ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1643/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ în data de 22.05.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Poliția Locală a Municipiului Bacău, solicitând instanței să dispună anularea concursului desfășurat în luna aprilie 2017 pentru ocuparea funcției de referent principal clasa III.

Prin sentința civilă nr. 454 din data de 26.07.2019, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ a respins, ca neîntemeiate, excepția inadmisibilității invocată de pârâta Poliția Locală a Municipiului Bacău și excepția lipsei de interes invocată de intervenienta forțată B., precum și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Poliția Locală a Municipiului Bacău.

Împotriva sentinței civile nr. 454 din data de 26.07.2019 pronunțate de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinței și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată și anulării concursului desfășurat în luna aprilie 2017 pentru ocuparea funcției publice de polițist local clasa a III-a grad profesional principal și repetarea acestuia.

Prin cererea de recurs, reclamantul A. a solicitat și sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și a art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 76/2012.

În motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, recurentul-reclamant A. a invocat lipsa de claritate și previzibilitate a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 76/2012, apreciind că încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 și art. 21 din Constituția României.

În opinia recurentului-reclamant, prevederile legale a căror neconstituționalitate o invocă dau posibilitatea aplicării lor în mod diferit și discriminatoriu, întrucât recursul este o cale de atac devolutivă sau nedevolutivă după cum este exercitat în temeiul art. 304 indice 1 din vechiul C. proc. civ. sau în temeiul art. 488 din Noul C. proc. civ., acestea din urmă permițând cercetarea recursului doar sub aspectul motivelor de nelegalitate a hotărârii, nu și de netemeinicie, prin raportare la prevederile art. 7 din Legea nr. 76/2012. Or, prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu fac nicio distincție în acest sens.

Prin încheierea din data de 9 octombrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de recurentul-reclamant A., prin mandatar C., privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 20 din Legea nr. 554/2004 și a art. 7 din Legea nr. 76/2012.

Împotriva încheierii din data de 9 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., prin mandatar C., solicitând casarea încheierii recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că, potrivit paragrafului 1 din Decizia nr. 878/30.06.2011 a Curții Constituționale a României, instanțele de judecată în fața cărora se ridică o excepție de neconstituționalitate nu au competența să examineze textul sub aspect constituțional sau să adauge o altă condiție la cele prevăzute de lege, ci doar să verifice îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a acesteia, în conformitate cu art. 29 din Legea nr. 47/1992.

A mai făcut trimitere și la paragraful 20 din Decizia Curții Constituționale a României nr. 465/2014, potrivit căruia, pentru a verifica dacă excepția de neconstituționalitate are relevanță în cauza dedusă judecății, trebuie avut în vedere atât textul criticat, cât și necesitatea invocării excepției în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ. Trebuie verificat așadar interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate mai ales din prisma efectelor pe care le-ar avea o eventuală constatare a neconstituționalității textului de lege criticat.

A susținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate formulată în fața instanței de recurs cuprindea toate elementele necesare efectuării controlului de constituționalitate și îndeplinea condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Totodată, a invocat Decizia nr. 1383/2010 a Curții Constituționale a României prin care s-a statuat că "instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu analizează constituționalitatea dispozițiilor de lege criticate, adică nu examinează conformitatea acestora cu prevederi sau principii din Legea fundamentală, ci doar constată dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, situație în care sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată este obligatorie".

Intimata-pârâtă Poliția Locală a Municipiului Bacău și intimata-intervenientă B. nu au formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în calea de atac și de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziții se încadrează recursul), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (…) privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Sesizarea instanței de contencios constituțional se dispune în condițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- excepția privește neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- legea, ordonanța sau dispoziția normativă are legătură cu soluționarea cauzei;

- excepția a fost ridicată de una din părți, de instanță din oficiu sau de procuror;

- dispozițiile criticate ca neconstituționale nu au fost deja declarate ca atare printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În prezenta cauză, se constată că sunt întrunite condițiile anterior expuse, cu excepția condiției privind legătura textelor de lege a căror neconstituționalitate a fost invocată cu soluționarea cauzei. Legătura la care face trimitere textul de lege nu trebuie să fie generată de simpla tangență cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, odată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză. Revine părții care a solicitat sesizarea Curții Constituționale obligația să prezinte argumente în sprijinul legăturii dintre textele legale contestate și soluționarea cauzei, respectiv să justifice necesitatea intervenirii forului constituțional în vederea examinării conformității textelor de lege contestate cu dispozițiile constituționale.

Or, în cauza de față, recurentul-reclamant nu a expus legătura dintre prevederile legale pretins neconstituționale și soluția ce se va pronunța în cauză, respectiv nu a specificat în clar în ce manieră excepția de neconstituționalitate (în ipoteza în care ar fi admisă) ar putea influența soluția pronunțată în recurs.

Excepția de neconstituționalitate invocată de către reclamant a vizat dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și a art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 76/2012 și a fost ridicată în cadrul recursului declarat de acesta împotriva sentinței civile nr. 454 din data de 26.07.2019, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea sa de chemare în judecată privind anularea concursului desfășurat în luna aprilie 2017 pentru ocuparea funcției de referent principal clasa III.

Înalta Curte observă că textele de lege apreciate a fi neconstituționale reglementează calea de atac ce poate fi exercitată împotriva unei hotărâri pronunțate de prima instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal, respectiv recursul. Recurentul nu a arătat că ar fi formulat critici la adresa sentinței susceptibile a fi înlăturate pe motiv că nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și decizia nr. 783 din data de 15 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău asupra recursului declarat de reclamant arată că această cale de atac a fost soluționată pe fond, fără să se opună recurentului-reclamant vreun fine de neprimire a criticilor formulate. Ca atare, nu este dovedită legătura cu cauza a excepției de neconstituționalitate invocate.

În ceea ce privește criticile prin care recurentul-reclamant susține depășirea limitelor învestirii instanței de recurs, în sensul că aceasta și-a întemeiat soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României pe aspecte ce țin de analiza pe fond a excepției de neconstituționalitate și nu de condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că, deși argumentele recurentului-reclamant sunt întemeiate, acestea nu constituie un motiv suficient care să conducă la reformarea încheierii recurate, în contextul în care excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește condițiile cumulative de admisibilitate, astfel cum s-a arătat anterior.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 9 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău– secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2021.