ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1359/2023

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 03.08.2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva rezoluției nr. C20-889 din 22.07.2020 emisă de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 8 din 12 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 6 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

În motivarea recursului, a arătat recurentul că a adus argumente suficiente prin cererea sa, dar acestea au fost ignorate total de instanță, întreaga sentință fiind copiată din întâmpinarea Inspecției Judiciare, fiind adăugate câteva fraze stereotipe, prin repetitivitate.

A susținut recurentul că argumentația este făcută doar pe bază de maximă generalizare, copiere prefabricată a textelor de lege, cu lungi explicații care nu sunt necesare sau justificate.

Astfel, a concluzionat recurentul, nu există niciun fel de analiză proprie și motivare corectă, totul fiind arbitrar.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a contestat rezoluția nr. C20-889 din 22.07.2020 emisă de pârâtă.

Soluționând cauza, curtea de apel a respins acțiunea ca neîntemeiată, iar recurentul a invocat în cuprinsul memoriului de recurs motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 6 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., conform cărora "casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate – când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești", Înalta Curte reține că este nefondat.

Aceste situații nu sunt incidente în cauză, iar recurentul nu formulează argumente distincte privind incidența acestui motiv de casare, fiind indicat doar în mod formal, fără a dezvolta considerentele pentru care ar fi incident.

În aceste condiții, simpla indicare a unui articol din legea generală, lipsită însă de descrierea și motivarea faptică a situației care să dea legitimitate dispoziției legale invocate, nu este suficientă prin raportare la cerința obligatorie a motivării recursului.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța de control judiciar apreciază că este nefondat.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței.

Instanța fondului a expus pe larg motivele care au determinat-o să respingă cererea de chemare în judecată. Pornind de la ideea că voința legiuitorului, atunci când a prevăzut această abatere disciplinară, nu a fost aceea de a înfrânge în vreun fel principiul independenței judecătorului, curtea de apel a subliniat că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

În urma analizei în ceea ce privește întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, instanța de fond a constatat că Inspecția Judiciară a reținut în mod corect, în urma verificărilor efectuate, inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistrați a acestei abateri în condițiile prezentate.

A mai reținut instanța de fond că Inspecția Judiciară nu poate îndeplini rolul unei "suprainstanțe de control judiciar", care să analizeze, în cadrul unor verificări de natură strict administrativă, rezultatul activității instanței, în ipoteza în care petentul este nemulțumit de modalitatea, diferită de a sa, în care judecătorul cauzei a interpretat și aplicat normele legale materiale sau procedurale pe parcursul soluționării cauzei, având posibilitatea exercitării căilor de atac. A admite altfel, ar însemna, pe de o parte, nesocotirea principiului respectării independenței judecătorului, prevăzut și de art. 7 din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție iar, pe de altă parte, încălcarea dispoziției constituționale potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

A avut în vedere instanța de fond faptul că împrejurarea că soluția pronunțată în cauză nu este în concordanță cu punctul de vedere al petentului nu este suficientă, prin ea însăși, să atragă răspunderea disciplinară a judecătorilor care au judecat calea de atac, în lipsa unor indicii că aceștia ar fi nesocotit în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil vreo normă de drept material sau procesual, în accepțiunea art. 99 lit. t) raportat la art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor republicată, cu modificările ulterioare, indicii care nu au fost constatate pe parcursul verificărilor prealabile.

A concluzionat judecătorul fondului că, prin rezoluția Inspectorului–șef al Inspecției judiciare cu nr. C20-889, a fost respinsă plângerea reclamantului întrucât s-a constatat faptul că rezoluția cu nr. 1154/A este motivată, că s-a răspuns aspectelor semnalate de către reclamant, precum și faptul că aceasta conține atât argumentele de drept cât și de fapt ce au stat la baza măsurii de clasare pe care a luat-o inspectorul judiciar. Inspectorul – șef a concluzionat că rezoluția a fost dispusă cu respectarea condițiilor legale speciale în materie și a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție.

Prin urmare, împrejurarea că instanța de fond nu și-a însușit argumentele recurentului nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părți prin căile procesuale reglementate de lege.

În ceea ce privește susținerile recurentului în sensul că motivarea instanței de fond este făcută prin expunerea unor fraze-cadru, asemenea inspecției judiciare, Înalta Curte reține că o soluție sau alta a instanței de fond presupune preluarea filtrată, totală sau parțială a argumentelor unei părți în conflictul judiciar dedus judecății și înlăturarea explicită sau implicită a argumentației celeilalte părți, astfel că respingerea acțiunii reclamantului s-a întemeiat pe argumentele invocate de partea pârâtă, însușite de instanța de fond, iar susținerile reclamantului au fost apreciate, în consecință, nefondate.

Prin urmare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului în privința criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 8 din 12 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 8 din 12 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 martie 2023.