ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 455/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 14.09.2020 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. S.R.L., a chemat în judecată pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, solicitând instanței a constata ca este prescris dreptul pârâtei de a pretinde executarea silită a creanțelor fiscale în suma de 798.352 RON, ce au făcut obiectul executării silite în dosarul de executare nr. x.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1716 din 08 noiembrie 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția inadmisibilității cererii, ca neîntemeiată; a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice; a constatat prescris dreptul pârâtei de a cere executarea silită a creanței de 798.352 RON și, pe cale de consecință, a obligat pârâta să plătească suma de 9.588,52 RON către stat, reprezentând facilități sub forma reducerii taxei judiciare de timbru acordate reclamantei.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia civilăă nr. 853A din 03 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Prin primul motiv de recurs, recurenta-pârâtă a criticat decizia recurată în ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității, întemeiată pe dispozițiile art. 35 C. proc. civ., arătând că textul reglementează admisibilitatea acțiunii în constatare pozitivă (a existenței unui drept) sau negativă (a inexistenței dreptului) condiționată de lipsa posibilității părții care acționează de a solicita realizarea dreptului, cererea neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege. Sub acest aspect, a susținut că reclamanta avea posibilitatea contestării obligațiile fiscale datorate (inclusiv realizarea dreptului dedus judecății-prescrierea) pe cale administrativă și ulterior pe calea contenciosului, astfel cum prevăd dispozițiile Codului de procedură fiscală și dispozițiile Legii nr. 544/2004 a contenciosului administrativ. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la întreruperea termenului de prescripție a executării silite și a executării silite, recurenta a arătat că este eronată reținerea instanței de apel potrivit căreia în dosarul de executare nu au mai fost emise acte de executare, raportat la prevederile art. 217 din Legea nr. 207/2015 potrivit cărora termenul de prescripție se întrerupe la data comunicării procesului-verbal de insolvabilitate. Astfel, arată că, prin emiterea procesului-verbal de insolvabilitate nr. x/25.10.2017, termenele de prescripție au fost întrerupte și nu au mai fost întocmite acte de executare silită.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care după prezentarea pe larg a situației de fapt, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 06 septembrie 2022 și a fost repartizat aleatoriu completului nr. 10 care, prin rezoluția din data de 09 noiembrie 2022, a stabilit termen la data de 09 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului. La acest termen de judecată, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției nulității recursului, invocată de instanță din oficiu, în considerarea dispozițiilor art. 248 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și având în vedere și prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ. În cauză, prin decizia civilă nr. 853A din 03 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice. Un examen atent al aspectelor critice inserate în cererea de recurs reliefează că acestea reprezintă o reiterare a criticilor cu același obiect adusă sentinței civile pronunțate în dosar, în apel, ce au primit deja dezlegare jurisdicțională din partea primei instanțe de control judiciar, motivația identică fiind de natură a ignora existența judecății anterioare, finalizate prin decizia recurată, și inaptă a răspunde cerințelor art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În acest context al analizei, este de menționat că simpla reiterare a aceleiași critici formulate prin apelul îndreptat împotriva hotărârii primei instanțe în cuprinsul memoriului de recurs, fără însă a indica care sunt normele de drept ce ar fi fost încălcate de instanța de apel, nu are aptitudinea de a învesti legal instanța de recurs cu analiza acestora. Or, o astfel de manieră de formulare a criticilor în recurs, contravine principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, părțile litigante având obligația de a-și întemeia criticile pe considerentele expuse în hotărârea atacată cu recurs. Astfel, se constată că, în ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității de către prima instanță, menținută de către curtea de apel prin decizia atacată, criticile cu privire la acest aspect sunt aceleași cu cele formulate prin cererea de apel, recurenta făcând referire la situația de fapt, fără a aduce critici concrete, care să vizeze raționamentul curții de apel. Totodată, se constată că recurenta a susținut că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 215 lit. d)., art. 217, art. 265 alin. (2) și a art. 352 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, însă, simpla afirmație a părții, în sensul încălcării de către instanță a normelor de drept material este lipsită de valențe juridice, în lipsa unei argumentări care să reflecte greșelile anume imputate instanței în judecarea apelului, în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pentru a fi incident vreunul dintre motivele de casare prevăzute de dispozițiile legale anterior menționate, nu este suficient ca recurenta-pârâtă să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie ca motivul invocat să se refere la un viciu concret de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia. În realitate, recurenta-pârâtă nu a formulat critici care să se grefeze pe raționamentul curții de apel ce a determinat respingerea apelului promovat de către aceasta și care să tindă la a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, în motivele de recurs invocate, partea rezumându-se a relua aspectele ce țin de situația de fapt. Totodată, lecturarea memoriului de recurs relevă că, în dezvoltarea motivului de recurs referitor la termenul de prescripție al executării silite, recurenta a prezentat situația de fapt, făcând referire la probele administrate în cauză, respectiv la procesul-verbal de insolvabilitate nr. x din 25.10.2017, tinzând astfel la o cenzurare a aprecierii date de către instanțele de fond mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, aspect care excedează limitelor controlului judiciar posibil a fi exercitat în recurs, circumscris verificării legalității, nu și temeiniciei hotărârii atacate, din perspectiva motivelor de recurs prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Este de reamintit că atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor aparține în mod exclusiv instanțelor de fond, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege, câtă vreme obiectul și scopul recursului sunt reglementate, în mod imperativ, de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța de apel și încadrarea acestora în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul judiciar eficient. Așadar, obiectul recursului constituindu-l decizia civilă nr. 853A din 03 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care recurenta să demonstreze, în concret, pentru care anume motive este nelegal raționamentul instanței în soluția de respingere a apelului ca nefondat, așa încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări. Pentru aceste considerente, întrucât aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și nu se grefează pe conținutul deciziei atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.