ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 259/2023

Ședința publică din data de 14 februarie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin sentința civilă nr. 163/27.03.2020 a Tribunalului Cluj, secția Civilă, pronunțată în dosar nr. x/2017, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții A.., B., C., D., E., F., împotriva pârâților G., H., I., J., având ca obiect revendicare și accesiune imobiliară.

S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvenționali G., H., I., moștenitoare a reclamantului K., decedat în cursul procesului, J., împotriva reclamanților reclamanții A.., B., C., D., E. și în contradictoriu cu pârâții reconvenționali L., M., N. și O., Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, F..

S-a respins cererea reconvențională formulată împotriva pârâtului reconvențional P., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință

S-a constatat nulitatea absolută parțială a licitației din 20 iulie 1991 organizată de către Comisia de lichidare a Q. în ceea ce privește grajdul nr. 5 și suprafața de 3863 m.p., teren necesar folosinței normale a acestuia, teren ce se regăsește în imobilele înscrise în CF nr. x Cluj-Napoca și CF nr. x Cluj-Napoca, precum și a actului de adjudecare și a tuturor actelor ulterioare acestuia.

S-a constatat nevalabilitatea includerii subdiviziunilor topograficelor x în CF în componența imobilelor înscrise în CF nr. x Cluj-Napoca și în CF nr. x Cluj-Napoca.

S-a dispus rectificarea CF nr. x Cluj-Napoca prin radierea topograficelor x din componența parcelelor înscrise sub Al și A. 1.1. și rectificarea CF nr. x Cluj-Napoca prin radierea topograficelor x din componența imobilului înscris sub Al.

S-a dispus rectificarea suprafeței imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca prevăzut cu nr. top. x teren intravilan, localitate Cluj-Napoca, str. x, cu construcții: Grajd 2, pe fundații de beton, zidărie portantă, acoperit cu țigle. Grajd 3, pe fundație din beton, zidărie portantă, acoperit cu țigle. Grajd 4, pe fundație din beton, zidărie portantă, acoperit cu țigle. Grajd 5, din cărămidă, pe fundație din beton, acoperit cu azbociment, 4 bucăți paratrăznete din țeava inelară, împrejmuire laterală din plasă de sârmă, pe stâlpi metalici, în lungime de 266,9 m.p, alei betonate intre garduri, de la suprafața de 17060 m.p. la suprafața de 17.404 m.p. și dezmembrarea lui în 2 parcele, respectiv:

Imobil cu nr. x teren intravilan, localitatea Cluj-Napoca, str. x - 62, cu construcții: Grajd 2, pe fundații de beton, zidărie portantă, acoperit cu țigle. Grajd 3, pe fundație din beton, zidărie portantă, acoperit cu țigle. Grajd 4, pe fundație din beton, zidărie portantă, acoperit cu țigle. Grajd 5, din cărămidă, pe fundație din beton, acoperit cu azbociment, 4 buc. paratrăznete din țeava inelară, împrejmuire laterală din plasă de sârmă, pe stâlpi metalici, în lungime de 266,9 m.p, alei betonate între garduri, de la suprafața de 16.151 care se reînscrie pe seama vechilor proprietari, cu vechiul titlu de dobândire;

- imobil cu nr. x teren intravilan, localitatea Cluj-Napoca, str. x - 62, care se înscrie pe seama vechilor proprietari, cu vechiul titlu de dobândire.

S-a dispus rectificarea suprafeței imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca prevăzut cu nr. top. x, teren cu împrejmuire din plasă de sârmă, pe stâlpi metalici, în lungime de 224,5 m.l, poartă de intrare incintă, construită din metal, alee betonată în suprafața de 3989 m.p. și dezmembrarea lui în 3 parcele, respectiv:

- imobil cu nr. top. x, teren cu împrejmuire din plasă de sârmă, pe stâlpi metalici, în lungime de 79,30 m.l, poartă de intrare incintă, construită din metal, alee betonată la suprafața de 569 m.p. care se reînscrie pe seama vechilor proprietari, cu vechiul titlu de dobândire și cu sarcina înscrisă sub CI;

- imobil cu nr. top. x, teren cu împrejmuire din plasă de sârmă, pe stâlpi metalici, în lungime de 119,97 m.l, în suprafață de 2260 m.p. care se reînscrie în favoarea vechilor proprietari, cu vechiul titlu de dobândire;

- - imobil cu nr. top. x, teren cu împrejmuire din plasă de sârmă, pe stâlpi metalici, în lungime de 34,23 m.l, în suprafață de 807 m.p. care se reînscrie pe seama vechilor proprietari, cu vechiul titlu de dobândire și cu sarcina înscrisă sub CI;

- s-a dispus rectificarea CF nr. x Cluj-Napoca și CF nr. x Cluj-Napoca prin radierea dreptului de proprietate al actualilor proprietari asupra parcelelor cu nr. top. x teren intravilan, localitatea Cluj-Napoca, str. x și cu nr. top. x;

- s-a dispus transcrierea acestor parcele într-o coală funciară nouă și întabularea asupra acestora a dreptului de proprietate al reclamanților reconvenționali G. în cotă de 38/100 parte, H. în cotă de 24/100 parte, K. în cotă de 15/100 parte, J. în cotă de 23/100 parte, în baza procesului-verbal de licitație de 6 mai 1991 și a actului adițional, cu titlu de cumpărare la licitație în baza art. 29 din Legea nr. 18/1991;

- s-a dispus alipirea parcelelor cu nr. top. x teren intravilan, localitate Cluj-Napoca, str. x - 62 și cu nr. top. x, într-o parcelă nouă cu nr. top. x teren intravilan, localitatea Cluj-Napoca, x teren intravilan, localitatea Cluj-Napoca, str. x - 62, cu împrejmuiri de plasă de sârmă, pe stâlpi metalici, în lungime de 110,97 m.l. asupra căruia se înscrie dreptul de proprietate al reclamanților reconvenționali G. în cotă de 38/100 parte, H. în cotă de 24/100 parte, K. în cotă de 15/100 parte, J. în cotă de 23/100 parte, în baza procesului-verbal de licitație din 6 mai 1991 și a actului adițional, cu titlu de cumpărare la licitație în baza art. 29 din Legea nr. 18/1991;

- s-a dispus înscrierea în CF asupra imobilului de mai sus, a construcției grajd nr. 5;

- s-a dispus instituirea unei servituți de trecere pe o lungime de 62 m.p. și o lățime de 6 m peste imobilul cu nr. top. nou x, în favoarea imobilului rezultat din alipire, proprietatea reclamanților reconvenționali;

- s-a dispus instituirea unei servituti de trecere pe o lungime de 148,34 m.p. și o lățime de 6 mp peste imobilul cu nr. top. nou x în favoarea imobilului rezultat din alipire, proprietatea reclamanților reconvenționali;

- traseul servitutilor este ilustrat în Anexa 11 aflată la dosar, porțiunea colorată în galben;

- s-a dispus înscrierea în CF a dreptului de servitute în favoarea imobilului dominant și în sarcina celor aservite.

Au fost obligați reclamanții - pârâți reconvenționali să plătească pârâților-reclamanți reconvenționali suma de 15.765 RON cheltuieli parțiale de judecată.

Prin decizia civilă nr. 55A din data de 3.03.2021 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-au decis următoarele:

"Respinge excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a deciziei civile nr. 6234/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în dosarul nr. x/2000, invocată prin apelul reclamanților și pârâtei L..

Admite în parte apelul declarat de pârâții G., H., I. și J., împotriva sentinței civile nr. 163 din 27.03.2020 a Tribunalului Cluj, pronunțate în dosar nr. x/2017, pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă pe reclamanții - pârâți reconvenționali să plătească pârâților - reclamanți reconvenționali suma de 31.906,87 RON cheltuieli parțiale de judecată.

Menține în rest sentința atacată.

Respinge apelul declarat de reclamanții B., în nume propriu și în calitate de tutore al reclamantului A., C., D., E., F. și de pârâta L. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă apelanții B., A., C., D., M., E., L., F., în solidar, să plătească apelantului pârât G. suma de 1.230,06 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel".

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj au declarat recurs reclamanții B., în nume propriu și în calitate de tutore al reclamantului A., C., D., M., E., L. și F. și pârâții G., H., I. și J., criticând soluția pentru nelegalitate.

In cuprinsul cererii de recurs reclamanții au formulat, în esență, următoarele critici:

Prin decizia recurată se reține, în mod greșit și contradictoriu că decizia 6234/10.11.2004 pronunțată în dosar nr. x/2000 de ICCJ nu se bucură de prerogativa de a avea putere de lucru judecat decât în ceea ce privește dispozitivul acesteia, dispozitiv care, după cum reține aceeași instanță de apel cu ocazia soluționării excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită, nu a prevăzut intabularea dreptului de proprietate al intimaților: "Se constată că prin decizia civilă nr. 6234/10.11.2004 a Î.C.C.J. nu s-a dispus în mod expres intabularea în CF a dreptului de proprietate în favoarea lui G., H., I. și J., astfel încât, este evident că dispozitivul acestei decizii nu poate fi pus în executare", iar pe de altă parte, se invocă teoria naturii considerentelor specifică puterii de lucru judecat în reglementarea noului C. proc. civ.. Aceste considerente ale deciziei recurate sunt contradictorii, justificând invocarea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ.

În judecarea cererii reclamanților instanțele de fond aveau obligativitatea de a administra în mod direct probe și de a soluționa fondul cauzei prin propria lor judecată, prin raportare la situația actuală de carte funciară și la documentele existente la dosarul cauzei, raportându-se exclusiv la acele dispoziții ale hotărârilor judecătorești anterioare care se bucură de autoritate de lucru judecat. Acționând astfel, instanțele de fond au încălcat principiul nemijlocirii, ceea ce justifică invocarea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Au invocat nelegalitatea deciziei recurate în privința soluției asupra excepției prescripției puterii executorii a Deciziei ÎCCJ nr. 6234/2004.

Instanța de apel a respins această excepție reținând în mod nelegal faptul că decizia nr. 6234/2004 a ÎCCJ nu putea fi pusă în executare, necuprinzând clauze de intabulare. De asemenea, se reține faptul că procesul-verbal de adjudecare ar fi avut valoarea de titlu executoriu și, mai mult, că "actul de adjudecare asupra proprietății unui imobil transmite proprietatea în favoarea adjudecatarului". Dacă ar fi fost sa fie așa, instanța de apel ar fi fost ținută a constata că acest presupus titlu executoriu, emis în anul 1991, era demult prescris prin raportare la termenul de 10 ani reglementat de art. 405 alin. (1) vechiul C. civ.

Au invocat nelegalitatea deciziei recurate față de aplicarea greșită a normelor legale în materia cărții funciare.

Înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților are efect constitutiv, fiind guvernată de dispozițiile Decretului Lege nr. 115/1938.

Anularea acestei înscrieri putea fi dispusă doar în urma anulării titlului reclamanților, printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în contradictoriu cu aceștia, or, deciziile pronunțate în litigiul anterior nu au dispus, prin dispozitivele lor, cu privire la valabilitatea proceselor-verbale de licitație și a titlului recurenților.

Soluția de anulare a titlului reclamanților, pronunțată în prezentul dosar, este nelegală, după cum reiese din celelalte motive de recurs expuse.

În privința rectificării, în mod greșit instanța de apel a făcut referire la dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938, întrucât norma legală aplicabilă este cea de la momentul solicitării rectificării. Or, conform art. 907 C. civ., înainte de a se dispune rectificarea, este obligatoriu să existe o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată împotriva titularului înscrierii, prin care s-a admis acțiunea de fond.

Au invocat de asemenea, nelegalitatea deciziei recurate cu privire la nulitatea titlului reclamanților, față de pronunțarea primei instanțe asupra a ceea ce nu s-a cerut, acordarea a mai mult decât s-a cerut, încălcarea principiului disponibilității și contradictorialității.

În mod nelegal, instanța de apel a validat soluția instanței de fond cu privire la constatarea nulității titlului reclamanților în temeiul art. 984 alin. (4) C. civ., câtă vreme motivele de fapt și de drept invocate de pârâții-reclamanți reconvenționali se încadrau la cele reglementate de art. 984 alin. (3) C. civ.

Instanțele de fond și-au depășit rolulul activ, prin calificarea temeiului juridic al cererii, acestea neavând voie să schimbe însăși cauza juridică a cererii. Cererea pârâților-reclamanți reconvenționali a vizat strict aspectul vânzării bunului altuia, aceștia apreciind eronat, faptul că prin încheierea unui proces-verbal de licitație anterior, fără efect translativ de proprietate, vânzarea ulterioară ar fi fost ilegală.

În mod nelegal instanța de apel a validat soluția instanței de fond cu privire la constatarea nulității titlului reclamanților în temeiul art. 984 alin. (4) C. civ., câtă vreme motivele de fapt și de drept invocate de pârâții-reclamanți reconvenționali se încadrau la cele reglementate de art. 984 alin. (3) C. civ.

Au invocat nelegalitatea deciziei recurate cu privire la rectificarea cărții funciare față de dobânditorii subsecvenți și prescripția acțiunii în rectificare.

Deși în mod greșit instanța de fond a reținut puterea de lucru judecat a deciziei nr. 306/2012 a Tribunalului Cluj, instanța de apel a validat nelegal aceste dispoziții, fără o analiză a motivelor de apel. Arată că instanța care a pronunțat decizia nr. 306/2012 a Tribunalului Cluj s-a pronunțat asupra rectificării cărții funciare, fără a constata o cauză de nulitate a actului.

Rectificarea de carte funciară se poate dispune numai în contradictoriu cu proprietarii tabulari, care sunt afectați de înscriere, iar o hotărâre judecătorească care nu le este opozabilă nu poate constitui un temei pentru radierea dreptului tabular.

Instanțele din litigiul anterior s-au pronunțat definitiv și irevocabil cu privire la validitatea titlului de dobândire, care a justificat înscrierea în cartea funciară a dreptului reclamanților, ceea ce dovedește corecta înscriere a dreptului lor, cât și buna-credință a reclamanților la data dobândirii.

Instanțele de fond și-au depășit rolul activ, prin calificarea temeiului juridic al cererii, acestea neavând voie să schimbe însăși cauza juridică a cererii.

Au invocat de asemenea, nelegalitatea hotărârii cu privire la argumentele privind accesiunea reală imobiliară.

Instanța de apel a respins apelul cu privire la accesiunea reală imobiliară, pornind de la considerentul că s-a constatat nulitatea titlului reclamanților. Consideră că, în condițiile în care în mod greșit s-a pronunțat instanța asupra nulității, cererea de accesiune imobiliară este întemeiată.

Principiul îmbogățirii fără justă cauză și echitatea impun ca valoarea de despăgubire să se stabilească la momentul la care reclamanții au invocat accesiunea, iar valoarea despăgubirii să se determine în funcție de starea construcției din acest moment.

Consideră că era perfect admisibilă cererea reclamanților din apel privind expertiza de evaluare, care să stabilească valoarea de circulație la zi a construcției și, cu toate acestea, instanța a respins cererea de expertiză.

Invocă și greșita aplicare a legii cu privire la stabilirea servituții de trecere.

Dacă instanța de fond a optat să stabilească o servitute de trecere considerând-o servitute născută din titlu, pentru că a dat prevalență mențiunilor din procesul-verbal (actul adițional) al apelanților pârâți reconvenționali, consideră că soluția este greșită, iar instanța de apel a validat-o fără niciun argument legal și cu nesocotirea prevederilor legale cu privire la servitute (art. 617, 618 C. civ.).

Mențiunile din procesul-verbal prin care au dobândit pârâții reconvenționali construcția nu sunt opozabile reclamanților. Servitutea stabilită prin titlu trebuie să fie convenită de părțile care își stabilesc de comun acord o modalitate de exercitare a dreptului de trecere. Având în vedere că reclamanții sunt terți față de obligațiile asumate de Comisia de Lichidare, cu privire la dreptul de trecere, nu li se pot opune mențiunile din actul adițional, iar astfel dreptul acestora de proprietate să fie vătămat (limitat) în mod nejustificat.

În mod greșit instanța de apel a stabilit cheltuielile de judecată. Astfel, deși instanța a admis doar parțial apelul pârâților, a obligat reclamanții la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care și pârâților li s-a respins apelul.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs pârâții au formulat, în esență, următoarele critici de nelegalitate:

Hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea autorității de lucru judecat, motiv de recurs prevăzut de disp. art. 488 pct. 7 C. proc. civ., instanța pronunțând hotărârea pe baza unor argumente contradictorii, străine de natura cauzei, motiv de recurs prevăzut de disp. art. 488 pct. 6 din același cod, având în vedere următoarele aspecte:

- Curtea de Apel Cluj a îmbrățișat eronat susținerea Tribunalului Cluj care a precizat că ar exista putere de lucru judecat în ceea ce privește suprafața aferentă imobilului dobândit de pârâți, prin prisma considerentelor deciziei civile nr. 306/A/2012 a Tribunalului Cluj și ale deciziei civile nr. 75/R/2013 a Curții de Apel Cluj, cu raportare ulterioară și la deciziile nr. 110/2015 a Tribunalului Cluj și nr. 573/R/2015 a Curții de Apel Cluj.

Arată că singurul aspect stabilit cu putere de lucru judecat în dosarul anterior este cel privind admiterea petitului I al acțiunii introductive de instanță, conform deciziei civile nr. 6234/2004 a Înaltei Curți de Casație si Justiție prin care, urmare a admiterii recursurilor, s-a modificat în parte decizia recurată și sentința nr. 541/30.11.1999 a Tribunalului Cluj și, rejudecând, "admite în parte acțiunea cu privire la capătul I de reclamanților și respinge ca nefondată cererea reconvențională a pârâților". Prin urmare, dreptul pârâților de proprietate este recunoscut, cu autoritate de lucru judecat, asupra suprafeței de 4000 mp și nu doar asupra suprafeței de 3863 mp.

Susțin că nici prin decizia civila nr. 306/A/2012 Tribunalul Cluj nu a statuat că ar fi vorba doar de 3863 mp, hotărârea fiind casată sub acest aspect prin decizia civilă nr. 75/R/2013 a Curții de Apel Cluj, care a apreciat că mai sunt necesare probe în vederea stabilirii situației de fapt a imobilului, iar deciziile ulterioare au confirmat doar faptul că aceste aspecte au rămas nelămurite.

Prin urmare, consideră că instanța de apel a pronunțat decizia atacată prin încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că a încălcat dispozițiile art. 555 și art. 556 C. civ., în sensul că, deși pârâții au dreptul (conform autorității de lucru judecat) la o suprafața de 4000 mp, instanțele i-au deposedat de o parte a acestei suprafețe.

În ceea ce privește varianta de partaj și de instituire a servitutii de trecere, apreciază că decizia civilă nr. 55/A/2021 a Curții de Apel Cluj este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și cuprinde motive străine de natura cauzei, în sensul dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ..

Recurenții-pârâți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți, ca nefondat, iar recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de către pârâți.

Intimatul Municipiul Cluj-Napoca a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri.

Recurenții-reclamanți au depus întâmpinare la recursul declarat de către pârâți, iar aceștia din urmă au depus răspuns la întâmpinările formulate de către reclamanți și de către pârâtul Municipiul Cluj-Napoca.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 08 februarie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanții B., în nume propriu și în calitate de tutore al reclamantului A., C., D., E., de pârâții L., M. și F. și respectiv de pârâții G., H., I. și J. împotriva deciziei civile nr. 55A din 3 martie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă și a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele (unele comune ambelor căi de atac) ce urmează să fie expuse.

A.1. Instanța de recurs observă că primul motiv de recurs al pârâților reconvenționali reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., vizează existența unor considerente contradictorii în cadrul deciziei recurate, din perspectiva puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunțate anterior sub imperiul C. proc. civ. 1865. Ansamblul criticilor grupate în acest motiv de recurs este însă, nefondat.

Astfel, lecturând decizia recurată, se observă faptul că instanța de apel a reținut prin considerentele astfel contestate de către recurenții pârâți reconvenționali, incidența autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv în prezentul litigiu a unora dintre elementele tranșate în procesul anterior purtat între părți, instanța de apel justificând această concluzie prin prisma caracterului decisiv sau decizoriu al considerentelor reținute, în raport de dispozitivul respectivelor hotărâri judecătorești anterioare.

Este real că în debutul analizei acestei incidențe, curtea de apel a arătat că sub imperiul vechiul C. proc. civ., considerentele unei hotărâri judecătorești nu se bucurau de prerogativa de a avea putere de lucru judecat, întrucât aceasta ar fi fost recunoscută doar prin art. 430 alin. (2) teza II Noul C. proc. civ., deci - a apreciat curtea de apel - exclusiv în privința considerentelor hotărârilor judecătorești pronunțate în litigii promovate sub imperiul noului cod, însă se observă totuși, că în continuarea analizei sale, instanța de apel a recunoscut însă, incidența acestui atribut juridic al autorității de lucru judecat prin prisma criteriului naturii considerentelor hotărârilor judecătorești, natură pe care a analizat-o apoi concret, în cauză.

Acest procedeu utilizat de instanța de apel semnifică faptul că mențiunea sa de început arătată a vizat în realitate, doar elementul consacrării normative formale, exprese, a autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv. Astfel, în vreme ce în cadrul Noului C. proc. civ., acest atribut juridic este reglementat în mod expres, în cadrul art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în cadrul vechiul Cod procesual, respectiv cel din 1865, nu a existat o astfel de reglementare expresă, directă a sa.

Acest lucru nu înseamnă însă, că atributul juridic analizat nu înzestra și considerentele decisive și cele decizorii ale hotărârilor judecătorești pronunțate anterior codului procesual actual, ceea ce instanța de apel a și constatat de altfel, în continuare, în temeiul criteriului naturii considerentelor hotărârilor judecătorești, criteriu pe care - așa cum rezultă din decizia atacată - nu l-a afectat exclusiv reglementării Noului C. proc. civ. și care nu este specific deci, doar acestui nou cod, cum eronat apreciază recurenții pârâți reconvenționali.

În această cheie de interpretare a raționamentului juridic expus de instanța de apel, nu se decelează vreun caracter contradictoriu al considerentelor deciziei sale.

În plus, se observă că oricum, instanța de apel în expunerea algoritmului său juridic sub acest aspect, a plecat de premisa incidenței în cauză a Noului C. proc. civ., raportat la data declanșării litigiului prezent (05.10.2017), deci inclusiv a art. 430 și art. 431 C. proc. civ. pe care le-a enunțat în mod expres chiar în evaluarea sa realizată în această direcție.

Privit din acest unghi de vedere, considerentul ulterior al instanței de apel referitor la regimul juridic reglementat de vechiul C. proc. civ. ("Chiar dacă sub imperiul vechiul C. proc. civ. considerentele unei hotărâri judecătorești nu se bucurau de prerogativul de a avea putere de lucru judecat, acesta fiind recunoscut doar prin art. 430 alin. (2) teza II Noul C. proc. civ., (...)") devine unul doar indiferent sau supraabundent al instanței de apel, deci neesențial în stabilirea autorității de lucru judecat a unora dintre considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiul anterior, dovadă în această direcție fiind raportarea în continuare a curții de apel, la criteriul naturii considerentelor și reținerea în temeiul acestui criteriu, a autorității de lucru judecat.

În fine, chiar dacă, ignorând argumentele deja enunțate, am admite că s-ar decela totuși, o contradicție între pe de o parte, considerentul instanței de apel referitor la nerecunoașterea acestui atribut juridic în privința considerentelor hotărârilor judecătorești pronunțate sub imperiul C. proc. civ. 1865 și pe de altă parte, argumentele sale ulterioare prin care în temeiul criteriului naturii considerentelor, a procedat la recunoașterea acestei autorități de lucru judecat sub aspect pozitiv în privința unor considerente din hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul vechiul cod procesual, cu toate acestea instanța de recurs ar constata că acest motiv de recurs tot nu ar putea fi primit.

Această concluzie se impune deoarece considerentul primar enunțat, respectiv cel cu titlu general, infirmat însă în continuare de instanța de apel prin surmontarea sa în temeiul considerentului secund enunțat (aplicarea criteriului naturii considerentelor), este unul eronat.

Astfel, instanța de recurs observă că potrivit prevederilor art. 1201 C. civ. 1864:

"Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate".

Conform art. 166 C. proc. civ. 1865, "Excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs".

În esență, sub regimul juridic al vechiul C. civ. și al vechiul C. proc. civ., puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea pronunțată este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur). Fundamentul lucrului judecat rezidă în necesitatea de a da eficiență hotărârii judecătorești și de a evita o nouă judecată asupra aceleiași chestiuni litigioase.

Printre efectele lucrului judecat, sunt și exclusivitatea care exclude posibilitatea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză, precum și obligativitatea conform căreia părțile trebuie să se supună hotărârii judecătorești. Autoritatea de lucru judecat (concept juridic distinct sub regimul vechiul C. civ. de puterea de lucru judecat a cărei parte este) reprezenta în concepția C. civ. 1864, efectul evocat al exclusivității.

Raportat la efectele puterii de lucru judecat, doctrina și practica juridică de specialitate au admis însă, că partea din hotărâre care interesează această instituție juridică, este pe lângă dispozitivul ce cuprinde soluția, dispozitivul fiind cel care se execută, și considerentele hotărârii în măsura în care explică dispozitivul și se reflectă în el sau "altfel spus, vor beneficia de puterea lucrului judecat, acele considerente în lipsa cărora n-ar fi posibilă înțelegerea dispozitivului hotărârii, acele considerente decisive, care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta" (a se vedea de exemplu, decizia civilă nr. 7222/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală).

Având în vedere aceste argumente, pe cale de consecință, se constată că existența unei hotărâri judecătorești anterioare irevocabile, pronunțate în temeiul vechiul C. civ., va putea fi invocată în cadrul unui alt proces, inclusiv în referire la considerentele care explicitează dispozitivul, fie cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, fie cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie neapărat aceleași părți, să se discute același obiect sau aceeași cauză.

Concluzia expusă este impusă cu evidență, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cadrul jurisprudenței sale. Reamintind că textul Convenției Europene a Drepturilor Omului, ratificate de România prin Legea nr. 30/1994, nu poate fi disociat de jurisprudența dezvoltată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, formând împreună un "bloc de convenționalitate", obligatoriu pentru autoritățile statale, deci inclusiv pentru instanțele judecătorești, în temeiul dispozițiilor constituționale ale art. 11 și 20 din Constituția României, dar și al articolului 46 din Convenție, instanța prezentă de recurs consideră că eventuala neaplicare a acestei jurisprudențe în cauza dedusă judecății, ar fi determinat premisa încălcării articolelor convenționale incidente.

Astfel, în cadrul Hotărârii din 23 septembrie 2008, pronunțate în cauza Amurăriței împotriva României, nr. 4351/02, instanța de contencios european a arătat sub aspectul dreptului fundamental reglementat de art. 6 din Convenție, că "dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție, trebuie interpretat conform părții introductive a Convenției, care enunță supremația dreptului drept element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice care dorește, între altele, ca soluția definitivă pronunțată de instanțe la orice controversă să nu mai fie rejudecată (Brumărescu împotriva României [GC], nr. 28342/95, paragraful 61, CEDH 1999-VII). În plus, statele au obligația de a se înzestra cu un sistem juridic capabil să identifice procedurile conexe și să interzică deschiderea de noi proceduri asupra aceluiași subiect (a se vedea, mutatis mutandis, Gjonbocari și alții împotriva Albaniei, nr. 10508/02, paragraful 66, 23 octombrie 2007).

Din această perspectivă, Curtea EDO a arătat în cadrul paragrafului 31 din hotărârea evocată, că "instanțele ar fi trebuit să țină cont de constatările făcute anterior de instanțe, asupra situației" imobilului, iar în cadrul paragrafului 32, că "instanțele sesizate cu acțiunea în revendicare, nu ar fi trebuit să rejudece constatările instanțelor precedente", concluzionând în sensul că "permițând admiterea acțiunii în revendicare pe baza argumentelor prezentate deja în cadrul altor litigii dintre părți, sistemul pus la dispoziția părților nu a îndeplinit cerințele prevăzute la art. 6 alin. (1) din Convenție interpretat în lumina principiului securității raporturilor juridice, instanțele încălcând astfel dreptul reclamantei la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție" (paragraful 37).

În virtutea tuturor acestor argumente inclusiv de ordin convențional - care se contrapun inclusiv criticilor recurenților reclamanți din cadrul acestui motiv de recurs arondate recunoașterii sub imperiul vechiul C. proc. civ., doar a autorității de lucru judecat sub aspect negativ - prezenta instanță de recurs apreciază că argumentul general invocat de către curtea de apel, era unul greșit, care nu înlătura incidența autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv a unora dintre considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., astfel cum greșit a reținut - doar cu titlu general (întrucât în continuare, a constatat totuși incidența în cauză a acestei autorități) - instanța de apel.

Așadar, înlăturând acest argument al instanței de apel în temeiul considerentelor instanței prezente de recurs expuse anterior, se constată că motivul de recurs privind contradictorialitatea invocat de acești recurenți își pierde obiectul său, el neputând pe cale de consecință fi primit.

Considerentele expuse de instanța de recurs, referitoare la incidența autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv a unora dintre considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate sub imperiul vechilor coduri, sunt de natură a răspunde inclusiv criticilor recurenților pârâți reconvenționali referitoare la încălcarea de către instanța de apel, a principiului procesual al nemijlocirii, reglementat de art. 261 alin. (1) C. proc. civ., critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. (și nu pct. 6 cum eronat au invocat recurenții).

Astfel, se observă în primul rând, că instanța de apel a recunoscut autoritatea de lucru judecat în privința anumitor considerente din hotărârile judecătorești anterior pronunțate între părțile procesuale, precum și în privința unor dispoziții cuprinse în dispozitivele respectivelor hotărâri judecătorești precedente.

Or, în virtutea efectelor incidenței acestui atribut juridic al autorității de lucru judecat, administrarea de (noi) probe sub aceleași aspecte devenea nu doar inutilă, din perspectiva dispozițiilor art. 255 și urm. C. proc. civ., ci chiar prohibită, întrucât reevaluarea respectivelor aspecte în prezentul proces ar fi încălcat tocmai autoritatea de lucru judecat menționată, consecință a obligativității unei hotărâri judecătorești definitive.

Concomitent, se observă că în privința celorlalte aspecte, care nu au fost dezlegate judiciar definitiv anterior, instanțele devolutive ale fondului cauzei au administrat în mod nemijlocit probe procesuale, precum ar fi înscrisuri, mărturisirea judiciară prin intermediul interogatoriilor administrate, expertize judiciare topografică și de evaluare.

Relativ capătului de cerere privind constatarea nulității titlului recurenților pârâți reconvenționali, se observă că instanțele devolutive au reținut elementele pertinente din perspectiva cauzei ilicite generatoare de nulitate absolută, atât în temeiul propriei lor evaluări, pe baza probelor administrate cauzei (și ne referim aici la elementul relei - credințe reținute în privința subdobânditorilor bunului litigios), cât și în temeiul autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv a unor considerente din hotărârile din litigiul anterior (avem în vedere aici elementul relei - credințe a dobânditorilor nemijlociți în cadrul licitației din iulie 1991), temei care astfel cum am expus, determina inutilitatea administrării și evaluării de către instanțele devolutive de noi probe în această direcție punctuală.

În fine, criticile recurenților pârâți reconvenționali arondate aceluiași punct I al cererii de recurs, critici relative decelării concrete a elementelor intrate în autoritatea de lucru judecat din cuprinsul deciziei civile nr. 6234/2004 a instanței supreme, instanța de recurs observă că nici acestea nu sunt de natură să modifice datele speței în sensul indicat de aceste părți procesuale.

Astfel, ceea ce au decelat instanțele devolutive de fond din prezentul dosar, ca fiind intrat în autoritatea de lucru judecat din respectiva decizie anterioară a instanței supreme, a fost elementul "îndreptățirii reclamanților din acel dosar, G., H., K. și J., la bunurile care au făcut obiectul licitației din 06 mai 1991, respectiv grajdul nr. 5 și terenul aferent acestuia, necesar bunei funcționări a respectivei clădiri, astfel cum suprafața acestui teren a fost determinată prin actul adițional" (pagina 49 a deciziei recurate).

Acest element a fost decelat de către instanța devolutivă raportat atât la dispozitivul respectivei decizii din litigiul anterior ("rejudecând, admite în parte acțiunea cu privire la capătul unu de cerere"), cât și la considerentele deciziei instanței supreme care au explicat dispozitivul:

"motiv pentru care Curtea va modifica hotărârile, în sensul admiterii primului capăt de cerere, obligând Comisia de Lichidare a CAP Someșeni să le recunoască reclamanților dreptul de proprietate asupra bunurilor dobândite la 6 mai 1991".

Or, acest element este unul atât distinct de cel al nulității titlului recurenților pârâți reconvenționali asupra bunurilor, cât și important în privința primului capăt de cerere principală prezentă, capăt de cerere de revendicare și totodată, aparte de capătul de cerere reconvențională vizând constatarea nulității absolute a licitației din 20 iulie 1991.

Astfel, instanța de recurs reamintește că în temeiul art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și art. 483 alin. (3) C. proc. civ., controlul său jurisdicțional este unul exclusiv de legalitate, care se grefează pe situația de fapt a cauzei, astfel cum a fost ea configurată în mod definitiv de instanțele devolutive ale fondului cauzei.

Or, aprecierea asupra caracterului executabil sau nu al unei dispoziții concrete dintr-o hotărâre judecătorească determinată reprezintă un element subsumat situației de fapt, astfel încât controlul jurisdicțional al prezentei instanțe de recurs trebuie să se grefeze pe această premisă. Dovadă a justeței acestei aprecieri este și împrejurarea că în cadrul ansamblului acestor critici din recurs, pârâții reconvenționali nu au indicat nici un temei legal care ar fi fost încălcat de instanța de apel prin statuarea sa asupra caracterului neexecutabil al dispoziției din decizia civilă anterioară a instanței supreme.

Așadar, atât timp cât s-a stabilit în cadrul situației de fapt a cauzei că dispoziția concretă menționată din decizia anterioară a instanței supreme nu era executabilă, rezultă că prin pronunțarea sa nu s-a născut nici un drept de a obține executarea sa silită și drept urmare, nu va fi incidentă nici excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită (excepția puterii executorii a deciziei, în exprimarea acestor recurenți).

Pe cale de consecință, nu se poate invoca în mod fondat nici pierderea atributului juridic al autorității de lucru judecat a acestei dispoziții judiciare definitive explicitate prin considerentele citate ale instanței supreme, cum eronat invocă recurenții.

De altfel, chiar dacă ignorând argumentele prezentate anterior, am aprecia totuși, că critica formulată de către aceste părți procesuale - vizând faptul că dispoziția judiciară menționată a instanței supreme din decizia sa civilă nr. 6234/2004 ar fi o obligație de a face, susceptibilă de executare silită - antamează un aspect de legalitate relativ incorectei calificări juridice a sa, cu toate acestea prezenta instanță de recurs ar constata că aprecierea recurenților este infirmată de chiar dispoziția în continuare a respectivei instanțe supreme, de trimitere spre rejudecare a cererii de pronunțare a unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act apt de întabulare.

Or, dacă respectiva dispoziție a instanței supreme ar fi reprezentat o obligație de a face susceptibilă de executare silită, atunci dispoziția judiciară subsecventă nu și-ar mai fi găsit din punct de vedere juridic și logic rațiunea de a fi, devoalându-se așadar, caracterul juridic pur constatator al respectivei dispoziții laolaltă cu considerentele care au explicitat-o.

Așadar, chestiunea în discuție, reținută în prezent de către instanța de apel în temeiul autorității de lucru judecat, reprezenta o chestiune prejudicială, cu caracter constatator (și deci neexecutabil), respectiv îndreptățirea intimaților pârâți reconvenționali la bunurile vândute în cadrul licitației din mai 1991, astfel cum în mod corect a apreciat curtea de apel.

Ansamblul acestor argumente justifică așadar, concluzia nepierderii atributului juridic al autorității de lucru judecat al celor statuate prin decizia civilă nr. 6234/2004 a instanței supreme.

Astfel, potrivnic aserțiunilor recurenților pârâți reconvenționali în această direcție, instanța de recurs observă că toate aceste principii și reguli procesuale, toate aceste dispoziții procesuale au fost respectate de către instanța de fond, constatările curții de apel în privința lor fiind legale, judicioase.

Instanța de recurs notează faptul că așa cum în mod corect a surprins și curtea de apel, în cadrul cererii reconvenționale de chemare în judecată, intimații reclamanți reconvenționali au cerut nulitatea absolută parțială a licitației din 20 iulie 1991, în temeiul art. 948 C. civ. 1864, arătând între altele, faptul că:

"Ulterior, la data de 20 iulie 1991 a fost organizată o nouă licitație care, evident, putea avea loc doar pentru imobilele neatribuite în urma primei licitații. Subsemnații nu am mai participat la această a doua licitație, neavând interes în a achiziționa și alte bunuri, însă participanții la această a doua licitație cunoșteau despre vânzarea "grajdului nr. 5" și a terenului aferent acestuia" .

Așadar, este evident că în cadrul cererii de chemare în judecată, reclamanții reconvenționali s-au grefat în solicitarea de constatare a nulității absolute, pe reaua - credință a participanților la licitația secundă asupra acelorași bunuri, mențiunile privind reaua - credință din cererea reconvențională ilustrând în mod inechivoc, întemeierea acestor părți procesuale pe punctul 4 al art. 948 C. civ. 1864 și nu pe punctul 3 cum eronat invocă recurenții pârâți reconvenționali.

Concluzia se impune întrucât potrivit regimului juridic civil național, ori de câte ori vânzarea bunului altuia este conjugată cu reaua - credință a părților contractante, se configurează o cauză ilicită, de fraudare a drepturilor terțului titular al dreptului asupra bunului.

Deci, aserțiunile reclamanților reconvenționali din cuprinsul cererii reconvenționale, referitoare la lipsa parțială de obiect a licitației secunde nu pot fi privite independent de mențiunile din cerere privitoare la reaua - credință a părților contractante.

Drept urmare, astfel fiind configurată cererea reconvențională, se constată că instanța de fond nu avea a pune în discuția părților procesuale și subsecvent, a se pronunța asupra recalificării cererii din perspectiva cauzei, astfel cum eronat invocă recurenții, fiind astfel pe deplin respectate în cauză dispozițiile procesuale enunțate de aceste părți procesuale, care consacră reguli și drepturi fundamentale ale procesului civil, fiind astfel exclusă din această perspectivă, cauzarea vreunei vătămări procesuale a pârâților reconvenționali cărora li s-au comunicat cererea reconvențională și au formulat apărări în raport de aceasta.

Aspectul final arondat acestui grup de critici de către recurenții pârâți reconvenționali, vizând inexistența relei - credințe a dobânditorilor bunurilor și drept urmare, inexistența cauzei ilicite, urmează a fi analizat o dată cu criticile acelorași părți procesuale subsumate punctului V din această cerere de recurs, analiză care va fi regăsită la punctul A.5 din prezenta decizie de recurs.

Astfel, este adevărat că înscrierea dreptului de proprietate al recurenților pârâți reconvenționali în temeiul Decretului - lege nr. 115/1938 a avut efect constitutiv, potrivit art. 17 din acest decret - lege, însă acest fapt juridic nu infirmă și nu inhibă posibilitatea rectificării ulterioare a acestei înscrieri tabulare cu ansamblul efectelor unei astfel de operațiuni de carte funciară.

Astfel cum în mod corect instanța de apel a constatat, în speță sunt incidente prevederile art. 80 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.:

"Cererile de înscriere, precum și acțiunile în justiție întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de data introducerii lor, vor fi soluționate potrivit normelor materiale în vigoare la data încheierii actului sau, după caz, la data săvârșirii ori producerii faptului juridic generator, modificator sau extinctiv al dreptului supus înscrierii ori rectificării, cu respectarea normelor procedurale în vigoare în momentul introducerii lor".

Or, faptul juridic care este invocat în justificarea cererii de rectificare este nulitatea absolută a licitației din iulie 1991. Or, nulitatea unui act juridic este o sancțiune ale cărei efecte urcă până la momentul încheierii actului juridic, fiind și ex tunc - pentru trecut, întrucât cauzele de nulitate sunt contemporane momentului încheierii actului juridic.

Pe cale de consecință, în aplicarea art. 80 din Legea nr. 71/2011 menționat, cererea în rectificare în temeiul nulității titlului care a stat la baza înscrierii va fi guvernată de normele materiale ale Decretului - lege nr. 115/1938, cum corect a identificat și curtea de apel.

Potrivit art. 34 alin. (1) din acest decret - lege, "Rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii se va cere de orice persoană interesată: 1. Dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile", în vreme ce art. 35 din același decret - lege stipulează că "Rectificarea se va putea săvârși numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive".

Așa cum s-a ilustrat la punctul 3 anterior, criticile relative eronatei constatări a nulității absolute parțiale a licitației din iulie 1991 au fost apreciate nefondate, astfel încât, raportat la caracterul definitiv al prezentei decizii civile de recurs, la caracterul subsecvent din punct de vedere temporal, dar și logic și juridic al capătului de cerere al rectificării față de cel al constatării nulității absolute, rezultă că inclusiv aceste prevederi legale sunt respectate în cadrul raționamentului juridic al cauzei.

De altfel, instanța de recurs constată faptul că art. 907 C. civ. nou (text de lege pe care recurenții reclamanți îl apreciază a fi incident cauzei, în detrimentul - sub acest aspect - al Decretului - lege nr. 115/1938) păstrează același regim juridic cu cel al decretului - lege, ilustrativ în acest sens fiind în mod special alin. (3) al acestui text legal, astfel încât datele problemei nu s-ar modifica determinant în privința concluziei expuse, raportat la argumentele prezentate anterior.

Criticile aduse de acești recurenți deciziei civile nr. 306/2012 a Tribunalului Cluj, pronunțate în litigiul anterior, în sensul că în cadrul ei s-ar fi dispus asupra rectificării cărții funciare fără a se fi constatat o cauză de nulitate a actului și că nu ar fi fost respectat principiul relativității înscrierilor, în mod corect au fost respinse de către curtea de apel, întrucât singura cale procesuală prevăzută legal pentru contestarea deciziei civile respective era într-adevăr, calea recursului declarat împotriva sa.

Ceea ce omit însă, recurenții reclamanți pârâți în privința acestui grup de critici este aspectul că rectificarea cărții funciare s-a dispus în prezenta cauză - în care sunt părți procesuale toți proprietarii tabulari ai imobilului litigios, deci inclusiv recurenții pârâți L., M. sau R. și O. (ultimii doi fiind autori ai recurentului F.) în privința cărora se constată că instanțele devolutive ale fondului nu au reținut în cadrul situației de fapt a cauzei (care scapă controlului jurisdicțional al instanței de recurs, date fiind limitele exclusiv de legalitate ale controlului său), pe baza probelor administrate, elemente diferite față de cele reținute în privința pârâților reconvenționali prezenți ce au fost părți procesuale și în litigiul anterior - ca urmare a constatării nevalabilității titlului recurenților pârâți reconvenționali, respectiv a licitației din iulie 1991, acesta fiind fundamentul rectificării dispuse și nu operațiunile de carte funciară dispuse prin decizia civilă nr. 306/2012 Tribunalului Cluj în privința cărora înșiși acești recurenți arată în continuarea motivării recursului, că au fost ulterior casate prin decizia civilă de recurs nr. 75/2013 a Curții de Apel Cluj.

Din perspectiva acestor argumente, susținerea recurenților pârâți reconvenționali privitoare la faptul că în cauză s-ar fi încălcat de către instanța de apel prevederile art. 311 C. proc. civ. 1865 nu este fondată. De altfel, așa cum rezultă în mod expres din decizia civilă de recurs nr. 75/2013 a Curții de Apel Cluj, decizia civilă nr. 306/2012 a Tribunalului Cluj a fost casată doar în parte, ceea ce înseamnă că sub aspectul celorlalte dispoziții ale sale decât cele casate, ea și-a păstrat autoritatea de lucru judecat, respectivele dispoziții necasate fiind definitive.

Criticile următoare subsumate aceluiași punct V din cererea de recurs a pârâților reconvenționali (regăsite parțial și în finalul punctului IV din aceeași cerere de recurs), care vizează stabilirea bunei - credințe a pârâților reconvenționali la momentul licitației se