Decizia nr. 2531/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 15 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în calitate de administrator special al S.C. B. S.R.L., aflată în procedura de faliment (dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Brașov ca efect al strămutării de la Tribunalul Ialomița) și ca persoana fizică în contradictoriu cu Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat obligarea pârâtului la plata actualizată a următoarelor sume: 2,5 miliarde RON vechi și 50.000 euro cu titlu de despăgubiri materiale; 240.722 RON cu titlu de daune morale, pentru încălcarea prevederilor art. 6 paragraf 1 CEDO, având ca temei legal art. 11 și art. 20 din Constituția României și prevederile art. 3 din C. proc. civ.

Sentința pronunțată pe fond Prin sentința civilă nr. 216/18.10.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența teritorială de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului București. Urmare a declinării competenței, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 25.10.2019. Prin sentința civilă nr. 507/16.06.2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarant apel reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare, conform art. 6 paragraf 1 CEDO.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 4A din 10 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins apelul formulat de apelanta reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 507 din 16.06.2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice prin AJFP Brașov.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta A., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 29 martie 2022 și care a fost repartizat aleatoriu completului nr.

La data de 14 martie 2023, recurenta a trimis un mail prin care arată că înțelege să formuleze recurs împotriva încheierii de ședință pronunțate în 10 ianuarie 2022, urmând a depune și motivele de recurs. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel care a pronunțat hotărârea atacată. A reiterat motivarea acțiunii cu care a învestit instanța de judecată, expunând situația de fapt. A arătat că S.C. B. S.R.L. fost supusă procedurii insolvenței pentru o creanță care nu era certă, lichidă și exigibilă, iar ANAF Ialomița s-a înregistrat cu o creanță în valoare de 337.059.745 RON vechi, completată în 2004 cu suma de 2.407.782.706 RON vechi și ulterior cu 240.848 RON, la care se adăuga suma de 70 de RON. Administratorul judiciar nu a verificat înscrierea la masa credală a acestor creanțe si nu a luat în considerare cererea privind aportul adus de asociatul societății. A indicat că și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 6 par. 1 CEDO și art. 1 Protocol 1 CEDO. A opinat că incidența art. 6 conduce la obligația oricărei instanțe române de a asigura aplicarea acestuia cu prioritate față de orice altă dispoziție de drept intern, iar în ceea ce privește procedura falimentului solicitată de către stat atunci când finanțele sunt principalul creditor al unei societăți insolvabile, litigiul privind procedura falimentului are o anumită natură fiscală, interpretare respinsă de către Curte, considerând că o procedură de faliment are un caracter patrimonial, astfel încat nu se pune problema neaplicabilității art. 6. A mai arătat că astfel de proceduri fiscale sunt auxiliare procedurii principale a falimentului (Bassani contra Italiei din 11.12.2003, Sablon contra Belgiei din 10.04.2001). Critică recurenta că bunurile societății au fost vândute de administratorul judiciar cu executor judecătoresc, poliție și alte persoane chiar fără acordul judecătorului sindic, fără respectarea normelor legale, motiv pentru care invocă exceptia nulității absolute a vânzării prin licitație fără respectarea normelor legale și subevaluarea. Arată că vânzarea subevaluată s-a datorat unei expertize făcute chiar de expertul ce era funcționar al instituției care a participat la cumpărarea imobilului fără licitație; refuzul administratorului judiciar de a efectua o expertiză financiară pentru verificarea contului din balanța 455, al societății comerciale în care recurenta a depus bani astfel ca după 22 de ani i s-a scos la vânzare imobilul pentru care a plătit creanța la C.. A opinat că nici argumentul potrivit căruia persoana ce a fost supusă unui prejudiciu moral poate determina întinderea acestuia nu poate fi primit, deoarece, dacă ar fi așa, determinarea unui astfel de prejudiciu ar fi lăsat doar la aprecierea subiectivă a persoanei interesate. De asemenea, prejudiciul moral nu poate fi determinat nici prin aprecieri privind eventuale oportunități de a desfășura activități sau de a continua activități care erau în curs la momentul lipsirii de libertate. De aceea, nici CEDO, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate. A subliniat importanța aprecierii judecătorului asupra întinderii despăgubirilor, îndeosebi a celor de natură morală și importanța jurisprudenței în materie ca element de referință, în condițiile în care dispozițiile legale nu oferă criterii stricte de cuantificare a daunelor. A citat dispozițiile art. 1349 C. civ. coroborat cu art. 6 paragraf 1 CEDO. 5. Apărările formulate în cauză Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare la data de 16 iunie 2022, prin care invocă excepția nulității recursului. Arată că recursul nu este încadrat în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și nu conține critici care să poată fi încadrabile în textul de lege menționat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie criticilor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În speță, se constată că recursul nu numai că nu este încadrat în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., dar nici nu conține critici care să poată fi încadrabile în textul legal menționat. Prin decizia recurată, s-a reținut în esență că reclamanta, invocând aplicarea directă, pe baza priorității, a Convenției europene a drepturilor omului și a jurisprudenței Curții de la Strasbourg, avea obligația de a identifica o situație de incompatibilitate a dispozițiilor din legea națională cu prevederile Convenției europene a drepturilor omului și cu jurisprudența contenciosului european. Numai în ipoteza identificării existenței unor neconcordanțe ori incompatibilități dintre norma legală din dreptul intern (evocată de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată) cu dispozițiile Convenției europene, instanța de judecată este îndreptățită a da eficiență priorității blocului de convenționalitate în sensul inaplicabilității normei interne și al aplicării directe a normei convenționale, apreciate mai favorabilă în conformitate art. 11 alin. (2) si art. 20 alin. (2) din Constituția României pentru raportul juridic, concret, dedus judecății. A stabilit Curtea de apel că acordarea de despăgubiri materiale și morale are ca premisă răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 1357-1358 și art. 221 și 223 din C. civ., analiza fiind circumscrisă, cu precădere, acestor norme legale din dreptul intern, maniera în care a procedat și instanța de fond. Curtea de apel a mai reliefat că reclamanta nu a argumentat în ce manieră intervine răspunderea civilă delictuală a intimatului, în condițiile în care pretinsele fapte ilicite sunt conturate, în viziunea reclamantei, de modalitatea în care a fost soluționată procedura deschisă sub imperiul Legii nr. 64/1995 față de S.C. B. S.R.L., inclusiv prin admiterea excepției tardivității contestației formulate în dosar nr. x/2009. Fără a se raporta la considerentele instanței de apel și fără a indica în ce ar consta nelegalitatea soluției pronunțate de către această instanță, recurenta se limitează la a reitera nemulțumirile sale raportat la măsurile dispuse în procedura insolvenței de către administratorul judiciar, precum și aspecte generale privitoare la posibilitatea de apreciere a judecătorului asupra întinderii despăgubirilor. Totodată, invocarea excepției nulității absolute a vânzării prin licitație publică a bunurilor în cadrul procedurii de insolvență, precum și criticile aduse măsurilor dispuse în cadrul respectivei proceduri nu pot constitui obiect al analizei în prezenta cale de atac. Motivarea recursului presupune nu numai indicarea, punctuală, a uneia din ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ. (la care în speță, nu s-a procedat), dar și expunerea unor argumente pertinente, care să contrazică raționamentul instanței care a pronunțat hotărârea în raport de care se invocă o pretinsă nelegalitate. Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a-și îndrepta, în realitate, calea de atac împotriva soluției acesteia, recurenta se mărginește doar la a formula aprecieri generale și critici nesusceptibile de cenzură în recurs, aspecte care nu se constituie în critici concrete la adresa deciziei recurate, situație față de care devine incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanta A. - administrator special al S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 4A din 10 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.