ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1244/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1244/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 2 martie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 203 din data de 19 februarie 2020, Curtea de Apel Cluj– secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus disjungerea cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1.553 din 14.11.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Cluj pentru încălcarea autorității de lucru judecat a următoarelor decizii:
- nr. 1065 din 11.09.2019, în dosarul nr. x/2019;
- nr. 352 din 13.03.2019, în dosarul nr. x/2018,
- nr. 629 din 24.03.2017, în dosarul nr. x/2016;
- nr. 1799 din 16.03.2018, în dosarul nr. x/2016.
A respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1.553 din 14.11.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Cluj formulată de revizuentul A., pentru încălcarea autorității de lucru judecat a următoarelor sentințe:
- nr. 1065 din 07.05.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Cluj
- nr. 714/09.02.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Cluj.
Împotriva deciziei nr. 203 din data de 19 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj– secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs A..
Înalta Curte de Casație și Justiție, la termenul din 31 martie 2021, având în vedere împrejurarea că recurentul A. a decedat, iar la dosarul cauzei nu a fost formulată o cerere de introducere în cauză a moștenitorilor, Înalta Curte reține că sunt incidente dispozițiile art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cărora: "judecarea cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora", astfel că a dispus suspendarea judecării cauzei.
Datorită faptului că, până la data de 02.03.2022, nici una dintre părți nu a solicitat repunerea cauzei pe rol și nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție a repus cauza pe rol, a fixat termen, cu citarea părților, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 416 (1) din C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni", iar potrivit art. 417 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.
Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe și nici de a suspenda perimarea astfel cum sunt prevăzute în art. 416-417 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se din oficiu perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 203 din data de 19 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj– secția a III-a contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2022.