ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2930/2013

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 45 din 26 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău, s-a respins cererea formulată de către părțile civile T.S., T.V. și D.S., de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E.I. din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea de omor deosebit de grav săvârșit prin cruzimi, prev. de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. În baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul E.I., zis "C.", studii 7 clase, căsătorit, un copil minor, paznic la SC L.P.

SRL C., recidivist, în prezent aflat în Penitenciarul Focșani, la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru infracțiunea de omor săvârșită la data de 22 iulie 2012 cu privire la victima T.A.G. S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a doua și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durată de 5 ani, pedeapsă ce urmează a fi executată după executarea pedepsei principale. Prin aceeași sentință s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen., pedeapsă ce se execută, în conformitate cu art. 71 C. pen.

pe durata executării pedepsei principale. S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului E.I. și s-a dedus din pedeapsa de executat reținerea și arestul preventiv de la 22 iulie 2012 la zi. Inculpatul E.I. a fost obligat la următoarele despăgubiri materiale: 20.000 RON către partea civilă T.S.; 20.000 RON către partea civilă T.V. și 5.000 RON către partea civilă D.S., precum și la daune morale către părțile civile, după cum urmează: 100.000 RON către partea civilă T.S., 70.000 RON către partea civilă T.V. și 40.000 RON către partea civilă D.S. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Inculpatul E.I. a fost obligat la 1.500 RON cheltuieli judiciare către partea civilă T.V. și la 4.300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 400 RON onorariu apărător din oficiu la urmărirea penală, 135 RON taxă expertiză medico-legală psihiatrică și 2.895 RON taxă pentru efectuarea raportului de expertiză medico-legală de necropsie. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău din data de 18 decembrie 2012, dat în Dosarul nr. 595/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului E.I. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, constând în aceea că în dimineața zilei de 22 iulie 2012 inculpatul a sugrumat-o pe T.A.G., a strâns-o de gât folosind o sârmă, acte de violență ce au dus la decesul victimei.

Prezent la termenul de judecată din 5 februarie 2013, inculpatul E.I. a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în conformitate cu dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., declarând că recunoaște fapta reținută în actul de sesizare a instanței, cunoaște și își însușește probele administrate în faza de urmărire penală, nu solicită administrarea altor mijloace de probă și nu dorește să dea altă declarație în afara celei de la urmărirea penală. Instanța de fond a admis judecata cauzei în conformitate cu art. 320 1 C. proc. pen., reținând că sunt îndeplinite condițiile legale, mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale nefiind contestate de către inculpat. Analizând mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt.

Serviciul unic de urgență 112 a fost apelat în data de 22 iulie 2012, ora 6,55 de către inculpatul E.I. care a susținut că a omorât o persoană în pădurea situată în extravilanul comunei C., județul Buzău. Organele de poliție conduse în teren de către inculpat au identificat cadavrul victimei T.A.G. Pe baza mijloacelor de probă administrate a rezultat că inculpatul E.I. a consumat băuturi alcoolice în seara de 21 iulie 2012, după ora 21.00 împreună cu martorul P.I.I. la magazine alimentare din localitatea C., județul Buzău. În jurul orei 1.00, împreună cu martorii V.M., M.C. și I.G.P., inculpatul s-a deplasat la o discotecă din comuna B.. Cei menționați anterior au revenit în localitatea C. în jurul orelor 3.10, martorul V.M.

fiind cel care l-a condus pe inculpat până în apropiere de postul de poliție. Rămas singur, inculpatul a văzut parcată pe stradă mașina D.L. pe care o conducea în mod obișnuit victima T.A.G. În aceste condiții, inculpatul a realizat că victima se află în vizită la bunica ei, partea civilă D.S., pe care o ajuta în mod frecvent la treburile gospodărești. Potrivit declarației inculpatului, acesta a strigat-o la poartă pe T.A.G., propunându-i să întrețină raporturi sexuale într-un loc situat în extravilanul localității, situație în care s-au deplasat cu mașina condusă de către victimă pe un drum comunal pentru a ajunge la punctul cunoscut sub denumirea de "La cabană". După ce au parcurs o distanță scurtă cu mașina, victima a pretins că acesta nu mai este alimentată cu combustibil, astfel încât cei doi s-au deplasat pe jos până într-o zonă unde erau înființate culturi de viță-de-vie.

Inculpatul a susținut pe parcursul urmăririi penale că a întreținut relații sexuale cu victima cu acordul acesteia, intenționând ulterior să revină pe raza comunei, mergând pe jos, pe un alt traseu, prin pădure. În momentul în care au ajuns în zona "Izvorul vrăjitoarelor", inculpatul a susținut că victima i-a spus că intenționează să înceteze relația cu el, aspect ce l-a enervat și l-a determinat să o prindă cu mâna de gât, sugrumând-o până când victima nu s-a mai mișcat. Cu ajutorul unei sârme, inculpatul a făcut un laț pe care l-a răsucit în jurul gâtului victimei de mai multe ori. Imediat ce și-a dat seama că victima a decedat, inculpatul a încercat să se sinucidă prin spânzurare cu ajutorul unei sârme prinsă de un copac, aspect ce poate fi reținut ca verosimil, în condițiile în care inculpatul a prezentat la examinarea medicală o leziune ce putea fi produsă în această modalitate.

Inculpatul E.I. a contactat telefonic, începând de la ora 6:28, pe soția sa E.R. și pe mama sa G.V., relatându-le că a omorât-o pe T.A.G. în pădurea situată în extravilanul comunei C., precizându-le că avea relații intime cu aceasta de mai mulți ani și a comis fapta pe fondul unor discuții contradictorii. De asemenea, inculpatul l-a sunat și pe martorul L.I., relatându-i fapta comisă și precizându-i că nu se mai poate prezenta la serviciu. Conform listingului telefonic atașat la dosar și a transcrierii convorbirilor, inculpatul a apelat de două ori serviciul de urgență 112 sesizând comiterea infracțiunii de omor. În jurul orelor 7:00 în zona în care se afla inculpatul au apărut martorii U.N., Z.I.

și C.C. care au declarat că au efectuat în zonă lucrări de stropit vița-de-vie începând cu ora 5:30. Potrivit declarațiilor martorilor, inculpatul stătea în apropierea drumului, era agitat și obosit, se "bătea cu palma peste frunte", precizându-le că a omorât-o pe "sora lui mexicanu". În afară de persoanele pe care inculpatul le-a contactat telefonic, cei trei martori menționați au putut percepe în mod direct starea în care se afla acesta la scurt timp după comiterea faptei. Inculpatul le-a relatat aceleași aspecte cu privire la relațiile intime pe care le avea cu victima, dar și împrejurarea că a comis fapta pentru că s-a certat cu T.A.G..

Inculpatul le-a dat și detalii martorilor despre modul în care a acționat asupra victimei, respectiv a precizat că "după ce a prins-o de gât cu ambele mâini, nu a mai putut să-i dea drumul din încleștare". Întrucât inculpatul le-a spus martorilor că a încercat să se sinucidă prin spânzurare, aceștia percepând, de fapt, leziunile pe care le avea inculpatul în zona gâtului, de teama de a nu fi implicați în comiterea faptei, motivat și de susținerile inculpatului în sensul că fata era moartă deja și nu mai putea fi salvată, martorii nu s-au deplasat în locul în care se afla victima T.A.G. Prima instanță a reținut că, potrivit raportului medico-legal de necropsie nr. A3/207/2012, moartea victimei T.A.G.

a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice produsă prin strangulare. După aspect și localizare, leziunile de violență constatate s-au putut produce prin următoarele acțiuni: comprimare pentru leziunile cervicale; cu laț, pentru șanțul de strangulare și cu mâna - sugrumare, pentru restul leziunilor cervicale cu fractura osului hioid; comprimarea corpului în decubit ventral, pe un plan dur, neregulat și cu suprafața acoperită de textură vegetală cu vârfuri ascuțite (posibil crengi, lăstari, paie), pentru leziunile faciale, cervico-toracice și de membre. S-a apreciat potrivit actului medico-legal că leziunile constatate la nivelul regiunii cervicale au legătură de cauzalitate directă, necondiționată cu decesul.

Nu s-au constatat leziuni traumatice specifice unui viol. Deși nu s-a putut stabili modalitatea în care inculpatul a convins-o pe victimă să iasă din casă la o oră târzie din noapte, nu a rezultat pe baza mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale că la comiterea faptei au participat și alte persoane așa cum au susținut părțile civile, victima nu a prezentat urmele specifice unui viol, iar martorul B.D., angajat la o stână din apropierea locului în care a fost găsită victima, a declarat că nu a auzit în cursul nopții sau dimineața strigăte iar câinii de pază nu s-au alarmat. De asemenea, potrivit cercetării la fața locului nu au fost identificate elemente privind participarea și a altor persoane la comiterea infracțiunii, iar victima nu a prezentat leziuni ce s-ar fi putut produce prin tragere, împingere sau transportare.

Instanța de fond a constatat că fapta inculpatului E.I. care, cu intenție, în data de 22 iulie 2012, a exercitat acte de violență asupra victimei T.A.G., constând în sugrumare, urmată de strangulare cu un laț în zona cervicală, acțiuni ce au dus la decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Astfel, prima instanță a constatat că fapta inculpatului este dovedită cu mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice, declarațiile martorilor U.N., Z.I., C.C., L.I., E.R., G.V., V.M., P.I.I., B.D., raportul medico-legal de necropsie, datele solicitate conform Legii nr. 82/2012, conținutul convorbirilor efectuate de către inculpat prin serviciul 112, coroborat cu declarațiile inculpatului prin care a recunoscut comiterea faptei.

Instanța de fond a mai reținut că susținerile inculpatului, astfel cum au fost acestea făcute în declarațiile date în fața organelor de urmărire penală, se coroborează cu relatările pe care le-a făcut inculpatul, la scurt timp după comiterea infracțiunii, față de martorii U.N., Z.I., C.C. și mențiunile din raportul medico-legal de necropsie. Părțile civile T.S., T.V. și D.S. au solicitat, prin apărătorul ales, să se dispună schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E.I. din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de omor deosebit de grav săvârșit prin cruzimi, prev. de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Instanța de fond a constatat, pe baza mijloacelor de probă administrate, că nu au rezultat aspecte potrivit cărora să se poată reține că inculpatul a comis infracțiunea prin cruzimi asupra victimei, astfel cum prevede art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., ce incriminează omorul deosebit de grav. S-a avut în vedere că, pentru a se putea reține infracțiunea de omor deosebit de grav comisă prin cruzimi, trebuie să rezulte că inculpatul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei suferințe mult mai mari decât cele pe care le implică în mod firesc suprimarea violentă a vieții. Cu privire la această infracțiune, doctrina și jurisprudența este în sensul că omorul deosebit de grav comis prin cruzimi se caracterizează prin aceea că făptuitorul întrebuințează în mod voit anumite metode și mijloace de chinuire a victimei, cauzându-i suferințe puternice, altele decât cele care însoțesc moartea violentă.

în acest sens, trebuie să rezulte din mijloacele de probă administrate că făptuitorul a întrebuințat metode inumane și inutile de chinuire a victimei înainte de deces, dar și faptul că infracțiunea comisă a inspirat oroare și groază celor care au luat cunoștință de procedeele folosite. S-a constatat că încadrarea juridică a infracțiunii este cea de omor, prev. de art. 174 C. pen., întrucât decesul victimei a survenit ca urmare a leziunilor constatate la nivelul regiunii cervicale, nu s-a dovedit că inculpatul a conceput și executat fapta cu intenția de a chinui victima, nu a provocat conștient suferințe victimei spre a-i mări chinurile și a face ca acțiunea de ucidere să fie mai crudă, ci a sugrumat victima prin exercitarea unei acțiuni continui, astfel cum a declarat acesta și față de martorii cu care a discutat la scurt timp după comiterea faptei.

S-a avut în vedere că, în acest sens este și declarația martorului C.C., care a precizat ceea ce i-a relatat inculpatul: "că deși fata se zbătea și pielea i s-a înnegrit nu a putut să-i de drumul din strangulare până când aceasta nu a mai mișcat." Martorul a mai susținut că inculpatul a strâns victima cu sârma de gât, după care a încercat să se sinucidă, iar de la locul unde au stropit via și cel unde a fost găsită victima era o distanță de aproximativ 400 de metri și ar fi auzit larmă sau strigăte dacă cineva ar fi cerut ajutorul. La aceste aspecte se adaugă și mențiunile din raportul medico-legal de necropsie potrivit cărora victima a prezentat leziuni semnificative la nivelul zonei cervicale, neexistând aspecte ce ar putea să releve violențe exercitate asupra sa de natura celor ce pot fi încadrate în elementul material al infracțiunii de omor deosebit de grav comis prin cruzimi.

Față de aceste considerente, s-a respins cererea formulată de către părțile civile T.S., T.V. și D.S. de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E.I.. Instanța de fond a respins la termenul de judecată din 5 februarie 2013 cererile formulate de către părțile civile de a se dispune restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, apreciind că, așa cum rezultă din încheierea de ședință, nu se încadrează în dispozițiile art. 300 și 332 C. proc. pen. și nu vizează aspecte esențiale ale cauzei. De asemenea, la termenul de judecată din 19 februarie 2013 a fost respinsă cererea părților civile cu privire la audierea martorilor ce au dat declarații pe parcursul urmăririi penale, motivat de faptul că nu au fost contestate aceste declarații de către inculpat ori de către părțile civile, nefiind invocate aspecte ce ar fi impus audierea nemijlocită a martorilor de către instanța de judecată.

Față de aceste considerente, avându-se în vedere că s-a reținut vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. s-a dispus condamnarea acestuia, cu aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen.. La stabilirea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare, prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., gradul de pericol social al faptei săvârșite, datele ce caracterizează persoana inculpatului, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social a infracțiunii comise s-au reținut modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările comiterii faptei, urmările produse, precum și conduita și datele ce caracterizează persoana inculpatului. Prima instanță a mai reținut că inculpatul a exercitat asupra victimei mai multe acțiuni agresive constând în sugrumare, urmată de strangulare cu un laț în zona cervicală, pe fondul consumului de alcool, aspect ce imprimă infracțiunii un caracter grav. Pericolul social ridicat al infracțiunii mai rezultă și din manifestarea de violență deosebită a inculpatului, fără ca anterior să fi avut o stare conflictuală cu victima, pretinzând doar faptul că aceasta a intenționat să întrerupă o relație intimă pe care o aveau de mai mulți ani.

Nu a rezultat că inculpatul a avut în comiterea faptei un proces deliberativ prelungit, însă acesta a putut să prevadă rezultatul faptei sale și a acceptat producerea lui, motiv pentru care în latura subiectivă s-a reținut că inculpatul a acționat cu intenție indirectă. Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, inculpatul a prezentat la examinarea de către comisia medico-legală "tulburare de personalitate de tip disocial", însă a avut discernământul păstrat la data comiterii faptei. Totodată, s-a avut în vedere și faptul că inculpatul a comis infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen., primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1929/2006 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 712/2007 a Curții de Apel Ploiești.

Această pedeapsă a fost executată în regim de detenție în perioada 29 noiembrie 2007 - 16 martie 2010, când inculpatul a fost liberat condiționat cu un rest de pedeapsă de 622 zile închisoare. Față de toate aceste aspecte, ce caracterizează infracțiunea comisă și persoana inculpatului s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru infracțiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., săvârșită la data de 22 iulie 2012 cu privire la victima T.A.G. În latură civilă, s-a reținut ca fiind întemeiate, în parte, despăgubirile civile solicitate de către părțile civile T.S., T.V. și D.S.. Pe baza mijloacelor de probă administrate, respectiv declarațiile martorilor P.L.D.

și M.C., a înscrisurilor reprezentând chitanțele în baza cărora au fost cumpărate bunuri necesare pentru înmormântarea victimei și efectuarea pomenirilor ulterioare a rezultat că familia acesteia, respectiv părțile T.S. (tatăl victimei), T.V. (frate) și D.S. (bunică) au suportat cheltuielile pentru efectuarea acestor tradiții creștinești. Astfel, din declarațiile martorilor audiați a rezultat că la pomenirea de înmormântare, motivat și de vârsta victimei (26 de ani), au participat aproximativ 200 de persoane, care au servit masa la un restaurant din localitatea C., aspecte coroborate cu înscrisurile depuse la dosar. De asemenea, s-a reținut că părțile civile au efectuat și pomenirile ulterioare pentru victimă, în acest sens fiind mijloacele de probă administrate, coroborat cu susținerile inculpatului, care a precizat că este de acord să despăgubească părțile civile cu sumele ce vor fi dovedite.

Față de aceste aspecte, în baza art. 998, 999 C. civ., art. 14 C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului E.I. la următoarele despăgubiri materiale: 20.000 RON către partea civilă T.S.; 20.000 RON către partea civilă T.V. și 5.000 RON către partea civilă D.S., precum și la daune morale către părțile civile, după cum urmează: 100.000 RON către partea civilă T.S., 70.000 RON către partea civilă T.V. și 40.000 RON către partea civilă D.S. La stabilirea acestor daune morale s-a avut în vedere prejudiciul cauzat părților civile, care erau într-o relație apropiată de familie cu victima, persoană tânără, al cărei deces a determinat pentru părțile civile o suferință psihică relevată pe parcursul audierii martorilor și a părților respective.

Deși locuia în orașul Buzău, victima era prezentă în mod frecvent în localitatea de domiciliu a părților civile, fiind un sprijin permanent pentru bunica sa și având relații puternice de afecțiune cu tatăl și fratele său. Împotriva Sentinței penale nr. 45 din 26 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău, au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și părțile civile T.S., T.V. și D.S.. În motivele scrise de apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a criticat sentința pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, care a fost stabilită cu încălcarea criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. și fără a se da eficiență dispozițiilor art. 39 alin. (4) C. pen.

în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea dedusă judecății, se apreciază că, prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., prima instanță putea să-i aplice inculpatului o pedeapsă cuprinsă între 6 ani și 8 luni și 13 ani și 4 luni închisoare. S-a mai arătat că inculpatul E.I. este recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., această stare dând posibilitatea instanței să aplice o pedeapsă până la maximul special, la care putea adăuga un spor de până la 10 ani. Instanța de fond nu a dat eficiență acestei stări de agravare a răspunderii penale, limitându-se la a reține faptul că sunt incidente prevederile referitoare la recidiva postexecutorie.

Toate circumstanțele reale ale comiterii faptei, dar și circumstanțele personale ale inculpatului ar fi motivat instanța de fond să aplice inculpatului o pedeapsă maximă, la care să adauge sporul prevăzut de art. 39 alin. (4) C. pen. Pentru considerentele arătate, apelantul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond, majorarea pedepsei aplicate inculpatului E.I. Apelantele-părți civile nu au motivat în scris apelurile declarate, însă, în cadrul dezbaterilor, prin apărătorul lor ales, au criticat sentința atât în ceea ce privește latura penală a cauzei cât și latura civilă a acesteia, apreciind că hotărârea de condamnare este nelegală și netemeinică.

S-a învederat că familia victimei a criticat tot timpul probele administrate în faza de urmărire penală, probe care lasă loc unor îndoieli serioase asupra unor aspecte ale cauzei, cum ar fi modalitatea de descriere a leziunilor sau probele biologice care au fost insuficiente și nu au putut fi valorificate. Totodată, s-a arătat că încadrarea juridică dată faptei nu este cea corectă, în raport de concluziile raportului medico-legal efectuat în cauză, dar și de celelalte probe administrate, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 176 C. pen. Din analiza planșelor fotografice rezultă că inculpatul a exercitat acte de ștrangulare a victimei cu o sârmă, însă pe corpul acesteia apar o seria de alte urme de violență.

în acest sens, s-a arătat că inculpatul nu a putut explica de ce plămânii victimei erau plini de contuzii și nici de ce tricoul victimei era rupt și pătat de sânge. Concluzionând, în ceea ce privește latura penală a cauzei, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E.I. din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea de omor deosebit de grav săvârșit prin cruzimi, prev. de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. Cu privire la latura civilă a cauzei s-a arătat că victima era singurul ajutor al bunicii sale, care este o persoană în vârstă, ce are pierdut parțial simțul văzului.

S-a solicitat admiterea acțiunii civile așa cum a fost formulată. Prin Decizia penală nr. 74 din 12 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și de părțile civile T.S., T.V., D.S. împotriva Sentinței penale nr. 45 din 26 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău. Analizând motivele de apel formulate, instanța de apel a a reținut că atât apelul exercitat de procuror, cât și apelurile declarate de părțile civile vizează, în esență, modalitatea de individualizare a pedepsei. în plus, părțile civile au mai criticat încadrarea juridică a faptei și modalitatea de soluționare a laturii civile.

Analizând motivul principal invocat de apelanți, instanța de apel a constatat că, din ansamblul probelor care au fost administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice, declarațiile martorilor U.N., Z.I., C.C., L.I., E.R., G.V., V.M., P.I.I., B.D., raportul medico-legal de necropsie, datele solicitate conform Legii nr. 82/2012, conținutul convorbirilor efectuate de către inculpat prin serviciul 112, coroborat cu declarațiile inculpatului prin care a recunoscut comiterea faptei, rezultă atât existența faptei, cât și săvârșirea acesteia de către inculpat, cu vinovăție în forma cerută de lege.

Pe baza acestor mijloace de probă, în mod corect s-a reținut și rezultă că, în noaptea de 21/22 iulie 2012, inculpatul E.I., după ce s-a întâlnit cu victima T.A.G., care a fost de acord să-l însoțească în extravilanul localității C., într-o zonă unde erau înființate culturi de viță-de-vie, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și, posibil, în urma unor discuții contradictorii, a exercitat acte de violență asupra victimei, constând în sugrumare, urmată de strangulare cu un laț în zona cervicală, acțiuni ce au condus la decesul acesteia. Instanța de apel a reținut că judecata a avut loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ca urmare a declarației dată de inculpat de recunoaștere în totalitate a faptei reținute în actul de sesizare a instanței, declarație dată conform dispozițiilor art. 320 1 alin. (2) C. proc.

pen., și în urma căreia inculpatul a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, conform alin. (7) al aceluiași articol. Așadar, reținând că pronunțarea hotărârii de condamnare se întemeiază pe probe sigure, certe și decisive, care nu lasă loc niciunui dubiu în privința vinovăției inculpatului, s-a apreciat că instanța de fond a soluționat corect acțiunea penală dedusă judecății. De asemenea, s-a constatat că instanța de fond a stabilit o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute și dispozițiilor legale ce reglementează fapta dedusă judecății, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Referitor la această încadrare juridică, părțile civile, criticând hotărârea instanței de fond, a susținut că fapta inculpatului, în raport de concluziile raportului medico-legal efectuat și de planșele fotografice din care rezultă că pe corpul victimei apar o seria de alte urme de violență, constituie infracțiunea de omor deosebit de grav, săvârșit prin cruzimi, prev. de art. 176 lit. a) C. pen. Analizând această critică, s-a reținut că, pentru a distinge între elementul material al uciderii de cel al agravantei prevăzută în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., se impune mai întâi a se distinge între acțiunile care sunt subsecvente numai acțiunii de ucidere și cele care, deși subsecvente uciderii, au și aptitudinea de a fi provocate în vederea uciderii prin cauzarea unor dureri deosebite, prelungite sau nu în timp, dar care inspiră groază, acestea din urmă fiind de esența agravantei prevăzute în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

În sensul celor de mai sus, jurisprudența a definit "cruzimile" care atrag incidența dispozițiilor art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. ca fiind acea acțiune violentă comisă într-un mod neomenos, nemilos, cu ferocitate care inspiră oroare, groază, atât victimei, cât și persoanelor în a căror prezență se săvârșește. Raportând la aceste considerațiuni de ordin teoretic starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză, s-a apreciat că este de necontestat că acțiunile desfășurate de inculpat, în noaptea de 21/22 iulie 2012, constând în sugrumarea victimei prin exercitarea unei acțiuni continui, urmată de strangularea cu un laț în zona cervicală, nu au fost concepute și executate în așa fel încât să producă victimei suferințe mari, prelungite în.

timp. Aceste acțiuni violente nu au fost comise într-un mod neomenos, nemilos, cu ferocitate care să inspire oroare, groază, nu au produs suferințe mai mari decât cele inerente acțiunii de ucidere, pe care le implică în mod firesc activitatea de ucidere, și nici nu au avut aptitudinea de a fi cauzat dureri deosebite, prelungite în timp, specifice agravantei prevăzute în art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. Relevante sub acest aspect sunt mențiunile din raportul medico-legal de necropsie potrivit cărora victima a prezentat leziuni de violență care s-au putut produce prin: - comprimarea regiunii cervicale - cu laț - pentru șanțul de strangulare și cu mâna - sugrumare -, pentru restul leziunilor cervicale cu fractura osului hioid; - comprimarea corpului în decubit ventral, pe un plan dur, neregulat și cu suprafață acoperită de textură vegetală cu vârfuri ascuțite (posibil crengi, lăstari, paie etc.), pentru leziunile faciale, cervico-toracice și de membre.

Prin urmare, nu au fost evidențiate pe corpul victimei alte leziuni de violență care să aibă altă cauză decât cele două acțiuni de comprimare, prin strangulare și sugrumare, de natura celor ce pot fi încadrate în elementul material al infracțiunii de omor deosebit de grav comis prin cruzimi. În acest context, criticile formulate de părțile civile privind incidența în cauză a prevederilor art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a apreciat că sunt nefondate. Cât privește temeinicia hotărârii, cu referire la individualizarea pedepsei, criticată de procuror și părțile civile, dar analizată și de instanța de control judiciar din oficiu, instanța de apel a reținut că este de netăgăduit că infracțiunea comisă de apelantul-inculpat are atât un pericol social generic deosebit, conferit de valoarea socială ocrotită și de sancțiunea penală prevăzută de lege ( pedeapsa închisorii de le 10 la 20 ani, iar prin reținerea prevederilor art. 320 1 C. proc.

pen. de la 6 ani și 8 luni la 13 ani și 4 luni închisoare), cât mai ales un pericol social concret, relevat de circumstanțele de fapt efective în care acțiunea cu caracter infracțional a fost desfășurată de inculpat, de modul și împrejurările în care a fost comisă cât și de consecințele produse, însă, chiar în prezența acestor circumstanțe reale, fapta dedusă judecății nu atinge un asemenea grad de pericol care să justifice aplicarea unei pedepse situată la limita maximă prevăzută de lege, cu atât mai mult cu cât individualizarea pedepsei se face în raport de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Instanța de apel a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de omor, în contextul concret al cauzei și în prezența datelor ce caracterizează persoana inculpatului, este una bine proporționată, fiind situată la spre limita maximă prevăzută de lege, limitele de pedeapsă în acest caz fiind cuprinse, așa cum s-a arătat mai sus, între 6 ani și 8 luni la 13 ani și 4 luni închisoare, limite stabilite ca urmare a aplicării dispozițiile legale privind recunoașterea vinovăției. S-a reținut că inculpatul a acționat de o manieră și în împrejurări care dovedesc un grad ridicat de pericol social al faptei sale, sugrumând și strangulând victima, însă acțiunea a fost una izolată și spontană, care a venit pe fondul consumului de alcool și, posibil, în urma unor discuții contradictorii cu victima, sau a unui acces de gelozie, și a fost urmată de o încercare de sinucidere a inculpatului, care a conștientizat gravitatea faptei săvârșite.

Pe de altă parte, s-a apreciat că datele care circumstanțiază persoana inculpatului nu converg către o înăsprire a sancțiunii până la limita maximă, acesta fiind integrat social, căsătorit, cu un copil minor și cu un loc de muncă. De asemenea, pe tot parcursul procesului penal a manifestat o atitudine sinceră, recunoscându-și integral vinovăția. În prezența acestor circumstanțe reale și personale, instanța de apel a apreciat că pedeapsa că pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului de instanța de fond, orientată către limita maximă prevăzută de lege, este una corespunzător dozată, se înscrie în coordonatele individualizării legale și răspunde tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Ca atare, s-a apreciat că este nefondată critica formulată de apelanți sub acest aspect, nefiind justificată aplicarea unei pedepse mai mari în prezența stării de fapt reținute și a datelor ce caracterizează persoana inculpatului, fiind avută în vedere și starea de recidivă postexecutorie a acestuia, dată de condamnarea inculpatului pentru o infracțiune contra patrimoniului. În ce privește critica adusă de părțile civile modului în care a fost soluționată acțiunea civilă exercitată de acestea, s-a apreciat, de asemenea, că este nefondată. În soluționarea pretențiilor morale și materiale instanța de fond a respectat, pe de o parte, principiul reparării integrale a prejudiciului suferit și care presupune atât repararea pagubei efective - damnura emergens - cât și a folosului nerealizat - lucrum cesans, dar și probele și actele depuse de parte în dovedirea cererilor sale.

Este adevărat că părțile civile au prezentat în fața primei instanțe categoriile de pretenții care priveau întinderea prejudiciului suferit, dar în aceeași măsură întinderea prejudiciului trebuia și dovedită, ceea ce apelanții nu au reușit în privința tuturor solicitărilor. Astfel, în domeniul despăgubirilor materiale, deși părțile civile, prin probele administrate, respectiv înscrisuri și declarații martori, au reușit să probeze că au efectuat cheltuieli pentru înmormântarea victimei și urmarea tradițiilor creștinești specifice acestui eveniment în sumă totală de 25.000 - 30.000 RON, instanța de fond a acordat celor trei părți civile cu acest titlu o sumă mai mare decât cea dovedită, respectiv de 45.000 RON.

Instanța de apel a apreciat că această sumă este de natură să acopere integral cheltuielile ocazionate de un asemenea eveniment tragic, și, în lipsa unor probe necesare pentru dovedirea tuturor pretențiilor materiale solicitate, s-a considerat că nu se justificată suplimentarea acesteia. De asemenea, s-a apreciat că sumele acordate de instanța fondului cu titlu de daune morale, către cele trei părți civile, reprezintă o justă și integrală despăgubire a acestora. Fiind vorba de o infracțiune contra persoanei, despăgubirile pentru daune morale nu se probează, ci se stabilesc pe baza unei evaluări a organului judiciar, însă această evaluare, pentru a nu fi una pur subiectivă ori pentru a nu tinde către o îmbogățire fără just temei, trebuie să aibă în vedere suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului și toate consecințele acesteia, astfel cum sunt relevate de actele medicale ori de alte probe administrate.

În raport cu toate elementele, s-a constatat că instanța fondului a reținut corect că părțile civile erau într-o relație apropiată de familie cu victima, persoană tânără, al cărei deces a determinat pentru părțile civile o suferință psihică relevată pe parcursul audierii martorilor și a părților respective. Deși locuia în orașul Buzău, victima era prezentă în mod frecvent în localitatea de domiciliu a părților civile, fiind un sprijin permanent pentru bunica sa și având relații puternice de afecțiune cu tatăl și fratele său. Așadar, reținând existența acestui prejudiciu de ordin moral, în contextul circumstanțelor cauzei, instanța de apel a apreciat că sumele de 100.000 RON, 70.000 RON și 40.000 RON acordate celor trei părți civile reprezintă o satisfacție echitabilă pentru acestea.

Împotriva deciziei menționate, în termen legal, au declarat recurs inculpatul E.I. și părțile civile T.S., T.V. și D.S. La termenul de judecată de astăzi, în ședință publică, recurentul inculpat E.I. a declarat că își retrage recursul. Față de această declarație și având în vedere dispozițiile art. 385 4 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage recursul, personal sau prin mandatar special, Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul E.I., urmând ca, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Examinând recursurile declarate de părțile civile civile T.S., T.V. și D.S., raportat la criticile invocate, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Având în vedere data pronunțării deciziei recurate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile legii noi de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. Verificând îndeplinirea cerințelor formale, prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen., se constată că recurentele părți civile și-au motivat recursul doar oral, în ziua judecății, încălcându-și obligația ce le revenea, potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen., de a depune la dosar motive scrise de recurs cu 5 zile înaintea primului termen de judecată. Ca urmare, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen. și ale art. 385 9 alin. (3) din același cod, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu pe cel reglementat de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., nu va examina criticile recurentelor părți civile. Examinând cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu este incident niciunul din cazurile de casare care ar putea fi avut în vedere din oficiu. În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile T.S., T.V. și D.S. împotriva Deciziei penale nr. 74 din 12 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentele părți civile vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul E.I. împotriva Deciziei penale nr. 74 din 12 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 22 iulie 2012 la 01 octombrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 RON, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile T.S., T.V. și D.S. împotriva aceleiași decizii penale. Obligă recurentele părți civile la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 01 octombrie 2013. Procesat de GGC - GV