ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 160/2023

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L a formulat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, în temeiul art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, contestație împotriva Deciziei nr. 577/2020 privind sancționarea sa cu amendă în cuantum de 7500 RON pentru încălcarea prevederilor art. 40, 64, 66, 67 din Decizia nr. 220/2011, solicitând:

• în principal, anularea Deciziei nr. 577/2020 emisă de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, în conformitate cu art. 31 din O.G. nr. 2/2001;

• în subsidiar, modificarea sancțiunii dispuse, în sensul înlocuirii amenzii în cuantum de 7500 RON, fiind disproporționată în raport cu fapta reținută, cu sancțiunea transmiterii unei somații de intrare în legalitate.

Prin sentința civilă nr. 629 din 20 aprilie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, rejudecând, admiterea cererii introductive de instanță și anularea Deciziei nr. 577/2020 sau, în subsidiar, înlocuirea amenzii în cuantum de 7.500 RON cu sancțiunea transmiterii unei somații de intrare în legalitate.

În esență, recurenta – reclamantă a susținut că, deși instanța de fond a analizat actul administrativ atacat din perspectiva drepturilor și libertăților persoanei prevăzute de Constituția României, legile în vigoare, precum și în Convenție, ajungând la concluzia caracterului echitabil al sancțiunii aplicate ca urmare a faptului că nu s-ar fi asigurat imparțialitatea și echilibrul, în realitate, aceasta trebuia să se rezume la incidența dispozițiilor legale din Codul audiovizualului asupra faptelor pentru care reclamanta a fost sancționată contravențional, probele care demonstrează depășirea barierei libertății de exprimare, precum și proporționalitatea sancțiunii.

Este irelevant dacă recurenta-reclamantă a mai fost sancționată pentru pretinse fapte similare, în dreptul contravențional neexistând starea de recidivă.

Instanța de fond nu a arătat motivele pentru care a respins solicitările subsidiare ale reclamantei de preschimbare a sancțiunii contravenționale a amenzii prin avertisment, mulțumindu-se să preia ideea expusă de către pârâtul CNA conform căreia în trecut reclamanta a mai fost sancționată de cinci ori cu somație publică și de 13 ori cu amendă.

Susține recurenta că legiuitorul nu a reglementat un număr maxim de somații publice ce pot fi acordate unui radiodifuzor premergător sancționării contravenționale a acestuia cu amendă.

Recurenta a fost sancționată în cadrul Deciziei nr. 577/2020 cu amendă în valoare de 7500 RON, pentru emisiunea "Legile puterii" difuzată în datele de 04.09.2020,16.09.2020 și 24.09.2020.

Emisiunea "Legile puterii" a fost difuzată cu scopul de a informa publicul și a realiza dezbateri cu privire la climatul politic actual și modul de funcționare al aparatului administrativ, rolul jurnaliștilor fiind cel de a semnala problemele existente.

În cadrul emisiunilor în discuție, părțile ce se declară vizate și afectate de afirmațiile făcute pe parcursul emisiunii aveau posibilitatea de a interveni oricând și de a da lămuririle necesare, neputându-se reține faptul că le-ar fi fost îngrădit dreptul la apărare și prezentare a unui punct de vedere, drepturi pe care le-au avut dar nu au înțeles să uzeze de ele.

În cadrul emisiunilor, informarea a avut loc cu respectarea unei distincții clare între fapte și opinii, fiind efectuată cu bună credință, în interesul superior al comunității, fiind respectat și dreptul persoanelor vizate la propria imagine, context în care sancționarea operatorului TV apare ca o măsură abuzivă, lipsită de temei legal.

Prin încălcarea dreptului la exprimare al jurnaliștilor și al posturilor TV, cetățenii sunt privați de o corectă informare, aspect în totală antiteză cu dispozițiile de la nivel național, cât și cu cele de la nivel comunitar.

Într-o astfel de situație, în care se constată vinovăția reclamantului, somația de intrare în legalitate este o sancțiune echitabilă, pârâtul refuzând să ia în considerare reversul medaliei, și anume că, prin sancțiunile repetate, se va ajunge la cenzura posturilor de televiziune, lăsând, finalmente, populația fără vocea de care aceasta are nevoie.

A făcut recurenta trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Hotărârea din cauza Lingens împotriva Austriei și din cauza Tromso și Sensaas împotriva Norvegiei, apreciind că sancționarea postului de televiziune B. S.A. este o măsură neîntemeiată, în condițiile în care principalul obiectiv a fost acela de a prezenta publicului informații obiective prin care să explice o acțiune de interes general.

A apreciat recurenta, citând art. 90 alin. (3) și (4) din Legea nr. 504/2002, că se impune reindividualizarea amenzii în sensul sancționării cu transmiterea unei somații de intrare în legalitate, menționând că, în situații similare, Consiliul Național al Audiovizualului a decis sancționarea altor posturi de televiziune cu emiterea unei somații publice de intrare în legalitate.

Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Decizia instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă și cu apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

Conform prevederilor art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului, "În cazul în care acuzațiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiții nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiași program în cadrul căruia s-au făcut acuzațiile. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt." La alin. (4) se prevede că "Moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea."

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, "Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor."

Din înregistrările emisiunilor din 16.09.2020 și 24.09.2020 reiese că au fost aduse acuzații unor persoane, însă acestea nu au fost contactate pentru a-și exprima punctul de vedere sau nu li s-a prezentat opinia, iar moderatorii nu au solicitat ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, deși au existat cerințe formale de prezentare a unor dovezi.

De asemenea, informarea realizată prin emisiunile în discuție nu a avut loc cu respectarea unei distincții clare între fapte și opinii.

Conform art. 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, "În programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparțialitatea și echilibrul și să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică."

Recurenta a susținut că persoanelor acuzate le revenea obligația de a interveni și dezminți acuzațiile ce li s-au adus, însă nu au făcut-o. Susținerea recurentei nu poate fi primită, deoarece persoana vizată trebuie contactată și invitată să intervină până la finalul programului pentru a-și exprima punctul de vedere sau dacă aceasta refuză trebuie precizat acest fapt. Ori, această obligație nu a fost respectată.

În mod corect a reținut instanța de fond că susținerea reclamantei potrivit căreia persoanele acuzate puteau interveni oricând în emisiune pentru a-și prezenta punctul de vedere cu privire la acuzațiile ce se aduc, nu este suficientă pentru a susține că a fost respectat principiul audiatur et altera pars și, implicit, norma legală ce îl instituie, neputându-se presupune că toate persoanele erau la curent cu emisiunile în care li se aduceau acuzații, pentru a putea interveni în timp util.

O altă critică are în vedere existența unei distincții clare între fapte și opinii, astfel cum impun disp. art. 64 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului.

Deși recurenta-reclamantă susține că este îndeplinită această obligație, contrar celor constatate de prima instanță, nu se duce niciun argument care să susțină teza recurentei-reclamante, afirmația rămânând în stadiul declarativ.

De asemenea, trimiterile realizate de recurentă la expresia "caracatița" din cuprinsul emisiunilor ce fac obiectul analizei, ca reprezentând subiect al abaterilor reținute, nu fac obiectul cauzei de față.

Cu privire la re/individualizarea sancțiunii, nu pot fi primite alegațiile recurentei, în sensul că nu ar trebui avută în vedere sancționarea sa cu alte ocazii, pentru că alin. (4) al art. 90 din Legea nr. 504/2002 prevede că la individualizarea sancțiunii se au în vedere și sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.

După cum se poate observa, intimatul-pârât a aplicat sancțiunea cu amenda într-un cuantum redus, legea prevăzând un cuantum al amenzii între 5.000 RON și 100.000 RON.

Nu în ultimul rând, mai reține Înalta Curte, referitor și la invocarea jurisprudenței CEDO de către recurentă, că, potrivit acestei jurisprudențe, libertatea de exprimare, garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și una din cerințele prioritare ale progresului societății. Conform art. 10 paragraful (2) din Convenție, exercitarea libertăților cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică.

CEDO a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, își asumă "îndatoriri și responsabilități" a căror întindere depinde de situația concretă în discuție. Prin urmare, Curtea a decis că numai prin respectarea "îndatoririlor și responsabilităților" ce-i revin, presa își îndeplinește funcția sa esențială într-o societate democratică, fără a depăși anumite limite, având misiunea de a comunica numai informații de interes public, în sensul dat acestei noțiuni în jurisprudența Curții (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001).

Astfel, calitatea de formator de opinie a realizatorului emisiunii presupune o respectare riguroasă a principiilor de etică și deontologie profesională și trebuie să fie în concordanță cu obligațiile expres prevăzute de legislația audiovizuală la art. 66 din Codul audiovizualului.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reținând că soluția pronunțată de prima instanță este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 629 din 20 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 ianuarie 2023.