ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2407/2023

Ședința publică din data de 9 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 9 septembrie 2021 sub nr. de dosar x/2021, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâții Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) - emitent al permiselor de exploatare și entitate care urmează a executa garanția financiară, Compania Națională de Administrare a Infracțiunii Rutiere (CNAIR) - beneficiar al Acordului de mediu, Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) - emitentă a Acordului de mediu, Garda Națională de Mediu (GNM) - conform art. 7 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) - conform art. 41 alin. (5) din Ordinul nr. 202/2013.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat instanței să constate față de pârâții de ordin 1-4 că obligațiile prevăzute în Acordul de mediu nr. RO-ANPM/4/04.08.2009 și actele subsecvente emise în temeiul acestuia nu au fost îndeplinite privitor la lucrările de refacere a mediului, să oblige, cu caracter primar, pe pârâta de ordin 2, la efectuarea lucrărilor de reconstrucție ecologică, așa cum este indicat la pag. 18, 31 și 35 din Acordul de mediu nr. RO-ANPM/4/04.08.2009, sub sancțiunea plății unei penalități în cuantum de 1000 RON stabilită pe zi de întârziere, să oblige, cu caracter subsecvent, pe pârâții 1 (ANRM) și de ordin 5 (MEAT), în conformitate cu dispozițiile art. 41 din Ordinul nr. 202/2013, la executarea garanției de mediu de către pârâta de ordin 1 în condițiile dispozițiilor art. 41 alin. (2)-(4) din Ordinul nr. 202/2013 urmată de organizarea unei licitații publice pentru încredințarea serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor de închidere și ecologizare, reabilitare a mediului și a lucrărilor de asistență tehnică și monitorizare postînchidere de către pârâtul de ordin 5, sub sancțiunea plății unei penalități în cuantum de 1000 RON stabilită pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 6.12.2021, instanța a respins excepția necompetenței, invocată de pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale; a respins excepția netimbrării acțiunii și excepția insuficientei timbrări, invocată de pârâtele Garda Națională de Mediu și Agenția Națională pentru Protecția Mediului și de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului; a respins excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, invocată de pârâta Garda Națională de Mediu; a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de chemare în garanție a societății C. Sucursala Mogoșoaia – cerere formulată de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.

Prin sentința civilă nr. 652 din 21 decembrie 2021 a Curții de Apel Timișoara– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Garda Națională de Mediu și s-a respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională pentru Protecția Mediului și s-a respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale.

S-a admis excepția prescripției, invocată de pârâtele Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., împotriva pârâtelor Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, acțiune având ca obiect:

a) constatarea că nu au fost îndeplinite, de către pârâtă, obligațiile referitoare la lucrările de refacere a mediului prevăzute în Acordul de mediu nr. RO-ANPM/4/04.08.2009 și actele subsecvente emise în temeiul acestuia;

b) obligarea, cu caracter primar, a pârâtei C.N.A.I.R. la efectuarea lucrărilor de reconstrucție ecologică, așa cum este indicat la pag. 18, 31 și 35 din Acordul de mediu nr. RO-ANPM/4/04.08.2009, sub sancțiunea plății unei penalități în cuantum de 1000 RON stabilită pe zi de întârziere;

c) obligarea, cu caracter subsecvent, a pârâților Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în conformitate cu dispozițiile art. 41 din Ordinul nr. 202/2013 la executarea garanției de mediu de către pârâta de ordin 1 în condițiile dispozițiilor art. 41 alin. (2)-(4) din Ordinul nr. 202/2013, urmată de organizarea unei licitații publice pentru încredințarea serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor de închidere și ecologizare, reabilitare a mediului și a lucrărilor de asistență tehnică și monitorizare post-închidere de către pârâtul de ordin 5, sub sancțiunea plății unei penalități în cuantum de 1000 RON stabilită pe zi de întârziere.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs recurenții-reclamanți, pentru următoarele motive de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

- instanța de fond și-a întemeiat soluția privind excepția lipsei calității procesuale pasive a Gărzii Naționale de Mediu strict pe dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005, cu ignorarea argumentelor reclamanților și a altor texte legale, respectiv art. 1 (2) coroborat cu art. 13 din H.G. nr. 1005/2012 privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu care reglementează în mod clar competența pârâtului de a lua măsuri de sancționare, de suspendare/încetare a activității ca urmare a încălcării obligațiilor de mediu, respectiv a nerespectării condițiilor impuse prin actele de reglementare, art. 6 și 9 din O.U.G. nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului;

- chiar dacă Garda Națională de Mediu nu este emitenta actului de reglementare, potrivit legii are competenta verificării respectării acestuia și a constatării unei eventuale neîndepliniri a obligațiilor instituite, cu consecința luării măsurilor sancționatori sau de altă natură, art. 20 și art. 25 din O.U.G. nr. 68/2007 stabilind competenta instanțelor de contencios administrativ;

- în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului instanța de fond a ignorat, nu doar dispozițiile legale reprezentate de art. 20, 23, 25 și 32 din O.U.G. nr. 68/2007, ci și conținutul actului de reglementare emis chiar de către pârâtă, respectiv Acordul de mediu RO­ANPM/4/04.08.2009;

- în ceea ce privește excepția prescripției, în mod neîntemeiat curtea de apel a considerat lipsită de relevanță prelungirea în timp a inacțiunii, respectiv a neexecutării obligației de refacere a mediului și, în ciuda faptului că reclamanții nu și-au întemeiat acțiunea pe vreun contract încheiat cu pârâtele ci pe neexecutarea unor obligații prevăzute de lege în sarcina acestora, instanța a considerat aplicabile dispozițiile generale ale art. 2523 C. civ.

- obligațiile de mediu, respectiv de refacere a mediului în speța de față, au un caracter continuu, determinat de prelungirea în timp a acțiunii culpabile. Degradarea mediului, respectiv a terenurilor aflate în proprietatea reclamanților se produce în mod continuu, starea acestora fiind improprie oricărei utilizări;

- procedura de refacere a mediului, presupune implicarea tuturor intimatelor și efectuarea de demersuri distinct reglementate și succesive de către acestea;

- conform ordinului comun al președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, ministrul Mediului și schimbărilor climatice și Ministrul economiei nr. 202/2013, restituirea garanției de mediu se poate realiza doar după finalizarea lucrărilor de închidere, ecologizare, reabilitare a mediului a căror constatare trebuie realizată de intimate, însă niciunul dintre aceste repere temporale nu este public, iar părților li se refuză comunicarea oricăror informații conexe;

- în mod eronat instanța de fond s-a raportat la termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de dispozițiile art. 2517 C. civ., în condițiile în care, în cazul obligațiilor de reconstrucție ecologică ne aflăm în prezența termenului special de prescripție de 10 ani reglementat de dispozițiile art. 2518 pct. 3 C. civ.

- în ceea ce privește respingerea acțiunii față de Ministerul Economiei, Antreprenorialului și Turismului, s-a arătat că, în mod greșit a apreciat instanța că "expirarea" permisului de exploatare ar echivala cu îndeplinirea/finalizarea tuturor obligațiilor care derivă din acesta. Totodată, Instrucțiunile stipulează fără echivoc faptul că titularii permiselor de exploatare emise anterior intrării în vigoare a Ordinului 202/2013 trebuie să procedeze la refacerea/actualizarea planului de refacere a mediului conform Instrucțiunilor tehnice, să arate alocarea sumelor deja constituite conform Devizului proiectului de închidere și ecologizare revizuit și să completeze sumele depuse în contul garanției financiare de refacere a mediului în 30 de zile de la intrarea în vigoare a Ordinului 202/2013;

S-a solicitat admiterea recursului declarat în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea 554/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ. și, pe cale de consecință: casarea în tot a sentinței civile 652/2021, urmând a se trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal cu obligarea acesteia de a soluționa cauza pe fond; iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei, respingerea excepțiilor invocate și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

Intimatul – pârât Ministerul Economiei a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată și la fond, s-a solicitat admiterea acesteia în condițiile în care prima instanță a constatat că nu sunt aplicabile speței prevederile Ordinului comun nr. 202/2013.

Intimata – pârâtă Agenția Națională pentru Resurse Minerale a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat intimata, că acordul de mediul pe care își întemeiază reclamanții pretențiile nu creează obligații în ceea ce o privește pe aceasta.

Totodată s-a arătat că recurenții – reclamanți invocă pentru prima oară, prin motivele de recurs, dispozițiile O.U.G. nr. 68/2007.

Prin întâmpinarea depusă, intimata – pârâtă Garda Națională de Mediu-Comisariatul General a solicitat, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat, arătându-se, în esență, că în mod corect instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.

În ceea ce privește excepția prescripției, s-a arătat că instanța de fond a apreciat corect că pentru reclamanți, termenul de 3 ani curge din luna ianuarie 2014.

Intimata-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a depus întâmpinare, arătând că în mod neîntemeiat instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive. În ceea ce privește prescripția, s-au apreciat incidente dispozițiile art. 2528 alin. (1) din Codul de procedură, astfel cum a stabilit prima instanță.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Argumente de fapt relevante

Demersul procedural al reclamanților vizează obligarea pârâților Agenția Națională pentru Resurse Minerale, Compania Națională de Administrare a Infracțiunii Rutiere, Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Garda Națională de Mediu de a constata că obligațiile prevăzute în Acordul de mediu nr. RO-ANPM/4/04.08.2009 și actele subsecvente emise în temeiul acestuia nu au fost îndeplinite și să oblige, pe pârâta Compania Națională de Administrare a Infracțiunii Rutiere, la efectuarea lucrărilor de reconstrucție ecologică, potrivit Acordului de mediu sub sancțiunea plății unei penalități în cuantum de 1000 RON stabilită pe zi de întârziere și să oblige, cu caracter subsecvent, pe pârâții Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în conformitate cu dispozițiile art. 41 din Ordinul nr. 202/2013, la executarea garanției de mediu urmată de organizarea unei licitații publice pentru încredințarea serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor de închidere și ecologizare, reabilitare a mediului și a lucrărilor de asistență tehnică și monitorizare post-închidere de către pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, sub sancțiunea plății unei penalități în cuantum de 1000 RON stabilită pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanții sunt proprietarii imobilelor - terenuri situate în extravilanul orașului Pecica din județul Arad care au făcut obiectul unor contracte de închiriere în scopul exploatării cu titlu de "gropi de împrumut" încheiate cu societatea C., sucursala Mogoșoaia, respectiv în scopul amenajărilor depozitelor de amestec, depozite de pământ și respectiv gropi de împrumut, necesare realizării proiectului investițional "Autostrada Arad și drum de legătură Lot 2: km22+218-km38+882" conform contractului încheiat între C. și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (CNADNR), actualmente Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

În acest sens, C. a obținut două permise de exploatare, respectiv nr. x/08.02.2012 și nr. y/20.04.2012 pentru perimetrele Pecica 1 și Groapa de împrumut Pecica 2, jud. Arad.

La sesizarea reclamantului A. – referitoare la neefectuarea lucrărilor de refacere a mediului de către C. – Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), prin Compartimentul de Inspecție Teritorială Timișoara, a efectuat în teren verificarea aspectelor sesizate, în perimetrul Pecica 2, în ziua de 13.01.2014, în prezența reclamantului și a reprezentanților Gărzii de Mediu Arad, constatând că C. nu a făcut lucrările de mediu stabilite și aprobate prin permisele de exploatare, cu precădere în perimetrul Pecica 2, județul Arad, așa cum se arată în Nota de constatare nr. x/30.01.2014.

Conform acestei note de constatare C. Sucursala Mogoșoaia a fost sancționată contravențional cu suma de 20.000 RON pentru nerespectarea prevederilor legislației miniere și a permiselor de exploatare.

În data de 26.03.2021 reclamanții Lucaș au transmis pârâtelor ANPM, CNAIR și ANRM o plângere prealabilă comună, prin care au solicitat acestora asumarea obligațiilor legale pentru îndeplinirea obiectivului de refacere a mediului.

Urmare a plângerii depuse, doar pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului a răspuns prin adresa nr. x/13.04.2021 că - "Agenția Națională pentru Protecția Mediului a emis Acordul de mediu RO-ANPM nr. 4/4.08.2009 [...] act administrativ prin care au fost stabilite condițiile și măsurile pentru protecția mediului, respectarea acestora revenind titularului proiectului, respectiv CNADNR, actualmente CNAIR" și, pe de altă parte, că plângerea acestora a fost redirecționată spre soluționare Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul General.

Soluționând cauza în primă instanță, Curtea de Apel Timișoara a respins excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, invocată de pârâta Garda Națională de Mediu, a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de chemare în garanție a societății C. Sucursala Mogoșoaia – cerere formulată de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Garda Națională de Mediu, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., și a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată de pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale.

Tododată, instanța a admis excepția prescripției, invocată de pârâtele Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. și a respins pe acest temei cererea de chemare în judecată și cererile cu caracter subsecvent, privind organizarea unei licitații publice pentru încredințarea serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor de închidere și ecologizare, reabilitare a mediului și a lucrărilor de asistență tehnică și monitorizare post-închidere.

Pentru a dispune astfel asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, soluție contestată prin intermediul căii de atac supuse analizei de față, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții au invocat neexecutarea de către C. Sucursala Mogoșoaia a obligației de refacere a mediului care îi incumba conform contractelor de închiriere încheiate cu reclamanții, iar aceștia nu au introdus acțiunea judiciară în termenul general de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, termen reglementat de art. 2517 C. civ.

A reținut prima instanță că durata Contractului nr. x/17.01.2012 a fost de 18 luni de la data 18.01.2012, iar durata Contractului nr. x/01.12.2011 a fost de 18 luni de la data 1.12.2011, neexistând dovezi ale prelungirii acestora durate, acestea încetându-și efectele în cursul anului 2013.

Astfel, termenul de prescripție a început să curgă din momentul constatării de către reclamanți a neîndeplinirii de către C. a obligației de refacere a mediului, cel mai târziu în luna ianuarie 2014, când reclamanții au sesizat Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

Prima instanță a constatat acțiunea ca fiind prescrisă, fiind înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 9.09.2021, după împlinirea termenului de prescripție prevăzut de art. 2517 din C. civ.

Reclamanții au criticat soluția primei instanțe, susținând prin cererea de recurs încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile în materia prescripției extinctive.

Criticile recurenților - reclamanți sunt apreciate întemeiate de instanța de control judiciar, fiind apte să atragă casarea sentinței recurate cu consecința trimiterii spre rejudecare cauzei aceleiași instanțe.

Înalta Curte nu poate valida raționamentul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate de instanța de fond asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, deoarece acesta relevă o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în materie, prin raportare la dispozițiile legii contenciosului administrativ.

Amintește Înalta Curte că obiectul acțiunii în contencios administrativ este configurat de prevederile exprese ale art. 52 din Constituția României și ale art. 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorități publice poate sesiza instanța de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei cauzate.

Cu alte cuvinte, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoașterea unui drept sau a unui interes legitim și repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competența revenind instanțelor civile, determinate potrivit criteriilor prevăzute de art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ.

Din această perspectivă, în raport de actul administrativ tipic sau asimilat atacat (refuzul de a răspunde unei solicitări), în materia contenciosului administrativ termenele de prescripție sau de decădere sunt reglementate de dispozițiile art. 11 din lege, nefiind aplicabile dispozițiile art. 2517 din C. civ., care prevăd că termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.

În mod greșit a reținut prima instanță că acțiunea vizează neexecutarea contractelor de închiriere, aspect care rezultă chiar din petitele cererii de chemare în judecată, demersul în fața instanței de contencios administrativ nevizând un raport juridic civil (executarea unor clauze contractuale de către titularul permisului de exploatare C. Sucursala Mogoșoaia), ci solicitarea de obligare autorităților pârâte de a respecta prevederile Acordului de mediu RO-ANPM/4/04.08.2009.

Pentru aceleași considerente, mai sus expuse, nu pot fi reținute nici dispozițiile art. 2518 pct. 3 C. civ., invocate de către recurenții – reclamanți cu privire la termenul de prescripție de 10 ani pentru prejudiciile aduse mediului, care ar fi incidente doar dacă acțiunea ar fi calificată ca fiind un litigiu civil, acest termen negăsindu-și aplicarea în contenciosul administrativ.

Înalta Curte reține că instanța de fond nu a clarificat cadrul procesual în raport cu obiectul acțiunii din prisma cerințelor art. 1, 2, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004.

Este adevărat că, în mare parte, confuziile privind obiectul acțiunii și părțile raportului de drept litigios provin din modul în care reclamanții și-au conceput demersul în justiție, invocând, astfel cum s-a arătat, nerespectarea Acordul de mediu RO-ANPM/4/04.08.2009 și obligațiile care-i revin beneficiarului în baza acestuia, obligațiile pârâtei Garda Națională de Mediu ce derivă din O.U.G. nr. 195/2005, O.U.G. nr. 68/2007, H.G. nr. 1005/2012 și Ordinului comun al președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, ministrul mediului și schimbărilor climatice și ministrul economiei nr. 202/2013 de aprobare a Instrucțiunilor tehnice privind aplicarea și urmărirea măsurilor stabilite în planul de refacere a mediului, în planul de gestionare a deșeurilor extractive și în proiectul tehnic de refacere a mediului, precum și modul de operare cu garanția financiară pentru refacerea mediului afectat de activitățile miniere, ori obligațiile pârâtului M.E.A.T., în baza acelorași instrucțiuni de a organiza o licitație publică pentru neîndeplinirea de către C. Sucursala Mogoșoaia a obligațiilor de refacere a mediului decurgând din aceste permise, precum și obligații de executare a unei garanții de mediu prevăzute în raporturi juridice față de care reclamanții au caracter de terți. Totodată, se invocă, pentru prima oară în cadrul motivelor de recurs și prevederile art. 20 și art. 25 din O.U.G. nr. 68/2007, ca reprezentând temei al acțiunii în contencios administrativ.

Constată Înalta Curte că, în cuprinsul sentinței, instanța de contencios administrativ nu face referire la anularea vreunui act administrativ sau la un refuz de rezolvare a unei cereri, în sensul pe care Legea contenciosului administrativ îl dă acestor concepte, fiind amintite doar adresele de răspuns nr. x/13.04.2021 și nr. y/04.06.2021 emise de Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

Or, în temeiul dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ., instanța avea îndatorirea să pună în discuția părților împrejurările de fapt și de drept apte să ducă la clarificarea obiectului acțiunii și a cadrului procesual, judecătorul fiind dator să solicite reclamanților lămuriri privind demersul judiciar, indicarea, pentru fiecare capăt de cerere, a actului administrativ tipic sau asimilat atacat, a autorității chemate în judecată și a temeiului de drept invocat, în vederea unei juste și complete dezlegări a raportului litigios, prin luarea în considerare a competențelor prevăzute de lege, iar nu prin abordarea lor trunchiată, care nu este în măsură să asigure un act de justiție eficient și să preîntâmpine alte litigii viitoare.

Pe cale de consecința, Înalta Curte constată că a fost demonstrată nelegalitatea sentinței de fond criticate, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în ceea ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, aspect de natură a conduce la casarea hotărârii și la trimiterea cauzei aceleiași instanțe, urmând ca în rejudecare să fie clarificat obiectul acțiunii contencios administrativ în raport de considerentele mai sus expuse și să analizeze condițiile de admisibilitate, inclusiv termenul de introducere a acțiunii din perspectiva acestei calificări.

Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de împrejurarea că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 497 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și va casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva sentinței civile nr. 652 din 21 decembrie 2021 a Curții de Apel Timișoara– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 mai 2023.