ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 862/2023

Ședința publică din data de 17 mai 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă la data de 15.11.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, Direcția Generală de Impozite și Taxe locale a Municipiului București, Statul Român prin Ministerul Finanțelor, plata în solidar a daunelor morale rezultate ca efect al conduitei ilicite constând în mai multe amenzi contravenționale aplicate fără temei, în baza unor acțiuni de tip poliție politică ce au avut ca obiectiv intimidarea sa și hărțuirea permanentă, daune evaluate la 500.000 RON; daune materiale reprezentând beneficul nerealizat ca urmare a prezențelor la procesele civile, au fost estimate la 10.000 RON; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349, art. 1357-1359 C. civ., art. 10 și 11 din CEDO, art. 30 și 39 din Constituția României.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, pârâta Primăria Sector 3 a Municipiului București, prin primar a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

La data de 06.12.2018, reclamantul a depus precizări la acțiune cu privire la aspectele care determină solicitarea daunelor morale.

La termenul din data de 26.09.2019, instanța a luat act de faptul că pârât în cauză este DGITL Sector 3, ca urmare a faptului că, la data de 01.09.2019, DGITL s-a constituit ca persoană juridică de interes local.

Prin încheierea de ședință din 28.11.2019, instanța a respins, ca rămasă fără obiect, excepția lipsei capacității de folosință invocată de Primăria Sectorului 3 București și a unit cu fondul excepția lisei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și DGITL Sector 3.

Prin sentința nr. 1187/04.09.2020, Tribunalul București, secția a IV a civilă a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și DGITL Sector 3; a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și DGITL Sector 3; a admis, în parte, acțiunea în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale; a respins în rest, ca neîntemeiată, acțiunea.

Prin decizia nr. 1835/A/15.12.2021, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței; a admis apelul declarat de pârâta Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București împotriva aceleiași sentințe; a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 4.000 RON către reclamant, reprezentând daune morale; a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, reclamantul A. (art. 488 alin. (1) pct. 5,6 8 C. proc. civ.) și pârâta Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București (art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.).

Recurentul-reclamant A. a învederat următoarele:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a arătat că instanța de apel a încălcat normele de procedură referitoare la principiul disponibilității întrucât, deși trebuia să cerceteze cauza numai cu privire la motivele indicate prin cererea de apel a pârâtei (neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale referitoare la săvârșirea vreunei fapte ilicite), a depășit această învestire și s-a pronunțat în sensul reducerii cuantumului prejudiciului produs reclamantului, deși nu a fost formulată critică expresă pe acest aspect.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a arătat că prin cererea de apel, printre altele, reclamantul a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, respectiv a solicitat obligarea intimaților, printre care și Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, la plata sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale, produse prin fapta ilicită. Deși Curtea de Apel a concluzionat că "aplicarea în mod repetat a unor sancțiuni pentru exercitarea drepturilor la liberă exprimare și de întrunire, cu privire la care s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că reprezintă o ingerință disproporționată în exercitarea respectivelor drepturi, conturează un caracter ilicit al acțiunii apelantei pârâte" și că sentința primei instanțe este temeinică sub acest aspect, a dispus respingerea cererii prin care reclamantul a solicitat acordarea daunelor morale în valoare de 500.000 RON. Singura mențiune a Curții de Apel referitoare la cuantificarea despăgubirilor acordate este cea de la pagina 18 din hotărârea recurată unde se arată că:

"în privința prejudiciului produs, Curtea consideră că, la cuantificarea despăgubirilor acordate, trebuie avută în vedere împrejurarea că, în apel, s-a reținut înlăturarea caracterului ilicit al faptelor apelantei pârâte în cazurile în care aceasta a aplicat sancțiuni în considerarea existenței obligației de declarare prealabilă a adunărilor publice. De asemenea, Curtea va avea în vedere măsura în care drepturile apelantului reclamant la libertatea de exprimare și de întrunire au fost în mod concret afectate, în considerarea împrejurării că acesta și-a exercitat respectivele drepturi prin participarea la evenimentele care au format obiectul proceselor-verbale de contravenție, prin care s-a constatat, de 19 ori, prezența reclamantului la manifestații publice de protest. Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că acordarea unei sume de 4.000 RON pentru limitarea, prin acțiunile apelantei pârâte, a exercitării drepturilor apelantului reclamant la libertatea de exprimare și de întrunire reprezintă o reparație corespunzătoare a prejudiciului moral suferit." Or, aceste mențiuni ale Curții nu pot fi calificate ca fiind motivarea soluției pronunțate în privința apelului recurentului. Mai mult, cele menționate anterior se referă la soluția de admitere a apelului formulat de către Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, iar nu la soluția de respingere a apelului formulat de reclamant. În fapt, nu se regăsește niciun motiv pentru care Curtea de Apel București a dispus respingerea apelului formulat de recurent sub aspectul cuantumului daunelor morale, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1385 C. civ.

Cu toate că instanța de apel a concluzionat că "aplicarea în mod repetat a unor sancțiuni pentru exercitarea drepturilor la liberă exprimare și de întrunire, cu privire la care s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că reprezintă o ingerință disproporționată în exercitarea respectivelor drepturi, conturează un caracter ilicit al acțiunii apelantei pârâte, sentința primei instanțe fiind temeinică sub acest aspect", nu a dispus repararea integrală a prejudiciului, încălcându-se astfel principiul statuat de dispozițiile art. 1385 C. civ.

În privința prejudiciului produs, Curtea a considerat că "la cuantificarea despăgubirilor acordate, trebuie avută în vedere împrejurarea că, în apel, s-a reținut înlăturarea caracterului ilicit al faptelor apelantei pârâte în cazurile în care aceasta a aplicat sancțiuni în considerarea existenței obligației de declarare prealabilă a adunărilor publice."

Instanța de apel a reținut că "acordarea sumei de 4000 RON pentru limitarea, prin acțiunile pârâtei, a exercitării drepturilor apelantului reclamant (...) reprezintă o reparație corespunzătoar a prejudiciului moral suferit."

Legea nu prevede termenul de reparație corespunzătoare. Conform dispozițiilor art. 1385 C. civ., prejudiciul se acoperă integral. Or, prejudiciul suferit de recurent prin faptele ilicite repetate ale intimatei nu poate fi acoperit integral prin plata sumei de 4000 RON.

Recurenta-pârâtă Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a învederat următoarele:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a arătat că instanța de fond a tratat cu superficialitate prezenta cauză, fără a ține cont de faptul că, prin sancționarea contravențională a intimatului, instituția recurentei nu a făcut altceva decât să respecte și să aplice Legea nr. 550/2004 privind organizarea si funcționarea Jandarmeriei Române, în concret art. 19 alin. (1) lit. q) din cuprinsul acesteia, motiv pentru care nu îi poate fi imputat un presupus prejudiciu cauzat intimatului, situațiile de fapt care au dus la întocmirea proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor fiind generate exclusiv de către acesta.

Hotărârea instanței de apel nu respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv se fundamentează în mod exclusiv pe argumentele reclamantului și nu tratează în mod pertinent motivele pentru care au fost înlăturate apărările recurentei, neexistând o analiză concretă a probelor administrate în cauză în raport de situația de fapt și a normelor legale aplicabile în speță.

Astfel, raționamentul juridic pe care instanța de fond l-a adoptat nu reprezintă o justificare reală a soluției pronunțate, sens în care, în prezenta cauză nu poate fi vorba despre realizarea unui control judiciar față de acțiunea dedusă judecății.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat că suma de 4.000 RON acordată reclamantului pentru limitarea, prin acțiunile recurentei, a exercitării drepturilor la libertatea de exprimare și de întrunire este nejustificată în raport de activitatea desfășurată de către reclamant cu ocazia constatării faptelor reținute în sarcina sa (participarea în mod repetat la manifestațiile de protest, precum și săvârșirea unor fapte de natură penală și/sau contravențională).

În cauză nu există vreo faptă ilicită care să fi fost săvârșită de angajații recurentei, care au acționat potrivit cadrului legal impus de art. 19 lit. q) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române.

Contrar celor reținute de instanța de apel, modalitatea de întocmire a proceselor-verbale, în considerarea unor stări de fapt pe care le-au constatat personal, la fata locului, cu propriile simțuri, nu este contrară legii, neputându-se considera că agenții constatatori au încălcat vreo prevedere legală în acest sens.

Reclamantul nu a făcut dovada consecințelor negative ale întocmirii proceselor-verbale, deși sarcina îi revenea conform art. 249 C. proc. civ., iar simpla împrejurare de a încheia un proces-verbal, care ulterior este anulat, nu este de natură a conduce la concluzia că, automat, a avut drept consecințe provocarea de dureri psihice persoanei sancționate, fiind necesar ca aceasta să administreze probe în acest sens. Or, având în vedere că, din probele administrate în cauză, nu a fost produsă vreo vătămare psihică reclamantului, simpla invocare a unui prejudiciu moral, în lipsa unor dovezi în acest sens, nu poate conduce la admiterea unei astfel de solicitări.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 18.01.2023 completul de filtru a admis în principiu recursurile și a stabilit termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestora la data de 17.05.2023, urmând a se discuta cu prioritate, termenul de declarare a recursului pârâtei.

Intimata Direcția Generală Impozite și Taxe Locale Sector 3 a formulat punct de vedere la raport, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului, ca nefondat, întrucât nu există critici de nelegalitate a hotărârii instanței de apel care să privească această pârâtă.

Prin întâmpinare, recurenta-pârâtă Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a solicitat respingerea recursului reclamantului și a arătat că, în ceea ce privește soluția de respingere a apelului reclamantului și de admitere a apelului recurentei, instanța a motivat atât în fapt, cât și în drept, luând în considerare argumentele părților, cu respectarea întocmai a normelor de drept material dar și a regulilor de procedură.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat că nu poate constitui motiv de casare faptul că instanța de apel, învestită cu o cerere ce viza constatarea unei fapte ilicite în culpa Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, a dispus reducerea cuantumului daunelor morale, întrucât componentele răspunderii civile delictuale se răsfrâng asupra cuantumului despăgubirilor.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că argumentele avute în vedere de către instanța de apel în ceea ce privește admiterea apelului recurentei sunt aceleași cu cel care stau la baza respingerii cererii de apel a reclamantului, contrar susținerilor sale. Pe de altă parte, obligația instanțelor de judecată de a-și motiva hotărârile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument al părților, acestea putând fi analizate grupat, iar răspunsul poate fi și implicit, rezultând din considerentele exprimate față de chestiunile aflate în legătură directă.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, suma de 4.000 RON acordată reclamantului pentru limitarea, prin acțiunile recurentei, a exercitării drepturilor la libertatea de exprimare și de întrunire este nejustificată, iar reclamantul nu a făcut dovada vătămării sale.

În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

La data de 16.08.2022, intimata Direcția Generală Impozite și Taxe Locale Sector 3 a depus note de ședință prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului și judecata în lipsă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este fondat, urmând a fi admis, iar recursul pârâtei este tardiv, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Referitor la recursul reclamantului, cu titlu prealabil, se impune precizarea că acesta va fi admis din perspectiva criticii privind nemotivarea, respectiv a motivării contradictorii a hotărârii instanței de apel, celelalte chestiuni deduse judecății de către recurentul-reclamant, care vizează modalitatea de rezolvare a fondului pricinii, urmând a fi avute în vedere în rejudecarea apelului care se va dispune în prezenta cauză.

Astfel, în ce privește caracterul nemotivat al hotărârii recurate, Înalta Curte constată că prin apelul formulat, reclamantul a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale acordate de către prima instanță (30.000 RON) la suma de 500.000 RON, astfel cum a fost pretinsă prin cererea de chemare în judecată. A mai criticat reclamantul modul în care prima instanță a apreciat asupra încălcării drepturilor la egalitate și la libertatea personală și a arătat că în mod greșit a fost respinsă acțiunea formulată împotriva Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale a Municipiului București, respectiv împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanțelor.

Apelul pârâtei a vizat neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv modalitatea în care tribunalul a apreciat asupra încălcării dreptului la liberă exprimare (art. 10 și 11 CEDO), susținându-se că nu a avut loc săvârșirea vreunei fapte ilicite.

Referitor la apelul reclamantului, instanța a reținut că în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în sarcina pârâților Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale a Municipiului București și a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, că sancțiunile contravenționale au fost aplicate reclamantului pentru fapte concrete, iar acestuia nu i s-a aplicat un tratament discriminatoriu și că soluția primei instanțe în raport cu acești pârâți este corectă.

În ce privește soluția referitoare la celălalt pârât, Direcția Generală de Jandarmi, instanța de apel a constatat că sancționarea contravențională repetată, urmată de anularea judecătorească a unora dintre aceste sancțiuni, are caracterul ilicit cerut de lege din perspectiva răspunderii civile delictuale și că suma de 4000 RON pentru limitarea exercitării dreptului la liberă exprimare și de întrunire ar reprezenta o reparație corespunzătoare a prejudiciului moral suferit.

În acest context, referitor la soluția asupra despăgubirilor pretinse, instanța de apel nu a răspuns criticii punctuale a reclamantului prin care arăta că i se cuvine un alt cuantum, majorat, al daunelor morale, întrucât instanța a fost învestită cu această chestiune vizând dimensiunea despăgubirilor cuvenite pentru asigurarea reparației prin apelul reclamantului, iar nu prin cel al pârâtei, care a susținut doar neîntrunirea elementelor răspunderii civile delictuale pentru inexistența faptelor ilicite, iar nu dimensionarea incorectă a prejudiciului.

De aceea, nu se poate aprecia că soluția de admitere a apelului pârâtului ar cuprinde o motivare implicită asupra apelului reclamantului, de vreme ce aspectele deduse judecății de părți, în căile lor de atac, erau diferite.

Neindicarea criteriilor pentru care instanța de apel a acordat o anumită sumă cu titlu de daune morale, în condițiile în care această sumă nu își găsește corespondent nici în solicitarea reclamantului, nici în despăgubirea acordată de prima instanță, determină ca hotărârea astfel pronunțată să fie una neconformă dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și atrage incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În această privință, se constată că argumentele instanței de apel sunt și contradictorii, întrucât deși reține că "...aplicarea în mod repetat a unor sancțiuni pentru exercitarea drepturilor la liberă exprimare și de întrunire, cu privire la care s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că reprezintă o ingerință disproporționată în exercitarea respectivelor drepturi, conturează un caracter ilicit al acțiunii apelantei pârâte, sentința primei instanțe fiind temeinică sub acest aspect...", ceea ce ar însemmna o corectă stabilire a situației de fapt (temeinicia hotărârii), totuși modifică reparația acordată de aceasta, ceea ce înseamnă că, dimpotrivă, hotărârea nu poate fi considerată temeinică, adică fundamentată pe o stabilire corectă a faptelor pricinii.

Or, aprecierea instanței de apel în sensul temeiniciei hotărârii de primă instanță, urmată de modificarea acestei sentințe în ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, reprezintă un aspect contradictoriu al hotărârii recurate, ce se impune a fi remediat prin efectul admiterii recursului și casării cu trimitere a cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

De asemenea, tot în ce privește motivarea contradictorie, Înalta Curte constată că, deși se reține, de către instanța de apel, că nu se contestă în calea de atac că "...unele dintre aceste procese-verbale nu au fost avute în vedere de prima instanță în aprecierea caracterului ilicit al faptei..." și că, în contextul reținerii corecte a situației de fapt de către prima instanță, care a constatat că au fost anulate 19 procese-verbale de contravenție, "...va avea în vedere măsura în care drepturile apelantului reclamant la libertatea de exprimare și de întrunire au fost în mod concret afectate, în considerarea împrejurării că acesta și-a exercitat respectivele drepturi prin participarea la evenimentele care au format obiectul proceselor-verbale de contravenție, prin care s-a constatat, de 19 ori, prezența reclamantului la manifestații publice de protest", totuși, ulterior, înlătură din ilicitul faptelor 5 procese-verbale de contravenție.

Astfel, instanța de apel reține că "În ceea ce privește procesele-verbale de contravenție seria x nr. x/17.09.2017, seria x nr. x/25.09.2017, nr. x/12.01.2018, seria x nr. x/11.03.2018 și seria x nr. x/15.10.2018 întocmite de Direcția Generală de Jandarmerie a Municipiului București, Curtea va reține apărarea apelantei pârâte în sensul existenței unei practici neunitare în privința aplicarii dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 60/1991." și că "În contextul expus, câtă vreme dispozițiile care reglementează obligația de declarare prealabilă a adunărilor publice au fost interpretate și aplicate diferit în practica judiciară, nu se poate reține caracterul ilicit al faptei apelante pârâte de a aplica sancțiunile contravenționale pentru încălcarea respectivelor dispoziții legale, conform uneia dintre interpretările jurisprudențiale expuse mai sus."

Pentru a înlătura caracterul ilicit al faptelor pârâtei de a întocmi respectivele procese-verbale, instanța de apel a făcut aprecieri prin raportare la o decizie în interesul legii, și anume decizia nr. 19/15.10.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1055/13.12.2018, care însă era lipsită de incidență raportat la dispozițiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., potrivit căruia "Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I..." și la data pronunțării hotărârilor judecătorești care soluționau plângerile reclamantului, prin anularea proceselor-verbale. Pe de altă parte, atunci când a fost constatată incidentă, respectiva decizie în interesul legii își găsise aplicare în cauză, instanța pronunțând aceeași soluție de anulare a proceselor-verbale de contravenție (decizia nr. x/21.01.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a II contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2018)

De asemenea, cu privire la anumite procese-verbale de contravenție, instanța de apel a apreciat că trebuie reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârilor judecătorești prin care au fost soluționate plângerile împotriva acestora (procesul-verbal seria x nr. x/01.10.2017, procesul-verbal seria x/04.10.2017, procesul-verbal nr. x/10.04.2018), dar instanța a înlăturat acest efect, în ce privește hotărârile judecătorești care au soluționat plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenție în raport de care a reținut incidența deciziei în interesul legii mai sus menționată, care nu poate avea efect retroactiv și nu poate înlătura autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri definitive. Și din acest punct de vedere o asemenea modalitate de expunere a argumentelor care au fundamentat soluția pronunțată în apel este una contradictorie.

Așadar, înlăturarea caracterului ilicit al unora dintre faptele intimatei-pârâte, cu referire la dezlegări ale instanței supreme date într-un mecanism de unificare lipsite de incidență, la speță, s-a făcut greșit, cu încălcarea art. 517 alin. (2) C. proc. civ. și, respectiv, cu nesocotirea efectelor obligatorii ale unor hotărâri judecătorești definitive, înzestrate cu autoritate de lucru judecat.

Cum s-a arătat anterior, aceste considerente ale instanței de apel vin în contradicție cu cele prin care, dimpotrivă, au fost valorificate statuările făcute cu autoritate de lucru judecat prin alte hotărâri definitive, prin care s-a stabilit că "...în ceea ce privește situațiile generate de încheierea proceselor-verbale seria x nr. x/01.10.2017, seria x nr. x/04.10.2017 și nr. x/10.04.2018, trebuie reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești prin care s-a reținut încălcarea normelor convenționale menționate..."

Așadar, în stabilirea și evaluarea situației de fapt în funcție de care instanța de apel a evaluat ilicitul imputat, aceasta a procedat diferit și contradictoriu atunci când pe de o parte, a valorificat efectul pozitiv al autorității lucrului judecat atașat hotărârilor care au soluționat definitiv plângerile contravenționale ale petentului (prin admiterea și anularea proceselor-verbale) și, pe de altă parte, în legătură cu alte hotărâri judecătorești definitive a înlăturat, în mod greșit, efectul pozitiv al lucrului judecat (aplicând, prin nesocotirea art. 517 alin. (2) C. proc. civ., dezlegări date printr-o decizie în interesul legii fără aplicare la speță, care nu putea produce efecte asupra unor hotărâri care au tranșat definitiv raporturile litigioase dintre părți).

Referitor la recursul pârâtei, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei, decizia nr. 1835/A/15.12.2021 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 25.01.2022, iar calea de atac a fost trimisă pe fax la data de 06.06.2022 și înregistrată la data de 07.06.2022, conform vizei de înregistrare aplicată pe memoriul de recurs.

Termenul de recurs s-ar fi împlinit pe data de 25.02.2022, zi lucrătoare de joi. Recursul a fost însă declarat la data de 06.06.2022 (data fax), astfel încât recurenta-pârâtă a încălcat prevederile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., deoarece a formulat recursul cu depășirea termenului de 30 zile prevăzut de textul legal menționat, împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte subsumate căii de atac formulate nu mai pot fi analizate, excepția tardivității fiind o excepție de procedură absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

În ce privește recursul reclamantului, admis potrivit considerentelor arătate, prin efectul incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în rejudecare, instanța de apel va relua judecata, urmând ca în condițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. să țină seama de dezlegările în drept cu privire la reperele ce trebuie avute în vedere în legătură cu stabilirea faptelor ilicite și, în mod corespunzător situației de fapt pe care o va determina, să identifice și cuantumul prejudiciului, răspunzând punctual și fără contradicții în argumentare, criticilor pe acest aspect.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1835/A din 15 decembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel; respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1835/A din 15 decembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 mai 2023.