Decizia nr. 712/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 15.10.2020 sub numărul x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., să se constate nulitatea absolută a contractelor de împrumut încheiate între pârâți la 06.04.2012 și antedatate (la 06.11.2010, respectiv 18.01.2011), precum și a convențiilor de dare în plată autentificate sub nr. x/06.04.2012 și nr. y/06.04.2012, acestea având o cauză ilicită și imorală. În drept, au fost invocate prevederile art. 1236, 1237, 1238 și urm. C. civ., art. 20 din Legea nr. 78/2000. Prin întâmpinarea depusă la 26.05.2021, pârâții C. și D. au invocat excepția lipsei de interes, iar pe fond au solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. La data de 25.10.2021, reclamantul a depus o cerere denumită "modificatoare", prin care a precizat că înțelege să denunțe ca false, în baza art. 304 C. proc. civ., actele a căror nulitate a solicitat-o (contractele de împrumut și contractele de dare în plată). La data de 25.10.2021, pârâtul B. a depus cerere de suspendare a judecății, până la soluționarea dosarului penal nr. x/2020 La termenul din 26.10.2021, tribunalul a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active, aducând la cunoștința reclamantului că nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, fiind necesar astfel să își justifice interesul în formularea acțiunii. La data de 16.11.2021, reclamantul a depus note de ședință, prin care a solicitat repunerea cauzei pe rol, având în vedere că instanța nu a luat act de cererea modificatoare și nu a comunicat-o părților, încălcând astfel principiile contradictorialității, egalității armelor și al dreptului de dispoziție.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1847/29.11.2021 Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins cererea de repunere pe rol, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale active și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții D., C., B., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, cu obligarea reclamantului la plata către pârâți a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 1445A/21.10.2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis excepția lipsei de interes în formularea apelului de către apelantul-pârât B. împotriva sentinței civile nr. 1847/29.11.2021; a respins apelul declarat de pârâtul B., ca lipsit de interes; a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1847/29.11.2021, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. și C..

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 1445A/21.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs reclamantul A. și pârâtul B.. Prin memoriul de recurs, reclamantul A. a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, reclamantul a criticat greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale active în contextul în care sancțiunea nulității absolute a unui act juridic poate fi invocată nu numai de părțile care au încheiat respectivul act și de succesorii lui, ci de orice persoană, chiar dacă nu are legătură cu actul în sine, dar care justifică, totuși, un interes întrucât nulitatea absolută este o sancțiune de ordine publică. Instanța de apel trebuia să aibă în vedere sancțiunea de drept civil ce intervine în cazul unui act juridic încheiat cu nerespectarea unei norme juridice care ocrotește un interes general, nulitatea absolută putând fi invocată de orice persoană care are un interes. Interesul personal al recurentului-reclamant este justificat de faptul că prin încheierea actelor juridice ce fac obiectul cauzei s-a urmărit diminuarea patrimoniului pârâtului B.. Întrucât C. (fiica pârâtului B.) și D. (soțul intimatei C.) sunt principalii beneficiari ai contractelor încheiate, reiese că sunt vătămate drepturile recurentului-reclamant, în calitate fiu și de titular al dreptului de folosință cu privire la imobilele ce fac obiectul actelor a căror anulare este solicitată în prezenta cauză. Recurentul-reclamant are calitatea de viitor moștenitor rezervatar/sezinar, iar prin încheierea convențiilor s-a dimininuat în mod semnificativ patrimoniul tatălui său. Instanța de apel a aplicat eronat normele privind calitatea procesuală prin raportare la dispozițiile art. 516 C. civ., întrucât, potrivit acestei dispoziții legale, membrii de familie trebuie să acorde sprijin în virtutea unor principii morale, iar în situațiile în care, contrar acestor principii morale persoanele ce se încadrează în categoriile limitativ prevăzute de lege, nu oferă suport membrilor familiilor aflati în situații vulnerabile, legea permite obligarea acestora la îndeplinirea obligației de întreținere. Pe cale de consecință, în ipoteza în care tatăl său, pârâtul B., se va afla în stare de nevoie, recurentul are o obligație de întreținere, cel puțin morală, în temeiul art. 516 C. civ.. Această obligație ar putea fi justificată și de împrejurarea că pârâții D. și C. au solicitat evacuarea pârâtul B., ulterior încheierii actelor ce fac obiectul cauzei (dosar nr. x/2021). Astfel, având în vedere că există riscul ca pârâtul B. să fie evacuat din imobilul situat în str. x, sector 4 (imobilul în care locuiește efectiv și la care are domiciliul), îi revine recurentului-reclamant sarcina întreținerii acestuia, astfel încât este îndeplinită condiția interesului si justificarea calitătii procesuale active în formularea cererii dedusă judecății. De asemenea, recurentul-reclamant arată că în doctrină și în jurisprudentă s-a reținut că datoria morală devine obligatie legală atunci când copilul major nu îndeplineste de bună voie această îndatorire, iar părintele se află în stare de nevoie. Față de aceste considerente, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Prin cererea de recurs, pârâtul B. a invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arătând că instanța de apel a aplicat eronat normele privind interesul pârâtului în formularea apelului. Recurentul-pârât a expus situația de fapt și considerentele hotărârilor pronunțate în cauză, iar cu privire la motivul de casare invocat, a învederat incidența prevederile art. 458 și art. 33 C. proc. civ. în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea nulității absolute a contractelor de împrumut și a Convențiilor de dare în plată. Pârâtul arată că, în contextul evacuării acestuia din imobilul ce face obiectul convenției de dare în plată autentificat sub nr. x/6.04.2012, la acest moment procesual, scopul reclamantului se identifică cu scopul său, recurentul-pârât având un interes major în desființarea, pe orice cale, a contractelor de împrumut și a convențiilor de dare în plată întrucât la momentul încheierii acestora au fost încălcate dispozițiile imperative ale legii, singurul scop urmărit la acel moment a fost de a nu fi înființate măsuri asigurătorii de către Direcția Natională Anticorupție. Contrar motivării instanței de apel, având în vedere situația de fapt descrisă, recurentul-pârât justifică interesul de a formula apel, chiar dacă din punct de vedere procedural, aparent, instanța ar fi pronunțat o soluție favorabilă pârâtului. Invocând jurisprudența Curții Constituționale, pârâtul arată că este afectat în mod direct de valabilitatea contractelor întrucât există riscul de a fi evacuat din imobilul în care locuiește efectiv, pe rolul instanțelor fiind înregistrat dosarul nr. x/2021. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți D. și C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate. Cu privire la recursul promovat de reclamant, intimații-pârâți arată că acesta nu justifică interesul în promovarea cererii de chemare în judecată. Din coroborarea dispozițiilor art. 954 și art. 957 C. civ. reiese că doar de la data deschiderii succesiunii persoana îndreptățită are capacitatea de a moșteni, astfel că reclamantul nu deține un drept succesoral. Referitor la obligația de a acorda întreținere și îngrijire pârâtului B., intimații-pârâți susțin că acesta nu necesită îngrijire, evacuarea sa fiind probabilă, deocamdată, deoarece nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă, iar interesul trebuie să fie actual, neputându-se invoca un eveniment viitor și incert. Cu privire la recursul promovat de pârât, intimații-pârâți susțin că interesul procesual al celor doi recurenți nu este același întrucât cele două părți (reclamant și pârât) au interese procesuale opuse. Întrucât prima instanță a pronunțat o soluție favorabilă tuturor pârâților, deci și a pârâtului B., acesta nu justifică un interes procesual legitim și personal în atacarea acesteia cu apel, iar, ulterior, cu recurs. În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursurile formulate, Înalta Curte reține caracterul lor nefondat, potrivit celor ce urmează: a) Cât privește recursul formulat de reclamant, deși întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta nu a arătat și demonstrat sub ce aspect hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente. Criticând decizia instanței de apel - care, ca și cea a primei instanțe, a reținut că reclamantul nu justifică un interes personal și direct, născut și actual care să-i legitimeze calitatea procesuală de a introduce prezenta acțiune în constatarea nulității absolute a celor două contracte de împrumut și a celor două convenții de dare în plată, în conformitate cu dispozițiile art. 1247 alin. (2) C. civ. - reclamantul a susținut că într-o acțiune în constatarea nulității absolute a unui act juridic, interesul titularului acțiunii nu se analizează prin raportare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească acesta în orice altă acțiune. De aceea a considerat că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material privind capacitatea procesuală hotărârea din apel care a considerat că cel care invocă o astfel de nulitate trebuie să urmărească un folos propriu din declararea ineficacității actului juridic, adică să aibă un interes individual, direct și personal din constatarea nulității absolute a actului juridic atacat. Înalta Curte reține însă că afirmația reclamantului este lipsită de orice suport legal atâta timp cât dispozițiile art. 1247 alin. (2) C. civ. - "Nulitatea absolută, poate fi invocată de orice persoană interesată (...)" - nu disting sub niciun aspect cât privește condiția interesului celui ce invocă o atare sancțiune a actului juridic civil, ceea ce înseamnă că rămân mai departe valabile și în privința unui atare tip de acțiune condițiile generale ce trebuie îndeplinite pentru promovarea oricărei acțiuni care, cât privește condiția interesului presupun, în conformitate cu prevederile art. 33 C. proc. civ., ca acesta să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Afirmațiile reclamantului nu sunt, de altfel, susținute nici cu propriul exemplu jurisprudențial indicat, respectiv decizia civilă nr. 2940/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, în partea finală a paragrafului reprodus, se referă la "condiția ca aceasta (partea) să justifice totuși un interes în accepțiunea comună a acestui termen, de legătură și consecințe cu actul juridic despre care se susține că la momentul încheierii lui a încălcat dispoziții imperative ale legii sau a fost încheiat în frauda acestora sau a ordinii publice". Or, în mod similar considerentelor citate, și instanțele de fond din prezenta cauză au impus reclamantului justificarea unui interes, nu altfel decât în accepțiunea comună a termenului, remarcând însă că acesta, prin poziția pe care o are, nu ar obține vreun folos concret din admiterea cererii, ci doar a unuia eventual, abstract deoarece aceeași calitate caracterizează și dreptul său la succesiunea lui B. ori vocația de a dobândi pe cale succesorală imobilele de care acesta a dispus prin cele două acte de dare în plată, în favoarea intimaților pârâți (calitatea de moștenitor a reclamantului față de pârâtul B. fiind cea pe care partea și-a justificat actualul demers procesual). Tocmai întrucât procesul civil este unul al intereselor private, legitimatio ad causam, chiar și într-o acțiune în constatarea nulității absolute a unui act juridic, nu poate aparține decât celui care, așa cum prevede expres art. 1247 alin. (2) C. civ., justifică un interes care trebuie să corespundă exigențelor art. 33 teza I din C. proc. civ.. Prin urmare, legitimare procesuală activă într-o acțiune în constatarea nulității absolute a unui act juridic nu poate aparține oricărui membru al societății ale cărui interese publice au fost vătămate prin încheierea acestuia, după cum sugerează recurentul printr-un alt exemplu de jurisprudență la care face trimitere, fiind de principiu că un particular privit individual și care acționează ca atare nu poate fi exponentul unui interes public care să-i legitimeze demersurile în justiție, oricare ar fi acestea, ci doar al unui interes privat care trebuie să fie direct, personal. Doar prin excepție se admite ca anumite persoane, organizații, instituții sau autorități care, fără a justifica un interes personal, să poată totuși acționa pe calea unei acțiuni în justiție pentru apărarea drepturilor sau intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale ori, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general. Totuși, astfel de ipoteze, ce nu corespund situației din prezenta cauză, sunt cele în care legea le recunoaște acestora în mod expres legitimarea procesuală de a acționa fie în beneficiul altor persoane (spre ex. art. 111 C. civ.. privitor la sesizarea instanței de tutelă pentru deschiderea tutelei, art. 92 C. proc. civ. ce recunoaște dreptul procurorului de a porni orice acțiune civilă, etc.), fie pentru valorificarea unui interes colectiv (asociațiile de consumatori, organizațiile sindicale, organizații neguvernamentale pentru protecția drepturilor omului, etc.) Suplimentar dreptului la succesiunea pârâtului B. - a cărui inaptitudine de a-i fundamenta demersul reclamantului pe calea prezentei acțiuni a fost judicios argumentată de instanțele de fond și în mod necontestat din partea acestuia - în recurs, a fost invocat un drept de folosință propriu asupra imobilelor ce au făcut obiectul actelor juridice de dare în plată, ca și calitatea recurentului de titular al obligației de întreținere a tatălui său, în corelare cu iminența evacuării acestuia de către pârâți din imobilul situat în str. x, sector 4 (dosar nr. x/2021 al Judecătoriei sector 4, suspendat până la finalizarea cauzei pendinte), în justificarea unui interes personal și direct al acestuia de a promova acțiunea în constatarea nulității. Înalta Curte reține însă că existența unui drept de folosință propriu al reclamantului asupra bunurilor care au fost proprietatea personală a pârâtului B. și a soției acestuia, devenite apoi proprietatea pârâților Marin în temeiul actelor juridice de dare în plată, nu poate fi presupus, ci se impunea a fi dovedit ca atare, cât timp cel care îl invocă este o persoană majoră (și care, deci, nu se mai află în întreținerea părintelui său) și care nu deține nicio calitate în raport cu imobilele asupra cărora s-a dispus pe calea celor două acte juridice de dare în plată. În egală măsură, obligația de întreținere pe care acesta o deduce din cuprinsul art. 516 C. proc. civ. în raporturile cu tatăl său - invocată omisso medio direct în recurs - constituie, întocmai ca și dreptul succesoral la moștenirea lui B., o eventualitate, inaptă să-i justifice și să-i legitimeze demersul procesual al acestuia în baza unui interes direct, născut și actual. În sfârșit, așa cum s-a arătat, de vreme ce justificarea interesului reclamantului de a acționa pe calea prezentei cereri de chemare în judecată a fost realizată, cu trimitere la presupusa sa obligație de întreținere a pârâtului B., direct în calea de atac a recursului, de bună seamă că n-ar putea fi privită ca justificată critica acestuia relativă la o greșită aplicare a normelor ce reglementează calitatea procesuală, prin raportare la dispozițiile art. 516 din C. civ., observându-se că se critică ceea ce nu s-a dezlegat de către instanța de apel pentru că nu a fost supus judecății. În considerarea acestor motive, apreciind ca fiind legală soluția instanței de apel cât privește apelul declarat de reclamant, va respinge ca nefondat recursul acestei părți. b) În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul B., acesta a atacat soluția instanței de apel de respingere ca fiind lipsit de interes apelul propriu declarat împotriva hotărârii de primă instanță, ce a respins cererea reclamantului de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană ce nu justifică în cauză calitatea procesuală activă. Întrucât a criticat o greșită aplicare a normelor privind interesul în formularea apelului, examinarea acestui recurs se va realiza subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., teza susținută fiind aceea că instanța ar fi trebuit să analizeze apelul formulat de pârât prin raportare la justificarea unui interes în admiterea căii de atac respective. Înalta Curte apreciază că și acest recurs este nefondat, observând că instanța de apel a procedat întocmai după cum critică această parte, respectiv a examinat apelul pârâtului B. strict prin raportare la interesul său în admiterea căii de atac, observând însă că prin poziția sa procesuală din litigiu - aceea de pârât - și prin soluția adoptată în cauză, acesta nu poate justifica același interes procesual în obținerea unei schimbări a soluției de primă instanță, cu cel al reclamantului. Instanța de recurs apreciază ca fiind juste considerațiile instanței de apel pe acest aspect, observând că pârâtul B. doar a arătat că intenționa să achieseze la pretențiile reclamantului, manifestare de voință ce nu a fost realizată în cauză și că atunci când arată prin recurs interesul său - cu trimitere la iminența evacuării sale de către pârâții Marin ori la caracterul ilegal al actelor pe care le-a încheiat cu aceștia - expune interesul în promovarea acțiunii deduse judecății, pe care însă nu a inițiat-o iar nu interesul în formularea căii de atac a apelului declarată din calitatea sa de pârât chemat în judecată, împotriva unei soluții ce respinge atare cerere. În sfârșit, observând că soluția instanței de apel asupra apelului acestei părți a fost respinsă pentru lipsă de interes cu trimitere concretă inclusiv la conținutul criticilor formulate - care acuzau încălcarea de către prima instanță a dreptului reclamantului la apărare și necesitatea unirii cu fondul cauzei a excepției lipsei calității procesuale active - aspecte ce nu au fost contestate în vreun fel pe calea recursului, Înalta Curte apreciază că dezlegarea dată nu comportă amendări sub aspectul legalității în raport de conținutul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel fiind, va respinge ca nefondat și recursul formulat de pârâtul B.. În considerarea soluției din recurs și în baza dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe cei doi recurenți la plata în favoarea intimaților-pârâți, a cheltuielilor de judecată aferente acestei faze procesuale, în cuantum de 2000 RON, reprezentând onorariu de avocat, a cărui plată a fost dovedită cu chitanța depusă la dosar recurs.