ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2003/2023

Ședința publică din data de 06 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 28 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat:

- obligarea pârâtului la plata către reclamanta A. a sumei de 200.000 euro (echivalent în RON 954.000 RON la cursul B.N.R. de 4,77 RON/euro) pentru acoperirea prejudiciului moral și a prejudiciului material urmare a accidentului rutier suferit de reclamantă, produs din vina numitului C., la data de 06 ianuarie 2016 în jurul orelor 12:00, petrecut pe DJ 101C, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat sub nr. x, autovehicul pentru care la acea dată era încheiată o poliță de asigurare R.C.A. la D. S.A.;

- obligarea pârâtului la plata către reclamantul B. a sumei de 100.000 euro (echivalent în RON 477.000 RON la cursul B.N.R. de 4,77 RON/euro) pentru acoperirea prejudiciului moral și a prejudiciului material urmare a accidentului rutier suferit de reclamant, la data de 06 ianuarie 2016 în jurul orelor 1200, produs din vina numitului C., petrecut pe DJ 101C, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat sub nr. x, autovehicul pentru care la acea dată era încheiată o poliță de asigurare R.C.A. la D. S.A.;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor pe care le vor suporta reclamanții cu ocazia judecării prezentei pricini.

Prin încheierea de ședință din data de 03 septembrie 2019 prima instanță a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îl priveste pe reclamantul B. și înregistrarea separată a cererii acestuia, măsura fiind dispusă întrucât raportul juridic litigios s-a născut prin emiterea a doua decizii diferite de către autoritatea pârâtă, nefiind îndeplinită condiția litisconsorțiului, conform art. 59 C. proc. civ.

În consecință, cauza în cea ce îl privește pe reclamantul B. a fost înregistrată separat sub nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 1278 din 24 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte cererea formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

- a anulat în parte decizia nr. 17926/10.01.2019, emisă de pârâtul FGA, în ceea ce privește neaprobarea la plată a despăgubirilor suplimentare în valoare de 10.000 RON, reprezentând daune morale;

- a obligat pârâtul la plata sumei anterior menționate și a respins în rest cererea ca neîntemeiată, obligând pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 1278 din 24 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a învederat, în esență, că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea Legii nr. 213/2015, precum și a Normei ASF nr. 16/2015.

Recurentul-pârât a susținut că din aceste dispoziții legale rezultă că acesta are rolul de a proteja creditorii de asigurări de consecințele insolvenței, dar nu preia ope legis obligațiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi și obligații al unui asigurător în faliment, nu preia de la acesta din urmă o creanță certă, lichidă și exigibilă și nu plătește în baza unei răspunderi contractuale, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare.

Referitor la majorarea daunelor morale dispusă prin sentința recurată, recurentul-pârât a apreciat că aceasta este nelegală având în vedere dispozițiile Legii nr. 213/2015 și a Normei ASF nr. 16/2015. Astfel, în opinia recurentului, prima instanță a dispus în mod greșit anularea în parte a Deciziei FGA nr. 17926/10.01.2019 și obligarea la plata sumei majorate, în condițiile în care la soluționarea cererii de plată formulată de reclamant s-a raportat la valorile menționate în Anexa 2 a Deciziei nr. 142/26.05.2016, completată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 și Decizia nr. 74/02.08.2018, care reprezintă o procedură internă validată de lichidatorul judiciar al asigurătorului în faliment în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, procedură pe care prima instanță nu a avut-o în vedere deși nu a fost adusă nicio critică acesteia, ea necontravenind niciunei dispoziții legale.

Nu în ultimul rând, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a învederat că sunt contradictorii considerentele instanței câtă vreme, pe de o parte, a reținut că procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese este un instrument orientativ util, precum și necesitatea și importanța certificatului medico-legal în cuantificarea daunelor morale, ca apoi să rețină că suma de 22.600 RON acoperă integral prejudiciul suferit de reclamant.

Așadar, nu se poate reține un eventual refuz nejustificat de acordare integrală a daunelor morale solicitate de reclamant, având în vedere că dreptul de apreciere conferit de legiuitor în sarcina Comisiei Speciale din cadrul FGA, în lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice victimă a unui accident rutier.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 15 octombrie 2021, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare formulate de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte constată că recursul declarat de aceasta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/10.04.2017 la pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, reclamantul B. a solicitat acordarea sumei de 450.000 RON, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a evenimentului rutier din data de 06 ianuarie 2016.

Prin Decizia nr. 17926/10.01.2019, emisă de pârât, cererea de plată formulată de reclamant a fost admisă parțial, respectiv s-a dispus acordarea sumei de 12.600 RON cu titlu de daune morale ca urmare a vătămărilor corporale suferite de reclamant și respingerea cererii de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată. În considerentele deciziei, în ceea ce privește daunele materiale, fiind avut în vedere faptul că nu s-au depus înscrisuri justificative pentru cuantificarea acestora, iar în ceea ce privește daunele morale, fiind avut în vedere faptul că vătămarea corporală i-a provocat reclamantului drept consecințe o fractură 1/3 medie claviculă dreapta, necesitând pentru vindecare un număr de circa 45 zile de îngrijiri medicale, astfel că Fondul de Garantare a Asiguraților a stabilit acordarea unei sume de 280 RON/zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 12.600 RON daune morale.

Decizia emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a fost contestată în fața instanței de contencios administrativ, iar prin sentința recurată a fost anulată în parte Decizia nr. 17926/10.01.2019, în sensul obligării pârâtului la plata diferenței de daune morale în sumă de 10.000 RON către reclamant.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Astfel, în raport de elementele concrete ale speței, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate de reclamant spre vindecare conform certificatului medico-legal, leziunile suferite de acesta, proba testimonială administrată în cauză și faptul că reclamantul a fost afectat nu doar fizic, ci și emoțional, fiindu-i afectată viața de familie în ceea ce privește relația cu copiii, instanța de fond a procedat la individualizarea prejudiciului nepatrimonial de restrângere a posibilităților de viață familială și socială ale reclamantului ca urmare a accidentului produs, în acord cu jurisprudența națională.

Așadar, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanța de fond.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză.

Astfel, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 49 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a arătat că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinței recurate, Înalta Curte reținând că Ghidul Fondului de protecție a victimelor străzii sau decizia adoptată la nivelul autorității pârâte privind procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, invocate atât în decizia contestată, cât și în cererea de recurs, nu sunt acte normative, astfel că nu pot avea decât o valoare orientativă, nicidecum obligatorie, pentru instanța de judecată.

Înalta Curte reamintește că instanța supremă a statuat în numeroase rânduri că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc prin evaluare și, pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale, susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită precum și de toate consecințele acesteia, astfel cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.

Totodată, Înalta Curte apreciază că FGA nu se putea raporta, astfel cum acesta a motivat decizia contestată, la procedura internă de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice și s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârșirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naționale și convenționale în aceasta materie.

În acest sens trebuie subliniat faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ. justifică nerespectarea condițiilor privind depunerea unor anumite acte la dosarul de daună și depășirea pragurilor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA, acte cu o forță juridică inferioară C. civ. și care contravin și paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora: "Victimelor accidentelor de circulație cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunității".

Reține instanța supremă că dispozițiile normative invocate de pârât nu justifică instituirea acestor condiții și nici nerespectarea criteriilor jurisprudențiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele: "Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane - dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 C. civ.) ca și componente ale dreptului la viață apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția europeană, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei.

În ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat" (Secția I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1278 din 24 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1278 din 24 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 06 aprilie 2023.