ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2836/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2836/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 12 din data

de 16 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău, au fost respinse cererile

de schimbare a încadrării juridice din art. 174 C. pen. în art. 183 C. pen.

formulată de inculpat și din art. 189 alin. (1) C. pen. în art. 189 alin. (2) C.

pen. formulată de procuror, fiind admisă cererea de schimbare a încadrării

juridice din art. 174 C. pen. în art. 174-176 lit. a) C. pen. formulată de

partea civilă.

În baza art.

174-176 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.G. la pedeapsa de 22 ani

închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen. (cu excepția dreptului de a alege) pentru infracțiunea de omor prin

cruzimi.

Totodată, în

temeiul disp. art. 189 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la

pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod

ilegal.

Conform art. 33

lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse, urmând

ca inculpatul să execute pedeapsa de 22 ani închisoare.

Potrivit art. 35

alin. (1) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute și pedeapsa complementară

a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

cu excepția dreptului de a alege, pe durata de 8 ani.

În temeiul

disp. art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a

interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit.

b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

Conform disp. art.

350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului iar

în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și

arestului preventiv începând cu data de 24 ianuarie 2012, la zi.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că în data de 23 ianuarie 2012, în

jurul orelor 14.00, inculpatul M.G., care locuiește cu mama sa în comuna Merei,

sat Lipia, județul Buzău, s-a întors din municipiul Buzău unde fusese să o

viziteze pe aceasta, internată la Spitalul de Boli Infecțioase Garlași.

Ulterior, la

orele 16.00, acesta a plecat la un unchi pentru a-i tăia lemne cu drujba iar

înjurai orelor 18,30 s-a deplasat la barul martorului C.D., loc în care a venit

și victima M.G. Aici, cei doi au stat până înjurai orelor 21.00, timp în care

au băut câte două beri.

După ce

s-a închis localul, inculpatul M.G. a mers la un alt bar de unde a mai cumpărat

o cutie de 0,5 litri de bere, iar în drum spre casă a fost depășit cu bicicleta

de victima M.G.

În jurul

orelor 23.00, a ieșit din casă pentru a fuma, timp în care a fost strigat de

partea vătămată la poartă, care adusese un bidon cu țuică și împreună au

consumat din acesta și au mâncat până înjurai orei 1,00, când inculpatul i-a

spus să doarmă la el, dacă nu, să plece acasă. Cum victima a refuzat să plece,

acesta a împins-o, dând-o afară din casă.

Potrivit

declarațiilor inculpatului, luate imediat după săvârșirea faptei (filele 89-92

d.u.p.), atunci când a îmbrâncit victima în afară, aceasta a scăpat o sticlă de

bere pe care o avea în mână, precizare care se coroborează cu declarația

lucrătorului de poliție Ș.M. (fila 117) care a observat o sticlă spartă la

ieșirea din casă.

În

continuare, victima s-a îndreptat spre poartă, acolo unde avea bicicleta, dar

apoi s-a întors și a început să caute un obiect pentru a-l lovi pe inculpat,

însă nu a apucat să ia nimic pentru că inculpatul „a fost mai rapid și a luat

toporul cu care a început să o lovească”, fila 90 d.u.p.

Primele

lovituri au fost aplicate victimei peste picioare iar după ce aceasta a căzut

la pământ a fost lovită pe tot corpul. Ulterior, inculpatul a luat două chingi

și a legat-o pe victimă de picioare și de mâini. In continuare, i-a legat

picioarele de un stâlp ce susținea bolta de vie, la o înălțime de aprox. 1,20

m, astfel încât victima a fost în imposibilitate să se mai deplaseze.

În lipsa

altor dovezi în afara declarațiilor inculpatului de la urmărirea penală,

instanța de fond a reținut că, după imobilizare, acesta nu a mai lovit-o pe

victimă.

După

cele mai sus descrise, inculpatul a plecat la un vecin, R.T., pentru a suna la

serviciul de urgență „112”, acesta nu i-a răspuns, iar când a revenit în

domiciliu a sunat de pe telefonul său spunând „că are o persoană în curte și nu

reușește să o dea afară”, conform declarației martorului Ș.M., fila 117.

Potrivit

declarației inculpatului, fila 92 verso, s-a reținut că atunci când acesta s-a

întors de la R.T., „G. (victima n.r.) l-a rugat să îl dezlege, dar a refuzat”.

În

momentul la care a sosit primul polițist, Ș.M., „victima era tot legată cu

picioarele de un stâlp de la boltă, corpul era lipit de sol, mâinile legate și

ridicate spre spate, de funia cu care erau legate mâinile, ținând inculpatul”.

Potrivit

declarațiilor date de lucrătorii de poliție care s-au deplasat la fața locului,

inculpatul era liniștit, nu prezenta urme de lovituri (o singură rană la mână,

o plagă produsă potrivit propriei declarații a inculpatului de tăișul toporului

atunci când a lovit victima) și nu avea urme de sânge pe haine.

Pe

poarta vecinului său, la care s-a deplasat pentru a suna la „112”, au fost

găsite urme de sânge, însă deși au fost prelevate probe din acestea, din mai

multe locuri, inclusiv de pe poarta vecinului, procurorul nu le-a trimis la

analiză pentru a se stabili dacă aparțin inculpatului sau victimei.

S-a apreciat

că această expertiză ar fi fost necesară pentru stabilirea clară a situației de

fapt (de ex. din analiza locului de unde au fost ridicate și stabilirea

persoanei căreia aparțin, se putea stabili dacă victima ar fi ieșit pe poartă

și ar fi ajuns la poarta vecinului înainte de a fi legat, încercând să se salveze

sau poate, într-adevăr cele de pe poarta vecinului aparțin inculpatului).

În lipsa

acestor probe, instanța de fond a reținut că nu poate ține seama decât de

declarațiile inculpatului.

S-a

arătat că deși urmărirea penală are această deficiență, instanța - de fond nu a

apreciat ca extrem de relevantă o astfel de analiză pentru că, oricum

încadrarea juridică a faptei nu s-ar fi schimbat, procurorul reținând omorul și

lipsirea de libertate în mod ilegal.

După

sosirea echipajelor de poliție a sosit și ambulanța care a preluat victima, a

fost dusă la spital, dar aceasta a decedat în aceiași noapte la ora 5,00.

Conform

raportului medico-legal de necropsie al S.J.M.L. Buzău, „moartea lui M.G. a

fost violentă, s-a datorat șocului traumatic hemoragie în cadrul unui politraumatism

cranio-cerebral cu hemoragie meningee difuza, toraco-abdominal și de membre cu

multiple fracturi costale și de membru superior stâng, cu contuzii pulmonare,

cardio-pericardice și pancreatice și rupturi splenice, pe fondul unei

intoxicații acute etanolice, 2,10 g %o.

În

drept, s-a reținut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunilor de omor prin cruzimi, prev. de art. 176 lit. a) C. pen.

(considerent pentru care s-a schimbat încadrarea juridică) și lipsire de libertate

în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (1) C. pen.

În ceea

ce privește cererile de schimbare a încadrării juridice din art. 189 alin. (1) C.

pen. în art. 189 alin. (2) C. pen. formulată de procuror și cea din omor în

lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. susținută de

apărătorul inculpatului, s-au apreciat că nu pot fi primite, pentru următoarele

considerente:

Infracțiunea

de omor constă în uciderea unei persoane, ceea ce înseamnă că acțiunea sau

inacțiunea care a condus la decesul victimei trebuie să fie aptă, ea însăși, în

mod obișnuit, să producă rezultatul letal.

Infracțiunea

prev. de art. 183 C. pen. constă în săvârșirea oricăreia din faptele prev. de art.

180-182 C. pen. care au avut ca urmare moartea victimei. în acest caz, acțiunea

de lovire sau de vătămare nu produce, prin ea însăși, rezultatul letal, moartea

fiind rezultatul unor factori cauzali externi care pot fi preexistenți,

concomitenți sau ulteriori.

În ceea

ce privește fapta de omor, legătura de cauzalitate este directă, acțiunea de

lovire sau vătămare provocând, fără alți factori, decesul.

Această

din urmă faptă penală se săvârșește cu intenție directă sau indirectă, cealaltă

cu intenție depășită, moartea fiind rezultatul culpei autorului.

S-a

motivat că în cauză ar fi fost incidență situația prev. de art. 183 C. pen.

dacă, de exemplu, inculpatul lovea victima, aceasta se dezechilibra și, în

cădere, s-ar fi lovit cu capul de o piatră și deceda.

Astfel,

s-a apreciat că într-o asemenea situație, lovitura aplicată nu este de natură a

produce, singură, rezultatul letal, ci doar în concurs cu dezechilibrarea

victimei și lovirea de piatră.

Or, în

speță, s-a reținut că rezultatul letal s-a produs urmare loviturilor extrem de

puternice aplicate victimei în cap, peste trunchi și membre, acestea fiind,

potrivit și raportului de necropsie, în legătură directă cu decesul.

Pentru

aceste considerente, cererea formulată de inculpat prin apărător, a fost

respinsă.

În ceea

ce privește omorul prin cruzimi s-a reținut că acestea este cel care se

săvârșește prin întrebuințarea de autor a unor metode inumane și inutile de

chinuire a victimei înainte de deces.

Sub

acest aspect, prima instanță a avut în vedere perioada cuprinsă între momentul

începerii acțiunii făptuitorului și cel în care a intervenit decesul victimei, reținându-se

că ceea ce caracterizează omorul prin cruzimi este ca actele de acest gen să

fie anterioare decesului victimei.

S-a

motivat că omorul deosebit de grav săvârșit prin cruzimi presupune, pe de o

parte, ferocitatea acțiunii de ucidere, prin procedee cauzatoare de suferințe

prelungite și de maximă intensitate, iar pe de altă parte, provocarea unui

sentiment de oroare persoanelor care au cunoștință de fapta de omor și de

procedeele folosite.

În

cauză, s-a constatat că moartea victimei nu a fost instantanee (de ex. atunci

când se aplică lovituri cu toporul în cap, înjunghierea în inima a victimei) ci

s-a produs după aproximativ patru ore.

Astfel,

s-a reținut că acțiunile inculpatului au început în jurul orei 1,00, conform

declarației sale, iar la ora 2,32 s-a sunat la „112”, astfel cum rezultă din

procesul verbal de cercetare la fața locului, iar decesul a intervenit la ora

4,55.

Față de

aceste constatări, s-a apreciat cu certitudine că inculpatul, care nu consumase

alcool astfel încât să fie în stare de ebrietate (conform declarației agentului

de poliție I.C.M.) a sunat la 112 după ce, probabil, a realizat că victima se

află într-o stare foarte gravă. In tot acest interval de timp, a lovit-o,

aceasta murind în chinuri groaznice după aproximativ patru ore, cauzate fiind

de loviturile repetate pe tot corpul cu coada unui topor și amplificate de

gerul existent (minus 9 grade conform ziarului depus de partea civilă), de

legarea victimei și de aruncare cu apă pe ea de inculpat (potrivit declarației

polițistului T.G., inculpatul i-a spus că a aruncat cu apă ca să se trezească

din beție).

Raportul

medico-legal descrie, pe două pagini, numeroasele leziuni constatate pe corpul

victimei, leziuni ce pot fi observate cu ușurința și din studierea

fotografiilor judiciare existente la dosar și anume: aproximativ 10 plăgi la

nivelul capului și gambei stângi, numeroase echimoze și excoriații, fracturi

costale, fractură deschisă antebraț și cartilaj nazal, luxație cot stâng,

splină ruptă.

Potrivit celor

relatate de asistenta medicală M.A., martor care în acea noapte a preluat

victima, aceasta „avea hainele umede și îmbibate de sânge, avea plăgi tăiate și

înțepate și fracturi.. era ger”.

S-a

reținut că, în mod sigur, victima a murit în chinuri groaznice produse de

bătaia aplicată într-un interval mare de timp, chinuri care le depășesc în

intensitate pe cele specifice unui omor simplu, când decesul intervine aproape

imediat.

Pe de

altă parte, s-a apreciat că modul în care inculpatul a lovit și a chinuit

victima, pe care a legat-o de bolta de vie, nu poate decât să producă un

sentiment de groază celor care iau cunoștință de existența faptei, fiind un alt

element ce caracterizează omorul prin cruzimi.

Ca o

paranteză, s-a învederat că bătaia (nu neapărat cea de maximă intensitate, care

poate conduce repede la deces, dar și cea de o intensitate mai mică, însă

prelungită mult în timp), a fost considerată întotdeauna cel mai comun mod de

tortură, ori omorul prin cruzimi nu înseamnă decât torturarea victimei.

Analizând

procesul verbal de cercetare la fața locului și fotografiile judiciare,

instanța de fond a apreciat că nu poate trage decât o singură concluzie, aceea

că victima a încercat cât a putut să se salveze, a reușit să ajungă și la

poartă, lângă bicicletă, dovadă fiind urmele de sânge de pe alee, de pe

bicicletă. Or, până la legarea ei, care s-a produs după aplicarea de numeroase

lovituri și care a fost ușurată și de starea avansată de ebrietate în care s-a

aflat victima, a trecut foarte mult timp, interval în care victima a fost

intens chinuită atât de durerile cauzate de numeroasele lovituri cât și de

conștientizarea, până la un moment dat, a faptului că își va găsi sfârșitul în

acel loc.

Cel

puțin până la sosirea ambulanței, victima a fost conștientă, la întoarcerea

inculpatului de la vecin, l-a rugat să îl dezlege, a refuzat, chinul fiind

amplificat de conștientizarea posibilității de a muri.

În concluzie,

s-a reținut că în speță, inculpatul a produs victimei suferințe prelungite și

intense prin aplicarea de lovituri cu coada toporului pe tot corpul, inclusiv

în cap, o perioada de aproximativ 1 oră și jumătate, apoi încă o oră a ținut-o

legată (ambulanța sosind la 4,27 conform mențiunii de pe fișa de preluare, fila

53), cauzându-i dureri intense prin plăgile produse, ruperea splinei, a

oaselor, concomitente cu conștientizarea faptului că va muri, legată fiind,

fără posibilitatea de a scăpa.

Constatând

că aceasta este încadrarea juridică corectă, instanța de fond a reținut că

inculpatul a fost expertizat psihiatric, raportul fiind depus la dosar, având

în vedere obligativitatea unei astfel de probe, conform art. 117 C. proc. pen.

Cu privire la

cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor în cea de

lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., s-au reținut

următoarele:

În varianta art.

189 alin. (2) C. pen. (când victima este supusă unor suferințe ori sănătatea

sau viața îi este pusă în pericol), se produc victimei suferințe - infracțiune

de rezultat, sau viață ori sănătatea îi sunt puse în pericol - infracțiune de

pericol, punerea în primejdie a vieții fiind rezultatul intenției depășite a

autorului.

Acesta

urmărește lipsirea de libertate a persoanei, punerea în primejdie a vieții

fiind rezultatul culpei, când el, în cel mai rău caz, deși nu a prevăzut

rezultatul, trebuia și putea să-l prevadă.

S-a

apreciat, în aceste împrejurări, că în cauză este incidență situația acestei

variante agravate, când autorul lipsește victima de libertate, în așa fel

încât, măcar într-un anumit moment viața i-a fost în pericol, iar autorul putea

și trebuia să realizeze acest lucru, fără a se produce rezultatul mai grav.

Or, în speță,

activitatea infracționala reținută de instanță ca specifică omorului prin

cruzimi, nu este doar cea realizată până la momentul legării victimei, ci până

la decesul ei, actele de cruzime întinzându-se în timp până la final,

suferințele cauzate de legare fiind „absorbite” de cele ce intră în conținutul

omorului prin cruzimi.

În

consecință, s-a reținut că suferințele cauzate victimei la lipsire de libertate

și care, singulare, fără acțiunea de lovire, în mod cert nu î-ar fi pus în

primejdie viața, după cum s-a produs legarea (victima a fost legată de

picioare, iar acestea, apoi, de boltă, dar la o înălțime de aproximativ 1 m de

sol, mâinile legate, trunchiul era sprijinit în parte de sol), sunt absorbite

de „suferințele” - infracțiunea în care s-a produs rezultatul letal, tocmai

prin reținerea acestora ca element component ale infracțiunii de omor prin

cruzimi.

Sigur

că, era posibil ca și această acțiune să fi condus singură la un deces dacă, de

exemplu, victima nu ar fi fost bătută sau ar fi ținut-o multe zile fără hrană

și apă, dar nu este cazul în speță.

A mai

reținut instanța de fond că inculpatul răspunde pentru consecința mai gravă

produsă, în speță, moartea victimei. Or, atât timp cât acțiunile duc la un

rezultat produs în urma unei intenții chiar și indirecte, celelalte consecințe

- punerea în primejdie a vieții - cauzate din culpă, sau producerea de

suferințe de intensitate redusă, cauzate prin legare, se absorb în rezultatul

mai grav. Prin urmare, nu se poate, într-o astfel de situație, ca suferințele

intense, cauzate la omorul prin cruzimi, să fie separate de suferințele

concomitente, de o intensitate redusă, cauzate de legare.

În

legătură cu argumentul reprezentantului parchetului, acela că s-a folosit un

topor (varianta de la art. 189 alin. (2) C. pen. fiind comisă și în situația în

care autorul este înarmat), s-a apreciat că nu poate fi luat în considerare,

întrucât toporul a fost folosit pentru săvârșirea infracțiunii de omor și nu la

legarea victimei, respectiv pentru comiterea infracțiunii de lipsire de

libertate.

Pe cale

de consecință, pentru considerentele expuse, instanța de fond a respins cererea

formulată de procuror.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și

inculpatul M.G.

În

motivarea căii de atac, astfel cum a fost precizată în ședință publică,

procurorul a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală deoarece nu

s-a făcut aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen. în ceea ce

privește infracțiunea de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (1) C.

pen. reținută în sarcina inculpatului.

De

asemenea, procurorul a mai precizat și că reținerea prevederilor art. 176 lit.

a) C. pen. la încadrarea juridică a faptei de omor este nelegală deoarece

comportamentul violent manifestat de inculpat nu a fost premeditat ci s-a

produs spontan, după ce pe parcursul mai multor ore din seara zilei respective

consumase cu victima băuturi alcoolice.

În

motivarea acestei opinii după o analiză teoretică a termenului de „cruzimi”

procurorul a mai precizat că sub aspectul laturii subiective inculpatul nu a

dorit să suprime viața victimei prin acte de cruzime.

Acest

din urmă motiv nu a mai fost susținut de procurorul de ședință, acesta

achiesând la încadrarea juridică dată de instanța de fond.

Apelantul

inculpat, prin apărător ales, a arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică

deoarece instanța de fond nu ar fi trebuit să schimbe încadrarea juridică a

infracțiunii de omor în situația în care inculpatul a recunoscut situația de

fapt, a achiesat la probele administrate în faza de urmărire penală și a

solicitat să fie judecat conform procedurii prev. de art. 320

1

C.

proc. pen.

De

asemenea, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor

în cea de lovituri cauzatoare de moarte deoarece din modul de desfășurare a

acțiunilor infracționale comise de inculpat, susținut de probatoriile

administrate în cauză, în nici un moment acesta nu a avut intenția de a suprima

viața victimei, în condițiile în care nu a legat-o cu intenția de a-i produce

suferințe, ci doar pentru că îi era frică de ea, întrucât dacă ar fi scăpat i

s-ar fi întâmplat lui ceva grav. în situația în care dorea să o ucidă pe

victimă ar fi putut să o lovească cu lama toporului și nu cu coada acestuia,

așa cum a precizat.

Pe de

altă parte, faptul că inculpatul nu a avut intenția de a suprima viața victimei

rezultă și din împrejurarea că după ce a legat-o, inculpatul a mers la un vecin

pentru a-l ruga să anunțe organele de poliție.

A mai

susținut inculpatul, prin apărător, că în cauză nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de omor prin cruzimi deoarece, din modalitatea de

săvârșire a faptei nu rezultă că acesta a dorit să facă așa ceva, nu a

conceput-o astfel, iar anterior intervenirii decesului, nu i-a produs victimei

o suferință de intensitate maximă.

Prin Decizia penală

nr. 73 din 11 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, s-au dispus următoarele:

„Admite

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și inculpatul M.G.,

împotriva sentinței penale nr. 12 din data de 16 ianuarie 2013 pronunțată de

Tribunalul Buzău pe care o desființează în parte în latură penală și în

consecință:

Descontopește

pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare în pedepsele componente de: 4 ani

pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 189 alin. (1) C. pen. și 22 ani

pentru infracțiunea prev. de art. 174, 176 lit. a) C. pen.

Reține pentru

infracțiunea prev. de art. 189 alin. (1) C. pen. disp. art. 320

1

C.

proc. pen. și reduce pedeapsa aplicată la 2 ani închisoare.

Contopește

această nouă pedeapsă aplicată cu cea de 22 ani pentru infracțiunea prev. de art.

174, 176 lit. a) C. pen. urmând ca în baza art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul

să execute 22 ani închisoare.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Deduce

din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și arestării preventive de la 24

ianuarie 2012 la zi și menține starea de arest a inculpatului.

La

individualizarea pedepselor instanța de fond a avut în vedere gravitatea

faptelor

:

comise, persoana inculpatului care în 2011 a fost sancționat

administrativ pentru furt și violare de domiciliu, precum și împrejurarea că a

recunoscut faptele.

În

legătura cu acest ultim aspect, s-a motivat că nu se pot reține dispozițiile art.

320

1

C. proc. pen., întrucât nu se pot aplica atunci când, pentru

fapta săvârșită, textul prevede detenția pe viață (la omorul prin cruzimi).

Conform

disp. art. 35 alin. (1) C. pen. s-a dispus executarea de către inculpat și a

pedepsei complementare stabilită iar în temeiul art. 71 C. pen. s-a aplicat

acestuia și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) și b) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege).

De

asemenea, a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus din

pedeapsă reținerea și arestul preventiv la zi, începând cu 24 ianuarie 2012.

În

latură civilă, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 lei,

cu titlu de daune materiale, către partea civilă M.N., suma pe care acesta a

fost de acord să o plătească.

Totodată,

s-a dispus confiscarea toporului corp delict.

În

final, potrivit disp. art. 71 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus

prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii

profilelor genetice în S.N.D.G.J., prelevare care se va realiza la eliberarea

din penitenciar, conform art. 7 alin. (2) din aceeași lege.”

Pentru a

dispune astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

„Din

probele administrate în cauză, respectiv: procesul verbal de cercetare la fața

locului însoțit de planșe foto, raportul medico-legal de necropsie,

declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor și raportul de expertiză

medico-legală psihiatrică, instanța de prim control judiciar reține aceeași

situație de fapt ca și instanța de fond.

De

altfel, nici una dintre părțile implicate în proces nu au contestat situația de

fapt expusă în actul de sesizare al instanței.

Referitor

la încadrarea juridică a acestei situații de fapt, instanța de prim control

judiciar apreciază că în mod corect instanța de fond a apreciat că aceasta

întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni de omor deosebit de

grav prev. de art. 174, 176 lit. a) C. pen. (și nu art. 174-176 lit. a) C. pen.

cum dintr-o eroare materială a precizat instanța de fond), în concurs real cu o

infracțiune de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (1) C. pen.

În ceea

ce privește această din urmă infracțiune nu a fost criticată de către inculpat

sau procuror în apelurile formulate.

Așa cum

a precizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Decizia penală

nr. 3505 din 3 noiembrie 2008, noțiunea de „cruzimi” prezintă două înțelesuri:

- unul

intrinsec acțiunii de ucidere, constând în întrebuințarea de către făptuitor a

unor metode inumane și inutile de chinuire a victimei înainte de deces;

- altul

extrinsec acțiunii de ucidere, constând în agravanta socială a actului de

ucidere, respectiv în aptitudinea lui de a inspira oroare și groază celor care

au cunoștință de el și de procedeele folosite.

Legiuitorul

are în vedere ambele înțelesuri ale noțiunii de cruzime. Deci, pentru a exista

cruzime în sensul legii, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

a) ferocitatea

sau sadismul făptuitorului. Actele sadice de ucidere sunt acele acte care

folosesc procedee cauzatoare de suferințe prelungite și de maximă intensitate,

având ca rezultat, în afară de suprimarea vieții victimei, și chinuirea ei

fizică sau morală;

b) provocarea

unui sentiment de oroare. Procedeele folosite de infractor pentru săvârșirea

omorului trebuie să fie de natură să provoace și sentimentul de oroare sau

groază, însoțit de reflecții asupra josniciei și neomeniei infractorului.

Pentru

încadrarea faptei în omor prin cruzimi nu interesează dacă cruzimile au condus,

eo ipso, la moartea victimei ori dacă făptuitorul le-a utilizat numai pentru

chinuirea victimei înainte de a o ucide. Ceea ce interesează este, însă, ca ele

să fie comise anterior momentului consumativ al omorului.

În

cauză, în condițiile în care inculpatul a conceput și executat fapta în așa fel

încât a produs victimei suferințe mari, prelungite în timp, care au depășit cu

mult suferințele inerente acțiunii de ucidere (acesta după cei-a „aplicat

multiple lovituri pe toată suprafața corpului”, iar victima a căzut la pământ,

a luat două chingi și a legat-o de picioare și de mâini, iar apoi de un stâlp

ce susținea bolta de vie, la o înălțime de aproximativ 1,20 m, unde a rămas

imobilizată și în viața până la sosirea lucrătorilor de poliție și ambulanței,

aceasta din urmă decedând la spital după aproximativ două ore), este

îndeplinită condiția de agravare a omorului prevăzută în art. 176 alin. (1) lit.

a) C. pen.

De

asemenea, nu poate fi trecut cu vederea faptul că perioada de imobilizare a

victimei a fost de mai mult de o oră și jumătate, afară, la o temperatură de

aproximativ minus 9 grade, conform copiei de pe o publicație mass-media depusă

de către partea civilă, filele 119-120 dosar fond.

Pe de

altă parte, deși inculpatul în declarațiile date, atât în faza de urmărire

penală (filele 94 - 97) dar și în cea a cercetării judecătorești (fila 35) a

precizat că a lovit victima numai cu coada toporului, din planșele foto

aferente raportului de necropsie (filele 59, 60, 63, 64, 68, 69, 72 - 74 dosar

u.p.) se constată că pe corpul victimei există despicături ce nu pot fi

generate decât de un corp ascuțit, așa cum este lama de topor, și nu de un corp

contondent, așa cum este coada toporului.

Având în

vedere cele de mai sus și instanța de prim control judiciar apreciază că omorul

asupra victimei M.G. s-a produs prin cruzimi conform art. 176 alin. (1) lit. a)

C. pen.

Cu această

motivație, se consideră că solicitarea inculpatului ca această faptă să fie

încadrată în prevederile art. 183 C. pen., este nefondată.

Deși nu a fost

criticată infracțiunea de lipsire de libertate a victimei de inculpat sau de

procuror în apelurile formulate, instanța de prim control judiciar, prin

examinarea proprie a situației de fapt, consideră că această lipsire de

libertate în mod justificat a fost încadrată ca întrunind elementele

constitutive a infracțiunii prev. de art. 189 alin. (1) C. pen., reținând

întru-totul motivarea instanței de fond, conform căreia suferințele ce au fost

produse părții vătămate fac parte din noțiunea de „cruzimi” prevăzută de art. 176

alin. (1) lit. a) C. pen. și nu în cea la care se referă prevederile art. 189 alin.

(2) C. pen.

În ceea

ce privește reținerea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen., instanța

de prim control judiciar este datoare să analizeze dispozițiile acestui text

lege prin prisma situației juridice a speței de față.

Alin. (1) al

acestui text de lege prevede că, până la începerea cercetării judecătorești

inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște

săvârșirea faptelor reținute prin actul de sesizare a instanței și solicită ca

judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală

iar alin. (6) arată că „în caz de soluționare a cauzei prin aplicarea alin. (1)

dispozițiile art. 334 și art. 340-344 C. proc. pen. se aplică în mod

corespunzător”.

Acest

text de lege, făcând referire la art. 334 C. proc. pen., denotă faptul că

instanța sesizată cu soluționarea unei cauze penale, chiar și când inculpatul

dorește să fie judecat în baza art. 320

1

C. proc. pen. poate schimbă

încadrarea juridică a faptei sau a uneia dintre faptele cu care a fost

sesizată.

Așa cum

se constată din cuprinsul dosarului de fond instanța, după ascultarea

inculpatului, apreciind că încadrarea juridică a uneia dintre faptele deduse

judecății nu este cea corectă, dar și pentru o corectă aflare a adevărului,

practic, a respins cererea inculpatului referitor la infracțiunea de omor, dând

astfel valență tezei întâi a ultimului alineat al art. 320

1

C. proc.

pen. și a administrat probe pentru a stabili corect încadrarea juridică a

faptelor deduse judecății.

În

aceeași ordine de idei, se mai constată că, nici inculpatul, prin apărătorul

său ales, nu au achiesat la încadrarea juridică a faptelor deduse judecății și

au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 174 C.

pen. în cea prev. de art. 183 C. pen.

Raportat

la textele legale mai sus expuse, instanța de prim control judiciar consideră

că în mod justificat instanța de fond, după ascultarea martorilor, a schimbat

încadrarea juridică a faptei ce a condus la decesul victimei M.G. din

infracțiunea prev. de art. 174 C. pen. în cea prev. de art. 176 alin. (1) lit.

a) C. pen.

În ceea

ce privește reținerea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen. numai referitor la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal,

instanța de prim control judiciar consideră că se impune, având în vedere

sintagma „faptelor reținute în actul de sesizare” prevăzută în alineatul (1) al

acestui text de lege.

Ținând

cont de acest aspect, dar și de declarația inculpatului dată în fața instanței

de fond, instanța de apel apreciază că se impunea reținerea prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 189 alin.

(1) C. pen., cu consecința reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă

prevăzute de textul de lege incriminator.

Deși nu

a format obiectul nici unuia dintre cele două căi de atac, instanța de apel,

examinând sentința apelată sub toate aspectele, apreciază că pedeapsa de 22 ani

închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii de omor prin

cruzimi este aptă de a forma o atitudine corectă în conștiința inculpatului

față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, așa cum

arată art. 52 alin. (2) C. pen.”

Împotriva

acestei decizii, în termen legal inculpatul M.G. a declarat recurs, care nu a

fost motivat cu cel puțin cinci zile înaintea primului termen potrivit ari 385

10

C. pr. pen., însă, la acest termen, apărătorul său din oficiu a solicitat

admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, schimbarea

încadrării juridice din omor deosebit de grav, în infracțiunea de lovituri

cauzatoare de moarte și, drept consecință, aplicarea unei pedepse sub minimul

special.

Analizând

recursul declarat prin prisma motivelor invocate, dar și a celor ce pot fi

invocate din oficiu, în limita dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat este

nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru cele ce succed.

Având în

vedere data pronunțării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile

dispozițiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 2/2013.

Prin

Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a cazurilor de casare, în sensul că

unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate

substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de

pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen. Intenția a

legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, a fost aceea de a restrânge

controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua

cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce

privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

.

C. proc. pen., care, deși nu a fost invocat în speță în mod expres, se constată

că încadrarea juridică poate fi subsumată acestuia.

Potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. a fost exclus din categoria motivelor de

recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară respectarea

condițiilor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C.

proc. pen., pentru examinarea criticilor încadrate în acest caz.

Verificând

îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că motivele de recurs nu au

fost formulate în scris, ci doar oral, la termenul de astăzi. Or, termenul

prevăzut de dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., fiind

un termen de regresiune care se calculează potrivit art. 186 alin. (2) C. proc.

pen., expira la data de 17 septembrie 2013.

Ca

urmare, față de această împrejurare, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2)

1

C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385 alin.

(3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care

nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din

oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., Înalta Curte

constată că nu mai poate să examineze criticilor circumscrise de acestui motiv

de recurs, astfel că, neputând reține nici incidența vreunuia dintre cazurile

de casare care pot fi avute din oficiu, Înalta Curte, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge

recursul, ca nefondat.

Pe de

altă parte, se constată, cu evidență, că soluția era aceeași și în ipoteza în

care ar fi fost respectate prevederile art. 385

10

alin. (2) C. proc.

pen., intensitatea loviturilor aplicate, instrumentele folosite și zonele

vizate, dintre care unele vitale, precum și, în special, durata de aproximativ

o oră și jumătate în care victima a fost chinuită și agresată, inclusiv prin

legare la distanță de sol și torturarea în ambient deschis, în condiții de

minus 9 grade Celsius, cu producerea directă a aproximativ 10 plăgi la nivelul

capului și gambei stângi, numeroase echimoze și excoriații, fracturi costale,

fractură deschisă antebraț și cartilaj nazal, luxație cot stâng, splină ruptă,

toate aceste elemente caracterizând fapta, sub aspect subiectiv, ca fiind

săvârșită cu intenția de a ucide și nu cu intenția de vătămare a integrității

corporale, fiind exclus ca rezultatul mai grav, al morții, să îi fie imputabil inculpatului

urmare a culpei.

În baza art.

385

16

alin. (2) cu referire la art. 381 alin. (1) C. proc. pen., se

va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării

preventive de la 24 ianuarie 2012 la 24 septembrie 2013.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva Deciziei penale nr.

73 din 11 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de

la 24 ianuarie 2012 la 24 septembrie 2013.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în

ședință publică, azi

24 septembrie 2013.