ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 159/2023

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată re rolul Tribunalului Galați, secția I civilă la data de 1 martie 2018, sub dosarul nr. x/2018, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâții Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci și Ministerul Sănătății, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 1.000 de euro reprezentând daune materiale, la care se adaugă și diferențele salariale ca urmare a concediului medical prelungit.

Totodată a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 750.000 euro reprezentând daune morale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 644 din Legea nr. 95/2006, art. 1349 și 1357 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 3 octombrie 2018 instanța a încuviințat în principiu cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci și a dispus introducerea în cauză a chematei în garanție B. S.A.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 519 din data de 31 martie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Galați, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății și a admis în parte cererea privind pe reclamanta A. și pe pârâții Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci și Ministerul Sănătății.

Astfel, tribunalul a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 9.119 RON cu titlu de daune materiale și 300.000 de euro cu titlu de daune morale. Tot în solidar pârâții au fost obligați la plata sumei de 5.750 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. In același timp, pârâții au fost obligați la plata către stat a sumei de 17.496 de RON cu titlu de ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamanta. Conform art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, suma de 20.936 RON reprezentând cotă parte taxă judiciară de timbru pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar a rămas în sarcina statului.

Prima instanță a admis și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci și a obligat pe chemata în garanție B. S.A. să plătească paratului Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci suma de 9.119 RON cu titlu de daune materiale și 300.000 de euro cu titlu de daune morale, precum și 23.246 RON contravaloarea cheltuielilor de judecată.

I.3. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale:

Prin încheierea de ședință din data de 24 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a scos cauza de pe rol și a dispus înaintarea acesteia secției I civile a aceleiași instanțe.

I.4. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă:

Prin decizia civilă nr. 96A din data de 28 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelurile formulate de apelanții-pârâți Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci și Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 519 din data de 31 iulie 2020 a Tribunalului Galați, secția I civilă.

A schimbat în parte hotărârea apelată, numai în ceea ce privește cuantumul daunelor morale și a sumei de plată către stat cu titlu de ajutor public judiciar (cu consecințe și asupra cererii de chemare în garanție).

A obligat pe pârâții Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci și Ministerul Sănătății, în solidar, la plata către reclamanta A. a sumei de 150.000 euro cu titlu de daune morale.

A obligat pe pârâți, în solidar, la plata către stat a sumei de 8.748 RON cu titlu de ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamanta.

Restul sumei pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar a rămas în sarcina statului.

A obligat pe chemata în garanție B. S.A. la plata către pârâtul Spitalul Municipal Anton Cincu Tecuci la plata sumei de 150.000 euro reprezentând contravaloare daune morale și a sumei de 14.498 RON reprezentând contravaloare cheltuieli de judecată.

A înlăturat mențiunile contrare acestei decizii.

A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

A respins ca nefondată cererea accesorie a apelantului pârât Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci de obligare a intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată din apel.

A admis cererea accesorie a apelantei chemate în garanție B. S.A. și a obligat pe intimata-reclamantă A. la plata către această apelantă a sumei de 4.576,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 96A din data de 28 iunie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, au declarat recurs recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci, precum și chemata în garanție B. S.A.

II.1. Motivele de recurs

Recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății:

Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât Ministerul Sănătății, în esență, a susținut următoarele:

- tabloul general al reglementărilor aplicabile răspunderii civile delictuale este alcătuit din două categorii de dispoziții legale: unele sunt cuprinse în textele noului C. civ., dintre care multe au caracter general, și altele care își au sediul în legislația dezvoltatoare, care au caracter special și derogator de la regimul juridic comun;

- curtea de apel a reținut că apelantul Ministerul Sănătății a omis faptul că acțiunea cu care instanța a fost învestită în dosarul de față este o acțiune în răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie, reclamanta invocând prin acțiune o răspundere solidară, întemeiată în privința pârâtului Ministerul Sănătății pe normele de drept comun - art. 1349 și art. 1357 C. civ., iar în privința pârâtului Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci pe normele speciale prevăzute de art. 644 din Legea nr. 95/2006, completate cu normele de drept comun din C. civ.

- art. 1349 și art. 1357-1380 C. civ. reglementează trei ipoteze de răspundere civilă delictuală: răspunderea pentru prejudiciul cauzat pentru fapta ilicită proprie, răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta altuia și răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale, de lucruri și de ruina edificiului; art. 1357 C. civ. coroborat cu art. 1349 alin. (1) și (2) consacră regula de principiu potrivit căreia obligația de a repara un prejudiciu cauzat altuia printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, se naște direct și nemijlocit în sarcina autorului acelei fapte;

- în cauză, nu se arată care este fapta ilicită, săvârșită cu vinovăție direct și nemijlocit de către Ministerul Sănătății;

- ca atare, soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății întemeiată pe prevederile art. 2 alin. (5) și (7) din Legea nr. 95/2006 a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material;

- prevederile art. 2 alin. (5) și (7) din Legea nr. 95/2006 sunt prevederi de ordin general care nu pot fi extrase din context, respectiv din Titlul I al Legii nr. 95/2006 care reglementează sănătatea publică, obiectiv de interes social major;

- răspunderea pentru adoptarea ansamblului măsurilor politico-legislative, al programelor și strategiilor adresate determinanților stării de sănătate, precum și prin organizarea instituțiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare ce revine, conform legii, Ministerului Sănătății nu poate fi circumscrisă noțiunii de răspundere pentru prejudiciul cauzat prin fapta proprie, nefiind nici indicat și nici dovedit în cauză care este fapta ilicită, săvârșită cu vinovăție direct și nemijlocit de Ministerul Sănătății raportat la infectarea cu boală nozocomială a reclamantei;

- în cauză nu poate fi atrasă răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta altuia atât timp cât consacrarea răspunderii delictuale pentru prejudiciul cauzat prin fapta altuia se explică prin existența unor relații speciale între autorul faptei prejudiciabile și persoana chemată de lege să răspundă pentru repararea acelui prejudiciu; aceste relații speciale există atunci când autorul faptei prejudiciabile se află în sfera de autoritate a persoanei răspunzătoare;

- între Spitalul Municipal "Anton Cincu" din Tecuci și Ministerul Sănătății nu există nicio relație specială de autoritate; Spitalul Municipal "Anton Cincu" din Tecuci are managementul asistenței medicale la Consiliul Local Tecuci, autoritate a administrației publice locale;

- față de relația specială de autoritate dintre spital și Consiliul Local Tecuci, stabilită de O.U.G. nr. 162/2008, act normativ cu putere de lege, la nivelul administrației publice locale, sunt eronate cele reținute de instanța de apel de la pag. 15 alin. (6) din decizie, potrivit cărora spitalul se află sub coordonarea ministerului pârât;

- instanța de fond se află în eroare când reține că faptele ilicite imputabile unităților sanitare se răsfrâng și față de autoritatea centrală, minister, în virtutea calității acestuia de coordonator și persoană responsabilă cu asigurarea asistenței medicale;

- niciunul din spitalele prevăzute în anexele H.G. nr. 529/2010 și H.G. nr. 144/2010 nu se află în coordonarea Ministerului Sănătății;

- singura responsabilitate de coordonare pe care o are Ministerul Sănătății asupra rețelei de asistență medicală este prevăzută la art. 16 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală în domeniul asistenței de sănătate publică coordonează din punct de vedere științific și metodologic, prin comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, rețeaua de asistență medicală;

- în lipsa oricărei relații speciale de autoritate între Ministerul Sănătății și spitalul pârât, menținerea soluției instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material;

- unitățile sanitare, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament, în situația în care acestea sunt consecința infecțiilor nosocomiale; acestea răspund în condițiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta;

- prevederile art. 665 din Legea nr. 95/2006 instituind un regim special, derogator de la dreptul comun, sunt de strictă interpretare și exclud orice răspundere a Ministerului Sănătății pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament, în situația în care acestea sunt consecința infecțiilor nosocomiale.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Sănătății și respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recursul declarat de pârâtul Spitalul Municipal "Anton Cincu " Tecuci:

Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, doar în ceea ce privește soluția dată capătului de cerere privind obligarea sa la plata despăgubirilor în cuantum de 150.000 euro pentru prejudiciul moral, și trimiterea cauzei instanței de apel, în vederea rejudecării căii ordinare de atac.

În esență, a susținut următoarele:

- hotărârea recurată este lovită de nulitate absolută parțială, doar în ceea ce privește soluția data capătului de cerere având ca obiect despăgubirile pentru prejudiciul nepatrimonial;

- prin hotărârea recurată instanța a extins obiectul cererii de chemare în judecată, fără să fi fost învestită și a acordat despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat nu doar de durerea resimțită de reclamantă (pretium doloris), așa cum se solicitase prin cererea de chemare în judecată, ci și de: impactul psihic pe care 1-a avut asupra reclamantei starea de incertitudine generată de inexistența unui diagnostic aferent stării de sănătate care se înrăutățea progresiv; împrejurarea că, ulterior analizei efectuate la Spitalul din Focșani, a fost refuzată de diferite unități sanitare dată fiind gravitatea diagnosticului; faptul că reclamanta s-a izolat social după externare, refuzând să comunice cu cei din jur; un impact negativ sub aspect socio-profesional, în sensul că reclamanta a fost împiedicată să acceadă la anumite funcții; faptul că, în prezent, reclamanta șchiopătează;

- ca atare, instanța a acordat despăgubiri pentru prejudiciul moral compus și din alte elemente, diferite de pretium doloris, ce nu au fost cerute prin cererea de chemare în judecată; instanța a acordat despăgubiri și pentru categorii de prejudicii nepatrimoniale nesolicitate de reclamantă (prejudiciu estetic - mersul șchiopătat sau prejudiciul de agrement - pretinsa autoizolare de după externare și refuzul de comunicare, prejudiciul profesional - faptul că nu s-a mai prezentat la diferite concursuri pentru ocuparea unui post/funcții);

- prejudiciul constând în neprezentarea reclamantei la diferite concursuri pentru ocuparea unui post/funcții nici măcar nu poate fi calificat drept prejudiciu moral (așa cum procedează prima instanță), ci constituie un veritabil prejudiciu material pentru pierderea unei șanse, prevăzut de art. 1385 C. civ. și art. 1532 C. civ., nesolicitat prin cererea de chemare în judecată, dar acordat de instanță;

- deși instanța a fost investită strict cu o cerere de despăgubire a prejudiciului moral constând în suferința resimțită de victimă ca urmare a durerilor pricinuite de procedurile medicale prin care a trecut, instanța a acordat și alte categorii de a despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă sub alte aspecte decât durerea și suferința fizică, nesolicitate de către aceasta prin cererea de chemare în judecată;

- instanța a soluționat cererea cu depășirea limitelor învestirii sale și cu nesocotirea principiilor enunțate prin art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

- în cazul de față, nulitatea invocată este o nulitate absolută virtuală și parțială ce rezultă din următoarele: art. 1532 C. civ.. există o încălcare a unor dispoziții legale - art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ. dispozițiile legale încălcate au caracter imperativ - aceste prevederi au caracterul de norme prin care se ocrotește un interes public, ele având rolul de a se aplica în toate procesele și de a contribui la înfăptuirea justiției privită ca serviciu de interes public, asigurând respectarea ordinii de drept, a libertăților fundamentale, a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și persoanelor juridice, aplicarea legii și garantarea supremației acesteia [art. 1 alin. (2) C. proc. civ..]; respectarea acestor prevederi este impusă în mod explicit de către legiuitor prin prevederile art. 20 C. proc. civ. încălcarea acestor norme imperative ce urmăresc protecția unui interes general dă naștere unei nulități absolute virtuale, ce va afecta hotărârea judecătorească pronunțată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil;

- hotărârea judecătorească pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale îi produce o vătămare evidentă, în condițiile în care a fost obligat la plata unor despăgubiri civile în cuantum deosebit de ridicat pentru o categorie de prejudicii nepatrimoniale nesolicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată;

- dacă prevederile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ. ar fi fost respectate, soluția instanței ar fi fost alta, cu consecințe asupra întinderii obligației de plată pe care 1 ar fi trebuit să o îndeplinească față de reclamantă.

Recursul declarat de chemata în garanție B. S.A.

Invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod procedură civilă, recurenta-chemată în garanție B. S.A. a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Totodată, în cazul în care se va dispune desființarea titlului executoriu reprezentat de decizia civilă criticată, având în vedere prevederile art. 723 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat să se dispună întoarcerea executării silite.

Astfel, a susținut că:

- hotărârea atacată nu este motivată, potrivit exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. coroborat cu art. 6 par. I din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu alte principii fundamentale ale procesului civil; motivarea hotărârii recurate reflectă fie faptul că aceasta nu a stabilit corect situația de fapt la care să aplice legea, fie prezintă motive vădit contradictorii; or, așa cum constant statuează jurisprudența în ipoteza în care casează hotărârile pe astfel de motive, o asemenea situație face imposibilă chiar exercitarea controlului judiciar

- calificarea greșita a cererii de chemare în judecată - situație în care instanța de fond competenta nu ar fi Tribunalul Galați, ci Judecătoria Galați;

- instanța de apel a făcut o greșita interpretare a prevederilor Legii nr. 95/2006 întrucât vătămarea reclamantei putea fi rezultatul unui act de malpraxis; de altfel, legătura directă de cauzalitate dintre infecția spitalicească și artrita septică nu a fost stabilită prin nicio probă clară - a se vedea în acest sens raportul de expertiză medico-legală care concluzionează în sensul că "este posibil" ca să existe o legătură între infecția contractată în spital și artrita acesteia;

- cu privire la obligarea sa la plata daunelor morale, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor privitoare la încheierea poliței de asigurare de răspundere civilă-în speță prevederile art. 1349, respectiv art. 1357 C. civ.

- instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 1270 alin. (1) C. civ. neținând seama de clauzele de excludere din cadrul poliței de asigurare x din data de 15 decembrie 2016; deși a depus în apel atât clauza suplimentară MA (13) ediția 1 revizia 1/12 cât și condițiile generale privind asigurarea de răspundere civilă față de terți - aceste înscrisuri nu au fost avute în vedere de către instanța de apel;

- instanța de apel a reținut că "aceste condiții generale nu poartă semnătura asiguratului și asigurătorului", însă la capitolul "bazele contractuale" din poliță este specificat faptul că această poliță se completează cu condițiile generale de asigurare și cererea chestionar;

- dacă ar fi fost valabile alte condiții generale, persoana interesată le-ar fi putut evoca în instanță;

- este greșită aprecierea instanței asupra daunelor morale, precum și a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1357 și art. 1349 C. civ.

- este neclară legătura de cauzalitate directă a urmărilor contractării de către reclamantă a infecției spitalicești - infecție care ar fi cauzat artrita respectivă;

- daunele trebuie stabilite în mod rațional și echilibrat;

- în cauză dedusă judecății, instanțele de fond și de apel nu s-au raportat deloc la jurisprudența relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudențiale invocate în apărare.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) Cod procedură civilă.

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea celor trei recursuri, în raport de prevederile art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă, și, în subsidiar, respingerea acestora ca neîntemeiate.

Recurentul-pârât Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci a depus întâmpinare la recursul formulat de chemata în garanție B. S.A. solicitând respingerea acestuia.

Răspunsul la întâmpinare:

În cauză nu a fost formulat răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) Cod de procedură civilă a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 20 septembrie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de pârâții Ministerul Sănătății și Spitalul Municipal Anton Cincu Tecuci și de chemata în garanție B. S.A. împotriva deciziei nr. 96/A din data de 28 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă și a fixat termen de judecată la data 17 ianuarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.

Recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății

Prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât Ministerul Sănătății, critică, în esență, soluția de respingere a calității sale procesuale pasive, arătând că tabloul general al reglementărilor aplicabile răspunderii civile delictuale este alcătuit din două categorii de dispoziții legale, și anume unele care sunt cuprinse în textele noului C. civ., dintre care multe au caracter general, și altele care au caracter special și derogator de la regimul juridic comun; că soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, întemeiată pe prevederile art. 2 alin. (5) și (7) din Legea nr. 95/2006 a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Motivul invocat nu poate fi primit, în mod just instanța de apel a interpretat și aplicat prevederile art. 36 C. proc. civ. privind calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Sănătății, coroborat cu art. 2 alin. (5) și (7) din Legea nr. 95/2006.

Prin calitate procesuală se înțelege titlul sau modul în care o persoană participă într-un anumit raport juridic, îndreptățind-o să fie parte în proces. Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul aceluiași raport juridic, verificată în cauză în privința Ministerul Sănătății.

Astfel, corect s-a considerat că Ministerul Sănătății are atribuții privind asigurarea sănătății publice și de control și supraveghere a activității instituțiilor sanitare, constituind autoritatea centrală în domeniul sănătății publice, conform art. 2 alin. (5) din Legea nr. 95/2006. De asemenea, alin. (6) al aceluiași text de lege reglementează că asistența de sănătate publică este supusă coordonării de către Ministerul Sănătății și se efectuează prin toate tipurile de unități sanitare de stat sau private,. Pe de altă parte, art. 2 alin. (7) prevede că responsabilitatea pentru asigurarea sănătății publice incumbă Ministerului Sănătății, direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București și altor structuri de specialitate ale Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, structurilor de specialitate din cadrul ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, precum și autorităților din administrația publică locală.

Pe de altă parte, corect se conchide de Curtea de apel că faptele cu caracter ilicit ce sunt imputate unităților sanitare au efecte și față de autoritatea centrală, minister, în temeiul calității acestuia de coordonator și persoană responsabilă cu asigurarea sănătății publice, calitate consacrată legislativ de art. 2 alin. (7) din Legea nr. 95/2006.

Susținerile recurentului privind natura acțiunii în răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie (răspundere solidară), cu care reclamanta a învestit instanța, cele privind regula de principiu consacrată de art. 1357 C. civ. coroborat cu art. 1349 alin. (1) și (2), potrivit căreia obligația de a repara un prejudiciu cauzat altuia printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, se naște direct și nemijlocit în sarcina autorului acelei fapte, nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate. Și aceasta deoarece art. 1349 din C. civ. reglementează cadrul general al răspunderii, instituția răspunderii civile delictuale și dispune ca, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Așadar, răspunderea delictuală presupune un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, pentru angajarea răspunderii civile delictuale fiind necesare îndeplinirea cumulativă a unor condiții, anume existența unui prejudiciu cert, nereparat, existența unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției, pe deplin dovedite în cauză.

Nu se pot reține astfel nici criticile recurentului privind neindicarea și nedovedirea în cauză a faptei ilicite, care să fi fost săvârșită cu vinovăție direct și nemijlocit de Ministerul Sănătății raportat la infectarea cu boală nozocomială a reclamantei, sau cele ce vizează neîncadrarea răspunderii recurentului pentru adoptarea ansamblului măsurilor politico-legislative, al programelor și strategiilor adresate determinanților stării de sănătate, precum și prin organizarea instituțiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare ce revine, conform legii, Ministerului Sănătății, în cadrul noțiunii de răspundere pentru prejudiciul cauzat prin fapta proprie, deoarece tocmai reglementarea prin art. 2 alin. (8) din Legea 95/2006 a responsabilității pentru asigurarea sănătății publice ce îi revine Ministerului Sănătății (alături de direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, alte structuri de specialitate ale Ministerului Sănătății, Casa Naționale de Asigurări de Sănătate, structuri de specialitate din cadrul ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, precum și autorității din administrația publică locală), determină acest tip de răspundere obiectivă a Ministerului Sănătății.

Se mai consideră că în cauză nu poate fi atrasă răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta altuia, or, instanța de apel a reținut în mod just că faptele ilicite imputate unităților sanitare se răsfrâng și față de autoritatea centrală, Ministerul Sănătății, în considerarea calității acestuia de coordonator și de persoană responsabilă cu asigurarea sănătății publice.

Pe de altă parte, nu subzistă criticile privind lipsa unei relații speciale de autoritate dintre Spitalul Municipal "Anton Cincu" din Tecuci și Ministerul Sănătății, în opoziție cu relația specială de autoritate dintre spital și Consiliul Local Tecuci, stabilită de O.U.G. nr. 162/2008, act normativ cu putere de lege, la nivelul administrației publice locale, soluția instanței fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material mai sus indicate.

În conformitate cu dispozițiile articolului 655 din legea 96/2005 « Unitățile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament, în situația în care acestea sunt consecința:

a) infecțiilor nosocomiale, cu excepția cazului când se dovedește o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituție…… »

Daca avem în vedere si dispozițiile Ordinului MS 1101/2016, precum si Directiva 2012/506/UE o infecție apărută în timpul sau după tratamentul aplicat pacientului (dar perioada de incubatie coincide cu perioada tratamentului) și care nu era prezentă și nici în stadiul de incubare la începutul tratamentului trebuie considerată ca având un caracter nosocomial cu excepția cazului în care se stabilește că are o altă origine decât tratamentul.

Răspunderea furnizorului de servicii medicale este prevăzută de către art. 168 (2) din legea 95/2006 "(1) Spitalul asigura condiții de investigații medicale, tratament, cazare, igiena, alimentație si de prevenire a infecțiilor nozocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătății publice; (2) Spitalul răspunde, în conditiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condițiilor de cazare, igiena, alimentație si de prevenire a infectiilor nozocomiale, precum si pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacienților".

Răspunderea institutiei de sănătate este o răspundere obiectivă, în temeiul unei obligații de securitate, de rezultat.

Astfel, deși unitățile sanitare, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament, în situația în care acestea sunt consecința infecțiilor nosocomiale și răspund în condițiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta, așa cum susține și recurentul, totuși această răspundere nu înlătură răspunderea recurentului Ministerului Sănătății, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament, în situația în care acestea sunt consecința infecțiilor nosocomiale.

Drept urmare, recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății nu este fondat.

II. Recursul declarat de pârâtul Spitalul Municipal "Anton Cincu " Tecuci

Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci a susținut că hotărârea recurată este lovită de nulitate absolută parțială, doar în ceea ce privește soluția dată capătului de cerere având ca obiect despăgubirile pentru prejudiciul nepatrimonial deoarece prin hotărârea recurată instanța a extins obiectul cererii de chemare în judecată, fără să fi fost învestită și a acordat despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat nu doar de durerea resimțită de reclamantă (pretium doloris), ci și de impactul psihic pe care l-a avut asupra reclamantei starea de incertitudine generată de inexistența unui diagnostic aferent stării de sănătate care se înrăutățea progresiv.

Motivul nu este fondat, nu se poate reține în cauză incidența art. 488 pct,5 Cod procedură civilă deoarece, pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca instanța să fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

Or, recurentul susține că în mod eronat instanța a acordat despăgubiri pentru prejudiciul moral compus și din alte elemente, diferite de pretium doloris, ce nu au fost cerute prin cererea de chemare în judecată, că instanța a acordat despăgubiri și pentru categorii de prejudicii nepatrimoniale nesolicitate de reclamantă, precum prejudiciu estetic - mersul șchiopătat sau prejudiciul de agrement - pretinsa autoizolare de după externare și refuzul de comunicare, prejudiciul profesional - faptul că nu s-a mai prezentat la diferite concursuri pentru ocuparea unui post/funcții, aspecte neverificate în cauză.

Corect curtea de apel a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 1381 C. civ., coroborate cu ale art. 1391 C. civ. s-a considerat că, în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială, cuantumul daunelor morale stabilindu-se, urmare a aprecierii probelor administrate, a aplicării de către instanță a criteriilor relative la consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura lezării lor, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura afectării, precum și măsura în care părții vătămate i-a fost afectată situația familială, profesională sau socială.

Or, reclamanta a solicitat, prin cererea sa introductivă, obligarea pârâților la plata despăgubirilor morale, a adus argumente și indicii din care rezultă afectarea sa, pe mai multe planuri, susceptibilă a conduce la concluzia existenței prejudiciului moral, fiind evidentă suferința emoțională a reclamantei ce a urmat stării de sănătate precare, incerte și în degradare odată cu infectarea cu pseudomonas aeruginosa.

Curtea de apel a luat în considerare dificultățile de deplasare, mersul șchiopătat, ajutorul primit de la familie și prieteni, de asemenea, faptul că durerile resimțite de reclamantă și efortul fizic și emoțional ce a urmat infectării au trecut peste limita superioră nivelului rezonabil de asteptare în cazul unei intervenții chirurgicale la genunchi care ar fi presupus oricum dificultăți de deplasare până la vindecare și tratament recuperator. În planul suferinței psihice, s-a conchis că reclamanta a resimțit emoții negative datorită reducerii vieții profesionale și sociale,

Or, se poate constata că instanța de apel nu a extins obiectul cererii de chemare în judecată, instanța soluționând cauza în limitele învestirii sale, și anume obligarea pârâților la plata contravalorii prejudiciului suferit, dar și cu socotirea principiilor disponibilității și al rolului judecătorului în aflarea adevărului, enunțate prin art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Nu poate fi primită nici critica privind prejudiciul constând în neprezentarea reclamantei la diferite concursuri pentru ocuparea unui post/funcții care ar constitui un veritabil prejudiciu material pentru pierderea unei șanse, prevăzut de art. 1385 C. civ. și art. 1532 C. civ., deoarece instanța reține în mod just că va avea în vedere la acordarea daunelor și afectarea deciziei de participare la concursuri pentru schimbarea locului de muncă.

Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale s-au stabilit în mod corect prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezat, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării produse reclamantei prin infectarea cu pseudomonas aeruginosa, toate aceste criterii fiind subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Nu se poate reține deci susținerea recurentului potrivit căreia hotărârea judecătorească pronunțată îi produce o vătămare evidentă, în condițiile în care ar fi fost obligat la plata unor despăgubiri civile în cuantum deosebit de ridicat pentru o categorie de prejudicii nepatrimoniale nesolicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, deoarece, pe de o parte, reclamanta a solicitat aceste despăgubiri, iar pe de altă parte, se observă că de fapt se critică întinderea obligației de plată, aspecte ce nu pot face obiect al controlului instanței de recurs, fiind veritabile critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

III. Recursul declarat de chemata în garanție B. S.A.

Invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod procedură civilă, recurenta-chemată în garanție B. S.A. a susținut că hotărârea atacată nu este motivată, potrivit exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. coroborat cu art. 6 par. I din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că motivarea hotărârii recurate reflectă fie faptul că aceasta nu a stabilit corect situația de fapt la care să aplice legea, fie prezintă motive vădit contradictorii, susțineri nefondate.

Instanța de apel, contrar susținerilor recurentei chemata în garanție B. S.A., a calificat corect cererea de chemare în judecată, ceea ce a atras competența de soluționare a Tribunalului Galați, a făcut justă interpretare a prevederilor Legii nr. 95/2006, reținând îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, inclusiv a legăturii directe de cauzalitate dintre infecția spitalicească și artrita septică, condiție a răspunderii civile delictuale, contestată în mod nejustificat de recurentă.

Nu se pot reține nici criticile recurentei, privind o eventuală apreciere greșită a instanței asupra daunelor morale, precum și a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1357 și art. 1349 C. civ., în fapt, criticându-se de fapt cuantumul daunelor morale, că acestea se impuneau a fi stabilite în mod rațional și echilibrat, aspecte asupra căruia am menționat anterior că nu pot face obiect al recursului, constituind critici de netemeinicie, nu de nelegalitate.

Mai arată recurenta, în mod nejustifcat, că instanțele de fond și de apel nu s-au raportat deloc la jurisprudența relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudențiale invocate în apărare, critici nefondate, pentru argumentele expuse în cadrul analizei respingerii recursului pârâtului Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci.

Astfel, a reținut curtea în mod just că, în situația vătămărilor fizice și morale cauzate de o infecție nosocomială, la evaluarea despăgubirilor pentru daunele morale, pentru a nu fi una pur subiectivă sau pentru a nu avea ca efect o îmbogățire fără just temei, trebuie să se aibă în vedere suferințele fizice și morale susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate de acea infecție, precum și toate consecințele acesteia, probate prin actele medicale ori cu alte mijloace de probă, avându-se în vedere și repere jurisprudențiale.

Nu se pot primi criticile recurentei chemate în garanție, conform cărora instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 1270 alin. (1) C. civ. neținând seama de clauzele de excludere din cadrul poliței de asigurare x din data de 15 decembrie 2016 deoarece Curtea de apel corect a conchis că acele condițiile generale prezentate de chemata în garanție în apel poartă nr. MAcond 12_12 și indicativele MA (13) Ediția 1 Revizia 2/12, diferă sub aspectul ediției de condițiile generale menționate în polița x, respectiv MA cl x (adică ediția nerevizuită 1), de asemenea, acele condiții generale nu poartă semnătura asiguratului și asiguratorului, ceea ce conduce la concluzia neînsușirii lor de către părțile obligate prin contractul de asigurare.

Drept urmare, în contextul operațiunii de interpretare și aplicare a prevederilor legale, corect se concluzionează de Curtea de apel Galați că daunele morale nu sunt exceptate în cauză de la tipul de prejudicii pentru care asiguratorul preia răspunderea furnizorului de servicii medicale.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., se vor respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Sănătății și Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci și de chemata în garanție B. S.A. împotriva deciziei nr. 96/A din data de 28 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Având în vedere prevederile art. 453 C. proc. civ., și reținând culpa procesuală a recurenților, va obliga pe recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci și pe recurenta-chemata în garanție B. S.A. la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 4.000 RON, către intimata-reclamantă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Sănătății și Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci și de chemata în garanție B. S.A. împotriva deciziei nr. 96/A din data de 28 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Obligă pe recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci și pe recurenta-chemata în garanție B. S.A. la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 4.000 RON, către intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2023.