ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1787/2023

Ședința publică din data de 30 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 09.06.2021, pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.07.2017, constând în penalități de întârziere în cauntumul stabilit prin normele legale speciale în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere.

În subsidiar, a solicitat despăgubiri reprezentând dobânda legală penalizatoare, stabilită conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 31/2011, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1837 din 7 decembrie 2021, Curtea a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantă în privința Deciziei FGA nr. 16517/27.08.2018, ca inadmisibilă.

A respins excepțiile inadmisibilității și tardivității acțiunii, invocate de pârât.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre judecare pe fond primei instanțe.

În opinia recurentei-reclamante soluția pronunțată cu privire la excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 16517/27.08.2018 este vădit nelegală din perspectiva prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și hotărârea nu cuprinde argumentele juridice care au stat la baza unei astfel de soluții.

Prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 FGA a respins cererile de plată invocând plafonul de 450.000 RON pe creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, însă, prin Decizia nr. 29/2020, pronunțată în dezlegarea unei probleme de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanțe de asigurare. Astfel, este evident că Decizia nr. 16517/27.08.2018 este un act administrativ individual nelegal a cărui nelegalitate trebuia constatată de prima instanță.

Chiar dacă Decizia nr. 16517/27.08.2018 poate fi atacată și pe calea acțiunii principale, este evident că instanța putea și trebuia să verifice legalitatea acesteia pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, soluția de respingere încălcând liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, fiind contrară regulilor de procedură care consacră posibilitatea invocării excepției de nelegalitate.

A mai apreciat recurenta-reclamantă că, deși prima instanță susține că legalitatea deciziei nu poate fi verificată pe cale incidentală, nu a indicat care sunt argumente juridice, care sunt raționamentele logico-juridice care stau la baza unei astfel de soluții, apreciind că motivarea sentinței nu corespunde cerințelor legale așa cum au fost ele dezvoltate prin jurisprudența instanțelor naționale și CJUE.

A mai arătat recurenta că, prin respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în angajarea răspunderii patrimoniale a FGA, prima instanță a încălcat prevederile legale care reglementează răspunderea patrimonială a autorității publice.

Deși instanța în susținerea poziției sale invocă prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, în realitate, angajarea răspunderii patrimoniale a autorității este condiționată de existența unui act administrativ cauzator de prejudicii, în speță actul administrativ nelegal fiind refuzul FGA de a da curs cererilor de plată așa cum a fost el exprimat din Decizia 16517/27.08.2018 și reiterat prin Decizia 18140/27.08.2018.

În condițiile pronunțării și publicării Deciziei nr. 29/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei probleme de drept, caracterul nelegal al Deciziei nr. 16517/2018 este evident. Prima instanță ar fi trebuit să procedeze la analizarea și admiterea excepției de nelegalitate și, astfel, este evident că și condiția existenței actului administrativ nelegal pentru angajarea răspunderii patrimoniale a FGA ar fi fost îndeplinită.

Decizia nr. 18140/28.01.2019 a fost atacată și desființată ca nelegală prin Decizia ICCJ din 19.11.2021 în Dosarul nr. x/2021, fiind evidentă nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăguirilor. Prima instanță putea să rețină ca îndeplinită această condiție, fie în baza soluției ÎCCJ din Dosarul nr. x/2021, respectiv anularea Deciziei 18140/28.01.2019, fie prin analizarea și admiterea excepției de nelegalitate împotriva Deciziei nr. 16517/2018.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a invocat excepția nulității recursului cu privire la pct. 5 al art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală.

4.1. În ceea ce privește cererea de suspendare a judecății cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022, formulată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Suspendarea facultativă este lăsată la aprecierea instanței de judecată, iar acest caz de suspendare are în vedere existența unui alt dosar, aflat pe rolul instanțelor de judecată, a cărui soluționare ar putea avea o influență hotărâtoare asupra rezolvării cauzei, problemă de a cărei rezolvare depinde soluția din procesul pendinte aflându-se în strânsă legătură.

Dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București are ca obiect constatarea caducității Deciziei FGA nr. 16517/27.08.2018 și existenței unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluționarea cererilor de plată la care aceasta se referă și sunt menționate în anexa 1 la acțiune și, pe cale de consecință, să se dispună obligarea FGA la soluționarea de îndată a cererilor de plată menționate în anexa 1.

Cauza dedusă judecății privește obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/04.07.2017, constând, în principal, în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,2%/zi întârziere, potrivit Normei ASF 23/2014 de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată și până la data plății efective, sau, în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Înalta Curte apreciază că dezlegarea cauzei de față, în raport cu soluția instanței de fond și cu criticile formulate prin recurs, nu depinde de existența ori inexistența unui drept care face obiectul dosarului nr. x/2022

4.2. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente.

4.2.1. Preliminar, analizând aspectul învederat de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, că recursul ar fi nul în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că, într-adevăr, nu poate fi avut în vedere, susținerile recurentei neputându-se circumscrie ipotezei avute în vedere de textul legal.

Sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularități de ordin procedural, care atrag sancțiunea nulității sentinței în condițiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Astfel, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, cu titlu de exemplu, nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii ș.a.m.d.

Or, recurenta-reclamantă este nemulțumită de soluția dată de prima instanță asupra excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 16517/27.08.2018, fără, însă, a indica ce normă de procedură ar fi încălcat instanța, astfel că legalitatea hotărârii recurate nu poate fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 5 al articolului 488 C. proc. civ.

4.2.2. Însă, deși motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este dezvoltat și argumentat, Înalta Curte constată că susținerile din recurs circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., referitor la nemotivarea hotărârii, pot fi analizate, astfel că excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât va fi respinsă.

Împrejurarea că unul dintre motivele de casare nu poate fi avut în vedere nu atrage nulitatea recursului declarat în cauză, pentru că reținerea existenței unor critici care se circumscriu unui singur motiv de casare este suficientă pentru constatarea validității căii de atac formulate, astfel că recursul va fi cercetat din perspectiva motivului de casare menționat.

Recurenta-reclamantă susține că prima instanță nu a indicat care sunt argumentele juridice și care este raționamentul logico-juridic ce a stat la baza soluției.

Or, lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și la limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererile de plată formulate de S.C. A. S.A. cu privire la suma de 2.019.021,68 RON (între care și cererea de plată ce face obiectul prezentei cauze), iar această decizie nu a fost contestată de recurenta-reclamantă și a dobândit caracter definitiv.

Așa cum corect a reținut și judecătorul fondului, în prezenta cauză, cu privire la Decizia nr. 16517/27.08.2019, atacată cu excepția de nelegalitate, chiar dacă s-ar constata nelegalitatea acesteia, respectiva nelegalitate nu ar avea nicio consecință asupra cererii reclamantei privind penalitățile și întârzierile, soluționarea excepției de nelegalitate neavând nicio relevanță în cauză, de soluționarea acesteia nedepinzând litigiul privind accesoriile.

În acest context, Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentei-reclamante în sensul că prima instanță ar fi trebuit să rețină ca fiind îndeplinită condiția privind "nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor" în raport de soluțiile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019 prin care a fost desființată Decizia FGA nr. 18140/28.01.2019, ori prin valorificarea efectelor Deciziei ICCJ nr. 29/2020 și care ar fi trebuit aplicate cu privire la Decizia nr. 16517/27.08.2018, atât timp cât considerentele celor două hotărâri (cea pronunțată în dosarul nr. x/2019 și cea pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) nu vizează analiza temeiniciei deciziei nr. 16517/27.08.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților.

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere faptul că, pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale, se cere dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciul, respectiv daunele pretinse, și emiterea actelor administrative, anterior anulate sau a căror anulare a fost solicitată prin aceeași acțiune, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Întreaga reglementare a acțiunii în contencios administrativ subiectiv atrage concluzia potrivit cu care acțiunea în acordarea de despăgubiri, chiar atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acțiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, având în vedere că acordarea de despăgubiri este condiționată de existența unui act administrativ nelegal cauzator de prejudicii și în raport de care, printr-o hotărâre judecătorească au fost recunoscute pretențiile persoanei vătămate.

Or, faptul că cererea de plată a fost respinsă prin Decizia nr. 16517/27.08.2018 nu poate fi asimilat cu un refuz nejustificat al intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților de a da eficiență cererii de plată prin raportare la o altă situație de fapt reținută de către instanța de judecată cu privire la un alt act administrativ, Decizia nr. 18140/28.01.2019, ce a fost desființată în dosarul nr. x/2019, ori prin valorificarea efectelor Deciziei ICCJ nr. 29/02.03.2020 - referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 în ceea ce privește noțiunea de "creanță de asigurare", art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 referitor la noțiunea de "creditor de asigurare" precum și a art. 15 alin. (2) din același act normativ cu privire la modalitatea de aplicare a plafonului de 450.000 RON.

Deci, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii excepției de nelegalitate, ca inadmisibilă, și acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin urmare, susținerile recurentei-reclamante nu sunt apte a dovedi incidența niciunuia dintre motivele de casare invocate, prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 6 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind pronunțată și motivată cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

4.3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru cele arătate anterior, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare.

Respinge cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de recurenta-reclamantă A. S.A..

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1837 din 7 decembrie 2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.