ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2071/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2071/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 25 aprilie 2023
Asupra contestației privind tergiversarea procesului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a de contencios administrativ și fiscal a fost înregistrată la data de 17.02.2023 acțiunea formulată de reclamanta A. S.A în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin care a solicitat suspendarea Deciziei F-MC nr. 7/26.01.2023 emisă de pârâtă până la soluționarea pe fond a acțiunii în anulare, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 105 din 24 februarie 2023, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării Deciziei privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecției fiscale xnr. 7/26.01.2023 emise de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecție Fiscală nr. 1 formulată de către reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
La data de 8 martie 2023, reclamanta A. S.A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului referitor la dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Cluj – secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, contestația fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2023/a1, fiind apoi înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție spre competentă soluționare.
Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2023.
Ulterior, contestația a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 14 martie 2023, sub numărul de dosar x/2023
În motivarea contestației întemeiate pe dispozițiile art. 522 din C. proc. civ., contestatoarea a arătat că, prezentul litigiu are ca obiect cererea de suspendare a actelor administrative formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Având în vedere că societății i s-a produs o pagubă, care produce în fapt efecte ireversibile, cererea de motivare a hotărârii se impune în vederea exercitării de către reclamantă a căii de atac a recursului împotriva soluției de respingere a cererii de suspendare.
A mai arătat că potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) coroborat cu art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare se soluționează de urgență și cu precădere. Deși art. 426 alin. (5) C. proc. civ. prevede un termen de cel mult 30 de zile de la pronunțare, redactarea și comunicarea hotărârii pronunțare cu privire la cererea de suspendare trebuie realizate într-un termen scurt care să respecte caracterul urgent al acestei proceduri.
În concluzie, a solicitat admiterea contestației și remedierea situației depășirii termenului legal pentru redactarea hotărârii, în vederea respectării dreptului la judecarea cauzei într-un termen optim și previzibil.
Intimata Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației privind tergiversarea procesului, ca neîntemeiată, arătând că sentința civilă nr. 105 din 24 februarie 2023 a fost redactată și comunicată părților.
Examinând contestația de față, în raport cu susținerile contestatoarei și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Pentru judecarea în condiții de legalitate și temeinicie a contestației formulate, instanța de judecată a dispus următoarele măsuri: potrivit rezoluției din 21.03.2023 și, implicit, potrivit citației pentru termenul de judecată stabilit la data de 25 aprilie 2023 ce a fost comunicată petentei - fila x, s-a stabilit în sarcina acesteia obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de RON, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.
În condițiile neîndeplinirii de către petentă, până la termenul de judecată din 25 aprilie 2023, a obligației dispuse de instanță privind achitarea taxei judiciare de timbru, instanța este obligată să se pronunțe, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ.. raportat la disp. art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, asupra excepției de netimbrare a contestației formulate.
Potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar în conformitate cu dispozițiile alin. (2), dacă cererea este netimbrată sau insuficient timbrată reclamantului i se pune în vedere obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Conform dispozițiilor art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii".
Astfel, deși petentei i s-a făcut cunoscută obligația achitării taxei judiciare de timbru aferentă contestației privind tergiversarea procesului, prin citația comunicată la data de 28 martie 2023, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor date de instanță, devenind incidente în cauză prevederile legale enunțate anterior.
Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 197 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula contestația privind tergiversarea procesului, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează contestația privind tergiversarea procesului formulată de petenta A. cu privire la dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Cluj – secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrată.
Fără cale de atac.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 aprilie 2023.