ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1415/2022

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 23 ianuarie 2018 pe rolul Tribunalului Mureș sub dosar nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat: - anularea certificatului de moștenitor nr. x din 28 ianuarie 2010 emis de BNP B.; - constatarea calității de moștenitor legal după defuncții C. - decedat la 7 decembrie 1993 și D. - decedată la 18 aprilie 2005, în calitate de fiică; - anularea contractului de donație autentificat sub nr. x din 28 ianuarie 2010 la BNP B., intervenit între fratele reclamantei E. și pârâta F..

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința civilă nr. 863 din 20 iunie 2019, Tribunalul Mureș, secția civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtelor F. și G., având ca obiect anulare certificat de moștenitor, dezbatere succesorală și anulare contract de donație. A respins cererea pârâtei G. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia civilă nr. 629/A din 26 octombrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 863 din 20 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Mureș. A fost obligată reclamanta la plata sumei de 2.500 RON în favoarea pârâtei F., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Termenul de declarare a recursului Recursul este declarat în termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, fiind comunicat la 17 decembrie 2021 (dată plic - fila x verso din dosarul de recurs), iar decizia recurată a fost comunicată la 18 noiembrie 2021 .

Timbrajul Recurenta-reclamantă a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 700 RON, astfel cum rezultă din dovada de la dosarul de recurs, deși prin rezoluția de primire i s-a pus în vedere să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Calea de atac exercitată În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta A. a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, formulând următoarele critici: Succesiunile paterne și materne au fost acceptate tacit, aspect dovedit prin înfățișarea/prezentarea bunurilor mobile de valoare în fața instanței de fond (evaluate abia în faza de apel). Considerentele subiective, în sensul că aceste bunuri nu par a avea valoare însemnată, fiind doar amintiri de familie cu o posibilă valoare sentimentală, au fost infirmate prin expertiza efectuată. De altfel, cel puțin în principiu, toate bunurile mobile ce provin din patrimoniul unor părinți decedați au valoare sentimentală pentru descendenți, însă această argumentare nu poate înlătura efectele acceptării tacite a moștenirii. Acceptarea tacită rezultă din interpretarea interogatoriului intimatei-pârâte. Luarea în posesie a altor bunuri mobile imediat după decesul mamei sale D. a fost dovedită cu planșele foto depuse, cu depoziția martorilor H. și I. și, mai ales, cu depoziția martorei audiate prin comisie rogatorie - J.. Instanța de apel a reținut că "reclamanta a dovedit că a preluat o serie de bunuri mobile ce au aparținut părinților săi", dar adaugă că "actul de preluare a unor bunuri mobile nu poate fi considerat întotdeauna ca act de acceptare a succesiunii în înțelesul dispozițiilor art. 689 vechiul C. civ.." Considerentele citate prezintă aplicarea greșită a legii și trebuie să conducă la admiterea recursului. A precizat că în dosarul nr. x/2016 a formulat cerere de intervenție în interes propriu, care nu a fost admisă în principiu, iar intimata G. nu s-a opus admiterii cererii de intervenție principală, recunoscând calitatea sa de moștenitoare - recunoaștere ce reprezintă un argument de acceptare tacită a succesiunilor. În drept, au fost indicate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările părților La 31 martie 2022, intimata-pârâtă F. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, în a căror dovedire a depus înscrisuri justificative . De asemenea, la aceeași dată, intimata-pârâtă G. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.380 RON, în a căror dovedire a depus factură și chitanță .

Procedura parcursă în fața instanței de recurs La 2 mai 2022, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile din cauză. Totodată, s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la 16 iunie 2022, în complet de filtru, fără citarea părților. În cuprinsul raportului s-a reținut că urmează a fi analizată cu prioritate excepția netimbrării, precum și posibilitatea încadrării criticilor în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Raportul a fost comunicat părților la 9 - 10 mai 2022, conform dovezilor de comunicare de la dosarul de recurs. Intimatele-pârâte F. și G. au depus puncte de vedere, prin care au invocat excepția netimbrării, în măsura în care recurenta-reclamantă nu depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, și excepția nulității recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din economia dispozițiilor legale enunțate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca în dezvoltarea motivelor de recurs să fie expuse critici susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate expres și limitativ reglementate. Cum recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicție, rezulta ca motivarea recursului conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ. presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a indicat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a expune critici/argumente de natură a fi subsumate acestui motiv de recurs, ci a redat doar aspectele invocate prin cererea de apel. Indicarea corectă a acestui motiv de casare presupune enunțarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile, interpretarea acestora în raport de circumstanțele cauzei și explicarea modului în care, în aprecierea recurentului, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății. Prin urmare, descrierea încălcării unei norme de drept material trebuie să fie argumentată în concret, prin raportare la datele litigiului și nu prin enunțuri generice. Or, din cererea de recurs rezultă că recurenta-reclamantă nu se raportează la considerentele deciziei recurate, aducând doar critici modului în care instanțele de fond au apreciat probatoriul administrat în cauză. În acest sens, se arată că acceptarea tacită a succesiunii a fost dovedită prin prezentarea bunurilor mobile de valoare, răspunsul pârâtei la interogatoriu, precum și declarațiile martorilor, că valoarea sentimentală a bunurilor nu poate înlătura efectele acceptării tacite a moștenirii. Înalta Curte constată că aceste critici vizează netemeinicia hotărârii atacate, întrucât reprezintă manifestarea nemulțumirii recurentei-reclamante față de evaluarea probelor administrate în cauză. Or, în condițiile în care dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., prevăd că "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", criticile referitoare la modalitatea în care instanțele de fond au interpretat probatoriul nu pot constitui motive de nelegalitate în ce privește hotărârea instanței de apel, întrucât modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor reprezintă o chestiune de fapt, care nu poate constitui obiect al recursului. Înalta Curte mai reține că nu poate fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nici susținerea recurentei-reclamante în sensul că instanța de apel a aplicat greșit legea când a reținut că "reclamanta a dovedit că a preluat o serie de bunuri mobile ce au aparținut părinților săi", dar a adăugat că "actul de preluare a unor bunuri mobile nu poate fi considerat întotdeauna ca act de acceptare a succesiunii în înțelesul dispozițiilor art. 689 vechiul C. civ.." Aceasta, deoarece motivarea recursului înseamnă nu doar redarea unor pasaje din decizia atacată și exprimarea nemulțumirii față de respectivele considerente, ci presupune arătarea motivelor propriu-zise de nelegalitate a hotărârii cu indicarea textului de lege încălcat și determinarea greșelilor anume imputate instanței de judecată. Totodată, este de reținut că instanța de recurs nu poate să deducă motivele de nemulțumire a părții și să facă o verificare de ansamblu a hotărârii, întrucât recursul fiind o cale extraordinară de atac, pot fi formulate numai critici de nelegalitate în condițiile expres și imperativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Cu referire la criticile care privesc dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Târgu Mureș, în cadrul căruia recurenta-reclamantă a formulat cererea de intervenție în interes propriu, care nu a fost admisă în principiu, Înalta Curte reține că acestea nu antamează legalitatea deciziei nr. 629/A din 26 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă în prezentul dosar. Raportat la aceste considerente, reținând că nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 488-489 C. proc. civ., constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a dispune anularea căii de atac a recursului. În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte urmează a dispune obligarea reclamantei la plata sumei de 2.000 RON către intimata-pârâtă F. și la plata sumei de 2.380 RON către intimata-pârâtă G., cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel cum acestea au fost dovedite prin înscrisurile justificative de la dosarul de recurs.