ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1232/2022

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a CAF la data de 27.07.2020 cu numărul x/2020 reclamanții A., B. și UNIUNEA GENERALA A INDUSTRIASILOR DIN ROMÂNIA în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL ECONOMIC ȘI SOCIAL au solicitat următoarele: - anularea în tot a măsurii privind suspendarea participării reclamanților la ședințele Plenului Consiliului Economic si Social, precum si a masurilor subsecvente suspendării, respectiv de a nu mai convoca pe reclamanți la ședințele Plenului și de a nu mai ține seama de votul acestora exprimat asupra ordinii de zi, - obligarea intimatei la plata despăgubirilor cauzate reclamanților constând în daune materiale, respectiv plata contravalorii indemnizațiilor neîncasate în perioada suspendării reclamanților, respectiv la plata sumei de 9521 RON pentru A. si 9521 RON pentru B., 10.000 RON și daune morale, în valoare de 5.000 RON pentru fiecare reclamant persoană fizică, în parte;

Soluția instanței de fond Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1420 din 17 decembrie 2020, a respins excepțiile invocate de pârât, ca neîntemeiate. A admis excepția de nelegalitate a art. 15 alin. (12) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Economic și Social (CES). A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B. și UNIUNEA GENERALA A INDUSTRIASILOR DIN ROMÂNIA în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL ECONOMIC ȘI SOCIAL. A anulat măsura privind suspendarea participării reclamanților persoane fizice la ședințele Plenului CES. A obligat pârâtul la plata către reclamanții persoane fizice a contravalorii indemnizațiilor neîncasate în perioada suspendării participării acestora la ședințele Plenului CES. A dispus suspendarea executării măsurii privind suspendarea participării reclamanților persoane fizice la ședințele Plenului CES, până la soluționarea definitivă a cauzei. A respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond recurentul-pârât Consiliul Economic și Social a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 1. Cu privire la respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată întrucât documentele a căror anulare se cere nu sunt acte administrative, iar Consiliul Economic și Social nu este o autoritate publică, în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004, În conformitate cu art. 141 din Constituția Românei "Consiliul Economic și Social este organ consultativ al Parlamentului și al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înființare, organizare și funcționare." La art. 1 alin. (2) din Legea nr. 248/2013, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Economic și Social este definit ca o instituție de dialog social tripartit între reprezentanții patronatelor, reprezentanții sindicatelor și reprezentanți ai societății civile. Consiliul Economic Social nu emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de autoritate publică. Ca organ consultativ al Parlamentului și al Guvernului, membri CES au ca obiect de activitate elaborarea de avize consultative, de studii și analize, precum și semnalarea unor fenomene economice Parlamentului și Guvernului, care sunt abilitate să le transforme în acte normative obligatorii, sau pot dispune implementarea lor, acestea fiind organismele de putere publică. Consiliul Economic și Social este cadrul instituțional care asigură dialogul partenerilor sociali, astfel încât aceștia să fie consultați în mod obligatoriu de către Guvern și Parlament în emiterea actelor normative cu impact asupra realității economice și sociale, avizul emis de către membri CES fiind unul consultativ. În conformitate cu prevederile art. 5 lit. jj) din Codul Administrativ, regimul de putere publică este ansamblul prerogativelor și constrângerilor prevăzute de lege în vederea exercitării atribuțiilor autorităților și instituțiilor administrației publice și care le conferă posibilitatea de a se impune cu forță juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice, pentru apărarea interesului public. 2. Cu privire la excepția referitoare la nelegalitatea art. 15 alin. (12) din ROF-CES instanța de fond a apreciat în mod eronat că ROF CES are caracterul unui act administrativ individual și nu al unui act administrativ normativ, așa cum reiese din interpretarea prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. 2.1. ROF CES este un act administrativ cu caracter normativ, acesta cuprinzând reglementări cu caracter de principiu, cu aplicabilitate generală și repetată, reguli generale de conduită, impersonale, în vederea aplicării unui număr nedeterminat de subiecți. În speță, actul administrativ atacat are caracter normativ, fiind adresat unor destinatari neidentificați nominal (expres) prin normele respective, întrucât nu individualizează expres destinatarii săi (calitatea de membru numit de confederație sau confederațiile patronale/sindicale rezultă din prevederile legii și este o vocație generală pe care o poate avea orice persoană care alege să dețină această calitate, în condițiile legii). Legiuitorul a lăsat în competența Consiliul Economic și Social stabilirea procedurii ocupării unui loc pentru o nouă confederație patronală/sindicală reprezentativă la nivel național, în lipsa unui loc vacant și modul de vacantare a locului pe care îl va ocupa noua confederație reprezentativa la nivel național. În consecință, Consiliul Economic și Social a stabilit această procedură prin art. 15 din Regulamentul de Organizare și Funcționare, aprobat prin Hotărârea Plenului C.E.S. nr. 78 din 27 martie 2018 cu modificări prin Hotărârea Plenului C.E.S. nr. 261/31.07.2018 și Hotărârea Plenului C.E.S. nr. 114/27.08.2019. Instanța de fond a apreciat în mod eronat, în opinia recurentului, faptul că cele două confederații patronale cu cele mai multe locuri în Plenul CES, ai căror membrii au fost suspendați și-au îndeplinit obligația de a ceda un loc prin încheierea unui acord între ele, conform prevederilor ROF CES. Regulamentul de Organizare și Funcționare a fost dezbătut, votat și aprobat în conformitate cu prevederile art. 20 lit. d) din Legea nr. 248/2013, de organul de conducere al acestei instituții, în speță Plenul C.E.S. din a cărui structură făceau parte și reclamanții. La momentul aprobării Regulamentului de Organizare și Funcționare al C.E.S., așa cum rezultă și din actele depuse la dosarul cauzei, reclamantul B. avea funcția de vicepreședinte al Consiliului Economic și Social (conform Hotărârii Plenului C.E.S. nr. 65/16.05.2017), iar reclamanta A. avea calitatea de membru al Plenului C.E.S, (așa cum rezultă din Decizia nr. 106/20.09.2016), ambii participând la votarea și aprobarea R.O.F. în Plenul C.E.S. De asemenea, reclamantul B. a fost membru al Comisiei pentru modificarea Regulamentului de Organizare și funcționare a C.E.S. (așa cum rezultă din Hotărârea Plenului C.E.S. nr. 55/25.04.2017), iar în calitate de Vicepreședinte al C.E.S. a participat la ședințele Biroului Executiv C.E.S., organ de conducere al C.E.S., în cadrul cărora a fost dezbătut proiectul Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Economic și Social, supus ulterior Plenului C.E.S. spre aprobare. Dacă reclamanții mai sus menționați considerau dispozițiile art. 15 din Regulamentul de Organizare și Funcționare ca nelegale, aveau posibilitatea solicitării modificării acestuia, conform art. 122 din R.O.F. Reclamanții nu au cerut modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare în ceea ce privește art. 15 alin. (12) din R.O.F. deși aveau această posibilitatea, ci au constatat, abia la momentul când au fost suspendați, "nelegalitatea" articolului în cauză. 3. Instanța de fond a apreciat că reclamanții au fost vătămați prin măsura nelegală a suspendării participării lor la ședințele Plenului CES, care a condus implicit și la neplata indemnizațiilor ce li se cuveneau pentru activitatea desfășurată de aceștia în Plenul CES. Învederează că reclamanții, persoane fizice nu au raporturi de muncă sau de serviciu cu C.E.S., întrucât între aceștia și instituție nu iau naștere raporturi juridice ca urmare a încheierii unui contract de muncă sau ordin de numire, neexistând raporturi de subordonare față de angajator și nici obligații ale acestora derivate din raporturi de subordonare. Astfel, obligarea pârâtului CES la plata către reclamanții persoane fizice a contravalorii indemnizațiilor neîncasate, indemnizații pe care instanța de fond le consideră drepturi de natura unui venit salarial lunar, reprezintă un alt aspect al interpretării și aplicării greșite a normelor și principiilor de drept material și procesual incidente în prezenta cauză.

Apărările formulate în cauză Intimații-reclamanți A., B. și Uniunea Generală a Industriașilor din România, au formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului și în subsidiar respingerea recursului ca fiind nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de către intimați, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că, prin cererea de recurs, recurentul-pârât a formulat critici care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții A. și B. sunt membri ai C. și au fost desemnați membri în Plenul Consiliului Economic și Social (CES) din partea C. - confederație patronală reprezentativă la nivel national. În cursul mandatului reclamanților persoane fizice, o altă confederație patronală a dobândit reprezentativitate la nivel național, având dreptul la desemnarea unui membru în Plenul CES. Potrivit adresei nr. x/27.02.2020, noua confederație patronală reprezentativă la nivel național este D., care a solicitat CES nominalizarea unui membru al sau in cadrul Plenului CES, conform legii. Neexistând un loc vacant și întrucât cele mai multe locuri deținute în Plen, respectiv un număr de cate 4 locuri, aparțineau atât Uniunii Generale a Industriașilor din România, cât și E., cele două confederații au stabilit modalitatea de vacantare a noului loc. Prin acordul confederațiilor patronale C. și E. a fost vacantat un loc în Plenul CES și, conform procesului-verbal din data de 25.03.2020, a fost cedat un loc de către Patronatul National Roman. Acest proces-verbal/protocol comun C. - E. a fost comunicat Consiliului Economic și Social, prin adresa e-mail din data de 26.03.2020. În data de 27.03.2020, prin adresa nr. x/27.03.2020 a Secretarului General al CES a fost adusă la cunoștința membrilor Plenului CES și a C. că, deși s-a decis vacantarea unui loc din partea confederațiilor patronale în Plenul CES și s-a luat act de aceasta, pentru a valida dosarul noului membru, se impune încheierea unui nou protocol, invocându-se dispozițiile art. 15 alin. (10) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Economic și Social (ROF CES). Potrivit adresei nr. x/30.03.2020, Secretarul General al CES a decis invalidarea dosarului noului membru al D., în condițiile art. 26 alin. (1) si 2 din ROF CES, motivat de lipsa protocolului încheiat între confederațiile patronale cu privire la repartizarea numărului de locuri în Plen, precum și în comisiile de specialitate, invocând prevederile art. 11 alin. (3), (3) 1 și 4 din Legea 248/2013. Odată cu această măsură, potrivit adresei/comunicării nr. 2150/06.04.2020, Secretarul General al CES a dispus și măsura suspendării din Plen a tuturor membrilor C. și E., deci și a reclamanților persoane fizice, conform dispozițiilor art. 15 din ROF CES. Cu privire la respingerea excepției de inadmisibilitate invocate de CES raportat la natura juridică a actelor a căror anulare se cere, Înalta Curte apreciază, contrar celor susținute de recurentă, că actele atacate în prezenta cauza au produs efecte juridice depline, constând în suspendarea tuturor membrilor C. din Plenul CES, cu toate consecințele juridice ce derivă din aceasta. In mod corect și legal, instanța de fond a reținut, contrar celor susținute de către recurentă ca, din prevederile Legii nr. 248/2013, rezulta ca CES este un organ de stat care acționează în regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes legitim, public, în vederea organizării activități CES, acte administrative ce pot fi contestate în fața instanței de contencios administrativ, conform legii nr. 550/2004. In speța, actele emise au caracter administrativ, prin raportare chiar la textele de lege invocate de recurentă, respectiv disp. art. 141 din Constituție si art. 1 din Legea nr. 248/2013, art. 1 si 115 din ROF al CES, prin luarea in considerație a naturii juridice, modalității de organizare si a scopului pentru care a fost constituita instituția publică de interes național - Consiliul Economic si Social, fie ea și autonomă în raport de Guvern, prin structura și nesubordonare. Înalta Curte, apreciază așa cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, că intimata Consiliul Economic și Social, ca instituție publică de interes național, reglementata de Constituția României, prin organizare și scop, intra în sfera de reglementare extinsă a Legii nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată. Înalta Curte, contrar susținerilor recurentului-pârât, din prevederile Legii 248/2013 constată că CES este un organ de stat care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public, iar față de atribuțiile Secretarului General al CES, se reține că acesta emite, în vederea organizării activității CES, acte administrative ce pot fi contestate în fața instanței de contencios administrativ, conform Legii 554/2004. În ceea ce privește excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a art. 15 alin. (12) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Economic și Social (CES), invocată de recurentul-pârât în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea 554/2004 (Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Instanța de fond a respins în mod corect și legal inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, pe temeiul de drept invocat de intimata, respectiv în condițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Excepția de nelegalitate a fost definită în jurisprudență ca "un mijloc procedural ce oferă, în cadrul unui proces posibilitatea controlului legalității asupra actelor administrative care stau la bază emiterii actelor administrative cu caracter individual atacate". Legea nr. 554/2004 instituie prin dispozițiile art. 4 alin. (1) posibilitatea de a cerceta oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, la cererea oricărei persoane interesate ori din oficiu, legalitatea unui act, însă, în raport de disp. art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, "actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate". Criteriile principale, în raport cu care actele administrative se clasifica in acte cu caracter normativ și acte cu caracter individual sunt, pe de o parte scopul pentru care acestea au fost adoptate sau emise și, pe de altă parte, întinderea efectelor juridice produse. Actul administrativ normativ cuprinde reguli generale, impersonale și de aplicabilitate repetată, în vederea aplicării la un număr nedeterminat de subiecți, act care, potrivit art. 11 din Legea 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, "se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I". Caracterul actului administrativ normativ consta in emiterea acestuia în regim de putere publică și fără participarea sau consimțământul subiecților de drept cu privire la care generează efecte juridice. Diferit de cele de mai sus, actele administrative individuale se adresează unui număr determinat sau determinabil de persoane, stabilizează de regula un set de reguli în raport cu aceștia, aceste acte juridice nefiind supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial. În speță, ROF CES nu prevede reglementări de principiu, cu aplicabilitate generală și, ca atare, nu produce efecte erga omnes. Actul în discuție se aplică unor situații strict determinate și produce efecte juridice în raport cu un număr determinat de persoane, respectiv membrii și personalul CES. Având în vedere aceste efecte, și mai ales gradul de întindere a efectelor juridice și caracterul determinabil de beneficiari, ROF CES are caracterul unui act administrativ individual și nu al unui act administrativ normativ. Având în vedere cele de mai sus, rezultă că argumentul dedus din soluția de principiu și de unificare a practicii judiciare, adoptată de judecătorii secției de Contencios a ÎCCJ nu poate decât să întărească ideea că ROF CES este un act individual, cu caracter intern: "Actele emise de conducătorii autorităților publice centrale prin care se aprobă, spre exemplu, structura organizatorică, statul de funcții sau regulamentul de organizare și funcționare a instituției, sunt acte cu caracter individual, fiind emise în baza delegării atribuite emitentului prin hotărâre a Guvernului, pentru punerea în executare și aplicarea în concret a dispozițiilor legale cu forță juridică superioară". Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit natura juridică de act administrativ individual și în privința altor acte cu caracter intern emise de diferite autorități și instituții publice. Trăsătura comună tuturor acestor acte este aceea că au ca obiect diverse aspecte de organizare internă a autorităților respective, privesc relațiile/raporturile stabilite în interiorul acestor autorități și își produc efectele exclusiv în legătură cu organizarea și funcționarea autorităților emitente, precum și cu persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul acestora. In raport de aceste criterii, este vădit faptul ca Regulamentul de Organizare și Funcționare al CES este un act administrativ unilateral, se adresează unei categorii determinate de destinatari, respectiv celor care sunt reprezentați în cadrul Consiliului Economic și Social, cum sunt și reclamanții și care sunt obligați să-și conformeze conduita normelor prescrise prin actul care li se adresează. Contrar celor invocate de către recurenta, ROF nu este nici act emis în regim de putere publică, fiind adoptat de către Plenul CES, în condițiile art. 20 lit. d) din Legea nr. 248/2013, prin consultări și dezbateri de către chiar persoanele cărora li se adresează si nu este edictat în vederea executării legii, ci, dimpotrivă, în vederea aplicării dispozițiilor din Legea nr. 248/2013. Prevederile contestate sunt cuprinse într-un act emis de către Consiliul Economic si social, în regim de putere publica, în vederea organizării executării legii si care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice, astfel încât se încadrează în dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Pe de alta parte, Regulamentul de Organizare și Funcționare al CES se adresează unei categorii determinate de destinatari, respectiv celor care sunt reprezentați în cadrul Consiliului Economic și Social, cum sunt și subsemnații și care sunt obligați să-și conformeze conduita normelor prescrise prin actul care li se adresează. Prin urmare, din punct de vedere al întinderii efectelor sale, Regulamentul de Organizare si Funcționare al CES are natura juridica a unui act cu caracter individual și, ca atare, poate constitui obiectul unei excepții de legalitate. Astfel fiind, instanța de fond a constatat în mod corect că excepția de nelegalitate a disp. art. 15 din ROF al CES invocată de reclamanți în cauza este pe deplin admisibilă inclusiv prin raportare la disp. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește cererea de suspendare a executării măsurii privind suspendarea participării reclamanților persoane fizice la ședințele Plenului CES, până la soluționarea definitivă a cauzei, Înalta Curte reține că aceștia au făcut dovada întrunirii cerințelor art. 14 alin. (1) și art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea executării actului, respectiv dovada cazului bine justificat și a necesității prevenirii unei pagube iminente. Referitor la condițiile de fond prevăzute de art. 14, privind cazul bine justificat și paguba iminentă, se reține că potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prin caz bine justificat se înțelege - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș), prin pagubă iminentă se înțelege-prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Cele două condiții de fond trebuiesc îndeplinite cumulativ. Suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității, atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a deciziei contestate, fiind echitabil ca aceasta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. Recomandarea nr. R(89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă a apreciat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, fără a se recunoaște, totuși, eficacitatea necesară acțiunii administrative. De asemenea, a reținut că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor. În plus, Recomandarea mai sus citată a arătat că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune să fie evitat, în măsura posibilului. În situația în care un act administrativ este contestat înaintea unei autorități jurisdicționale, iar aceasta nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea sa, reclamantul are posibilitatea de a cere aceleiași autorități jurisdicționale sau unei alte autorități jurisdicționale competente să decidă măsuri de protecție provizorie în legătură cu actul administrativ. Autoritatea jurisdicțională chemată să decidă măsuri de protecție provizorie trebuie să ia în apreciere ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente. Asemenea măsuri pot fi acordate în special în situația în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat și în cazul în care există un argument juridic aparent valabil referitor la legalitatea actului administrativ." Protecția provizorie a drepturilor și intereselor persoanelor private este reiterată și de Recomandarea nr. (2003)16 din 9 septembrie 2003 a Comitetului Miniștrilor către Statele membre cu privire la executarea deciziilor administrative și jurisdicționale în domeniul dreptului administrativ, astfel: "Când legea nu prevede că introducerea unei contestații împotriva unei decizii determină suspendarea automată a punerii sale în aplicare, persoanele private trebuie să aibă posibilitatea de a cere unei autorități administrative sau jurisdicționale să suspende aplicarea deciziei contestate, pentru a asigura protecția drepturilor și intereselor lor." Jurisprudența europeană a statuat cu valoare de principiu în sensul că suspendarea executării poate fi încuviințată, daca s-a stabilit și că: a. judecătorul efectuează o evaluare comparativă a intereselor părților ("balance of interests"), în sensul că în cadrul examinării cererii de suspendare a executării unei decizii este necesar și ca instanța de contencios sa analizeze în mod comparativ riscurile inerente fiecărei soluții posibile; b. acordarea suspendării este justificată la prima vedere în fapt și în drept (fumus boni iuris), în sensul că motivele și argumentele reclamantului din cadrul acțiunii în anulare par a fi de natură serioasă la o examinare "prima facie". Prin urmare, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va efectua un control de legalitate asupra actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare, cu alte cuvinte, pentru a dispune suspendarea, instanța nu mai trebuie să își formeze convingerea că acțiunea principală va fi admisă, ci doar să ajungă la concluzia că argumentele reclamantului din acțiunea principală sunt suficient justificate. Pornind de la aceste principii, în aprecierea existenței sau nu a condiției cazului temeinic justificat, Înalta Curte, în urma verificării sumare a motivelor pe care și-au întemeiat reclamanții aparența de nelegalitate a măsurii privind suspendarea participării reclamanților persoane fizice la ședințele Plenului CES, constată că motivele invocate de către reclamanți relevă existența unui caz bine justificat, de vreme ce Legea 248/2013 nu reglementează posibilitatea sancționării confederațiilor patronale reprezentate în Plenul CES cu măsura suspendării participării membrilor la ședințele Plenului, iar Regulamentul de organizare și funcționare al CES nu ar putea adăuga la lege. În plus, măsura suspendării participării la ședințele Plenului CES a tuturor membrilor confederațiilor reprezentative la nivel național (care au cel mai mare număr de membri în Plenul CES) contravine dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea 248/2013 (Fiecare confederație sindicală și patronală reprezentativă la nivel național are de drept câte un loc în Plenul Consiliului Economic și Social.), precum și dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea 248/2013 (Consiliul Economic și Social este instituție publică de interes național, tripartită, autonomă, constituită în scopul realizării dialogului tripartit la nivel național dintre organizațiile patronale, organizațiile sindicale și reprezentanți ai asociațiilor și fundațiilor neguvernamentale ai societății civile), prin această măsură ajungându-se la imposibilitatea sau cel puțin denaturarea dialogului tripartit dorit de legiuitor (de vreme ce opinia unui întreg organism confederativ este ignorată) și, în final, la încălcarea scopului pentru care a fost constituit CES. Atâta timp cât legea nu prevede posibilitatea sancționării confederațiilor patronale reprezentate în Plen cu măsura suspendării, este evident ca nici legislația secundară, adoptata în baza legii nu poate dispune suspendarea unor membri, întrucât ar adaugă la lege, intr-o modalitate de natura să contravină acesteia. Conform textului de lege invocat, legea permite numai stabilirea procedurii de vacantare a locurilor în Plenul CES, iar nu și modalitatea de sancționare a membrilor ce compun Plenul. Art. 14 din Legea nr. 248/2013 stabilește durata mandatului de membru în Cadrul Plenului, iar art. 17 din același act normativ reglementează cazurile în care încetează calitatea de membru al Plenului CES, situațiile fiind limitative și strict prevăzute de lege. Prin măsura suspendării unora dintre membri, aceștia sunt lezați în dreptul lor de a-și comunica opiniile pe textele de lege înaintate CES spre consultare. De asemenea, se constată că este probată și condiția referitoare la paguba iminentă. Astfel, prin măsura suspendării participării membrilor C. la ședințele Plenului CES, se ajunge la lezarea dreptului C. la exprimarea punctului său de vedere în domeniile de specialitate prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea 248/2013 și la lezarea membrilor C., reclamanții persoane fizice, care nu își pot exercita mandatul în Plenul CES și nu pot încasa indemnizația reglementată de art. 33 alin. (3) din Legea 248/2013. Astfel, intimații-reclamanți au fost vătămați prin măsura suspendării participării lor la ședințele Plenului CES, acest fapt lipsindu-i în mod neîntemeiat de plata indemnizațiilor cuvenite. In cauza, măsura sistării plătii indemnizației acordate prin legea speciala membrilor din cadrul Plenului CES nu are legitimitate, neputând fi susținută de recurenta – pârâtă. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. 5. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.