KOPECKÝ c. REPUBLIQUE TCHEQUE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 20713/07 prezentate de Josef KOPECK Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 11 mai 2007, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentului, dl Josef Kopecký, este un resortisant ceh, născut în 1959 și rezident la Praga. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. În 1987 și 1992, două fete s-au născut din căsătoria reclamantului cu J.K. La 21 iunie 1996, tribunalul d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . în schimbul obligației sale de întreținere, reclamantului i s-a acordat dreptul de a vizita în mod corespunzător în fiecare weekend din două în două. Părinții au solicitat recurs împotriva deciziilor privind pensia alimentară și dreptul de vizită. Prin Hotărârea din 6 mai 1997, Tribunalul Municipal (Městský soud) de Praga a reformat hotărârea atacată în secțiunea privind pensia alimentară, prin modificarea sumei acesteia, și a anulat decizia privind dreptul de vizită. În acest din urmă punct, el a invitat tribunalul să completeze probele, în special să comande expertiză psihologică. La 25 noiembrie 1997, reclamantul a cerut să i se încredințeze custodia fiicelor sale, susținând că mama neglija educația lor și nu îi permitea să comunice cu ele. La 24 februarie 1999, la data la care familia nu mai locuia împreună, J.K. a solicitat o măsură provizorie privind dreptul său de vizită. El a afirmat că, începând cu 1 ianuarie 1999, data de la care familia nu mai locuia împreună, J.K. a rămas inactivă, iar instanța a rămas inactivă de la decizia de anulare din 6 mai 1997. În aprilie 1999, tribunalul din Québec a respins această cerere de măsură provizorie, considerând că era necesar să se elaboreze mai întâi o expertiză psihologică. Potrivit raportului de competență în domeniul pedopsihologiei datat 30 decembrie 1999, copiii erau influențați de atitudinea ostilă a mamei lor care îl prezenta pe solicitant drept un bărbat periculos și astfel își deforma relația cu el. Potrivit experților, era de dorit să se corecteze această situație, deoarece influența mamei aducea prejudicii dezvoltării psihice a fetelor. La 6 martie 2000, Comisia a formulat o nouă cerere de măsuri provizorii pentru a putea petrece 15 zile cu fiica sa cea mai mică în vederea restabilirii relațiilor lor. Dosarul nu precizează la sfârșitul acesteia. Plângerea penală pe care reclamantul a adus-o împotriva lui J.K. în august 2000, susținând că manipularea sa cu fetele era un abuz, a fost clasată fără urmă și a fost descoperită cu această ocazie că instanța a comandat o expertiză de revizuire. La 28 iunie 2001, tribunalul din Ecuador a decis că reclamantul avea dreptul de a se întâlni cu fiicele sale o dată la trei săptămâni în cadrul unei structuri specializate. El s-a bazat în special pe avizele experților, potrivit cărora contactul cu tatăl lor nu era contrar interesului copiilor, ci, având în vedere atitudinea lor, trebuia realizat într-un mediu neutru. La 7 februarie 2002, hotărârea din 28 iunie 2001 a fost confirmată de tribunalul municipal, cu excepția deciziei privind cheltuielile de judecată. Tribunalul a considerat că dreptul de vizită pe suport de hârtie era singura posibilitate pentru persoana interesată de a restabili contactul cu copiii săi, care fusese întrerupt pentru o lungă perioadă de timp. La 27 noiembrie 2002, reclamantul a notificat executarea dreptului său de vizitare, susținând că mama nu aducea copiii în centrul specializat. La 21 ianuarie 2003, J.K. sesizează tribunalul cu privire la o cerere de interzicere a contactului între copii și La sfârșitul zilei de 3 martie 2003, tribunalul judecătoresc a numit o invitație de a se conforma deciziei privind dreptul de vizită. Ulterior, vicepreședinta tribunalului a recunoscut existența unei întârzieri între această somație și cererea de la ś din 27 noiembrie 2002. Tribunalul a decis să comande un raport de competență. Potrivit declarațiilor reclamantului, cererile sale de execuție din 6 iunie și 6 octombrie 2003 au rămas fără răspuns. La 12 noiembrie 2003, reclamantul a solicitat o modificare a deciziei privind dreptul de vizită, pe motiv că J.K. nu respecta normele prevăzute în deciziile din 28 iunie 2001 și 7 februarie 2002. La 14 noiembrie 2003, s-a adoptat, probabil, o măsură provizorie privind dreptul de vizită. În urma unei cereri de executare formulate de către Comisie la 14 ianuarie 2004, mama a fost somată, la 15 martie 2004, să-și respecte obligațiile. Prin hotărârea din 4 august 2004, tribunalul din Ecuador l-a exonerat pe J.K. de cererea sa de a interzice contactul între copii și reclamant. De asemenea, a decis să lase nedeterminat dreptul de vizită al acestuia din urmă cu privire la fiica sa mai mare, care se apropia de vârsta majorității și nu mai putea fi forțată să-și vadă tatăl. ; Tribunalul s-a bazat în acest sens pe recomandarea experților, autori ai competențelor finalizate în martie 2004, conform căreia problema trebuia rezolvată de către domnișoara însăși. Cu toate acestea, tribunalul a considerat că reclamantului i s-a acordat o șansă de a-și restabili succesiv relațiile cu fiica mai mică și, prin urmare, i s-a acordat dreptul de a vizita în mod corespunzător o sâmbătă din trei. 500 CZK (aproximativ 472 EUR), pentru că a eșuat în anumite întâlniri dintre reclamant și cele două fete. La 24 mai 2005, instanța municipală a pronunțat recursul J.K. împotriva hotărârii din 4 august 2004, instanța municipală a anulat deciziile privind fiica cea mare a reclamantului și a anulat procedura în ceea ce o privește, având în vedere că a atins vârsta majorității. El a reformat apoi decizia cu privire la fata mai mică prin decizia de a interzice reclamantului orice contact cu ea. După ce i-a ascultat pe părinți, pe tutore și pe fete, și pe baza opiniilor autorilor de cuvânt din martie 2004, conform cărora condițiile pentru stabilirea dreptului de vizită nu au fost reunite, instanța este de părere că ar putea fi contraproductiv să forțeze fata mai mică să-și vadă tatăl, deoarece rezistența sa ar putea în continuare să sune. În opinia tutorelui, orice contact al fetelor cu care se confruntau le expunea la o sarcină psihologică excesivă. Luând în considerare vârsta fetei, adică aproape 13 ani, și faptul că uneori a pus accentul pe realizarea întâlnirilor, cu excepția opiniilor experților și a opiniei copiilor, instanța a considerat că cea mai bună soluție pentru reclamant și fată era să nu se determine contactele lor. La 20 decembrie 2005, reclamantul a atacat hotărârea din 24 mai 2005 printr-o acțiune constituțională, în care își invoca drepturile la protecție judiciară și la respectarea vieții de familie. El se referea la interpretarea interesului copilului căruia îi aparținea tribunalul municipal, care se baza în special pe opinia fetei, cu toate acestea manipulată de J.K. La 16 octombrie 2006, prin decizia din 16 octombrie 2006, notificată avocatului reclamantului la data de 13 octombrie 2006, dl J.K. prin decizia din 16 octombrie 2006, a declarat că nu mai are dreptul de a-și exercita autoritatea părintească să creeze condiții pentru ca copiii să-și poată exprima opinia în mod liber și că aceștia erau obligați să-și respecte părinții. De asemenea, el își revendica drepturile de a-și exercita autoritatea părintească și să corecteze educația J.K. În noiembrie 2006, Curtea Constituțională (Ústavní soud) a respins acțiunea pentru neajunsuri evidente de fond. În opinia sa, aceasta se afla sub jurisdicția instanțelor inferioare, având cunoștință de situația concretă, de a interzice contactul între un copil minor și tatăl său. în speță, acordându-i o atenție deosebită fetei mai mici de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În opinia Curții Constituționale, aceste dovezi susțineau suficient încheierea instanței, care era în conformitate cu Constituția, logică și fără echivoc. Dreptul intern relevant Legea nr. 94/1963 privind familia conform art. 26, înainte de a decide divorțul, instanța se pronunță asupra drepturilor și obligațiilor pe care le vor avea părinții față de copilul lor minor după divorț În primul rând, el decide cu privire la îngrijirea copilului și a subsidiilor acestuia. Dacă ambii părinți sunt în măsură să ridice copilul și dacă sunt interesați de acesta, instanța poate decide custodia comună sau alternativă, cu condiția ca această soluție să fie în interesul copilului și să corespundă mai bine nevoilor acestuia. O astfel de hotărâre judecătorească poate fi înlocuită cu un acord al părinților, supus aprobării instanței. În conformitate cu alineatul (4) al articolului 26, prin decizia custodei copilului tribunalul ia în considerare interesul copilului și ține seama de personalitatea acestuia, în special de talentele, capacitățile și posibilitățile de dezvoltare, precum și de condițiile de viață ale părinților. Acesta asigură respectarea dreptului copilului la îngrijire și la contact regulat cu ambii părinți, precum și respectarea dreptului părintelui care nu are dreptul la custodia să aibă în mod regulat informații despre copil. Instanța ia în considerare, de asemenea, orientarea emoțională și mediul copilului, capacitățile de educație și responsabilitățile părintelui, stabilitatea viitorului mediu educațional, capacitatea părintelui de a se pune de acord cu celălalt părinte în ceea ce privește educația copilului, legăturile emoționale pe care le are la - copil cu frații și surorile sale, bunicii și alți apropiați, precum și situația materială a părintelui și calitatea locuinței acestuia. În cele din urmă, instanța ține seama de cel care, în plus față de îngrijirea acordată în mod corespunzător, s-a ocupat de educația emoțională, intelectuală și morală a copilului. Cu toate acestea, în conformitate cu alineatul (2), instanța va decide cu privire la dreptul de vizită dacă interesul educațional al copilului și situația de origine a copilului. Faptul de a împiedica părintele, fără justificare și în mod repetat, să efectueze dreptul de vizită care i-a fost acordat constituie o schimbare de circumstanțe care necesită o nouă decizie privind custodia. La art. 27 alineatul (3) permite instanței să restricționeze sau să interzică contactul între părinte și copil dacă interesul acestuia îl impune. GRIFS Invocând articolele 6 alineatul (1), 8 și 14 din convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost examinată în mod echitabil și imparțial, că tribunalele nu și-au respectat dreptul la respectarea vieții private și de familie și că l-au discriminat pe motive de sex. a declarat că, între 1996 și 1999, tribunalele și autoritățile de protecție socială ar fi trebuit să o determine pe mamă să își respecte obligațiile sau să adopte o măsură provizorie privind dreptul de vizitare. Or, ei au făcut ca o amendă simbolică și În cele din urmă, L Din dosar reiese că reclamantul intenționează să se plângă, pe de o parte, de neexecutarea dreptului său de vizită la adresa fiicelor sale, din care cea mai mare este majoră din 2005, și, pe de altă parte, de interdicția de contact între el și fiica sa mai mică. În acest sens, el invocă art. 6 alin. (1), (8) și (14) din Convenție. Stăpâna calificării juridice a faptelor cauzei, Curtea consideră că este adecvat să se examineze obiecțiunile menționate numai sub aspectul articolului 8, care impune ca procesul decizional care conduce la adoptarea unor măsuri de ingerință să fie echitabil și să respecte în mod corespunzător interesele protejate prin această dispoziție (Kutzner c. Germania, nr 46544/99, § 56 CEDH 2002 I). art. 8 din Convenție este formulat după cum urmează Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie (...). Nu poate exista o intervenție a unei autorități publice în exercitarea acestui drept numai dacă această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru (...) protecția drepturilor și libertăților d Prima cauză se referă la absența măsurilor luate de autoritățile naționale pentru a asigura reclamantului dreptul de vizită și executarea efectivă a acesteia. Cu toate acestea, Curtea constată că toate aceste fapte denunțate au avut loc cu mai mult de șase luni înainte de introducerea prezentei cereri. Într-adevăr, dreptul de vizită al reclamantului la adresa fiicei sale mai mari a rămas în vigoare numai până la adoptarea hotărârii 4 august 2004, împotriva căreia nu a fost interjectat recursul. În plus, această fată a ajuns la vârsta majorității în 2005. Dreptul de a vizita persoana cea mai mică a rămas în vigoare până la 24 mai 2005, data la care instanța de apel i-a interzis orice contact cu fata cea mai mică. Prin urmare, acest lucru înseamnă că numai până la aceste date se putea cere autorităților naționale să ia măsurile necesare pentru a facilita contactul dintre solicitant și fiicele sale. de la 24 mai 2005, nu se aplică nicio hotărâre executorie în temeiul căreia autoritățile ar fi putut acționa pentru a proteja viața de familie a reclamantului. În cele din urmă, termenul de șase luni nu ar putea, în speță, să curgă de la decizia Curții Constituționale, pe de o parte, deoarece acțiunea constituțională nu permite să se facă în mod efectiv recursul întemeiat pe neexecutarea unei decizii privind dreptul de vizită Koudelka c. Republica Cehă, 1633/05, § 47-49, 20 iulie 2006), pe de altă parte, deoarece reclamantul nici măcar nu a ridicat o astfel de cauză în acțiunea sa din 20 decembrie 2005. Prin urmare, această parte a cererii este tardivă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. (2) Al doilea motiv se referă la interdicția de contact dintre reclamant și fiica sa cea mai mică, pronunțată prin hotărârea tribunalului municipal din 24 mai 2005. Nu există nicio îndoială cu privire la Curte că această măsură constituie o interferență în dreptul reclamantului de a-și respecta viața de familie, că această interferență era prevăzută la art. 27 alineatul (3) din Legea privind familia și că aceasta vizează un scop legitim, și anume protecția drepturilor și libertăților copilului. Pentru a verifica dacă refuzul de a acorda dreptul de vizită era necesară într-o societate democratică, Curtea trebuie să examineze, în lumina întregii cauze, dacă motivele invocate pentru a o justifica erau pertinente și suficiente în sensul articolului 8 alineatul (2) din Convenție. Fără îndoială, examinarea a ceea ce servește cel mai bine interesului copilului este întotdeauna de o importanță crucială în orice caz de acest fel. În plus, trebuie avut în vedere faptul că autoritățile naționale beneficiază de relații directe cu toți cei interesați. Astfel, Curtea nu are sarcina de a înlocui autoritățile interne pentru a reglementa problemele de custodie și de vizită, dar îi revine sarcina de a aprecia din unghiul convenției deciziile pe care le-au pronunțat în exercitarea puterii lor de apreciere ( Hokkanen c. Finlanda, Hotărârea din 23 septembrie 1994, seria A n 299 A, § Kutzner c. Germania, citată anterior, §§ 65-66). art. 8 prevede că autoritățile naționale trebuie să mențină un echilibru corect între interesele copilului și cele ale părinților și că, în acest fel, ele acordă o importanță deosebită interesului superior al copilului, care, în funcție de natura și gravitatea acestuia, poate depăși interesul părinților. În special, art. 8 nu poate permite unui părinte să ia măsuri care afectează sănătatea și dezvoltarea copilului (Elsholz Germania [GC], n 25735/94, § 50, CEDH 2000 VIII T.P. și K.M. c. Regatul Unit [GC], n 28945/95, § 71, CEDH 2001-V. În speță, Tribunalul Municipal din Praga a prezentat motive relevante pentru a-și justifica decizia de a refuza acordarea unui drept de vizită reclamantului și a luat în considerare în special faptul că copilul, atunci când avea 13 ani, și-a exprimat în mod clar dorința de a nu se întâlni cu tatăl său, astfel încât obligarea acestuia de a-l vedea ar putea fi contraproductiv. Acesta este, de asemenea, la opiniile tutorele copilului și experții în psihologie care, după ce au recomandat în 1999 un contact între cei interesați, au recomandat în 2004 să se lase dreptul de vizită nedeterminată, astfel încât minorul să poată găsi ea însăși calea spre tatăl său. În schimb, nu există niciun element din dosar care să permită să se afirme că instanța și-a întemeiat decizia pe sexul reclamantului, așa cum a declarat acesta din urmă. În aceste condiții, deciziile pot trece pentru că au fost luate în interesul copilului (a se vedea, mutatis mutandis, Buscemi c. Italia, nr 29569/95, § 55, CEDH 1999 Sommerfeld c. Germania [GC], 31871/96, § 65, CEDH 2003 VIII (extracte) ]. În cele din urmă, nu există niciun motiv să se considere că procesul decizional nu a fost echitabil sau că nu a permis reclamantului să joace un rol suficient pentru a-și proteja interesele sau că judecătorii nu au avut dreptul la imparțialitate necesară. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Snejana Botousarova Modulul Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

20713/07

présentée par Josef KOPECKÝ

contre la République tchèque

La Cour européenne des Droits de l’Homme (cinquième section), siégeant le 11 septembre 2007 en une chambre composée de

:

M

me

S.

Botoucharova

,

présidente

,

MM.

K.

Jungwiert

,

V.

Butkevych

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

M.

J.

Borrego Borrego

,

M

me

R.

Jaeger,

M.

M.

Villiger,

juges

,

et de M

me

C.

Westerdiek,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 11 mai 2007,

Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Josef Kopecký, est un ressortissant tchèque, né en 1959 et résidant à Prague.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

En 1987 et 1992, deux filles sont nées du mariage du requérant avec J.K.

Le 21 juin 1996, le tribunal d’arrondissement

(Obvodní soud)

de Prague 5 prononça le divorce et décida de confier la garde des enfants à la mère. En

contrepartie de son obligation alimentaire, le requérant se vit accorder un droit de visite à raison d’un week-end sur deux.

Les parents interjetèrent appel contre les décisions concernant la pension alimentaire et le droit de visite.

Par l’arrêt du 6 mai 1997, le tribunal municipal

(Městský soud)

de Prague réforma le jugement attaqué dans la partie relative à la pension alimentaire, en modifiant le montant de celle-ci, et annula la décision sur le droit de visite. Sur ce dernier point, il invita le tribunal d’arrondissement à compléter les preuves, et notamment à commander une expertise psychologique.

Le 25 novembre 1997, le requérant demanda de se voir confier la garde de ses filles, alléguant que la mère négligeait leur éducation et ne lui permettait pas de communiquer avec elles. Il fut débouté de cette demande par le jugement du tribunal d’arrondissement du 27 avril 1998.

Le 24 février 1999, l’intéressé sollicita l’adoption d’une mesure provisoire concernant son droit de visite. Il fit valoir que depuis le 1

er

janvier 1999, date depuis laquelle la famille n’habitait plus ensemble, J.K. l’empêchait de voir les enfants, et que le tribunal restait inactif depuis la décision d’annulation du 6 mai 1997.

A l’issue de l’audience du 1

er

avril 1999, le tribunal d’arrondissement rejeta ladite demande de mesure provisoire, considérant qu’il était nécessaire de faire d’abord élaborer une expertise psychologique.

Selon le rapport d’expertise en pédopsychologie daté du 30

décembre

1999, les enfants étaient influencés par l’attitude hostile de leur mère qui présentait le requérant comme un homme dangereux et déformait ainsi leur relation envers lui. Selon les experts, il était souhaitable de corriger cette situation car ladite influence de la mère portait préjudice au développement psychique des filles.

Le 6 mars 2000, l’intéressé forma une nouvelle demande de mesure provisoire, tendant à pouvoir passer quinze jours avec sa fille cadette en vue de rétablir leurs relations. Le dossier ne précise pas l’issue de celle-ci.

La plainte pénale que le requérant porta à l’encontre de J.K. en août

2000, alléguant que sa manipulation avec les filles constituait une maltraitance, fut classée sans suite. Il fut relevé à cette occasion que le tribunal avait commandé une expertise de révision.

Le 28 juin 2001, le tribunal d’arrondissement décida que le requérant avait le droit de rencontrer ses filles une fois toutes les trois semaines au sein d’une structure spécialisée. Il se fonda notamment sur l’avis des experts, selon lequel le contact avec leur père n’était pas contraire à l’intérêt des enfants mais, eu égard à leur attitude, devait être réalisé dans un environnement neutre.

Le 7 février 2002, le jugement du 28 juin 2001 fut confirmé par le tribunal municipal, à l’exception de la décision sur les frais de justice. Le

tribunal estima que le droit de visite médiatisé était la seule possibilité pour l’intéressé de rétablir le contact avec ses enfants, lequel avait été interrompu pendant une longue période.

Le 27 novembre 2002, le requérant demanda l’exécution de son droit de visite, alléguant que la mère n’amenait pas les enfants dans le centre spécialisé.

Le 21 janvier 2003, J.K. saisit le tribunal d’une demande tendant à

l’interdiction de contact entre les enfants et l’intéressé.

A l’issue de l’audience du 3 mars 2003, le tribunal d’arrondissement adressa à la mère une sommation l’invitant à se conformer à la décision sur le droit de visite. Par la suite, la vice-présidente du tribunal admit l’existence d’un retard entre cette sommation et la demande de l’intéressé du 27 novembre 2002.

Lors de l’audience du 14 mai 2003, le requérant demanda l’exécution de son droit de visite par l’infliction d’une amende à J.K. Le tribunal décida de commander un rapport d’expertise.

Selon les dires du requérant, ses demandes d’exécution datées des 6

juin

et 6 octobre 2003 restèrent sans réponse.

Le 12 novembre 2003, le requérant demanda une modification de la décision sur le droit de visite, au motif que J.K. ne respectait pas la réglementation prévue par les décisions des 28 juin 2001 et 7 février 2002.

Le 14 novembre 2003, une mesure provisoire concernant le droit de visite fut probablement adoptée. A la suite d’une demande d’exécution formée par l’intéressé le 14 janvier 2004, la mère fut sommée, en date du 15

mars 2004, de respecter ses obligations.

Par le jugement du 4 août 2004, le tribunal d’arrondissement débouta J.K. de sa demande tendant à l’interdiction de contact entre les enfants et le requérant. Il décida également de laisser indéterminé le droit de visite de ce dernier à l’égard de sa fille aînée, qui approchait l’âge de la majorité et ne pouvait plus être forcée à voir son père

; le tribunal se fonda à cet égard sur la recommandation des experts, auteurs de l’expertise achevée en mars 2004, selon laquelle la question devait être réglée par la jeune fille elle-même. Le tribunal estima néanmoins que le requérant devait se voir accorder une chance de rétablir successivement ses relations avec la fille cadette, et lui octroya dès lors un droit de visite à raison d’un samedi sur trois. Enfin, J.K. se vit infliger des amendes, dont le montant total s’élevait à

13

500 CZK (environ 472 EUR), pour avoir fait échouer certaines rencontres entre le requérant et les deux filles.

Le 24 mai 2005, saisie de l’appel de J.K. contre le jugement du 4

août

2004, le tribunal municipal annula les décisions concernant la fille aînée du requérant et prononça l’extinction de la procédure à son égard, étant donné qu’elle avait atteint l’âge de la majorité. Il réforma ensuite la décision concernant la fille cadette en décidant d’interdire au requérant tout contact avec elle. Après avoir entendu les parents, le tuteur et les filles, et se fondant sur l’avis des auteurs de l’expertise de mars 2004, selon lequel les conditions pour la détermination du droit de visite n’étaient pas réunies, le tribunal estima qu’il pourrait être contreproductif de forcer la fille cadette à

voir son père car sa résistance pourrait encore s’amplifier. En effet, selon le tuteur, tout contact des filles avec l’intéressé les exposait à une charge psychologique excessive. Prenant en compte l’âge de la fille, à savoir presque treize ans, et le fait que l’intéressé insistait parfois à tout prix sur la réalisation des rencontres, nonobstant les avis des experts et l’opinion des enfants, le tribunal considéra que la meilleure solution pour le requérant et la fille était de ne pas déterminer leurs contacts.

Le 20 décembre 2005, le requérant attaqua l’arrêt du 24 mai 2005 par un recours constitutionnel, dans lequel il invoquait ses droits à une protection judiciaire et au respect de la vie familiale. Il contestait l’interprétation de l’intérêt de l’enfant à laquelle s’était livrée le tribunal municipal, qui s’était appuyé notamment sur l’opinion de la fille, pourtant manipulée par J.K. L’intéressé soulignait qu’il incombait à l’Etat de créer des conditions afin que les enfants puissent exprimer leur opinion librement, et que ceux-ci étaient tenus de respecter leurs parents. Il revendiquait également les droits d’exercer son autorité parentale et de corriger l’éducation «

pathologique

» de J.K.

Par la décision du 16 octobre 2006, notifiée à l’avocat du requérant le 13

novembre 2006, la Cour constitutionnelle

(Ústavní soud)

rejeta le recours pour défaut manifeste de fondement. Selon elle, il relevait de la compétence des tribunaux inférieurs, ayant connaissance de la situation concrète, d’interdire le contact entre un enfant mineur et son père. En

l’espèce, prêtant une attention particulière à l’opinion de la fille cadette de l’intéressé et étant conscient de la gravité de l’ingérence dans les droits parentaux de ce dernier, le tribunal municipal avait apprécié l’intérêt de l’enfant au vu des autres preuves, notamment des rapports d’expertise et de l’avis du tuteur. De l’avis de la Cour constitutionnelle, ces preuves étayaient suffisamment la conclusion du tribunal, qui était conforme à la Constitution, logique et exempte d’arbitraire.

B.

Le droit interne pertinent

Loi n

o

94/1963

sur la famille

Aux termes de l’article 26, avant de décider du divorce, le tribunal statue sur les droits et obligations qu’auront les parents envers leur enfant mineur

après le divorce

; il décide avant tout de la garde de l’enfant et de ses subsides. Si les deux parents sont en mesure d’élever l’enfant et s’ils y ont intérêt, le tribunal peut décider de la garde conjointe ou alternée, à condition que cette solution soit dans l’intérêt de l’enfant et qu’elle corresponde mieux à ses besoins. Une telle décision judiciaire peut être remplacée par un accord des parents, soumis à l’approbation du tribunal.

Selon le paragraphe 4 de l’article 26, en décidant de la garde de l’enfant le tribunal prend en considération l’intérêt de l’enfant et tient compte de sa personnalité, notamment de ses talents, capacités et possibilités de développement, ainsi que des conditions de vie des parents. Il veille au respect du droit de l’enfant aux soins et à un contact régulier avec les deux parents, et au respect du droit du parent qui ne s’est pas vu confier la garde à

avoir régulièrement des informations sur l’enfant. Le tribunal prend également en compte l’orientation émotionnelle et l’environnement de l’enfant, les capacités d’éducation et les responsabilités du parent, la stabilité du futur milieu éducatif, l’aptitude du parent à se mettre d’accord avec l’autre parent au sujet de l’éducation de l’enfant, les liens affectifs qu’à

l’enfant avec ses frères et sœurs, ses grands-parents et d’autres proches, ainsi que la situation matérielle du parent et la qualité de son logement.

Enfin, le tribunal tient compte de celui qui, en sus des soins dûment dispensés, a veillé à l’éducation émotionnelle, intellectuelle et morale de l’enfant.

L’article 27 § 1 dispose qu’un accord des parents sur le droit de visite à

l’égard de l’enfant ne requiert pas l’approbation par un tribunal. Selon le paragraphe 2, le tribunal décidera néanmoins sur le droit de visite si l’intérêt éducationnel de l’enfant et la situation familiale l’exigent. Le fait d’empêcher le parent, sans justification et de façon réitérée, de réaliser le droit de visite qui lui a été accordé constitue un changement de circonstances nécessitant une nouvelle décision sur la garde. L’article 27 § 3 autorise le tribunal à restreindre ou interdire le contact entre le parent et l’enfant si l’intérêt de celui-ci l’exige.

GRIEFS

Invoquant les articles 6 § 1, 8 et 14 de la Convention, le requérant se plaint que sa cause n’a pas été examinée de manière équitable et impartiale, que les tribunaux n’ont pas respecté son droit au respect de la vie privée et familiale et qu’ils lui ont fait subir une discrimination fondée sur le sexe. Il

allègue qu’entre 1996 et 1999, les tribunaux et les autorités de la protection sociale auraient dû amener la mère à respecter ses obligations, ou bien adopter une mesure provisoire sur le droit de visite. Or, ils n’ont fait qu’infliger à la mère une amende symbolique et «

liquider

» les relations familiales par le biais de l’interdiction de contact prononcée le 24 mai 2005. L’intéressé soutient enfin qu’une telle conduite des autorités, hostile aux pères, est habituelle en République tchèque où les organes de l’Etat ne déploient pas des efforts suffisants et raisonnables pour protéger la vie familiale, en adoptant, dans un délai approprié, une décision sur le droit de visite et en assurant son exécution rapide.

EN DROIT

Il ressort du dossier que le requérant entend se plaindre, d’une part, de la non-exécution de son droit de visite à l’égard de ses filles, dont l’aînée est majeure depuis 2005, et, d’autre part, de l’interdiction de contact entre lui et sa fille cadette. Il invoque à cet égard les articles 6 § 1, 8 et 14 de la Convention.

Maîtresse de la qualification juridique des faits de la cause, la Cour estime approprié d’examiner lesdits griefs uniquement sous l’angle de l’article 8, lequel exige que le processus décisionnel débouchant sur des mesures d’ingérence soit équitable et respecte comme il se doit les intérêts protégés par cette disposition (

Kutzner c. Allemagne

, n

o

46544/99, §

56, CEDH 2002

‑

I).

L’article 8 de la Convention est libellé comme suit

:

«

1.

Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale (...).

2.

Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à (...) la protection des droits et libertés d’autrui.

»

La Cour note cependant que tous ces faits dénoncés se sont produits plus de six mois avant l’introduction de la présente requête. En effet, le droit de visite du requérant à l’égard de sa fille aînée est resté en vigueur seulement jusqu’à l’adoption du jugement 4 août 2004, contre lequel l’intéressé n’a pas interjeté appel. Par ailleurs, cette fille a atteint l’âge de la majorité en 2005. Le droit de visite de l’intéressé à l’égard de la fille cadette n’est resté en vigueur que jusqu’au 24 mai 2005, date à laquelle la juridiction d’appel lui a interdit tout contact avec elle. C’est donc uniquement jusqu’à ces dates que l’on pouvait exiger des autorités nationales de prendre les mesures nécessaires afin de faciliter le contact entre le requérant et ses filles. A

compter du 24 mai 2005, il n’existait aucune décision exécutoire en vertu de laquelle les autorités auraient pu agir pour protéger la vie familiale du requérant.

Enfin, le délai de six mois ne saurait en l’espèce courir depuis la décision de la Cour constitutionnelle, d’une part parce que le recours constitutionnel ne permet pas de faire effectivement valoir le grief tiré de la non-exécution d’une décision portant sur le droit de visite

(

Koudelka

c. République tchèque

, n

o

1633/05, §§ 47-49, 20 juillet 2006), d’autre part parce que le requérant n’a même pas soulevé un tel grief dans son recours du 20

décembre 2005.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est tardive et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

mai

Il ne fait pas de doute pour la Cour que cette mesure constitue une ingérence dans le droit du requérant au respect de sa vie familiale, que cette ingérence était prévue par l’article 27 § 3 de la loi sur la famille et qu’elle visait un but légitime, à savoir la protection des droits et libertés de l’enfant.

Pour rechercher si le refus d’accorder un droit de visite était «

nécessaire dans une société démocratique

», la Cour doit examiner, à la lumière de l’ensemble de l’affaire, si les motifs invoqués pour le justifier étaient pertinents et suffisants aux fins du paragraphe 2 de l’article 8 de la Convention. Sans doute, l’examen de ce qui sert au mieux l’intérêt de l’enfant est toujours d’une importance cruciale dans toute affaire de cette sorte. Il faut en plus avoir à l’esprit que les autorités nationales bénéficient de rapports directs avec tous les intéressés. La Cour n’a donc point pour tâche de se substituer aux autorités internes pour réglementer les questions de garde et de visite, mais il lui incombe d’apprécier sous l’angle de la Convention les décisions qu’elles ont rendues dans l’exercice de leur pouvoir d’appréciation (

Hokkanen

c. Finlande

, arrêt du 23 septembre 1994, série

A n

o

299

‑

A, §

55

;

Kutzner c. Allemagne

, arrêt précité, §§

65-66).

L’article 8 exige que les autorités nationales ménagent un juste équilibre entre les intérêts de l’enfant et ceux des parents et que, ce faisant, elles attachent une importance particulière à l’intérêt supérieur de l’enfant, qui, selon sa nature et sa gravité, peut l’emporter sur celui des parents. En particulier, l’article 8 ne saurait autoriser un parent à faire prendre des mesures préjudiciables à la santé et au développement de l’enfant (

Elsholz

c.

Allemagne

[GC], n

o

25735/94, §

50, CEDH 2000

‑

VIII

;

T.P. et K.M. c. Royaume-Uni

[GC], n

o

28945/95, §

71, CEDH 2001-V).

En l’espèce, le tribunal municipal de Prague a avancé des motifs pertinents pour justifier sa décision de refuser l’octroi d’un droit de visite au requérant. Il a notamment pris en compte que l’enfant, alors âgée de treize ans, avait clairement exprimé le souhait de ne pas rencontrer son père, en sorte que la contraindre à le voir pourrait s’avérer contreproductif. Il s’est référé également aux opinions du tuteur de l’enfant et des experts en psychologie qui, après avoir en 1999 préconisé un contact entre les intéressés, ont en 2004 recommandé de laisser le droit de visite indéterminé afin que la mineure puisse trouver elle-même le chemin vers son père. En

revanche, aucun élément du dossier ne permet de dire que le tribunal ait fondé sa décision sur le sexe du requérant, comme l’allègue ce dernier.

Dans ces conditions, les décisions peuvent passer pour avoir été prises dans l’intérêt de l’enfant (voir,

mutatis mutandis, Buscemi c. Italie

, n

o

29569/95, § 55, CEDH

1999

VI

;

Sommerfeld

c. Allemagne

[GC],

n

o

31871/96, §

65, CEDH 2003

‑

VIII (extraits)).

Enfin, rien n’autorise à penser que le processus décisionnel n’ait pas été équitable ou n’ait pas permis au requérant de jouer un rôle suffisant pour protéger ses intérêts, ou que les juges n’aient pas eu l’impartialité requise.

Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Claudia

Westerdiek

Snejana

Botoucharova

Greffière

Présidente