reclamanții au sesizat Tribunalul de Primă Instană în care s-a pronunțat o acțiune de recunoaștere a acestei alocaii ca element al pensiei lor, precum și cu privire la plata sumelor datorate de la data pensionării lor. La 28 mai 1995, Tribunalul de Primă Instană din statul membru în cauză a acordat parial dreptul la cererile acestora (Decizia nr. 1962/1995). La 28 septembrie 1995, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată (hotărârea nr. 6145/1996). La 18 iulie La 12 noiembrie 1998, instanța de recurs a aprobat poziția Curții de Casație și a dat dreptul la recursul interjucat de către ÕOTE (hotărârea nr. 9290/1998). La 14 decembrie 1998, reclamanții s-au ocupat de casare. La 20 iunie 2002, reclamanții, reprezentați de un avocat, au depus, în conformitate cu art. 569 din Codul de procedură civilă, un memoriu amplificativ prin ridicarea a trei mijloace suplimentare de casare. În iunie 2002, memoriul a fost notificat în termenul prevăzut părții pârâte. LA:OTE, în ceea ce îl privește, a adresat Curții de Casație, la 11 octombrie 2004, observațiile sale cu privire la motivele de casare formulate de reclamanți atât în recursul lor, cât și în memoriul amplificativ. L La 7 decembrie 2004, Curtea de Casație i-a decăzut pe reclamanți. Pe de o parte, instanța superioară a respins o parte din motivele invocate ca inadmisibile pe motiv că reclamanții formulaseră argumente care nu fuseseră invocate în prealabil în acțiunea lor principală. Pe de altă parte, Curtea de Casație a respins motivele suplimentare invocate de memoriul amplificativ după ce a considerat că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În temeiul articolelor 569 alineatul (2) și 111 alineatul (2) din Codul de procedură civilă, pentru a fi admisibilă, memoriul amplificativ trebuie să fie notificat părții adverse cu cel puțin 30 de zile înainte de data la care a fost stabilită inițial. În caz contrar, memoriul amplificativ este respins ex official nu poate fi admis. În al doilea rând, mijloacele de casare [conținute în memoriul amplificativ] trebuie declarate inadmisibile, întrucât atât reclamanții, cât și dosarul nu menționează că memoriul amplificativ a fost notificat părții pârâte în termenul prevăzut (hotărârea nr 1396/2004). Dreptul și practica internă relevantă Articolele relevante din Codul de procedură civilă dispun de art. 111 alineatul (2) (...). (2) Nici o cerere principală sau incidentă de protecție judiciară nu poate fi depusă la o instanță fără a fi respectat în prealabil procedura preliminară, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. În cazul în care procedura preliminară nu a fost respectată, cererea este declarată ex official inadmisibilă. art. 569 alineatul (2) (...). Mijloacele de casare suplimentare (...) sunt prezentate sub formă de memoriu grefei Curții de Casație, cu cel puțin 30 de zile înainte de data la care cauza a fost pronunțată (...). O copie a memoriului este notificată în același termen părții adverse (...) Potrivit jurisprudenței constante a Curții de Casație, înalța instanță examinează documentele dosarului pentru a verifica dacă memoriul amplificativ a fost notificat în termenul prevăzut părții pârâte (Curtea de Casație, nr. 589/1984 și nr. 421/1981). (1) Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de lipsa de imparțialitate a Curții de Casație. Invocând aceeași dispoziție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor de a avea acces la o instanță din cauza respingerii mijloacelor de casare ridicate în memoriul lor amplificativ. (2) Reclamanții se plâng că art. 141 alin. (2) și art. 4 alin. (1) din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 nu au fost respectate de Tribunalul nr. 1396/2004 al Curții de Casație. Reclamanții se plâng de respingerea unei părți din mijloacele lor de Casație pe motiv că aceasta nu a fost invocată în prealabil în acțiunea lor principală și consideră că, prin urmare, Curtea de Casație a demonstrat părtinire în favoarea părții pârâte, la În plus, aceștia se plâng, sub aspectul dreptului de acces la o instanță, de respingerea restului mijloacelor lor de casare pe motiv că nu reiese din dosarul depus că memoriul care conținea mijloace suplimentare de casare fusese notificat părții pârâte. Ei mai devreme sau mai târziu, la art. 6 alineatul (1) din convenție, dispoziție astfel formulată în părțile sale relevante: art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...), de către o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) (a) În ceea ce privește f un c ț i o n are a pretinsei păr ț ii a Cu r ț ii de Casa ț i e, Curtea consideră că nu reiese în nici un fel din dosarul cauzei că respingerea acestei p ă r ț i a recursului în cassation era dictată de motive de părtinire. Dimpotrivă, se pare că Curtea de Casație a aplicat o normă de procedură clară, accesibilă și previzibilă, care concordă cu specificitatea rolului jucat de Curtea de Casație, care se limitează la respectarea dreptului (a se vedea Brechos c. Grecia (dec.), nr 7632/04, 11 aprilie 2006). În consecință, această parte a cererii trebuie, prin urmare, respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. (b) În ceea ce privește dreptul de acces la o instanță de judecată, guvernul afirmă că, în conformitate cu dreptul intern, nu este obligatoriu doar să notifice memoriul amplificativ părții pârâte, ci, de asemenea, trebuie să prezinte dovada acestui act, inclusiv transcrierea notificării în dosarul cauzei. În ceea ce privește guvernul, această condiție de admisibilitate nu a făcut nicio excepție; aceasta permite Curții de Casație să verifice, prin examinarea documentelor dosarului, că notificarea memoriului amplificativ a avut loc. Reclamanții susțin că notificarea memoriului amplificativ către partea pârâtă nu este o condiție strictă de admisibilitate a cărei nerespectare ar duce la respingerea motivelor formulate. În schimb, este vorba despre o regulă care urmărește să garanteze că partea pârâtă a luat cunoștință de mijloacele de casare avansate de solicitant. Reclamanții menționează că, în cazul de față, partea pârâtă a răspuns la mijloacele de Casație conținute în memoriul amplificativ. Respingerea ulterioară a mijloacelor suplimentare ridicate de memoriul amplificativ a fost, prin urmare, impozitată de formalism excesiv. Curtea ia notă de faptul că dreptul la o instanță judecătorească nu este absolut și este gata să limiteze implicit, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unei căi de atac, deoarece acesta solicită, prin însăși natura sa, o reglementare de către statul membru, care are în această privință o anumită marjă de apreciere. Persoanele interesate trebuie să se aștepte ca aceste norme să fie aplicate (a se vedea printre altele Edificaciones March Gallego S.A.c. Spania, Hotărârea din 19 februarie 1998, Rec., 1998, p. 290, punctul 34. În cazul de față, regula de procedură în cauză, astfel cum a fost interpretată în mod constant de Înalta Instană Elenă, prevede în mod clar și fără nici un fel de obligaie de a produce în faa grefei, în termen de șase luni, recipisa notificării pentru ca cererea să fie admisibilă. În opinia Curții, această condiție este conformă cu principiile certitudinii juridice și bunei administrări a justiției, permițând Înaltei Instanțe naționale să confirme notificarea memoriului amplificativ pe baza unui element obiectiv și incontestabil, și anume recipisul notificării. Curtea ia notă de faptul că, în cazul de față, Curtea de Casație a aplicat pur și simplu această regulă prin simpla declarare a cererii inadmisibile, din cauza faptului că reclamanții nu au respectat această condiție. Întradevăr, reclamanții trebuiau să se aștepte ca această normă să fie aplicată. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât erau reprezentați de un avocat și, prin urmare, îi puteau cere, dacă este cazul, clarificări cu privire la sensul regulii în cauză. Este adevărat că, în speță, partea pârâtă nu a ridicat nicio obiecție cu privire la admisibilitatea memoriului amplificativ. În schimb, Comisia și-a prezentat la Curtea de Casație observațiile cu privire la motivele de Casație formulate de reclamanți în memoriul amplificativ. Cu toate acestea, din avizul Curții, acest element nu poate ajunge pentru a ajunge, în speță, la o atingere disproporționată a dreptului de acces la o instanță. Într-adevăr, acceptarea faptului că lipsa în dosarul de dovadă a notificării memoriului amplificativ al cauzei poate fi compensată în practică prin răspunsul părții care se opune argumentelor conținute în memoriul amplificativ, ar contrazice principiile securității juridice și bunei administrări a justiției. În special, într-un astfel de caz, Curtea Supremă ar fi obligată de fiecare dată să identifice în observațiile părții pârâte un răspuns explicit sau implicit la motivele ridicate de memoriul amplificativ pentru a deduce că partea pârâtă luase deja cunoștință de acest lucru. Or, o astfel de practică ar fi atât de interesantă pentru Curtea de Casație, încât nu în mod clar în ceea ce privește rezultatele sale. Într-adevăr, este posibil ca partea adversă să răspundă implicit la mijloacele identificate în memoriul amplificativ, ceea ce nu ar facilita sarcina Curții de Casație de a identifica argumentele menționate în observațiile sale. În plus, partea pârâtă poate uneori dezvolta Proprietarul a prezentat argumente cu privire la cele prezentate de reclamant fără a fi luat în considerare în prealabil memoriul său amplificativ. Pe scurt, Curtea consideră că derogarea de la regula principală, care constă în solicitarea unei copii a notificării memoriului amplificativ, ar introduce un element de relativism în examinarea acestei condiții de admisibilitate care nu ar contribui nici la economia procesului, nici la securitatea juridică. Având în vedere cele de mai sus și având în vedere marja de apreciere recunoscută statelor în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unei căi de atac, Curtea concluzionează că inculpații nu au suferit, în speță, în mod disproporționat, dreptul lor de a avea acces la o instanță. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii trebuie, prin urmare, respinsă ca fiind în mod vădit neîntemeiată, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. (2) Reclamanții se plâng că hotărârea nr. 1396/2004 a Cu r ii de Casație a adus atingere articolelor 141 alineatul (2) și 4 alineatul (1) din Tratatul de instituire a Comunităilor Europene, precum și articolului 1 din Protocolul nr. În ceea ce privește articolele 141 alineatul (2) și 4 alineatul (1) din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, Curtea amintește că, în temeiul articolului 19 din Convenție, aceaceasta este competentă numai pentru a examina obiecțiunile prin care se invocă o încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. Aceasta nu este competentă să examineze obiecțiile referitoare la presupuse încălcări ale altor instrumente internaționale. În consecință, această parte a cererii este incompatibilă cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) în ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea ia notă de faptul că, ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a evidențiat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii trebuie, prin urmare, să fie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate, decide să pună capăt aplicabilității articolului 29 alineatul (3) din Convenție Declara cererea inadmisibilă. Søren Nielsen Loukis Loucapele Premier Lista reclamanților Ioannis SIDERAKIS Georgios KATSIKAS Georgios ALEXAKIS Vassilios Filos Ioannis GIAGURTAS Georgios TSITOURAS Georgios MASSELOS Konstantinos EFTHIMIOPOULOS Sotirios KARYOTIS Georgios BATISTAOS Aggelos VOUKANTSIS Ioannis KOUKIOS Emmanouil KAZABAKAS Ioannis KARAMANIS Alexandros KATSIORIS Miltiadis STATHOPOULOS Nikolaos CHOLEVAS Theodoros GRIVAS Stavros TSAKIRIDIS VOSNIAKOS CARALBOS KATSAVOUNIDIS Ioannis TSIABAZIS Nikolaos TOBRIS Petros LOGOTETIS Antonios TSIVIKIS Attanasios VARKAS Nikolaos ZIOGAS Eleftherios BALASKAS Ioannis GEORGAKAS Zafirios CHATZIMITRIOU Emmanouil VOUZARAS Alexandros ZARMAKOUPIS Argyros ARGYRAKIS

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

21606/05

présentée par Ioannis SIDERAKIS et autres

contre la Grèce

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 6 septembre 2007 en une chambre composée de

:

MM.

L. Loucaides,

président,

C.L. Rozakis,

M

mes

N. Vajić,

E. Steiner,

MM.

K. Hajiyev,

D. Spielmann,

S.E. Jebens,

juges,

et de M. S.

Nielsen,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 30 mai 2005,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les trente-trois requérants, dont les noms figurent en annexe, sont des ressortissants grecs. Ils sont représentés devant la Cour par M

es

S. Vlastos et G. Leoussis, avocats au barreau d’Athènes. Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») est représenté par les délégués de son agent, M.

K.

Georgiadis, assesseur auprès du Conseil juridique de l’Etat et M

me

S.

Trekli, auditrice auprès du Conseil juridique de l’Etat.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Les requérants sont d’anciens employés de l’Organisme des Télécommunications de Grèce («

l’OTE

»), société anonyme sous tutelle de l’Etat. Lors de leur mise à la retraite, l’OTE n’a pas tenu compte dans le calcul de leur pension d’une allocation liée aux postes de directeurs et versée comme élément de leurs salaires.

Le 3 mars 1994, les requérants saisirent le tribunal de première instance d’Athènes d’une action tendant à la reconnaissance de ladite allocation comme élément de leur pension ainsi qu’au versement des sommes dues à partir de la date de leur mise à la retraite.

Le 28 mai 1995, le tribunal de première instance d’Athènes fit partiellement droit à leurs demandes (décision n

o

1962/1995).

Le 28 septembre 1995, l’OTE interjeta appel.

Le 19 juin 1996, la cour d’appel confirma la décision attaquée (arrêt n

o

6145/1996).

Le 18 juillet 1996, l’OTE se pourvut en cassation.

Le 28 mai 1998, la Cour de cassation fit droit à la demande de l’OTE, cassa l’arrêt attaqué et renvoya l’affaire devant la cour d’appel d’Athènes (n

o

877/1998).

Le 12 novembre 1998, la cour d’appel d’Athènes entérina la position de la Cour de cassation et fit droit à l’appel interjeté par l’OTE (arrêt n

o

9290/1998).

Le 14 décembre 1998, les requérants se pourvurent en cassation.

Le 20 juin 2002, les requérants, représentés par un avocat, déposèrent, conformément à l’article 569 du code de procédure civile, un mémoire ampliatif en soulevant trois moyens de cassation supplémentaires. Le 25

juin 2002, le mémoire fut notifié dans le délai prescrit à la partie adverse. L’OTE, quant à lui, déposa, le 11 octobre 2004, auprès de la Cour de cassation ses observations sur les moyens de cassation formulés par les requérants tant dans leur pourvoi que dans le mémoire ampliatif. L’OTE ne souleva aucune objection sur la recevabilité du pourvoi en cassation et du mémoire ampliatif.

Le 7 décembre 2004, la Cour de cassation débouta les requérants. D’une part, la haute juridiction rejeta une partie des moyens soulevés comme irrecevable au motif que les requérants avaient formulé des arguments qui n’avaient pas été préalablement soulevés dans leur action principale. D’autre part, la Cour de cassation rejeta les moyens supplémentaires soulevés par le mémoire ampliatif après avoir considéré qu’il ne ressortait pas du dossier de l’affaire que ce dernier avait été notifié à la partie adverse. En particulier, la Cour de cassation jugea ce qui suit

:

«

En vertu des articles 569 § 2 et 111 § 2 du code de procédure civile, pour être recevable, le mémoire ampliatif doit être notifié à la partie adverse au moins trente jours avant l’audience initialement fixée. Dans le cas contraire, le mémoire ampliatif est rejeté

ex officio

comme irrecevable. En l’occurrence, les moyens de cassation [contenus dans le mémoire ampliatif] doivent être déclarés irrecevables, puisque tant les demandeurs que le dossier ne mentionnent pas que le mémoire ampliatif a été notifié à la partie adverse dans le délai prescrit

» (arrêt n

o

1396/2004).

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

Les articles pertinents du code de procédure civile disposent

:

Article 111 § 2

«

(...)

ex officio

irrecevable

».

Article 569 § 2

«

(...)

».

Selon la jurisprudence constante de la Cour de cassation, la haute juridiction examine les pièces du dossier pour vérifier si le mémoire ampliatif a été notifié dans le délai prescrit à la partie adverse (Cour de cassation, n

os

589/1984 et 421/1981).

GRIEFS

o

1 n’ont pas été respectés par l’arrêt n

o

1396/2004 de la Cour de cassation.

EN DROIT

Article 6 § 1

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...), par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

a) S’agissant du grief tiré de la partialité prétendue de la Cour de cassation, la Cour considère qu’il ne ressort aucunement du dossier de l’affaire que le rejet de cette partie du pourvoi en cassation était dicté par des raisons de partialité. Bien au contraire, il semble que la Cour de cassation ait appliqué une règle de procédure claire, accessible et prévisible, qui se concilie avec la spécificité du rôle joué par la Cour de cassation, qui se limite au respect du droit (voir,

Brechos c. Grèce

(déc.), n

o

7632/04, 11

avril 2006).

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit dès lors être rejetée comme manifestement mal fondé, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

b) S’agissant du grief tiré du droit d’accès à un tribunal, le Gouvernement affirme que, selon le droit interne, l’intéressé n’est pas uniquement tenu de notifier le mémoire ampliatif à la partie adverse mais, doit aussi apporter la preuve de cet acte, en incluant le récépissé de la notification dans le dossier de l’affaire. Pour le Gouvernement, cette condition de recevabilité n’a rien d’exceptionnel, puisqu’elle permet à la Cour de cassation de vérifier, en examinant les pièces du dossier, que la notification du mémoire ampliatif a bien eu lieu.

Les requérants rétorquent que la notification du mémoire ampliatif à la partie adverse n’est pas une condition stricte de recevabilité dont le non-respect entraînerait le rejet des moyens formulés. En revanche, il s’agit d’une règle qui vise à garantir que la partie adverse a pris connaissance des moyens en cassation avancés par le demandeur. Les requérants notent que dans le cas d’espèce, la partie adverse a répondu aux moyens en cassation contenus dans le mémoire ampliatif. Le rejet consécutif des moyens supplémentaires soulevés par le mémoire ampliatif était donc taxé de formalisme excessif.

La Cour note que le « droit à un tribunal » n’est pas absolu et se prête à des limitations implicitement admises, notamment quant aux conditions de recevabilité d’un recours, car il appelle, de par sa nature même, une réglementation par l’Etat, lequel jouit à cet égard d’une certaine marge d’appréciation. Les intéressés doivent s’attendre à ce que ces règles soient appliquées (voir parmi d’autres

Edificaciones March Gallego S.A. c.

Espagne,

arrêt du 19

février 1998,

Recueil des arrêts et décisions

1998-I, p.

290, § 34). En l’occurrence, la règle de procédure en cause, telle qu’interprétée constamment par la haute juridiction hellénique, prévoit clairement et sans aucune équivoque l’obligation de produire devant le greffe, dans un délai de six mois, le récépissé de la notification pour que l’appel soit recevable. Aux yeux de la Cour, cette condition est conforme aux principes de la sécurité juridique et de la bonne administration de la justice, en ce qu’elle permet à la haute juridiction nationale de confirmer la notification du mémoire ampliatif en se fondant sur un élément objectif et incontestable, à savoir le récépissé de la notification.

La Cour note que, dans le cas d’espèce, la Cour de cassation a simplement appliqué cette règle en déclarant l’appel irrecevable, faute pour les requérants de s’être conformés à cette condition. En effet, les requérants devaient s’attendre à ce que cette règle soit appliquée. Cela est d’autant plus vrai qu’ils étaient représentés par un avocat et pouvaient donc lui demander, le cas échéant, des clarifications quant au sens de la règle en cause.

Certes, il est vrai qu’en l’espèce, la partie adverse n’a soulevé aucune objection sur la recevabilité du mémoire ampliatif. En revanche, elle a déposé auprès de la Cour de cassation ses observations sur les moyens de cassation formulés par les requérants dans le mémoire ampliatif. Néanmoins, de l’avis de la Cour, cet élément ne saurait suffire pour conclure, en l’espèce, à une atteinte disproportionnée au droit d’accès à un tribunal. En effet, accepter que l’absence dans le dossier de la preuve de la notification du mémoire ampliatif de l’affaire puisse être compensée dans la pratique par la réponse de la partie adverse aux arguments contenus dans le mémoire ampliatif, contredirait les principes de la sécurité juridique et de la bonne administration de la justice. Plus particulièrement, dans un tel cas, la haute juridiction serait obligée à chaque fois de repérer dans les observations de la partie adverse une réponse explicite ou implicite aux moyens soulevés par le mémoire ampliatif pour déduire que la partie adverse en avait déjà pris connaissance. Or, une telle pratique s’avérerait tant prenante pour la Cour de cassation qu’incertaine quant à ses résultats. En vérité, il se peut que la partie adverse réponde de manière implicite aux moyens relevés dans le mémoire ampliatif, ce qui ne faciliterait pas la tâche de la Cour de cassation à repérer lesdits arguments dans ses observations. En outre, la partie adverse peut parfois développer

proprio motu

des arguments relatifs à ceux avancés par le demandeur sans pour autant avoir pris au préalable connaissance de son mémoire ampliatif. En somme, la Cour considère que la dérogation à la règle principale, qui consiste à exiger le récépissé de la notification du mémoire ampliatif insérerait un élément de relativisme dans l’examen de cette condition de recevabilité qui ne contribuerait ni à l’économie du procès ni à la sécurité juridique.

Au vu de ce qui précède et compte tenu de la marge d’appréciation reconnue aux Etats quant aux conditions de recevabilité d’un recours, la Cour conclut que les requérants n’ont pas subi en l’espèce d’entrave disproportionnée à leur droit d’accès à un tribunal.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit dès lors être rejetée comme manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

o

1396/2004 de la Cour de cassation a porté atteinte aux articles 141 § 2 et 4 § 1 du Traité instituant les Communautés européennes ainsi qu’à l’article 1 du Protocole n

o

1.

En ce qui concerne les articles 141 § 2 et 4 § 1 du Traité instituant les Communautés européennes, la Cour rappelle qu’aux termes de l’article 19 de la Convention, elle n’est compétente que pour examiner des griefs par lesquels une violation des droits et libertés garantis par la Convention est alléguée. Elle n’est pas compétente pour examiner des griefs relatifs à des prétendues violations d’autres instruments internationaux.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est incompatible

ratione

materiae

avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et doit être rejetée en application de l’article 35 § 4.

En ce qui concerne l’article 1 du Protocole n

o

1, la Cour note que, compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit dès lors être rejetée comme manifestement mal fondé, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à la majorité,

Décide

de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention

;

Déclare

la requête irrecevable.

Søren

Nielsen

Loukis

Loucaides

Greffier

Président

Liste des requérants

Ioannis SIDERAKIS

Georgios KATSIKAS

Georgios ALEXAKIS

Vassilios FILOS

Ioannis GIAGOURTAS

Georgios TSITOURAS

Georgios MASSELOS

Konstantinos EFTHYMIOPOULOS

Sotirios KARYOTIS

Georgios BATISTATOS

Aggelos VOUKANTSIS

Ioannis KOUKIOS

Emmanouil KAZABAKAS

Ioannis KARAMANIS

Alexandros KATSIORIS

Miltiadis STATHOPOULOS

Nikolaos CHOLEVAS

Theodoros GRIVAS

Stavros TSAKIRIDIS

Kyros VOSNIAKOS

Charalambos KATSAVOUNIDIS

Ioannis TSIABAZIS

Nikolaos TOBRIS

Petros LOGOTHETIS

Antonios TSIVIKIS

Athanasios VARKAS

Nikolaos ZIOGAS

Eleftherios BALASKAS

Ioannis GEORGAKAS

Zafirios CHATZIDIMITRIOU

Emmanouil VOUZARAS

Alexandros ZARMAKOUPIS

Argyrios ARGYRAKIS