ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2488/2023

Ședința publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Prim-ministrul României, a solicitat instanței:

- plata penalităților cominatorii, calculate de la data la care Guvernul României era obligat să emită hotărârea de guvern, respectiv data de 08.06.2019 și până la îndeplinirea efectivă, completă a acestei obligații;

- plata tuturor dividendelor pentru acțiunile care îi revin reclamantului;

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2198 din 23 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită, invocată de pârât prin întâmpinare, și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca fiind prescrisă.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, invocând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea situației de fapt și redarea dispozițiilor art. 706 C. proc. civ. și art. 2503 C. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond în mod lapidar a soluționat cauză, fără să aibă în vedere alin. (3) al art. 2503 C. civ., de unde rezultă faptul că, în situația sa, prescripția nu intervine.

În opinia sa, în cauză este vorba de prestații succesive, astfel că prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă, iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestație devine exigibilă, cum este cazul dobânzilor și penalităților.

Concluzionând, recurentul-reclamant a considerat că instanța de fond a reținut în mod eronat dispozițiile art. 706 și 707 C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimații-pârâți Guvernul României și Prim-ministrul României au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 11 mai 2023, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte respinge excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți, constatând că recurentul-reclamant a formulat argumente de ordin critic care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocându-se în concret pronunțarea hotărârii recurate cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 706 și 707 C. proc. civ., referitoare la termenul de prescripție precum și a dispozițiilor art. 2503 alin. (3) C. civ., cu privire la prestațiile succesive.

2.2. Argumentele de fapt și de drept relevante

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru considerente prezentate în continuare.

Prin decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată și completată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV Petrom S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Raportat la această decizie reclamantul a solicitat instanței de contencios administrativ plata penalităților, calculate de la data la care Guvernul României a fost obligat să emită hotărârea și până la îndeplinirea obligației, precum și plata tuturor dividendelor pentru acțiunile care îi revin, începând cu anul 2019.

Prima instanță a admis excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită, raportându-se la termenul general de prescripție de trei ani care curge de la data nașterii dreptului de a cere executarea silită, astfel cum prevăd dispozițiile art. 706 și art. 707 C. proc. civ.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Prin critica de nelegalitate adusă sentinței atacate, recurentul-reclamant a considerat că instanța de fond a reținut în mod eronat dispozițiile art. 706 și 707 C. proc. civ., fără să aibă în vedere alin. (3) al art. 2503 C. civ.. În concret, a susținut că plata penalităților reprezintă prestații succesive, așadar prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă, iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestație devine exigibilă, cum este cazul dobânzilor și penalităților.

În speță, contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că penalitățile solicitate nu sunt prestații succesive, ci vizează un demers făcut de partea interesată în vederea obținerii executării silite a titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015.

Or, titlul executoriu a fost pronunțat de o instanță de contencios administrativ în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004 și, în lipsa unor dispoziții speciale contrare privind termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, în cauză, se aplică dispozițiile de drept comun astfel cum prevede art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, în condițiile în care executarea silită în ansamblul ei este prescrisă, fiind inițiată după termenul prevăzut de art. 706 alin. (1) C. proc. civ., respectiv 3 ani, care curge, conform alin. (2) teza întâi, "de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită", în mod corect a fost admisă de prima instanță excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită.

Pentru toate aceste considerente, critica recurentului cu referire la caracterul de prestații succesive al penalităților nu poate fi primită și nu este de natură să conducă la casarea hotărârii atacate, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale la situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul formulat de reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2198 din 23 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.