ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2930/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2930/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față:

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 45 din 26 februarie

2013 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-a respins cererea formulată de către

părțile civile T.S., T.V. și D.S., de schimbare a încadrării juridice a

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E.I. din

infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen. în infracțiunea de omor deosebit de grav săvârșit prin

cruzimi, prev. de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 174

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul E.I., zis "C.", studii 7

clase, căsătorit, un copil minor, paznic la SC L.P. SRL C., recidivist, în

prezent aflat în Penitenciarul Focșani, la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru

infracțiunea de omor săvârșită la data de 22 iulie 2012 cu privire la victima

T.A.G.

S-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64

alin. (1) lit. a), teza a doua și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi

ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a

ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durată de 5 ani,

pedeapsă ce urmează a fi executată după executarea pedepsei principale.

Prin aceeași sentință

s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen., pedeapsă ce se

execută, în conformitate cu art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei

principale.

S-a menținut starea

de arest preventiv a inculpatului E.I. și s-a dedus din pedeapsa de executat

reținerea și arestul preventiv de la 22 iulie 2012 la zi.

Inculpatul E.I. a

fost obligat la următoarele despăgubiri materiale: 20.000 RON către partea

civilă T.S.; 20.000 RON către partea civilă T.V. și 5.000 RON către partea

civilă D.S., precum și la daune morale către părțile civile, după cum urmează:

100.000 RON către partea civilă T.S., 70.000 RON către partea civilă T.V. și

40.000 RON către partea civilă D.S.

În baza art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului

Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea de probe biologice de

la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de

Date Genetice Judiciare.

Inculpatul E.I. a

fost obligat la 1.500 RON cheltuieli judiciare către partea civilă T.V. și la

4.300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 400 RON onorariu apărător

din oficiu la urmărirea penală, 135 RON taxă expertiză medico-legală

psihiatrică și 2.895 RON taxă pentru efectuarea raportului de expertiză

medico-legală de necropsie.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău din data de 18 decembrie 2012, dat în

Dosarul nr. 595/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest

preventiv a inculpatului E.I. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, constând

în aceea că în dimineața zilei de 22 iulie 2012 inculpatul a sugrumat-o pe

T.A.G., a strâns-o de gât folosind o sârmă, acte de violență ce au dus la

decesul victimei.

Prezent la termenul

de judecată din 5 februarie 2013, inculpatul E.I. a solicitat ca judecarea

cauzei să se facă în conformitate cu dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen., declarând că recunoaște fapta reținută în actul de sesizare a instanței,

cunoaște și își însușește probele administrate în faza de urmărire penală, nu

solicită administrarea altor mijloace de probă și nu dorește să dea altă

declarație în afara celei de la urmărirea penală.

Instanța de fond a

admis judecata cauzei în conformitate cu art. 320

1

C. proc. pen.,

reținând că sunt îndeplinite condițiile legale, mijloacele de probă

administrate pe parcursul urmăririi penale nefiind contestate de către

inculpat.

Analizând mijloacele

de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, instanța de fond a reținut

următoarea situație de fapt.

Serviciul unic de

urgență 112 a fost apelat în data de 22 iulie 2012, ora 6,55 de către

inculpatul E.I. care a susținut că a omorât o persoană în pădurea situată în

extravilanul comunei C., județul Buzău. Organele de poliție conduse în teren de

către inculpat au identificat cadavrul victimei T.A.G.

Pe baza mijloacelor

de probă administrate a rezultat că inculpatul E.I. a consumat băuturi

alcoolice în seara de 21 iulie 2012, după ora 21.00 împreună cu martorul P.I.I.

la magazine alimentare din localitatea C., județul Buzău. În jurul orei 1.00,

împreună cu martorii V.M., M.C. și I.G.P., inculpatul s-a deplasat la o

discotecă din comuna B.. Cei menționați anterior au revenit în localitatea C.

în jurul orelor 3.10, martorul V.M. fiind cel care l-a condus pe inculpat până

în apropiere de postul de poliție. Rămas singur, inculpatul a văzut parcată pe

stradă mașina D.L. pe care o conducea în mod obișnuit victima T.A.G.

În aceste condiții,

inculpatul a realizat că victima se află în vizită la bunica ei, partea civilă

D.S., pe care o ajuta în mod frecvent la treburile gospodărești. Potrivit

declarației inculpatului, acesta a strigat-o la poartă pe T.A.G., propunându-i

să întrețină raporturi sexuale într-un loc situat în extravilanul localității,

situație în care s-au deplasat cu mașina condusă de către victimă pe un drum

comunal pentru a ajunge la punctul cunoscut sub denumirea de "La

cabană".

După ce au parcurs o

distanță scurtă cu mașina, victima a pretins că acesta nu mai este alimentată

cu combustibil, astfel încât cei doi s-au deplasat pe jos până într-o zonă unde

erau înființate culturi de viță-de-vie. Inculpatul a susținut pe parcursul

urmăririi penale că a întreținut relații sexuale cu victima cu acordul

acesteia, intenționând ulterior să revină pe raza comunei, mergând pe jos, pe

un alt traseu, prin pădure. În momentul în care au ajuns în zona "Izvorul

vrăjitoarelor", inculpatul a susținut că victima i-a spus că intenționează

să înceteze relația cu el, aspect ce l-a enervat și l-a determinat să o prindă

cu mâna de gât, sugrumând-o până când victima nu s-a mai mișcat.

Cu ajutorul unei

sârme, inculpatul a făcut un laț pe care l-a răsucit în jurul gâtului victimei

de mai multe ori. Imediat ce și-a dat seama că victima a decedat, inculpatul a

încercat să se sinucidă prin spânzurare cu ajutorul unei sârme prinsă de un

copac, aspect ce poate fi reținut ca verosimil, în condițiile în care

inculpatul a prezentat la examinarea medicală o leziune ce putea fi produsă în

această modalitate.

Inculpatul E.I. a

contactat telefonic, începând de la ora 6:28, pe soția sa E.R. și pe mama sa

G.V., relatându-le că a omorât-o pe T.A.G. în pădurea situată în extravilanul

comunei C., precizându-le că avea relații intime cu aceasta de mai mulți ani și

a comis fapta pe fondul unor discuții contradictorii.

De asemenea,

inculpatul l-a sunat și pe martorul L.I., relatându-i fapta comisă și

precizându-i că nu se mai poate prezenta la serviciu. Conform listingului

telefonic atașat la dosar și a transcrierii convorbirilor, inculpatul a apelat

de două ori serviciul de urgență 112 sesizând comiterea infracțiunii de omor.

În jurul orelor 7:00

în zona în care se afla inculpatul au apărut martorii U.N., Z.I. și C.C. care

au declarat că au efectuat în zonă lucrări de stropit vița-de-vie începând cu

ora 5:30. Potrivit declarațiilor martorilor, inculpatul stătea în apropierea

drumului, era agitat și obosit, se "bătea cu palma peste frunte",

precizându-le că a omorât-o pe "sora lui mexicanu".

În afară de

persoanele pe care inculpatul le-a contactat telefonic, cei trei martori

menționați au putut percepe în mod direct starea în care se afla acesta la

scurt timp după comiterea faptei. Inculpatul le-a relatat aceleași aspecte cu

privire la relațiile intime pe care le avea cu victima, dar și împrejurarea că

a comis fapta pentru că s-a certat cu T.A.G.. Inculpatul le-a dat și detalii

martorilor despre modul în care a acționat asupra victimei, respectiv a

precizat că "după ce a prins-o de gât cu ambele mâini, nu a mai putut să-i

dea drumul din încleștare".

Întrucât inculpatul

le-a spus martorilor că a încercat să se sinucidă prin spânzurare, aceștia

percepând, de fapt, leziunile pe care le avea inculpatul în zona gâtului, de

teama de a nu fi implicați în comiterea faptei, motivat și de susținerile

inculpatului în sensul că fata era moartă deja și nu mai putea fi salvată,

martorii nu s-au deplasat în locul în care se afla victima T.A.G.

Prima instanță a

reținut că, potrivit raportului medico-legal de necropsie nr. A3/207/2012,

moartea victimei T.A.G. a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice

produsă prin strangulare. După aspect și localizare, leziunile de violență

constatate s-au putut produce prin următoarele acțiuni: comprimare pentru

leziunile cervicale; cu laț, pentru șanțul de strangulare și cu mâna -

sugrumare, pentru restul leziunilor cervicale cu fractura osului hioid;

comprimarea corpului în decubit ventral, pe un plan dur, neregulat și cu

suprafața acoperită de textură vegetală cu vârfuri ascuțite (posibil crengi,

lăstari, paie), pentru leziunile faciale, cervico-toracice și de membre. S-a

apreciat potrivit actului medico-legal că leziunile constatate la nivelul

regiunii cervicale au legătură de cauzalitate directă, necondiționată cu

decesul. Nu s-au constatat leziuni traumatice specifice unui viol.

Deși nu s-a putut

stabili modalitatea în care inculpatul a convins-o pe victimă să iasă din casă

la o oră târzie din noapte, nu a rezultat pe baza mijloacelor de probă

administrate pe parcursul urmăririi penale că la comiterea faptei au participat

și alte persoane așa cum au susținut părțile civile, victima nu a prezentat

urmele specifice unui viol, iar martorul B.D., angajat la o stână din

apropierea locului în care a fost găsită victima, a declarat că nu a auzit în

cursul nopții sau dimineața strigăte iar câinii de pază nu s-au alarmat. De

asemenea, potrivit cercetării la fața locului nu au fost identificate elemente

privind participarea și a altor persoane la comiterea infracțiunii, iar victima

nu a prezentat leziuni ce s-ar fi putut produce prin tragere, împingere sau

transportare.

Instanța de fond a

constatat că fapta inculpatului E.I. care, cu intenție, în data de 22 iulie

2012, a exercitat acte de violență asupra victimei T.A.G., constând în

sugrumare, urmată de strangulare cu un laț în zona cervicală, acțiuni ce au dus

la decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Astfel, prima

instanță a constatat că fapta inculpatului este dovedită cu mijloacele de probă

administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv procesul-verbal de

cercetare la fața locului, planșele fotografice, declarațiile martorilor U.N.,

Z.I., C.C., L.I., E.R., G.V., V.M., P.I.I., B.D., raportul medico-legal de

necropsie, datele solicitate conform Legii nr. 82/2012, conținutul

convorbirilor efectuate de către inculpat prin serviciul 112, coroborat cu

declarațiile inculpatului prin care a recunoscut comiterea faptei.

Instanța de fond a

mai reținut că susținerile inculpatului, astfel cum au fost acestea făcute în

declarațiile date în fața organelor de urmărire penală, se coroborează cu

relatările pe care le-a făcut inculpatul, la scurt timp după comiterea

infracțiunii, față de martorii U.N., Z.I., C.C. și mențiunile din raportul

medico-legal de necropsie.

Părțile civile T.S.,

T.V. și D.S. au solicitat, prin apărătorul ales, să se dispună schimbarea

încadrării juridice a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul E.I. din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de omor deosebit de

grav săvârșit prin cruzimi, prev. de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Instanța de fond a

constatat, pe baza mijloacelor de probă administrate, că nu au rezultat aspecte

potrivit cărora să se poată reține că inculpatul a comis infracțiunea prin

cruzimi asupra victimei, astfel cum prevede art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.,

ce incriminează omorul deosebit de grav.

S-a avut în vedere

că, pentru a se putea reține infracțiunea de omor deosebit de grav comisă prin

cruzimi, trebuie să rezulte că inculpatul a conceput și executat fapta în așa

fel încât a produs victimei suferințe mult mai mari decât cele pe care le

implică în mod firesc suprimarea violentă a vieții. Cu privire la această

infracțiune, doctrina și jurisprudența este în sensul că omorul deosebit de

grav comis prin cruzimi se caracterizează prin aceea că făptuitorul

întrebuințează în mod voit anumite metode și mijloace de chinuire a victimei,

cauzându-i suferințe puternice, altele decât cele care însoțesc moartea

violentă. în acest sens, trebuie să rezulte din mijloacele de probă

administrate că făptuitorul a întrebuințat metode inumane și inutile de

chinuire a victimei înainte de deces, dar și faptul că infracțiunea comisă a

inspirat oroare și groază celor care au luat cunoștință de procedeele folosite.

S-a constatat că

încadrarea juridică a infracțiunii este cea de omor, prev. de art. 174 C. pen.,

întrucât decesul victimei a survenit ca urmare a leziunilor constatate la

nivelul regiunii cervicale, nu s-a dovedit că inculpatul a conceput și executat

fapta cu intenția de a chinui victima, nu a provocat conștient suferințe

victimei spre a-i mări chinurile și a face ca acțiunea de ucidere să fie mai

crudă, ci a sugrumat victima prin exercitarea unei acțiuni continui, astfel cum

a declarat acesta și față de martorii cu care a discutat la scurt timp după

comiterea faptei.

S-a avut în vedere

că, în acest sens este și declarația martorului C.C., care a precizat ceea ce

i-a relatat inculpatul: "că deși fata se zbătea și pielea i s-a înnegrit

nu a putut să-i de drumul din strangulare până când aceasta nu a mai mișcat."

Martorul a mai susținut că inculpatul a strâns victima cu sârma de gât, după

care a încercat să se sinucidă, iar de la locul unde au stropit via și cel unde

a fost găsită victima era o distanță de aproximativ 400 de metri și ar fi auzit

larmă sau strigăte dacă cineva ar fi cerut ajutorul.

La aceste aspecte se

adaugă și mențiunile din raportul medico-legal de necropsie potrivit cărora

victima a prezentat leziuni semnificative la nivelul zonei cervicale,

neexistând aspecte ce ar putea să releve violențe exercitate asupra sa de

natura celor ce pot fi încadrate în elementul material al infracțiunii de omor

deosebit de grav comis prin cruzimi.

Față de aceste

considerente, s-a respins cererea formulată de către părțile civile T.S., T.V.

și D.S. de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii pentru care a fost

trimis în judecată inculpatul E.I..

Instanța de fond a

respins la termenul de judecată din 5 februarie 2013 cererile formulate de

către părțile civile de a se dispune restituirea cauzei la parchet pentru

refacerea urmăririi penale, apreciind că, așa cum rezultă din încheierea de

ședință, nu se încadrează în dispozițiile art. 300 și 332 C. proc. pen. și nu

vizează aspecte esențiale ale cauzei.

De asemenea, la

termenul de judecată din 19 februarie 2013 a fost respinsă cererea părților

civile cu privire la audierea martorilor ce au dat declarații pe parcursul

urmăririi penale, motivat de faptul că nu au fost contestate aceste declarații

de către inculpat ori de către părțile civile, nefiind invocate aspecte ce ar

fi impus audierea nemijlocită a martorilor de către instanța de judecată.

Față de aceste

considerente, avându-se în vedere că s-a reținut vinovăția inculpatului pentru

infracțiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen. s-a dispus condamnarea acestuia, cu aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen..

La stabilirea

pedepsei ce a fost aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile

generale de individualizare, prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții

generale a acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială,

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., gradul de pericol social al

faptei săvârșite, datele ce caracterizează persoana inculpatului, precum și

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

La stabilirea în

concret a gradului de pericol social a infracțiunii comise s-au reținut modul

și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările comiterii

faptei, urmările produse, precum și conduita și datele ce caracterizează

persoana inculpatului.

Prima instanță a mai

reținut că inculpatul a exercitat asupra victimei mai multe acțiuni agresive

constând în sugrumare, urmată de strangulare cu un laț în zona cervicală, pe

fondul consumului de alcool, aspect ce imprimă infracțiunii un caracter grav.

Pericolul social ridicat al infracțiunii mai rezultă și din manifestarea de

violență deosebită a inculpatului, fără ca anterior să fi avut o stare

conflictuală cu victima, pretinzând doar faptul că aceasta a intenționat să

întrerupă o relație intimă pe care o aveau de mai mulți ani.

Nu a rezultat că

inculpatul a avut în comiterea faptei un proces deliberativ prelungit, însă

acesta a putut să prevadă rezultatul faptei sale și a acceptat producerea lui,

motiv pentru care în latura subiectivă s-a reținut că inculpatul a acționat cu

intenție indirectă. Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică,

inculpatul a prezentat la examinarea de către comisia medico-legală

"tulburare de personalitate de tip disocial", însă a avut

discernământul păstrat la data comiterii faptei.

Totodată, s-a avut în

vedere și faptul că inculpatul a comis infracțiunea în stare de recidivă

postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen., primul termen al recidivei

constituindu-l pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin Sentința

penală nr. 1929/2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr.

712/2007 a Curții de Apel Ploiești. Această pedeapsă a fost executată în regim

de detenție în perioada 29 noiembrie 2007 - 16 martie 2010, când inculpatul a

fost liberat condiționat cu un rest de pedeapsă de 622 zile închisoare.

Față de toate aceste

aspecte, ce caracterizează infracțiunea comisă și persoana inculpatului s-a

dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru

infracțiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., săvârșită la data de 22

iulie 2012 cu privire la victima T.A.G.

În latură civilă, s-a

reținut ca fiind întemeiate, în parte, despăgubirile civile solicitate de către

părțile civile T.S., T.V. și D.S..

Pe baza mijloacelor

de probă administrate, respectiv declarațiile martorilor P.L.D. și M.C., a

înscrisurilor reprezentând chitanțele în baza cărora au fost cumpărate bunuri

necesare pentru înmormântarea victimei și efectuarea pomenirilor ulterioare a

rezultat că familia acesteia, respectiv părțile T.S. (tatăl victimei), T.V.

(frate) și D.S. (bunică) au suportat cheltuielile pentru efectuarea acestor

tradiții creștinești.

Astfel, din

declarațiile martorilor audiați a rezultat că la pomenirea de înmormântare,

motivat și de vârsta victimei (26 de ani), au participat aproximativ 200 de

persoane, care au servit masa la un restaurant din localitatea C., aspecte

coroborate cu înscrisurile depuse la dosar. De asemenea, s-a reținut că părțile

civile au efectuat și pomenirile ulterioare pentru victimă, în acest sens fiind

mijloacele de probă administrate, coroborat cu susținerile inculpatului, care a

precizat că este de acord să despăgubească părțile civile cu sumele ce vor fi

dovedite.

Față de aceste

aspecte, în baza art. 998, 999 C. civ., art. 14 C. proc. pen. s-a dispus

obligarea inculpatului E.I. la următoarele despăgubiri materiale: 20.000 RON

către partea civilă T.S.; 20.000 RON către partea civilă T.V. și 5.000 RON

către partea civilă D.S., precum și la daune morale către părțile civile, după

cum urmează: 100.000 RON către partea civilă T.S., 70.000 RON către partea

civilă T.V. și 40.000 RON către partea civilă D.S.

La stabilirea acestor

daune morale s-a avut în vedere prejudiciul cauzat părților civile, care erau

într-o relație apropiată de familie cu victima, persoană tânără, al cărei deces

a determinat pentru părțile civile o suferință psihică relevată pe parcursul

audierii martorilor și a părților respective. Deși locuia în orașul Buzău,

victima era prezentă în mod frecvent în localitatea de domiciliu a părților

civile, fiind un sprijin permanent pentru bunica sa și având relații puternice

de afecțiune cu tatăl și fratele său.

Împotriva Sentinței

penale nr. 45 din 26 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău, au declarat

apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și părțile civile

T.S., T.V. și D.S..

În motivele scrise de

apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a criticat sentința pentru

netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, care a fost

stabilită cu încălcarea criteriilor generale de individualizare prev. de art.

72 C. pen. și fără a se da eficiență dispozițiilor art. 39 alin. (4) C. pen. în

raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea dedusă

judecății, se apreciază că, prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., prima instanță putea să-i aplice inculpatului o pedeapsă

cuprinsă între 6 ani și 8 luni și 13 ani și 4 luni închisoare.

S-a mai arătat că

inculpatul E.I. este recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. b) C.

pen., această stare dând posibilitatea instanței să aplice o pedeapsă până la

maximul special, la care putea adăuga un spor de până la 10 ani. Instanța de

fond nu a dat eficiență acestei stări de agravare a răspunderii penale,

limitându-se la a reține faptul că sunt incidente prevederile referitoare la

recidiva postexecutorie. Toate circumstanțele reale ale comiterii faptei, dar și

circumstanțele personale ale inculpatului ar fi motivat instanța de fond să

aplice inculpatului o pedeapsă maximă, la care să adauge sporul prevăzut de

art. 39 alin. (4) C. pen.

Pentru considerentele

arătate, apelantul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și pe

fond, majorarea pedepsei aplicate inculpatului E.I.

Apelantele-părți

civile nu au motivat în scris apelurile declarate, însă, în cadrul

dezbaterilor, prin apărătorul lor ales, au criticat sentința atât în ceea ce

privește latura penală a cauzei cât și latura civilă a acesteia, apreciind că

hotărârea de condamnare este nelegală și netemeinică. S-a învederat că familia

victimei a criticat tot timpul probele administrate în faza de urmărire penală,

probe care lasă loc unor îndoieli serioase asupra unor aspecte ale cauzei, cum

ar fi modalitatea de descriere a leziunilor sau probele biologice care au fost

insuficiente și nu au putut fi valorificate.

Totodată, s-a arătat

că încadrarea juridică dată faptei nu este cea corectă, în raport de

concluziile raportului medico-legal efectuat în cauză, dar și de celelalte

probe administrate, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii

prev. de art. 176 C. pen. Din analiza planșelor fotografice rezultă că

inculpatul a exercitat acte de ștrangulare a victimei cu o sârmă, însă pe

corpul acesteia apar o seria de alte urme de violență. în acest sens, s-a

arătat că inculpatul nu a putut explica de ce plămânii victimei erau plini de

contuzii și nici de ce tricoul victimei era rupt și pătat de sânge.

Concluzionând, în

ceea ce privește latura penală a cauzei, s-a solicitat schimbarea încadrării

juridice a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E.I.

din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea de omor deosebit de grav săvârșit prin

cruzimi, prev. de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Cu privire la latura

civilă a cauzei s-a arătat că victima era singurul ajutor al bunicii sale, care

este o persoană în vârstă, ce are pierdut parțial simțul văzului. S-a solicitat

admiterea acțiunii civile așa cum a fost formulată.

Prin Decizia penală

nr. 74 din 12 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și de părțile civile T.S., T.V., D.S.

împotriva Sentinței penale nr. 45 din 26 februarie 2013 pronunțată de

Tribunalul Buzău.

Analizând motivele de

apel formulate, instanța de apel a a reținut că atât apelul exercitat de

procuror, cât și apelurile declarate de părțile civile vizează, în esență,

modalitatea de individualizare a pedepsei. în plus, părțile civile au mai

criticat încadrarea juridică a faptei și modalitatea de soluționare a laturii

civile.

Analizând motivul

principal invocat de apelanți, instanța de apel a constatat că, din ansamblul

probelor care au fost administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de

cercetare la fața locului, planșele fotografice, declarațiile martorilor U.N.,

Z.I., C.C., L.I., E.R., G.V., V.M., P.I.I., B.D., raportul medico-legal de

necropsie, datele solicitate conform Legii nr. 82/2012, conținutul

convorbirilor efectuate de către inculpat prin serviciul 112, coroborat cu

declarațiile inculpatului prin care a recunoscut comiterea faptei, rezultă atât

existența faptei, cât și săvârșirea acesteia de către inculpat, cu vinovăție în

forma cerută de lege.

Pe baza acestor

mijloace de probă, în mod corect s-a reținut și rezultă că, în noaptea de 21/22

iulie 2012, inculpatul E.I., după ce s-a întâlnit cu victima T.A.G., care a

fost de acord să-l însoțească în extravilanul localității C., într-o zonă unde

erau înființate culturi de viță-de-vie, pe fondul consumului de băuturi

alcoolice și, posibil, în urma unor discuții contradictorii, a exercitat acte

de violență asupra victimei, constând în sugrumare, urmată de strangulare cu un

laț în zona cervicală, acțiuni ce au condus la decesul acesteia.

Instanța de apel a

reținut că judecata a avut loc numai în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, ca urmare a declarației dată de inculpat de recunoaștere în

totalitate a faptei reținute în actul de sesizare a instanței, declarație dată

conform dispozițiilor art. 320

1

alin. (2) C. proc. pen., și în urma

căreia inculpatul a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă

prevăzute de lege, conform alin. (7) al aceluiași articol.

Așadar, reținând că

pronunțarea hotărârii de condamnare se întemeiază pe probe sigure, certe și

decisive, care nu lasă loc niciunui dubiu în privința vinovăției inculpatului,

s-a apreciat că instanța de fond a soluționat corect acțiunea penală dedusă

judecății.

De asemenea, s-a

constatat că instanța de fond a stabilit o încadrare juridică adecvată stării

de fapt reținute și dispozițiilor legale ce reglementează fapta dedusă

judecății, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

omor, prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen.

Referitor la această

încadrare juridică, părțile civile, criticând hotărârea instanței de fond, a

susținut că fapta inculpatului, în raport de concluziile raportului

medico-legal efectuat și de planșele fotografice din care rezultă că pe corpul

victimei apar o seria de alte urme de violență, constituie infracțiunea de omor

deosebit de grav, săvârșit prin cruzimi, prev. de art. 176 lit. a) C. pen.

Analizând această

critică, s-a reținut că, pentru a distinge între elementul material al uciderii

de cel al agravantei prevăzută în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., se impune

mai întâi a se distinge între acțiunile care sunt subsecvente numai acțiunii de

ucidere și cele care, deși subsecvente uciderii, au și aptitudinea de a fi

provocate în vederea uciderii prin cauzarea unor dureri deosebite, prelungite

sau nu în timp, dar care inspiră groază, acestea din urmă fiind de esența

agravantei prevăzute în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

În sensul celor de

mai sus, jurisprudența a definit "cruzimile" care atrag incidența

dispozițiilor art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. ca fiind acea acțiune violentă

comisă într-un mod neomenos, nemilos, cu ferocitate care inspiră oroare,

groază, atât victimei, cât și persoanelor în a căror prezență se săvârșește.

Raportând la aceste

considerațiuni de ordin teoretic starea de fapt rezultată din probele

administrate în cauză, s-a apreciat că este de necontestat că acțiunile

desfășurate de inculpat, în noaptea de 21/22 iulie 2012, constând în sugrumarea

victimei prin exercitarea unei acțiuni continui, urmată de strangularea cu un

laț în zona cervicală, nu au fost concepute și executate în așa fel încât să

producă victimei suferințe mari, prelungite în. timp.

Aceste acțiuni

violente nu au fost comise într-un mod neomenos, nemilos, cu ferocitate care să

inspire oroare, groază, nu au produs suferințe mai mari decât cele inerente

acțiunii de ucidere, pe care le implică în mod firesc activitatea de ucidere,

și nici nu au avut aptitudinea de a fi cauzat dureri deosebite, prelungite în

timp, specifice agravantei prevăzute în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Relevante sub acest

aspect sunt mențiunile din raportul medico-legal de necropsie potrivit cărora

victima a prezentat leziuni de violență care s-au putut produce prin: -

comprimarea regiunii cervicale - cu laț - pentru șanțul de strangulare și cu

mâna - sugrumare -, pentru restul leziunilor cervicale cu fractura osului

hioid;

- comprimarea

corpului în decubit ventral, pe un plan dur, neregulat și cu suprafață

acoperită de textură vegetală cu vârfuri ascuțite (posibil crengi, lăstari,

paie etc.), pentru leziunile faciale, cervico-toracice și de membre.

Prin urmare, nu au

fost evidențiate pe corpul victimei alte leziuni de violență care să aibă altă

cauză decât cele două acțiuni de comprimare, prin strangulare și sugrumare, de

natura celor ce pot fi încadrate în elementul material al infracțiunii de omor

deosebit de grav comis prin cruzimi.

În acest context,

criticile formulate de părțile civile privind incidența în cauză a prevederilor

art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a apreciat că sunt nefondate.

Cât privește

temeinicia hotărârii, cu referire la individualizarea pedepsei, criticată de

procuror și părțile civile, dar analizată și de instanța de control judiciar

din oficiu, instanța de apel a reținut că este de netăgăduit că infracțiunea

comisă de apelantul-inculpat are atât un pericol social generic deosebit,

conferit de valoarea socială ocrotită și de sancțiunea penală prevăzută de lege

( pedeapsa închisorii de le 10 la 20 ani, iar prin reținerea prevederilor art.

320

1

C. proc. pen. de la 6 ani și 8 luni la 13 ani și 4 luni

închisoare), cât mai ales un pericol social concret, relevat de circumstanțele

de fapt efective în care acțiunea cu caracter infracțional a fost desfășurată

de inculpat, de modul și împrejurările în care a fost comisă cât și de

consecințele produse, însă, chiar în prezența acestor circumstanțe reale, fapta

dedusă judecății nu atinge un asemenea grad de pericol care să justifice

aplicarea unei pedepse situată la limita maximă prevăzută de lege, cu atât mai mult

cu cât individualizarea pedepsei se face în raport de toate criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen.

Instanța de apel a

apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de omor, în

contextul concret al cauzei și în prezența datelor ce caracterizează persoana

inculpatului, este una bine proporționată, fiind situată la spre limita maximă

prevăzută de lege, limitele de pedeapsă în acest caz fiind cuprinse, așa cum

s-a arătat mai sus, între 6 ani și 8 luni la 13 ani și 4 luni închisoare, limite

stabilite ca urmare a aplicării dispozițiile legale privind recunoașterea

vinovăției.

S-a reținut că

inculpatul a acționat de o manieră și în împrejurări care dovedesc un grad

ridicat de pericol social al faptei sale, sugrumând și strangulând victima, însă

acțiunea a fost una izolată și spontană, care a venit pe fondul consumului de

alcool și, posibil, în urma unor discuții contradictorii cu victima, sau a unui

acces de gelozie, și a fost urmată de o încercare de sinucidere a inculpatului,

care a conștientizat gravitatea faptei săvârșite.

Pe de altă parte, s-a

apreciat că datele care circumstanțiază persoana inculpatului nu converg către

o înăsprire a sancțiunii până la limita maximă, acesta fiind integrat social,

căsătorit, cu un copil minor și cu un loc de muncă. De asemenea, pe tot

parcursul procesului penal a manifestat o atitudine sinceră, recunoscându-și

integral vinovăția.

În prezența acestor

circumstanțe reale și personale, instanța de apel a apreciat că pedeapsa că

pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului de instanța de fond,

orientată către limita maximă prevăzută de lege, este una corespunzător dozată,

se înscrie în coordonatele individualizării legale și răspunde tuturor

criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Ca atare, s-a

apreciat că este nefondată critica formulată de apelanți sub acest aspect,

nefiind justificată aplicarea unei pedepse mai mari în prezența stării de fapt

reținute și a datelor ce caracterizează persoana inculpatului, fiind avută în

vedere și starea de recidivă postexecutorie a acestuia, dată de condamnarea

inculpatului pentru o infracțiune contra patrimoniului.

În ce privește

critica adusă de părțile civile modului în care a fost soluționată acțiunea

civilă exercitată de acestea, s-a apreciat, de asemenea, că este nefondată.

În soluționarea

pretențiilor morale și materiale instanța de fond a respectat, pe de o parte,

principiul reparării integrale a prejudiciului suferit și care presupune atât

repararea pagubei efective - damnura emergens - cât și a folosului nerealizat -

lucrum cesans, dar și probele și actele depuse de parte în dovedirea cererilor

sale.

Este adevărat că

părțile civile au prezentat în fața primei instanțe categoriile de pretenții

care priveau întinderea prejudiciului suferit, dar în aceeași măsură întinderea

prejudiciului trebuia și dovedită, ceea ce apelanții nu au reușit în privința

tuturor solicitărilor.

Astfel, în domeniul

despăgubirilor materiale, deși părțile civile, prin probele administrate,

respectiv înscrisuri și declarații martori, au reușit să probeze că au efectuat

cheltuieli pentru înmormântarea victimei și urmarea tradițiilor creștinești

specifice acestui eveniment în sumă totală de 25.000 - 30.000 RON, instanța de

fond a acordat celor trei părți civile cu acest titlu o sumă mai mare decât cea

dovedită, respectiv de 45.000 RON.

Instanța de apel a

apreciat că această sumă este de natură să acopere integral cheltuielile

ocazionate de un asemenea eveniment tragic, și, în lipsa unor probe necesare

pentru dovedirea tuturor pretențiilor materiale solicitate, s-a considerat că

nu se justificată suplimentarea acesteia.

De asemenea, s-a

apreciat că sumele acordate de instanța fondului cu titlu de daune morale,

către cele trei părți civile, reprezintă o justă și integrală despăgubire a

acestora.

Fiind vorba de o

infracțiune contra persoanei, despăgubirile pentru daune morale nu se probează,

ci se stabilesc pe baza unei evaluări a organului judiciar, însă această

evaluare, pentru a nu fi una pur subiectivă ori pentru a nu tinde către o

îmbogățire fără just temei, trebuie să aibă în vedere suferințele fizice și

morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului

și toate consecințele acesteia, astfel cum sunt relevate de actele medicale ori

de alte probe administrate.

În raport cu toate

elementele, s-a constatat că instanța fondului a reținut corect că părțile

civile erau într-o relație apropiată de familie cu victima, persoană tânără, al

cărei deces a determinat pentru părțile civile o suferință psihică relevată pe

parcursul audierii martorilor și a părților respective. Deși locuia în orașul

Buzău, victima era prezentă în mod frecvent în localitatea de domiciliu a

părților civile, fiind un sprijin permanent pentru bunica sa și având relații

puternice de afecțiune cu tatăl și fratele său.

Așadar, reținând

existența acestui prejudiciu de ordin moral, în contextul circumstanțelor

cauzei, instanța de apel a apreciat că sumele de 100.000 RON, 70.000 RON și

40.000 RON acordate celor trei părți civile reprezintă o satisfacție echitabilă

pentru acestea.

Împotriva deciziei

menționate, în termen legal, au declarat recurs inculpatul E.I. și părțile

civile T.S., T.V. și D.S.

La termenul de

judecată de astăzi, în ședință publică, recurentul inculpat E.I. a declarat că

își retrage recursul.

Față de această

declarație și având în vedere dispozițiile art. 385

4

alin. (2) C.

proc. pen., raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, până

la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage recursul,

personal sau prin mandatar special, Înalta Curte urmează a lua act de

retragerea recursului declarat de inculpatul E.I., urmând ca, în baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Examinând recursurile

declarate de părțile civile civile T.S., T.V. și D.S., raportat la criticile

invocate, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea

sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Având în vedere data

pronunțării deciziei recurate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile legii noi

de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Verificând

îndeplinirea cerințelor formale, prevăzute de art. 385

10

alin. (1)

și (2) C. proc. pen., se constată că recurentele părți civile și-au motivat

recursul doar oral, în ziua judecății, încălcându-și obligația ce le revenea,

potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., de a depune la dosar

motive scrise de recurs cu 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Ca urmare, Înalta

Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

10

alin. (2

1

)

C. proc. pen. și ale art. 385

9

alin. (3) din același cod, astfel cum

au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care nu mai enumera printre cazurile

de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu pe cel reglementat de art.

385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., nu va examina criticile

recurentelor părți civile.

Examinând cauza, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că nu este incident niciunul din cazurile de casare care

ar putea fi avut în vedere din oficiu.

În consecință, pentru

considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca ca nefondate, recursurile declarate de

părțile civile T.S., T.V. și D.S. împotriva Deciziei penale nr. 74 din 12

aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentele părți civile vor fi obligate la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea

recursului declarat de inculpatul E.I. împotriva Deciziei penale nr. 74 din 12

aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 22 iulie

2012 la 01 octombrie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 500 RON, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de părțile civile T.S., T.V. și D.S. împotriva

aceleiași decizii penale.

Obligă recurentele

părți civile la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi, 01 octombrie 2013.

Procesat de GGC - GV