ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2660/2023

Ședința publică din data de 17 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a, contencios administrativ și fiscal, în data de 02.07.2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună:

Curtea de Apel București – secția a IX-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 95 din 27.01.2022:

- a respins cererea de suspendare a executării H.G. nr. 994/18.11.2020, ca neîntemeiată;

- a admis în parte acțiunea și, în consecință, a anulat în parte H.G. nr. 994/18.11.2020, respectiv în ceea ce privește Anexa - cerințele B5, B7, B11, B21, B35, B47, B52, B59 si B69;

- a menținut în rest hotărârea atacată;

- a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Guvernul României, care a solicitat casarea acesteia și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, încadrate în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a formulat critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

3.1. Prima instanță a pronunțat soluția de admitere a acțiunii cu încălcarea prevederilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ., deoarece a acordat altceva decât ceea ce s-a cerut prin acțiunea dedusă judecății.

3.2. Sentința a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a), o), p), r), art. 8 și art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În mod eronat, instanța de fond a considerat faptul că reclamanta a fost vătămată într-un drept sau interes legitim privat, raportându-se la "interesul privat al membrilor Asociației", deși, față de dispozițiile normative anterior enunțate, trebuia să aibă în vedere vătămarea proprie a Asociației într-un drept sau interes legitim privat.

3.3. Hotărârea judecătorească contestată a fost pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a prevederilor art. 7 din Legea nr. 52/2003, republicată, coroborate cu cele ale art. 1, art. 3 alin. (1), art. 4 și art. 6 din Legea nr. 24/2000, republicată.

Contrar celor susținute de prima instanță, procedura de elaborare și adoptare a proiectului de hotărâre (devenit ulterior H.G. nr. 994/2020) a fost respectată.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Referitor la încălcarea prevederilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

Conform acestei dispoziții normative: "Instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel."

Norma în discuție reflectă unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul disponibilității, consacrat expres în dispozițiile art. 9 C. proc. civ.

Același principiu este reflectat și în prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. în care se menționează faptul că: "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel."

Din lecturarea considerentelor și dispozitivului sentinței recurate, rezultă faptul că judecătorul fondului cauzei a încălcat dispozițiile legale anterior citate, întrucât a acordat altceva decât s-a cerut în acțiunea introductivă de instanță.

În concret, după cum s-a precizat la pct. 1 al deciziei de față, intimata A. a solicitat:

Așa cum s-a menționat la pct. 2 din prezenta decizie, prima instanță:

- a respins cererea de suspendare a executării H.G. nr. 994/18.11.2020, ca neîntemeiată;

- a admis în parte acțiunea și, în consecință, a anulat în parte H.G. nr. 994/18.11.2020, respectiv în ceea ce privește Anexa - cerințele B5, B7, B11, B21, B35, B47, B52, B59 si B69;

- a menținut în rest hotărârea atacată;

În motivarea acestei sentințe, instanța a reținut următoarele:

"Prin hotărârea contestată, pârâtul a stabilit standardele de autorizare de funcționare provizorie și standardele de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar. Dintre acestea, reclamanta contestă o parte dintre cerințele pentru standardul de acreditare și evaluare externă periodică, respectiv cerințele B5, B7, B11, B21, B35, B47, B50, B52, B59 si B69 (în numerotarea din forma în vigoare la data introducerii acțiunii, reclamanta identificând în mod eronat anumite cerințe, instanța realizând renumerotarea lor, în funcție de poziția reală în cadrul hotărârii de guvern)."

Instanța de control judiciar constată că este fondată critica recurentului în sensul că prima instanță s-a substituit părții reclamate în indicarea obiectului și motivării în fapt a cererii de chemare în judecată, prin precizarea elementelor de identificare ale actului administrativ contestat și a acordat altceva decât s-a cerut de către parte.

Conform prevederilor art. 40 și urm. din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, hotărârea de Guvern se identifică prin titlul, număr de ordine, data și anul apariției și numărul și data publicării în Monitorul Oficial al României.

Suplimentar, așa cum este cazul în speța de față, aceasta se identifică și prin indicarea anexei/anexelor și a nr. curent la care se găsesc prevederile/cerințele care, în concepția părții intimate, sunt nelegale și vătămătoare pentru aceasta. Cerințele pentru standardul de acreditare și evaluare externă periodică au, în anexa la H.G. nr. 994/18.11.2020, exprimări literale și cifrice. Identificarea acestor elemente se circumscrie obiectului cererii de chemare în judecată.

Relevante pe chestiunea aflată în discuție sunt și prevederile art. 22 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. în care se precizează faptul că: (…) "cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară sa prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."

În aplicarea acestor prevederi legale, judecătorul fondului trebuia să pună în discuția părții intimate chestiunile legate de obiectul cererii deduse judecății și de argumentația în fapt pe care acesta se sprijină.

Ca atare, după cum în mod justificat a arătat recurentul, în lipsa unor precizări din partea intimatei A., instanța nu putea să se substituie acesteia și să indice, prin altă exprimare literală și cifrică, cerințele pe care se presupune că le-ar fi contestat intimata.

Mai mult decât atât, în mod eronat prima instanță a considerat că actul normativ în discuție/subdiviziunile sale/cerințele ar avea cu o altă numerotare, ca urmare a faptului că este vorba despre o altă formă în vigoare la data introducerii acțiunii.

În realitate, H.G. nr. 994/18.11.2020 nu a suferit modificări între data publicării în Monitorul Oficial al României - 14.12.2020 - și data introducerii acțiunii de către intimată - 02.07.2021 - sau data pronunțării hotărârii judecătorești - 27.01.2022.

În aceste condiții, vătămarea procesuală cauzată nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărâre judecătorești ce va fi dată în cauză.

În raport cu această soluție, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de către instanța de trimitere cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 95 din 27 ianuarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 mai 20232023.